Cum alegi cel mai bun laptop, asta e întrebarea clasică. De când mi-am luat laptopul acesta am avut posibilitatea să testez foarte multe variante. De atunci, mai merg pe la câte o lansare, vă mai povestesc noutăți despre tehnologie pe blog și pe Youtube, încerc să fiu la curent cu tot ceea ce se poate.
Probabil că mâine dacă as avea buget pentru un laptop, sigur as alege mult, mult mai bine. Mai informat!
Când zic „bine” este destul de subiectiv pentru că fiecare, înainte de a cumpăra un laptop, trebuie să știe ce are de făcut cu acesta și cât de mult îl pune să muncească.
Sunt persoane care lucrează cu modelare 3D, sunt persoane care fac grafică pe calculator, dar și persoane care aleg un laptop de gaming. Cea din urmă nu o recomand, laptopurile de gaming adevărate ajung la un cost foarte, foarte mare. Nu știu dacă merita investiția și dacă veți simți ca va jucați cu adevărat.
În momentul de față, ca în alte domenii, componentele s-au nișat, așa ca, dacă vreți sa va alegeți un laptop, trebuie sa treceți prin câteva filtre destul de importante.
Trebuie sa aveți mare atenție la configurația aleasa pentru că se pot modifica foarte, foarte puține lucruri la un laptop și acelea, de cele mai multe ori nesemnificative. Mai bine analizam puțin și investim cu cap, în loc să ne grăbim și să luam o porcărie pe care o vom regreta în perioada următoare.
Ceea ce mi se pare foarte important, față de momentele în care am scris acest ghid, este faptul că acum avem acces la mai toate brandurile de pe piață. În plus, sunt aproape 2000 de modele disponibile la vânzare. Nici nu visam acum câțiva ani, practic piața s-a maturizat, concurență există din plin.
Cum ziceam, am reușit să fac un canal de Youtube în care să vorbesc despre tehnologie. Deocamdată, mai puțin despre laptopuri, dar vreau să intru și pe nișa asta. M-ar ajuta enorm o abonare aici pentru a crește canalul și a putea primi cât mai multe produse la testare.
Există, în 2024 un context destul de ciudat referitor la inteligența artificială. Este integrată pe televizoare, este integrată pe telefoane, acum avem integrări și pentru laptopuri. Înțeleg că tehnologia trebuie să fie tot mai ușoară pentru utilizatorul de rând, însă pe partea de laptopuri încă avem libertate pentru a face lucrurile așa cum dorim. M-aș orienta un pic spre hardware performant, nu pe tehnici de marketing.
Stabilirea bugetului. Cum știm că alegem cel mai bun laptop?
Înainte de a începe orice fel de configurare, trebuie sa știm exact ce buget avem și dacă mai putem mari Putin bugetul dacă este strict necesar. Pățesc mereu lucrul acesta, îmi stabilesc un buget de 3000 de lei, de exemplu, apoi, la achiziție, observ ca am cheltuit chiar și dublu sumei. Ce-i drept, am avut niște vremuri tulburi, cu inflație, cu instabilitate, prețurile sunt un pic razna.
- Citește și: Am testat noul Asus Zenbook 14 cu ecran OLED: UX3405MA
- Citește și: Asus Vivobook S 15, primul laptop testat cu Snapdragon
Totuși, eu recomand să mergeți pe o premisă: calitate, nu cantitate. Mai ales, când vorbim despre un gadget scump, de care mă voi folosi câțiva ani de zile. Adică un telefon îl schimbi la 2 ani, laptopul când l-ai schimbat ultima dată? Mai plecați cu o premisă și anume că laptopul nu este PC și cu greu faci ceva modificări la acesta.
Pentru ce utilizezi laptopul mai mult?
Fiecare dintre noi are preferințe, unii ne jucam mai mult, alții se uita la filme sau poate îl folosesc pentru programe care nu necesită o putere mare de calcul, așa că lucrurile diferă, iar bugetul trebuie optimizat în funcție de fiecare persoană.
Cel mai bine ar fi sa va gândiți la aplicațiile care credeți ca va consuma foarte multe resurse și să faceți o estimare.
Dacă îl luați pentru jocuri, încercați o variantă dedicată. Chiar dacă unui calculator de tip desktop îi va trebui mai mult spațiu, mai multe cabluri în jurul biroului, întotdeauna voi recomanda sa va jucați pe calculator și nu pe laptop. Performanțele unui calculator nu se compară cu cele ale unui laptop, cu toate că acum avem răcire pe lichid și pe laptopuri, avem tot felul de briz briz-uri. Performanța brută nu este aceeași. Punct. Discuția este asemănătoare și dacă alegeți editarea video sau chiar modelarea 3D.
