logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

De ce n-aș alege obiective Sigma

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 11 noiembrie 2022 9 comentarii

Meh, am avut câteva obiective Sigma de-a lungul timpului, ba pe Nikon, ba pe Sony, ba chiar pe Panasonic, când am avut aparate în teste.

Din punctul meu de vedere, sunt unele dintre cele mai bune obiective de pe piață, concurând de multe ori cu obiectivele de brand. Sony chiar a trebuit să scoată 24-70mm V2 pentru a reuși să combată performanțele Sigma pe Full Frame.

Pe Nikon am avut 18-35mm, F1.8, un obiectiv extraordinar cu care nu știu dacă mă voi mai întâlni prea curând. Este scump pentru un obiectiv care nu este Full Frame, dar e extrem de sharp, iar bokeh-ul mi se pare ce trebuie. De fapt, pare o artă ce face Sigma pe partea de boken. Uitându-mă la Zeiss Batis parcă sunt la ani lumină de aceștia.

Dar, după ani de folosire cauciucul acela este imposibil de folosit. Oricât de mult ai avea grijă de cauciuc pur și simplu nu e OK, nu ai cum să-l păstrezi fără să intre praf, fără să nu pară că a trecut trenul peste el.

Măcar e bine că au început, cel puțin, la montură Sony, să le facă mai mici, să nu le mai facă cu adaptor.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Tehnologie Etichete: obiectiv foto, obiectiv nikon

Comentarii

  1. Costin a zis

    6 iulie 2022 la ora 09:46

    Da’ Jena nu-ti mai plac ? Curat RDG-iste, leaganul opticii moderne.

    Răspunde
  2. Valentin a zis

    6 iulie 2022 la ora 12:42

    Am un Sony A6400 si cel mai bun obiectiv pe care l-am luat pentru el e Sigma 16mm F1.4. Pur si simplu nu-mi permit sa incerc si modele varf de gama de la Sony, sunt prea scumpe. Din cauza asta ma tot bate gandul sa schimb brandul cu totul, parca as incerca un Fuji X-T4. Am citit doar de bine despre el, e superior ca functii lui A6400 si la obiective sunt mai accesibili.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      6 iulie 2022 la ora 12:46

      Folosesc Fuji. E ok atât timp cât nu vrei video avansat. Pe foto e și el fain. Dar uită-te și la prețul obiectivelor.

      Sony sunt scumpi, dar mie mi se par ok. Eu nu am găsit ceva mai ok. Dar da, XT4 e peste 6400. De altfel, obiectivele Sony pentru crop sunt mai ieftine decât ce am eu pe FF.

      Răspunde
      • Valentin a zis

        6 iulie 2022 la ora 12:53

        Stiu vlogeri de travel cu XT4 si au video impecabil. La ce te referi mai exact cand zici de video avansat? Banuiesc ca XT4 e oricum peste A6400 si pe video.

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          6 iulie 2022 la ora 13:04

          Indiscutabil este peste acel Fuji.
          Eu zic de ce editez, Dynamic Range, stabilizare, autofocus, ergonomie, opțiuni la îndemână. Dar da, strict pe culori Fuji e la ani lumină peste Sony.

          Răspunde
    • dam167 a zis

      6 iulie 2022 la ora 13:52

      Obiectivele bune le cumperi o dată, body-ul îl mai schimbi din când în când în funcție de nevoi. Obiectivele bune sunt scumpe, indiferent de marcă dar da, pe ceva entry level cum ai tu (A6400) e greu să le justifici, excepție fiind perspectiva în care vei trece la un body mai bun. Obiectivele mai ieftine și mai proaste par la început o afacere bună, dar nu sunt. Chiar și dacă nu ești profesionist, dacă te interesează calitatea imaginii ajungi să dai mai mulți bani cumpărând obiective ieftine decât mai puține dar bune.

      Eu n-am văzut video impecabil filmat cu X-Tx, nici măcar în review-uri nu zice cineva asta. Sunt camere bune și compacte, dar nu sunt pentru video serios. Pentru video mai bine te uiți la Sony sau Canon, poate Panasonic.

      Răspunde
      • Marius Cucu a zis

        6 iulie 2022 la ora 14:08

        Panasonic sunt ca imagine mult mai ok, doar că nu au autofocus. Dar la GH6 au până și răcire OK.

        Răspunde
  3. Marius a zis

    6 iulie 2022 la ora 15:13

    Am 18-35 1.8 de la Sigma si il folosesc de cativa ani fara probleme pe un Nikon 7200 (chiar si pe FF (D750) la 35 cu 2.8). E singurul de la sigma testat/folosit ce-i drept, dar se pare ca am facut alegerea norocoasa

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      6 iulie 2022 la ora 15:17

      Cum îți sunt cauciucurile? Fix aceeași lentilă e și la mine.

      Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

Ce am vizitat

banca rasarit grecia

Insule vizitate în Grecia

Comentarii recente

  • Marius Cucu la HAI că vine AI-ul cu token-ul
  • Vasi la HAI că vine AI-ul cu token-ul
  • Viorel la Prețul de livrare al televizoarelor încă rămâne unul subvenționat
  • Postolachi Dumitru la HAI că vine AI-ul cu token-ul
  • Marius Cucu la Oare funcționează suplimentele pentru hipertensivi?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026