Să fie 2 luni de zile de când am testat primul televizor cu tehnologia MLA de pe piață. Mai rar să fii impresionat de un televizor când vezi zeci de modele pe parcursul unui an de zile.
Bine, exagerez, sunt undeva la 10 modele anual, e mai complicat să testez atât de multe, mai ales dacă vreau să fie modele de peste 55′. De fapt, când e vorba de OLED nu am tupeu să îl desfac singur, așadar… treburi birocratice. Să mai amintesc că anul ăsta am căutat inclusiv o dubă ca să încapă toate?! Asta ca să îmi amintesc cât am tras ca să urc canalul ăla de Youtube.
Anul ăsta am testat mai toate brandurile locale și sper ca de la anul să fie și schimbări. Însă, vă țin la curent cu asta cât de curând.
Dacă până acum, mai exact în vară, aveam televizoarele de la Philips gata lansate și testate, ei bine de vreo 2-3 ani de zile seriile lor de televizoare premium sunt lansate mai târziu, în septembrie-octombrie.
Nu am găsit o explicație pentru asta, dar fie. Mi se pare că pierd perioadele bune de vânzări din septembrie. Și nu înțeleg de ce fac asta pentru că eu am văzut încă din ianuarie televizoarele pe care le testez acum.
De când Samsung Display a venit și-a pus piciorul în prag avem competiție mare cu LG Display între tehnologii. Au fost fel de fel de bârfe privind tehnologia pe care o să o folosească televizoarele de la Philips, într-un final au ales MLA 2.0.
În practică, avem 3 branduri ce au noua tehnologie de pe piață, însă unii au ales să ducă totul la un alt nivel, ca preț. Așadar, japonezii ies un pic din discuție și rămânem cu Philips și sud coreenii.
Dar nu va fi un comparativ între mai multe branduri, ci am gândit să fac un soi de comparativ între seria 9 și seria 8, de la Philips.
Am vrut de mulți ani să fac comparația asta, însă mereu găseam modele de la branduri diferite și era un pic cam greu să le pui cap la cap și să aibă aceeași filosofie, aceeași procesare.
În plus de asta, este primul an când testez unul dintre flagship-urile celor de la Philips. Chiar dacă am folosit OLED-uri de la ei niciodată nu am avut seria 9, mai degrabă seria 8 sau chiar 7.
Așadar, bine ați venit la cea mai lungă introducere. În rândurile următoare o să vorbim despre Philips 809 versus Philips 909, două dintre cele mai interesante televizoare OLED de pe piață.
Cum stăm la preț?
Sigur că da, trebuie să luați în calcul că Philips 65OLED909 vine cu sunet mai performant decât Philips 65OLED819, așadar, diferența de preț poate fi justificată pentru modelul superior.
V-am lăsat prețul pentru modelul de 65′ chiar dacă am avut la teste model de 55′, respectiv de 65′.
Imagine
V-am zis că prima impresie a fost wow pentru MLA și am vrut să văd și cum stă treaba și la alte branduri. Ca nivel de procesare nu este atât de natural, ci procesarea de la Philips este un pic mai comercială, dacă vrei să rămâi pe culorile clasice. Ca să înțelegeți mai bine un fel de duel între Samsung și Apple pe partea de telefoane mobile: Samsung trage de culori, în timp ce Apple câștigă printr-o procesare mult mai naturală.
Sigur, toată discuția se poate duce spre gusturile fiecăruia și spre personalizarea profilurilor de culoare. Doar că, by default, mai mult mi-a plăcut ce au japonezii by default.
Și pentru că tot vorbim de culori, deși vorbim de un panou de la LG Display, deși vorbim de același procesor grafic P5 AI Perfect Picture gen 8, culorile nu sunt identice, iar seria 8 are un pic mai mult albastru față de seria 9. Pe de altă parte, trag iar concluzia că o calibrare ulterioară este de bun augur, deși deviațiile sunt din ce în ce mai mici pe OLED-uri.
