logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
oameni tren belgia

Cum stă treaba cu trenurile în Belgia

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 15 februarie 2026 4 comentarii

Am fost și în Belgia. Heh, n-am crezut că mai ajung, dar uite că s-a întâmplat. A fost un mix de idei, de gânduri, dacă merită sau nu să mă duc în Belgia. Pe bune, am verificat vremea și am zis: oare merită? Oare să pierd o săptămână de muncă sau să închid tot și să fac după.

Într-un final, am mers pe premisa „o dată în viață”. Și n-am făcut rău. E oarecum diferit față de ceea ce am văzut până acum.

În Belgia, transportul în comun o să vă scuture un pic de bani. Nu sunt omul care să închirieze mașină, iar trenurile sunt prietenele mele. Nu neapărat și în Belgia. Este al naibii de scump să mergi prin țară cu ei. Aproape zilnic scoteam 20-30 de euro ca să mă deplasez. Ok, știu, am ales să merg alert, însă o să vezi că vei scoate câte 15-20 de euro la fiecare mișcare cu trenul. Să vii din Italia acolo unde dădeam ~2 euro pentru 10 minute de mers cu trenul în Belgia o să dai minim 5 euro. Și nici nu ai alternativă viabilă. Sunt doar trenuri Intercity. Culmea, te-ai aștepta să fie lux, dar nu arată chiar foarte bine. Exteriorul este varză, iar în interior lucrurile sunt okeiș. Bombardier și la ei și puteți să luați orice tren în direcția aia.

bilete tren belgia

De exemplu, dacă mergeți de la Bruxelles la Bruges puteți alege orice tren de pe ruta asta. Mai mult, biletele sunt valabile la orice tren, așadar te poți da jos pe parcurs. De exemplu, puteți merge în Gent în drum spre Bruges, dacă vreți. Partea mai puțin OK este că sunt valabile doar în ziua în care ați luat biletul. Până la 24:00.

gara ostende

Avantajul este că circulă foarte des, mai ales pe distanțe mai scurte. Pe distanțe mai lungi am văzut că sunt din oră în oră. De fapt, e bine să vă uitați atenți la trenurile de mare viteză pentru că nu fac atâtea stații și prețul e același. Voi veți plăti pentru zonă.

O alternativă mai ieftină, în anumite situații, este Flixbus. Dar efectiv, e bătaie pe ele și, de multe ori, prețul a fost mai mare. Au prețuri dinamice. Faci și mai mult față de tren, iar de câteva ori am văzut ore foarte proaste. De exemplu, aș fi mers din Antwerp spre Namur cu 7 euro, dar era traseu de noapte. Unde mă cazam eu la 2-3 dimineața? Plus că, din ce am observat, Namur nu e cel mai sigur oraș.

Cum luați bilete?

trenuri seara belgia

În prima fază, am luat de la tonomatul din gară. E în 4 limbi disponibile și o să vă descurcați simplu. Doar că, cu timpul, am văzut că e foarte mare coada acolo, mai ales în orașele turistice. Puteți să comandați online foarte simplu.

Site-ul oficial este acesta. N-am observat să fie discount-uri de vreun fel sau ore diferite, însă aveți o ofertă de weekend. Atenție și la oferta de weekend pentru că e prestabilită. Eu am comandat o dată, din greșeală, bilet de weekend, dus întors, dar am folosit doar dus. Atenție!

Dacă știți că veți folosi și transportul în comun aveți și acolo un soi de pachete. Eu n-am folosit pentru că am luat la pas oriunde s-a putut. Poate în Gent să fie necesar până în centrul vechi sau în Bruxelles, deși e păcat să ratați zonele acelea, în rest, nu cred că aveți de ce să dați bani pe transportul în comun.

interior tren belgia
tren oameni belgia

Este și o aplicație pentru transportul în comun, de fapt sunt mai multe. Aveți aici detalii. Vă recomand să vă instalați aplicațiile, iar dacă le folosiți acolo să aveți răbdare. Zeci de secunde câteodată. Efectiv, la mine se încărca foarte prost.

Nu am găsit informații despre un soi de abonamente pe tren și transport în comun. Chiar ar fi utile pentru că sunt costuri destul de mari… individuale, iar persoanele de acolo nu au știut să îmi zică mai multe detalii. Poate aveți ponturi de lăsat în comentarii.

gara belgia interior

Însă, dacă vă gândiți să scutiți niște bani, iar timpul nu e neapărat o problemă pentru voi, o soluție ar fi și Flixbusul. Nu îl veți găsi pe toate rutele, însă eu am dat ~4 euro spre Bruxelles din Anterp, iar cu trenul aș fi dat 14 euro. Mai rapid, dar nici că mă grăbeam pe ploaie.

tren vechi belgia

Doar că a fost singura variantă ieftină. Dacă vă planificați lucrurile din timp, Flixbus poate să fie o soluție mai bună. În Portugalia l-am folosit foarte des și era extrem de ieftin, aici mă organizam de pe jumătate de zi pe alta, așa că zburau prețurile instant. Băgați aplicația înainte de plecare și rezervați. În general, se ia Flixbus fix de unde luați și trenul. Cam așa am văzut că sunt organizate lucrurile la belgieni.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Vacanță Etichete: Belgia, trenuri

Comentarii

  1. Cristi a zis

    21 iulie 2024 la ora 02:21

    Nu sunt conditii in tren si nu esti sigur ca ajungi la destinatie
    Poti sa vizionezi acest canal de youtube

    Aceasta rama Alstom urmeaza sa intre in circulatie este prima rama a sosit si a doua
    Si in schimb operatori privati cumpara toate gunoaiele de la straini si sunt scoase din uz de la ei poti sa vizionezi si celelante filmari multumesc

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      21 iulie 2024 la ora 09:27

      Ce treabă are comentariul tău cu trenurile din Belgia?

      Răspunde
      • Cristi a zis

        8 august 2024 la ora 13:42

        Are legătură pentru ca o sa circule pe la noi trenurile din Belgia vor sa cumpere o firma privata trenuri din Belgia este vorba de Regio Calatori numai ce au sosit 8 rame din Belgia în România și o sa mai sosească, cei din Belgia au renunțat la multe rame lea retras din circulație

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          8 august 2024 la ora 13:44

          Acum am înțeles. Data viitoare e util și un context ca să știm și noi exact despre ce se vorbește. Informația e utilă, dar ne uitam în diagonală.

          Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

display telefoane banda

Am testat Samsung Fold 8, zis și pașaportul

Ce am vizitat

muzeu antwerp

Am fost 2 zile în Antwerp. Iată ce poți vizita

Comentarii recente

  • Ionut Niculita la Știați că există televizoare Dreame?
  • Marius Cucu la Emdash îmi place. Mișto ce-a făcut Cloudflare
  • Vasi la Emdash îmi place. Mișto ce-a făcut Cloudflare
  • Marius Cucu la Emdash îmi place. Mișto ce-a făcut Cloudflare
  • Postolachi Dumitru la Emdash îmi place. Mișto ce-a făcut Cloudflare

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026