După cum vă spuneam, am schimbat Antwerp pe Dinant și cumva am făcut rocadă cu Namur pentru că eram ferm convins că o să plouă mai mult a 2 a zi. Ei bine, stați liniștiți că a plouat în ambele zile așa că ori că alegeam o zi, ori că alegeam pe cealaltă, tot ploaie aș fi încasat.
Dinant a fost punctul maxim din sudul Belgiei pe care am ales să îl vizitez. Mai sunt o grămadă de lucruri de vizitat, dar am zis că va trebui să fiu relativ aproape de Charleroi, în cazul în care vreau să mai lungesc prin orașe. De fapt și de drept, eram la o oră și un pic de aeroport, însă ploaia nu m-a lăsat deloc în pace, așa că într-un final am zis: WTF, mă duc să lucrez din aeroport, nici nu reușesc să vizitez mare lucru, nici nu am vreo super experiență locală.
Dinant poate să fie vizitat împreună cu Namur, dar pentru Dinant în sine nu aș aloca mai mult de jumătate de zi. 2 zile alocate pentru ambele a fost mai mult ca suficient, doar că… o jumătate de zi a plouat torențial în Namur și practic, am stat „la interior”. Ca idee, Dinant are sub 12000 de locuitori, așadar nu aveți foarte multe de făcut.
Ce obiective puteți vizita în Dinant?
Ca obiective turistice aveți:
- Collegiale Notre-Dame
- Citadela cu parcul Mont Fat
- Grota La Merveilleuse
Am ajuns devreme în Dinant, însă și acolo ploaia mocănească era să mă facă să renunț să urc la cetate. Aveți 2 alternative de a urca la cetate: pe scări și cu telecabina.
Plătiți tot 12 euro pentru ambele variante sau puteți să alegeți pachetul cu plimbarea cu bărcuța pe Meuse. Eu am ales să dau doar 12 euro pentru că am crezut că nu o să fie nimic interesant pe apă. Am avut dreptate, ba chiar nu am fost convins nici de cei 12 euro dați pentru cetate.
Sus, undeva la aproape 1000 de metri, este un muzeu în care o să vedeți cum au fost ei cotropiți în câteva zile și cum au fost cuceriți. Nu sunt lucruri nemaivăzute, ba chiar am putea învăța de la ei că, deși n-au expus mari lucruri au reușit să facă o experiență cât de cât pentru ce a fost acolo. Cu o banală boxă, cu câteva costume, lucruri pe care le avem și noi în țară, dar nu știm să le îmbrăcăm într-o poveste.
De sus orașul se vede impresionant și, dacă știam, aș fi vizitat doar de pe partea opusă orașul. Poți face o drumeție „gratuită” și ai cam același view. Eu am făcut traseul după.
În rest, mai aveți de vizitat biserica din oraș, dar sincer să vă zic: am vizitat atât de multe în Bruxelles, în Oostende când ploua încât nu m-a dat pe spate deloc.
Adaugă un comentariu