Ieri am fost cu un grup de la muncă să donăm sânge. Pentru mine a fost prima dată, n-am mai experimentat asta până acum.
Am fost la Centrul de Transfuzii Ploiești, mâncat bine și cu buletinul în mână. Preventiv luasem și cardul de sănătate, dar s-a dovedit a fi doar pe post de bibelou.
M-am mirat de faptul că era lume. Multă lume față de cât m-aș fi așteptat eu. Să zic că erau 50-60 de oameni la 8 dimineața și poate chiar mai mulți au fost înainte să ajungem noi.
Era un mic haos organizat. Noi care eram la prima donare ne făceam tot felul de gânduri, iar ceilalți care au mai donat mult mai relaxați.
Ni s-a dat un formular prin care trebuia să răspundem la anumite întrebari, iar apoi ne trimiteau la 2 cabinete prin care ne făceau un control de greutate, tensiune, glicemie și câteva întrebări de.. sănătate.
După aceea cei care au trecut testele preliminarii trec la donat.
Ne-au pus într-o cameră sterilă, ne-au dat botoșei și ne-au pus pe înțepat pentru a dona. Trebuia să donăm 400 ml de sânge. La mine au fost mai puțini că doamnele au zis că m-am îngălbenit dintr-o dată și au oprit transfuzia. Ca bonus am primit și-un pahar de calciu. 🙂
Al 2 lea bonus a fost că… am brevet de anti donator. Glumesc, au zis că nu prea pot dona data viitoare, din cauză că mi s-a făcut rău. 🙂
În salon am văzut că erau destul de mulți tineri care voiau doar să facă un bine. Cuiva. Oricui. Bravo lor.
Vasile a zis
Bravo, bravo! Ca sa nu ai ameteli cand donezi, trebuie sa fii bine hidratat, incepand de seara si dimineata, nu e important sa mananci in mod deosebit in dimineata zilei respective cat sa bei lichide. Pe vremuri, inainte de ’89, donam sange pentru o zi libera 😉 , se intampla destul de des, 🙂 acum cativa ani, am donat pentru un coleg ce a avut un accident de masina… as face asta mai des, din pacate nu se mai poate. Toti ar trebui sa facem asta cate odata, daca sanatatea ne permite!
Marius Cucu a zis
Nu, pentru mine s-a terminat. Mi-au pus dungă roșie, nu mă mai lasă să donez pentru că mi s-a făcut rău și mi-au urat să nu mai calc pe acolo curând. 🙂
Oricum, centrul de transfuzii de la noi e diferit total de un spital, de UPU sau de ce mai vedem la TV. Chiar am rămas cu impresie foarte bună.
Mortu a zis
Bravo.
Deşi m-am gândit şi eu să donez nu am făcut asta.
Ştiu că am grupa sanguină cea ma rară: donator universal dar pot primi numai de la grupa mea.
Urmează să îmi fac curaj doar … să mă fac şi eu super-erou!
Cătălin Corozanu a zis
Eu fac aşa ceva regulat.. sau cel puţin de odată sau de două ori pe an.. şi dupa ce am donat sânge, mă simt cu mult mai bine..
Dobre Petronel a zis
Ceva bani ti-au dat? :)))
Marius Cucu a zis
Se dau niște bonuri de masă. Eu le-am donat cuiva.
Luci Florescu a zis
Eu in luna aprilie voi merge la donat pentru a patra oara. Si eu eram putin speriat la inceput, dar mi-au trecut toate problemele dupa ce am dat peste un personal foarte deschis cu care am placerea sa ma intalnesc de fiecare data.
Singura problema la mine a fost greutatea, cu putin peste minima admisa am trecut, dar este bine ca am devenit pana la urma donator, adica deja mi-au facut carnet de donator si am grupa sanguina lipita pe spatele buletinului.
Marius Cucu a zis
Foarte tare. Dar la noi am văzut că e digitalizată treaba. E o tanti cu un calculator acolo și după CNP are acces la tot istoricul tău de donat. Un coleg donează încă din 2007.
VASI le R a zis
Mie mi se face rău când îmi ia sânge. Aşa sunt eu… mai slab de înger.
Marius Cucu a zis
Așa eram și eu. Mai ales dacă simțeam miros de spital, de medicamente… După recentele experiențe… mi-a mai trecut.
Ciprian Lospa a zis
Si eu la fel. Nu suport mirosul de spital, urat miros. Dar in fiecare joi la prima ora, ora de chimie, tre’ sa suport. Crud!
cristi a zis
Si eu as dona dar mi o frica de ace de mor. 🙁
Marius Cucu a zis
Acele nu mușcă. Înțepătura de albină este mai dureroasă. 🙂
cristi a zis
Stiu. Dar cand le vad sunt gata. Acele sunt kriptonita mea. 🙂