Editez video și foto destul de mult, iar diferențele sunt foarte mari intre un laptop și un calculatorul desktop. Plus avantajele unor monitoare mari, o răcire suplimentară. Avantaje, avantaje!
Brand
E greu să împaci pe toată lumea, probabil ca fiecare deja are preferințe. Unii poate au avut un laptop și au fost mulțumiți, așa ca mai mult ca sigur vor încerca același brand, alții poate au fost nemulțumiți și nu poți să ajungi la un numitor comun.
Avem pe piață foarte multe branduri ok:
- Acer
- Asus
- HP
- Lenovo
- Dell
- Toshiba
Pe acestea le-aș numi low end pentru că au modele destul de multe ieftine. Accesibile, dacă vreți. În categoria premium aș merge cu:
- Clevo
- MSI
- Dell Alienware
- Gigabyte
- Razer
cumva pe acestea de mai sus le-aș încadra în categoria de laptopuri nișate direct spre gaming.
Între timp, au intrat pe piață și chinezii cu modelele lor. La o primă căutare găsim:
- Huawei
- Xiaomi – nu mai văd prin magazine pe la noi, au doar tablete
În principiu, pentru utilizare și raport calitate preț, cred că nu sunt deloc rele cele propuse și de piața asiatică. Dar sunt pentru utilizare, pe anumite segmente, nu acoperă game întregi precum Lenovo sau Asus. De aceea atât Asus și Lenovo își împart podiumul la noi în piața locală.
Sigur, nu intram în discuții cu cei care preferă Apple și laptopurile lor. Acolo e un marketing imens pentru o configurație pe care o găsești la cel puțin jumătate de preț. Dar da, trebuie să recunoaștem că diferă calitatea materialelor, diferă sistemul de operare sau chiar optimizarea pentru sistemul de operare. Tocmai de aceea o comparație directă nu își are locul. Dar și așa variante precum Microsoft Surface, Asus Zenbook, Lenovo Yoga sau chiar LG Gram sunt variante de luat în considerare pe Windows.
Configurația hardware a laptopului
De aici începe bătaia de cap, dacă intre branduri discuția nu este atât de complicată, marketing-ul funcționează extraordinar de bine.
Mă refer la faptul ca foarte mulți rebranduiesc și, eventual pun 8 GB de RAM și schimba o cifra, apoi pun la vânzare componente ca fiind de noua generație. Înainte, știam o treabă: aveam 1-2 generații de procesoare la raft, acum avem și cu 5 generații în urmă. Faceți ochii mari!
Mare, mare grija pe produsele „de noua generație”. Învățați să comparați foarte bine specificațiile produselor ca altfel veți plăti mult pentru nimic.
Procesorul
Laptopurile pot avea 3 branduri de procesoare:
- AMD
- Intel
- seria M, bazată pe ARM, de la Apple și… Windows
Intel au fost lideri incontestabili până la apariția AMD Ryzen. Acum lucrurile s-au mai apropiat. Nu înseamnă că AMD e mai bun, ci că lupta există în momentul de față.
Suntem într-o perioadă de tranziție cu tot AI-ul despre care vă vorbeam la început, dar și prin faptul că TSMC a reușit să facă lucruri faine cu Apple, iar tehnologia ajunge ușor, ușor și pe Windows.
Mai mult, se întâmplă să lucreze la TDP diferit procesoarele și e din ce în ce mai complicată alegerea.
Ca idee:
Procesoare Intel
- Intel Celeron, Pentium – destinat calculatoarelor cu buget mic, nu veți reuși decât sa faceți strictul necesar, browser, filme, muzica, office)
- Intel I3 – clasa entry level a procesoarelor, fostele core2quad modificate puțin. Procesorul I3 este o soluție bună pentru cei care nu fac foarte multe lucruri pe un laptop.
- Intel I5/I7 – am ales sa le pun în aceeași categorie pentru ca diferențele de performanță dintre acestea sunt mici, de 10-15%. I7 pentru calculatoare sunt recomandate celor care vor sa facă overclock sau pentru cei care doresc sa facă editare video, însă dacă ne gândim la raportul calitate/pret pentru un laptop s-ar putea să nu merite investiția.
- Intel I9 – da, sunt o certitudine. Ele sunt rezultatul faptului că cei de la AMD au reînviat și oferă alternativă.
