Mai toți din generația mea, în principiu, cei care n-au făcut nimic interesant de după liceu, au ales să plece din țară. Pandemia au încasat-o cum au știut ei mai bine și am câțiva care chiar au zis că nu se mai întorc pe afară prea curând. În vacanță și atât!
Pe de altă parte, există și oameni pe care îi știu și au zis că nu prea mai ai nici de spart banii aici, în vacanță. Roiuuu! Dar ăsta e riscul pe care trebuie să ți-l iei în momentul în care alegi să faci concediul în iulie august.
Citeam acum ceva timp un articol și parcă retrăiam ce îmi povestea o amică. Nu e un caz izolat, dar ideea este asemănătoare. Contextul e același.
Și nu înțeleg de ce să alegi să te chinuiești.
Mă mai enervează si oamenii care vin și zic: băi, dar și câți bani fac ăia din Vest?! De parcă totul se rezumă doar la bani. Și mai citești și presa asta în care ți se zice:
Câștigă 3.500 de euro. „Dar suma aceasta e brută, nu netă! Ceea ce înseamnă că scădem 28% taxe. E adevărat că nu sunt cu normă întreagă, ci la 80%, lucrez 4 zile pe săptămână”, ne explică ea.
Pare un câștig imens, însă face imediat calculele: „1.000 de euro sunt taxele, iar 1.000 de euro e chiria pe care o plătesc unde locuiesc, la subsolul unei locuințe”. 1.000 de euro chiria? „Da, dar sunt incluse și internetul, și curentul”. – contextul e aici.
AD a zis
Buna, lucrurile sunt simple: Eu castig NET in acest moment 5000 lei. In Romania.
Daca pui euro la 5 lei ~ : 1000 euro.
Daca lucrezi in alta tara si are salarul cum spui mai sus, 3500 euro, scade tot si ramane cu 1000 euro net este mai bine decat este la noi, din cauza faptului ca servicile sunt NET superioare.
Nu iti doresc sa merg in spitale la noi, sau la policlinica(daca nu mergi la privat – culmea, aceasi medicii care lucreaza si la stat), la primarie, la ANAF (am primit anul asta in plic ca am de plata ptr tatal meu care a murit de 12 ani 600 lei de pe firma PFa care o avea si care a inchis-o cu un an de zile inainte sa plece, ramase pentru anul viitor 100 lei ptr plata, tata se duse si eu nu am primit in 12 ani nici un plic cu plata sau telefon sau mail sau w/e)
Are sens sa vorbim si de scoala? Sora mea este profesoara de fizica si diriginta la clasele 5-8. Aratam extrem de rau.
Marius Cucu a zis
Cochetez anual cu spitalele de la noi și la privat, dar și la stat. Nu e luxul din lume, dar nici nu plec cu ideea preconceputa că merg la hotel. Nu zic că nu sunt sisteme și mai bune, dar nicăieri nu e roz.
Nu știu exact situația tatălui tău, însă știu că se moștenesc datoriile dacă primești orice bun.
Daniel Bis a zis
Da, se mostenesc daca a mostenit ceva in mod legal prin notar.
Ciudat, ca sa inchizi o firma trebuie sa „inchizi” inainte datoriile catre stat.
In plus cand a acceptat mostenirea nu a stiut de datorie?!
Si dincolo de toate astea prescrierea este de 5 ani, daca ANAF-ul nu a comunicat in acest timp, datoria se prescrie.
Marius Cucu a zis
Știm bine că ANAF trimite și în ultima zi din ăia 5 ani de zile. 🙂
AD a zis
A fost un PF. Cu un an inainte a mers si a patit ce era de platit si a inchis firma. Nu stiam ca chiar daca ai inchis o sa mai ai de plata pe anul care vine taxele. Problema este ca nimeni de la ANAF nu a dat comunicat catre familia care trebuie sa plateasca datorii (daca exista) decat dupa 12 ani. Evident ca am mers la ei si le-am spus ca ar trebui sa plece toti care a dormit 12 ani de zi. Pana la urma au sters dobanzile si a trebuit sa platesc cei 100 lei in anul urmator (2011). Referitor la spital am stat in Timisoara in spitalul cel mai mare. O luna de zi nu a venit nimeni sa faca curatie pe jos. In Deva, la fel a fost cineva de la consiliul judeteana sa testele cum reactioneaza asistentele si medicii de la urgente ( https://www.youtube.com/watch?v=glBBUS-qp9U ) Am mers si la privat la Targu Mures si din 40 min , 30 min medicul mi-a spus unde a fost in concediu, si 10 min am discutat despre mine. Am platit 300 lei. Simplu nu?
