Până să schimb bateria laptopului nu am avut tupeu să umblu în ea. Să nu stric ceva, să nu bubuie, să nu mă uit la laptop. Fie, acum mă uit la el că am rupt încărcătorul și nu l-am lipit încă.
Așa că m-am gândit că e ok să umblu și la baterie să văd cât de chinezească e treaba. Apoi mi-am dat seama că e destul de ușor să o revigorezi, la nevoie. Asta până se strică integratele alea p-acolo și chiar trebuie să iei altceva.
Am înțeles că ar fi pe aliexpress de înlocuit doar că nu le-am găsit momentan, dar nici n-am căutat foarte mult.
În fine, în poza de mai jos sunt celulele legate în serie.
Nasol că n-avem și noi unde să le reciclăm.
E greu de estimat, avem mai multe lucruri de luat în considerare: consumul display-ului, a celorlalte componente, dar și a software-ului
rocco44 a zis
Elemenţi se găsesc şi la noi. Mai greu e cu decapsulatul, la unele modele.
Marius Cucu a zis
Pe la ce magazine?!
ice4you a zis
Nu te ajuta cu nimic ca schimbi doar elementii, are nevoie si de o reprogramare de firmware. Crede’ma ca am incercat si noi in service X variante, ca intr’un final sa ne vedem de treaba.
Sorin a zis
Eu am desfăcut celulele dintr-un acumulator de la (fostul) laptop, și le folosesc pentru o lanternă, sau alte nebunii. Sînt practic acumulatori de tip 18650 (semnificația cifrelor fiind 18 mm diametru și 65 mm lungime). Lanterna avea un mic adaptor din plastic pentru 3 baterii de tip AAA, sau poate fi folosit direct un element 18650.
Am comandat din China 5 module de încărcare cu mufă micro-usb (atenție, sînt oferte și cu mini-usb) și le-aș folosi mai departe la mici scamatorii. Un modul de acela de încarcare vreu să-l pun și la un acumulator de (la un fost) telefon, să-l pot încărca. Se mai pot folosi celulele pentru a fi incluse într-o carcasă de power bank (sînt oferte și de carcase goale), cu 2, 4 sau chiar 8 celule. Următoarea folosință va fi înlocuirea acumulatorului dintr-o mică boxă wireless, la care nu mai ține bateria.
Teoretic elementele 18650 au tensiunea de 3,7 V, eu am măsurat efectiv 4,1 – 4,2 V. La un moment dat am găsit un acumulator foarte foarte vechi, nefolosit de ani buni de zile, celulele erau 0 V unele, sau 0,1 V altele, și cică nu mai pot fi folosite/încărcate. Povești. Le-am pus la încărcat (într-un mic power bank cu 1 celulă !) și l-am lăsat aproape 24 ore. A ajuns fain frumos la vreo 3,9 V. Le-am încărcat pe toate 5, și acum sînt full. Or rămas doar 5 pentru că din curioztate am desfăcut efectiv pe al 6-lea, să văd ce conține: un fel de folie făcută sul. Nimic interesant. Și așa am rămas cu 5 elemente ! A, celulele astea sînt deci de la un alt acumulator, găsit din întîmplare nici nu mai știu pe unde, și care n-o mai fo încărcat de cine știe de cînd. Că de la laptopul meu (un Acer) am toate cele 6 celule, 6 bucăți frumoase încărcate complet. Acuma am cu ce să mă joc.
Sfatul meu este să nu aruncați acumulatoarele de laptop, chiar dacă laptopul mai ține doar 15 minute, pentru că celulele mai sînt încă bune pentru tot felul de chestii. Scuze că m-am lungit…
Marius Cucu a zis
Pfoai, trebuia să public mai devreme articolul 🙂 S-au dus de ceva timp 🙂
Sorin a zis
Am trimis pe mail ceva interesant !
Malin a zis
‘aidi uai Cucule da tu nu ai ceva pistol de e lipit pe acasa sau nu cunosti pe niciun nea Nelu’ cu pistol de lipit care sa schimbe integratele alea?
ady a zis
Eu am trimis prin posta multe baterii vechi de laptop la reconditionat undeva prin Arad.
Se inlocuiesc celulele vechi cu altele noi de calitate, se recalibreaza si costa mai putin decat o baterie originala noua.
dan a zis
probabil la astia ..
http://recell.ro/