Ca să eliminăm orice suspiciune ambele televizoare au heatsink, iar după ore de funcționare nu au avut nici cea mai mică treabă. OK, în anumite zone din spate se încălzește, dar cât să disipe căldura.
Însă, să revenim la ale noastre.
Ca panouri avem 3 generații pe piață produse de către LG Display după cum urmează:
- pe seria 7 avem prima generație
- pe seria 8 avem panourile EVO – avem și model cu sunet mai OK Philips 859
- pe seria 9 avem panourile MLA – avem și model cu sunet mai OK Philips 959
În primii ani erau diferențe între protecțiile puse, acum efectiv panoul face diferența între o serie sau alta. Din punctul de vedere al cifrelor seria 8 ajunge la 1300 de cd/mp în peak, în timp ce seria 9 ajunge la 3000 de niți în peak. Sigur că da, în situații ideale, dar veți observa că diferențele sunt notabile.
Ca design Philips mi-a plăcut întotdeauna. Ei bine, anul ăsta mi se pare că au încercat să facă o schimbare care n-a fost neapărat pe placul meu, ba chiar m-am speriat de design-ul pe care îl are Philips 909.
Philips 909 are o bară de sunet ce în poze nu mi-a plăcut deloc, în realitate, însă, nu arată rău deloc. Când mă gândesc la un televizor OLED îmi imaginez ceva cât se poate de subțire. Așa am fost obișnuit de la primele versiuni, așa vreau să văd și acum.
Ca paranteză, Philips mai are un model care se pune pe un stand. Este vorba despre Philips 959. Până anul ăsta credeam că suportul acela este strict de prezentare, dar nu, așa e gândit. Meh, e perfect pentru studio-uri, nu pentru apartamente.
Mai vreau să fac câteva precizări legate de imagine. Înainte de toate, să eliminăm discuția despre diagonală: mai mare, mai bine, mai ales la OLED. E mai impunător cel de 65′ și nu e pentru prima dată când observ asta.
Totuși, când mergi în detaliu, când te duci să observi HDR observi diferențe de la o serie la alta. De data asta se observă și cu ochiul liber, nu mai trebuie să cauți pixelul albastru, așa cum făceam la generațiile anterioare.
Uitându-mă la poze, însă, tot cred că trebuie să vă explic unde sunt îmbunătățirile. Ideea este că subtitrările sunt mai luminoase, însă asta nu o să vedeți în pozele de mai jos. Se vede, în schimb, foarte bine cu ochiul liber.
Vă atrag atenția că nu am făcut o comparație pe diferite codecuri. Ambele modele suportă HDR10 adaptiv, ambele modele știu de Dolby Vision și HLG, așa că era inutil să departajez după așa ceva.
În schimb, cred că se poate observa foarte bine că HDR-ul este mult mai bun, că lumina te „plesnește” pe seria 8, în timp ce pe seria 9 lumina este mai naturală. Cel mai bine puteți vedea în zona geamului. Cât de multe detalii sunt pe sacou, dar și cât de multe detalii sunt în jurul geamului, mai că puteți vedea afară.
La Wolverine diferențele nu mai sunt atât de mari și asta pentru că un rol important îl are și filmul, dar și felul în care băieții l-au masterizat. Eu pot observa, în schimb, că lumina nu este atât de „puncy” pe fața din dreapta și chiar culoarea este un pic mai pronunțată.
Aceeași discuție și aici. Se observă în highlights că lumina neoanelor din spate este mult mai bine interpretată, ba chiar și lumina de pe spatele băiatului acela este mai OK în dreapta.
Aici este mai mult ca evident câștigătorul. Cât de bine interpretează detaliile, cât de bine face upscalling-ul.
Pentru tot ceea ce ține de mișcare vreau să vă prezint în video pentru că e pentru prima dată de când am aceeași filosofie pe 2 televizoare și e păcat să nu observăm mai multe. Eu am mixat între standard și OFF setările pentru motion.
Telecomandă
Ca design ai putea să spui: ia uite, au pus aceeași telecomandă peste tot, inclusiv pe seria mai mică, The One. Ce nemernici!