Eu sunt optimist, insa daca lucrezi in alta tara corect, nu la negru , conditiile sunt mai bune decat ce primim noi aici in tara noastra.
Marius Cucu a zis
Din 2011 sistemul fiscal s-a schimbat de ceva ori. Cred că ultimele probleme majore au fost la raportarea din 2017-2018. E de muncă cu sistemul ăla, dar raportat la 2012-2017 lucrurile sunt mai bune în ultimii ani. Că poate să fie și mai bine, indiscutabil.
Exemplele pe care le dau eu sunt de București. În Ploiești nu am curaj decât să îmi fac analizele periodice, atât. Și un stomatolog, cel mult. În rest, operații am făcut la București(stat și privat) în funcție de ce am avut nevoie. Dar excepții sunt peste tot, dar știu, de exemplu, în UK, că stai și 8 luni pentru o consultație. La noi iei trimiterea și te descurci cumva.
Mie încă mi se pare mult mai OK, mai ales dacă reușești să muncești remote, să poți să stai într-o țară mai puțin dezvoltată. Per ansamblu, ieși mai bine.
Dar da, dacă reușești să te integrezi într-un alt stat, să poți să-ți echivalezi studiile, OK.
Stefan a zis
Mulți pleacă…putini și realizează ceva… majoritatea se întorc cu coada între picioare.
Nu mai e nici străinătatea ce era odată…se strică treburile.
dam167 a zis
Mie nu-mi place ideea asta că pleci din România cu orice preț doar ca să evadezi și vai, nu te mai întorci evăr. Mi se pare normal însă să mergi acolo unde vrei să locuiești sau unde îți e mai bine. Depinde de profesie, stare de sănătate, nivel de trai, familie etc. Poate vrei să stai aproape de mare și accepți un nivel inferior de trai doar pentru asta, iar în RO nu se poate din n motive.
Ce zice AD discutam și eu cu un prieten și mi se pare o idee interesantă. Dacă veniturile și cheltuielile sunt egale (ipotetic vorbind) în țări diferite, pentru același nivel de trai și stil de viață, poate că te duci spre o calitate mai bună a serviciilor. Până la urmă nu contează că e 5 mii de lei – 5 mii de lei sau 3500 de euro – 3500, dacă ai un trai mai bun cu ultima variantă ieși pe plus.
Discuția e evident mai complexă, că poate în RO ai 3 mașini, iar în altă țară circuli cu trenul, pentru că ai taxe mari la mașină – nu e neapărat bine sau rău, doar că depinde de individ. Eu personal aș pleca doar pentru un nivel de trai semnificativ mai bun, nu doar pentru aceeași balanță a banilor și asfalt mai bun.
Cu spitalele iarăși e o întreagă discuție, la noi spitalele private nu sunt echipate pentru multe intervenții complexe, așa că tot la stat ajungi.
Marius Cucu a zis
Meh, sunt perioade și perioade în viața omului. Nu degeaba ai crize de la 30 de ani, de la 40 de ani. Dacă se adună un bagaj mare de frustrări evident că refulezi cum poți. Fie fugi, fie încerci să alegi altceva.
