După Logan, Sandero, Duster avem și Jogger. Da, Dacia Jogger o să fie denumirea noului SUV al celor de la Dacia.
„Disponibil în două configurații, cu 5 sau 7 locuri, Dacia Jogger este partenerul ideal al familiilor (numeroase), atât în traseele urbane din viața cotidiană cât și în periplurile mai lungi, prilejuite de ieșirile în natură la sfârșit de săptămână sau în concedii. Cu spiritul pragmatic care o caracterizează, Dacia propune un vehicul care le permite clienților să profite de plăcerile simple ale vieții alături de cei apropiați”.
Dacă mă întrebați pe mine, numele e extrem de ciudat pentru România. Poate pe afară sună bine, deși… tare mi-e că o să le fie și lor dificil să-l pronunțe.
Altfel, din comunicat avem asta:
„Jogger este un nume simplu, modern, ușor de pronunțat și înțeles în întreaga lume. Este un nume ce evocă dinamism și energie pozitivă. Sufixul „er”, pe care îl regăsim deja la modelul Duster, SUV-ul emblematic al mărcii Dacia, aduce un aer de familiaritate, reflectând totodată robustețea unui partener de drum ideal în viața de zi cu zi.„
Prezentarea mașinii va fi pe 3 septembrie și se pare că o să fie hibrid.
Acum să vedem cum se va vinde și dacă o vor face în România. Sandero, până la urmă, e cea mai vândută mașină în UE, în perioada asta.
Presupun ca romanii il vor numi simplu, Joagăr…
Îl cumperi?
Dacă e gratis, da.
Cum adica 7 locuri ?!? 3 in fata si 4-n spate ?
5 sau 7 locuri. Ei știu cum le înghesuie. Un fel de Docker probabil.
Probabil îți mai adaugă 2 scaune în portbagaj.
Sau în exterior :))
Probabil cum are Sharanul, 2 în portbagaj.
Nemții mai zgârciți le apreciază.
Ba unii chiar le si cumpara! ???