De fapt și de drept, abia acum am înțeles de ce au pus plastic pe aceea pentru că erau obligați să scadă costurile. Aici nu se mai pune problema de așa ceva. Nu mai este plastic, iar pe lateral avem un aliaj și… USB Type C.
Gata cu bateriile, există port de încărcare și la Philips. Era de așteptat mișcarea pentru că avem deja alte branduri care fac asta. Pe de altă parte, nu știu cum se va schimba acumulatorul dacă se duce, e totul încorporat.
Dar da, ambele modele au telecomandă foarte OK, iar marginea chiar face diferența. Se simte plăcut în mână. În plus, dacă ai nevoie de tastele numerice se vor aprinde butoanele din jurul joystick-ului. Fain.
Ca butoane avem:
- Netflix
- Youtube
- Prime Video
Cât despre aplicații suportate nu are rost să vă mai explic că… sunt toate. Mai mult, aveți integrare foarte bună cu Airplay2.
Suport
De data asta seria 9 este ciudată. Au ales să facă schimbări majore, iar suportul este fix la seria superioară. Nu înțeleg strategia.
Așadar, suportul este fix, pe câte o laterală a televizorului. Nu se reglează de niciun fel.
În schimb, modelul din seria 8 se reglează în toate direcțiile, fără nici cea mai mică problemă. Din punctul ăsta de vedere câștigă fără drept de apel.
Sistem de operare
Ca hardware între cele două modele nu avem nicio diferențiere. Nimic. Sunt identice. Ambele folosesc Google TV, ambele au 16 GB de stocare și 4 GB de RAM, iar ca procesor e MediaTek Pentonic 1000.
Funcționează foarte OK, dar rămâne cum am stabilit: se poate și cu un sistem de operare mai curat și cu hardware mai slab.
Pe de altă parte, băi Philips terminați cu limitarea pe FAT32. E imposibil să fii în 2024 și să vrei să pui pe stick un film și să nu poți să o faci pentru că ai FAT32. Da, știu, cine mai folosește stick-uri în 2024, dar nu aveam cablu atât de lung pentru NAS și WIFI a dat gherle.
Sunet
Cred că este de la sine înțeles că sunetul este cu mult mai OK la seria 9 și este simplu să îți dai seama de asta pentru că o parte din sunet este direcționat direct către tine, având acea mică bară de sunet în partea din față. În partea din spate avem un sistem de sunet compus din 6 difuzoare ce adună 81W, iar sunetul de la Bowers & Wilkins își face simțit prezența mult mai mult.
La seria 8 avem doar 70W și nu mai avem branding de la Bowers & Wilkins.
Din punctul de vedere al codecurilor nu sunt diferențe între cele două modele.
Ambilight
Anul ăsta cei de la Philips au prezentat un nou sistem de ambilight. Din punctul meu de vedere, era absolut necesar să iasă cu ceva în față pentru că există competiție la sud coreeni și trebuia să facă diferența. Au făcut-o fără drept de apel. Nu știu de ce aveam impresia că la conferința de lansare inclusiv Philips 909 este cu ambilight 2.0.
Dar nu, l-au lăsat cu 4 laturi, dar cu sistemul vechi de iluminare, iar pe Philips 959 avem ambilight 2.0.
Pe seria 8 avem același sistem ambilight, însă doar pe 3 laturi.
Opțiunile sunt identice la ambele modele, nu este nimic ce poate să fie diferențiat. Evident, contează a 4 a latură, chiar dacă speram să văd diferențele dintre cele două tehnologii. Rămâne pentru anul următor.
Din moment ce mi-au trecut pe la teste mai toate brandurile cred că acum a fost momentul perfect ca să pot să fac o comparație între un model cu panoul EvoX și unul cu panou MLA.
Diferențele sunt tot mai mici pentru conținut de slabă calitate. Când zic conținut slab mă gândesc chiar și la cel de pe streaming. OK, filmele noi sunt din ce în ce mai calitative, dar rămân la impresia că un film de pe un BluRay face diferența mult mai mult.
Adaugă un comentariu