Am plecat prin demisie de la locul de muncă. A fost un cumul de factori ce m-au făcut să tai pomul de la rădăcină. Să nu se mai înmulțească. Am plecat de la un serviciu decent, comod și cu destul de mult timpi morți. Dar presa este într-un trend descendent. Până nu se va curăța și nu va fi un arbitru… va mai dura ceva timp.
Voi încerca, momentan, să fiu pe cont propriu și apoi să schimb domeniul de activitate. Așa cum discutam și cu prietenii care au mai cochetat cu domeniul: pe cât de frumoasă e meseria, pe atât de multă bătaie de joc este, peste tot trebuie să stai capră pentru unul și altul.
Atât pe locale, cât și pe unele naționale, mai ales pe zona politicului.
Știu că suntem într-o formă de sclavie evoluată în care ești dependent de altcineva, de fiecare dată, dar voi încerca să depind cât mai mult de mine și de acțiunile viitoare pe care le voi face.
Mă simțeam ca un puști de 18 ani ce nu știe ce facultate să aleagă.
Astea erau vorbele mele de când am făcut pasul spre noul „job”. Cel de acasă.
Am avut norocul să îmi planific bine ieșirea, iar aproape 2 ani de zile am mers pe trend crescător. Mă uitam la colegii de muncă ce au rămas la același nivel, iar eu simțeam că fac progres zi de zi. Poate că pe blog nu s-a simțit, dar a trebuit să învăț multe lucruri singur.
Financiar, au fost 2 ani excelenți. Am reușit să vizitez tot ce mi-am propus, am atins ținte ce nu credeam că se pot face atât de ușor, apoi am avut și coborâșuri și am crezut că voi trece în câmpul muncii, înapoi, dar pe zona de online.
Chiar mi s-au propus câteva joburi atât în presa din București(tehnic, evident), cât și pe zona de PR pe care le-am refuzat. Nu știu dacă am făcut bine, pe de-o parte îmi lipsește comunicarea și faptul că acolo mai coordonam o chestie, mai luam contact cu oameni, cu mulți oameni. De fapt, a fost o întoarcere la 180 de grade. Să zicem că făceam cunoștință cu 5 oameni noi pe zi, acasă îmi cunosc pereții și tavanul… la perfecție.
În primul an mi-a fost un pic mai ușor că era nebunia cu casa. Cred că ea m-a făcut să nu simt că mă plictisesc.
Anul ăsta a fost unul de impas. Nu am mai vizitat atât de mult, am avut de făcut alegeri pe partea personală, iar lucrurile au fost ciudate. Eram chiar pe punctul de a accepta jobul din Ploiești doar pentru a ieși din casă, de a face lucruri noi.
Pe termen lung nu știu dacă a fost cel mai bun lucru, nu știu dacă treaba cu online-ul va funcționa pentru că noua generație întotdeauna va face lucrurile mai ok. În plus, nu o să te poți ține după trend de fiecare dată.
Probabil cel mai greu lucru este frica de eșec și de a bifa targeturile impuse.
In sfarsit ai avut timp sa il scoti si pe asta din draft! :))
Eh … cum ziceam si eu: eu urasc schimbarile, dar uneori sunt necesare si atunci prefer sa le fac la 180 de grade. Anul trecut a fost si pentru mine momentul ala, in ciuda greutatilor si a faptului ca a trebuit sa renunt la multe pe plan personal pentru a reaseza lucrurile in urma schimbarilor, per total sunt cu mult pe plus fata de cat speram. Nu vad mare lucru acum, inca investesc, dar lucrurile arta tot mai bine. 🙂 Spor, Cucule, trage tare! 🙂
E scris de anul trecut. Tot azi trebuia să iasă dar cu 2017. 🙂
Salut Marius.
Nu trebuie sa te mai gandesti daca ai facut bine sau nu, din experienta proprie iti pot spune ca ai facut exact ce trebuia. Nu lucrez in presa dar eu am ajuns la concluzia ca “Nimic nu este intamplator” iar daca tu ai ales sa faci asta, inseamna ca asa a fost sa fie.
Si eu trec acum printr o serie de intrebari, pe care mi le pun pentru a-mi descoperi talentul, vocatia sau care este menirea mea si stiu ca prin perseverenta si multe incercari/esecuri o voi gasi.
Acum nu mă mai gândesc. Am fost recent să îmi iau ultimul salariu de acolo și nu s-a schimbat nimic. Practic, aș fi involuat dacă rămâneam în bula aia.
A, deci tu ti’ai mai luat salariul dupa ce ai plecat inca 2 ani de acolo. Ba, super tare, mie de astea nu mi’au iesit inca! :))))
Nu mă. După 2 ani am luat un salariu vechi. Rămăsese o codiță de când au intrat în insolvență.
Si eu care ma gandeam ca ai descoperit un miracol! 😀
Misto poza, cu trimitere! :)))))
Nici n-am gândit-o. Nu era nicio poză la articol și-am zis să pun repede ceva din draft 😀
Ma gandeam ca asa se procedeaza, nu mi-am data demisia niciodata, maxim am fost dat afara, la somaj,etc. nu stiu care sunt fazele, adica dupa demisie primul pas e sa mergi in padure sa vezi maimuta?! :)))
Nu stiu, ieri fosta șefă mi a dat la multi ani 🙂 înseamnă că maimuța a făcut treabă? :O
Mda, asa se pare…. la multi ani! 😉
Pune mana pe maimuta, ca sa ai noroc in viata, aka dupa demisie! 🙂
Nu-mi plac astea bătrâne 🙂
Cred ca stii vorba veche?! 😉
Aia cu ciorba?
Fasolea ingrasa! 😉