De la generația Haswell Refresh cei de la Intel au început să amestece procesoarele pentru laptop. Cred că ăsta este cel mai bun cuvânt. Inițial, neavând competiție foarte mare din partea celor de la AMD și-au permis să lanseze procesoarele ULV și procesoarele M. Le deosebim prin cifra de la denumirea procesorului.
Nu intru foarte mult în detalii tehnice, însă dacă sunteți curioși puteți arunca un ochi pe topul acesta.
Procesoare AMD
Încearcă să se alinieze cu tot ceea ce face Intel. Să concureze! Suntem la generația a 8 a.
Au 2 serii de procesoare: U și H. Modelele cu U sunt cele ULV și sunt 5 la număr. Au TDP de 15W. 8 nuclee și 16 fire de execuție. 🙂
Modelele cu H sunt 3 la număr. Acestea au TDP de 45W. Vor mai exista și modele cu terminația HS dacă producătorul va respecta anumite cerințe de răcire.
Lângă seriile de la AMD și Intel nu avem cum să nu amintim și de tot ceea ce face Apple. Este adevărat că prețul nu este mic și cumva este în contradicție cu ceea ce încercăm să obținem din articolul acesta. Pentru ei nu există raport calitate preț, însă trebuie să nu aducem în discuție și opțiunea de la Apple: procesoarele M3 bazate pe tehnologia ARM. Așadar, dacă sunteți dispuși să intrați în horă, cu siguranță veți obține performanțe foarte bune de la MacBook Pro.
Procesoare Snapdragon
Tot despre procesoare bazate pe ARM ne referim și aici. Ei bine, iată că avem Snapdragon de ceva timp și lucrează pentru noi. Lucrează la autonomie și performanțe destul de bune. Dacă vreți, un procesor Snapdragon ar trebui să fie luat în momentul în care vreți o autonomie foarte bună. Ori, e un pic mai complicat să discutăm despre compatibilitate 100%. Da, pașii sunt imenși în a rezolva mai toate problemele, însă cei mai puțini tehnici se vor lovi de ceva ziduri. E clar că direcția este bună, dar mai trebuie un pic de răbdare.
Deocamdată, am zis aici că n-aș recomanda un laptop bazat pe ARM unui om ce nu este tehnic. Să mai lăsăm un pic dezvoltatorii să pună la punct software-ul!
Placa video
Pentru aceasta componenta este o întreagă discuție, depinde foarte mult de ceea ce vrem sa facem cu dispozitivul, dacă avem nevoie de o placă video dedicată sau una integrată.
Un articol detaliat aveți aici.
Dacă aveți de gând sa folosiți pentru utilizare simplă, pentru ascultat muzică chiar nu aveți nevoie de o placa video dedicată, în schimb dacă vă gândiți să vă jucați și să folosiți programe cu cerințe mari, trebuie sa vă gândiți la ceva dedicat.
Ideea pe care vreau să o subliniez este să aveți grijă la răcire. Chiar dacă luați o placă video foarte bună, dacă aceasta, implicit laptopul, nu are o răcire ok poate scădea performanța cu 20-30%. Mai ales, dacă vorbim de alimentarea pe baterie.
La NVIDIA avem seria 4000 ce este deja pe laptopurile de top. M-am jucat cu multe modele din primele serii. Aveți aici un tag în care puteți vedea mai multe.
Interesant este că această serie se bazează pe Ray Tracing. Oarecum se schimbă perspectiva în jocuri.
Probabil că în viitorul apropiat vom avea un standard plăcile video de laptop pe 128 de biți cu 8 GB VRAM. Nu este rău deloc, le recomand pentru ca rezoluția ultraHD are nevoie de mult mai multa memorie pentru a manageria cantitatea de memorie primită.
NVIDIA Mobile | Memorie VRAM | Maq-Q TGP | Standard TGP |
---|---|---|---|
RTX 4090 | 8GB GDDR6 | 80W | 150W+ |
RTX 4080 | 8GB GDDR6 | 80W | 115W |
RTX 4070 | 8GB GDDR6 | 80W | 115W |
RTX 4060 | 6GB GDDR6 | 35W | 50W |
RTX 4050 | 4GB GDDR6 | 35W | 50W |
Ca modele entry level avem:
- MX450 – 16 nm, 64biți, 640 CUDA, 1354 MHz base clock cu boost la 1468 MHz, TDP 25W
- MX430 – 16 nm, 64biți, 384 CUDA, 1531 MHz base clock cu boost la 1594 MHz TDP 25W
Prețurile pentru aceste laptopuri sunt destul de mari. În general, sunt folosite acolo unde sunt laptopuri performante.