Da, dar pe lângă costul direct mai e și partea socială sau chiar starea vremii. Ne adaptăm noi în țări latine, dar nu neapărat peste tot. Am fel de fel de exemple care s-au întors, nu din cauze financiare, ci mai mult social. I-a pălit pandemia. 🙂
AD a zis
Asa este. Ptr. mine ptr ca am avut putere am cumparat tot in spital. Nu aveau NIMIC. A venit cu 2 plase cu lucruri pentru operatia mea. Nu este normal. Deloc. Intrebarile sunt: bugetele care se fac in fiecare an, unde se duc banii. A doua: au salarii foarte bune fata de multi altii. Ar trebui sa nu mai accepte banii de la pacientii. La Targu Mures unul dintre medicii ii spune unui prieten” nu pot sa accept”. Pleaca medicul si peste 2 ore vine asistenta medicului care colectioneaza banii. Este simplu de inteles nu? Daca pica, sa pice pionul nu turnul;)
Mai departe de la spital la biserica noastra: nu ai banii ai o problema: nu pot sa ingropi, nu pot sa mergi sa botezi, etc. De ce trebuie sa platim acolo? exact cum este la spital unde in fiecare luna imi o parte din banii pentru taxele respective din salarul meu. Avem o tara foarte frumoasa, problema este ca nu avem oamenii care sa o iubeasca, sa facem fabricile noastre, sa producem si sa exportam noi si sa nu mai importam asa de mult ca sa ai un trai mai bun pentru tine, pentru copii tai etc. Este tare pacat. Problema este ca noi, cei care au ~20-50 ani vad asa si absolut nimeni nu face nimic. Doar ..marketing. Fizic – nula.
Marius Cucu a zis
Nu trebuie să producem noi neapărat, lumea s-a schimbat, trebuie să producem plus valoare. Dacă ai noștri fac un produs bun, un brand, din China să zicem, și îl vând în lume ies mai câștigați. Dacă noi avem fabrici de cabluri și nu de mașini normal că rămânem în urmă.
Cu șpaga cred că e la mijloc, dar nu știu dacă mai e regula. Uite, luna trecută am fost la un spital, cineva aducea un porc, la propriu ca recompensă. Altcineva a încercat să dea șpagă și pur și simplu se auzea de la distanță: nu e cazul, avem suficient, avem ce ne trebuie.
Pheno a zis
Pe scurt, nemultumitului i se ia darul… Toti cer, dar nimeni nu da nimic. Toti stramba din nas si-i tufe grija de capra vecinului. Am o intrebare retorica pentru toti „interesantii” si mai putin interesanti. Ati auzit vreodata pe cineva spunand „Ia-mi Doamne…”? Toti cersesc… „Da-mi Doamne…” De ce sa-ti dea? Meriti sa-ti dea? Tu ce ai dat de cand te-ai nascut? Sfaturi, sau nu te-ai obosit nici pentru asta? De ce trebuie sa fim pomanagii? Suntem atat de frustrati incat credem ca doar noua ni se cuvine? Oare mania persecutiei nu depaseste logica si bunul simt? Vestea proasta e ca peste tot in lumea mare, situatia este cam aceeasi. Exista doar trei variante de rezolvare. Ori te complaci, ori te complici, ori iti iei adio de la viata. Doar adaptabilii au ce cauta printre cei vii. Abia astept parerile voastre.
Claudiu a zis
Depinde și de unde pleci. Una e să pleci din Satu Mare sau Botoșani în Londra, alta e să pleci din București sau Cluj. Cu sau fără experiență de muncă în domeniul tău. Eu am plecat și m-am întors, dar pot să spun acum după ceva timp că am vrut să văd cum e și pe afară. Când încep să îți plece din colegii de muncă și perspectivele pentru verticala ta nu mai sunt la fel de sigure, mi-am băgat picioarele și m-am întors. Rău nu îmi pare nici că am plecat o perioadă, în niciun caz nu îmi pare rău că m-am întors.
Da, banii primiți sunt alții, dar nu dramatic mai bine când pui în balanță chiar toate cheltuielile. De exemplu, cât am stat în Copenhaga nu îmi venea să cred că plătesc chirie pentru o garsonieră pe vremea aceea (2017-2018) cât pentru o casă la periferia Bucureștiului.
Marius Cucu a zis
Da, dar e un pic diferit la tine, tu ai plecat în domeniul tău de activitate. Mulți o iau de la 0…