Memorie RAM
Prețul pentru o memorie RAM pentru laptop de 8 GB a scăzut foarte mult, așa ca nu avem de ce sa nu punem minim 16 GB unei configurații noi de laptop. Mi-am achiziționat, de curând, pentru laptopul meu memorie la preț foarte bun, am scris articol aici despre probleme ce pot apărea.
Recomand să alegeți variante pe DDR5. Atenție, totuși, că laptopurile foarte ieftine au totul integrat pe placa de bază și un singur slot de RAM. De principiu, modelele foarte ușoare au totul lipit pe placa de bază așa că s-ar putea să nu puteți îmbunătăți nimic ulterior.
Verificați să puteți face upgrade, la nevoie.
Stocare
Statistica spune că undeva la 95% dintre laptopuri se vând, în momentul de față cu SSD. HDD-ul, ca unitate de stocare primară a dispărut. Am testat și laptopuri ce aveau SSD-uri în RAID. Senzațional de rapide!
Sigur, SSD-uri găsim în mai multe variante:
- conector SATA
- conector M.2
- conector PCI Express
Cel mai rapid este cel din urmă, în plus tehnologia avansează foarte repede. La acesta chiar putem să punem în discuție și răcirea, dacă este asigurată corespunzător de modelul de laptop ales.
Conectorul SATA și M.2sunt limitate de portul SATA. Ăsta ar fi un sfat pentru cei care vor performanțe maxime pe platforme vechi.
Tastatura
Nu putem avea pretenții de la un laptop de buget ca tastatura să fie wow.
Unele modele de laptopuri sunt ieftine și din cauza faptului că s-a tăiat mult din experiența de utilizare a tastaturii. E drept, prea puțini țin cont de aceasta. De altfel, e greu să alegi din poze dacă nu citești recenzii pertinente.
Până în momentul în care nu am lucrat foarte mult cu o tastatură bună nu mi-am dat seama de cât de importantă este.
Așadar, dacă doriți o tastatură bună eu vă recomand laptopurile care fac tastaturi de gaming, poate cele de la SteelSeries.
Bateria
Dacă tot am adus în discuție bateria laptopului trebuie să știți că, cu greu vom găsi informații despre bateria unui laptop nou.
Magazinele nu ne dau astfel de informații, producătorii nu au niciun interes.
În funcție de performanțele unui laptop, în funcție de cât consumă toate componentele, o baterie poate fi de 2 celule sau chiar de 8 celule. Una de 2 nu este mai bună ca una cu mai multe, dar are șanse să țină mai mult(mă refer la ciclurile de încărcare descărcare).
De preferat ar fi să alegeți modele ce au baterie detașabilă. Sigur, se pot schimba și cele integrate, dar în service. Nu e așa ușor ca laptopurile cu baterie detașabilă.
Cât ține bateria laptopului?
Depinde. Depinde de cum îl folosiți, de activitățile pe care le faceți în acel moment, depinde de luminozitatea ecranului, depinde de componentele pe care le aveți în laptop, dacă sunt ULV, dacă aveți placă video integrată, dacă este folosită în acel moment și așa mai departe.
Toate acestea contează și influențează performanțele bateriei laptopului. Trebuie să precizez următoarele: performanțele unui laptop alimentat la priză este mai bună față de a unuia pe baterie. Fie că este unul de 1000 de lei, fie că este de câteva mii de lei. Pe baterie laptopul conservă energia, pe când pe alimentarea de la priză încearcă să „stoarcă” performanțele laptopului.
O altă precizare pe care doresc să o aduc: bateria este consumabilă. Așteptați-vă să se strice. La un an, la 2, la 5… se poate strica.
Partea bună este că autonomia începe să fie din ce în ce mai mare, asta pentru că se insistă tot mai mult pe dezvoltarea tehnologiei, așa cum se întâmplă și la telefoanele mobile.
Cum încărcăm laptopul?
Nu este chiar nou standardul USB Type C. Este una dintre cele mai bune invenții ce ne va face în câțiva ani să renunțăm la tot mai multe accesorii.
Sper ca în viitorul apropiat să putem discuta despre încărcarea tuturor modelelor cu acest port. Din păcate, nu putem discuta despre modelele performante, ci despre cele care se folosesc de placa video integrată și nu au nevoie de curent foarte mult. Vom găsi alimentare de acest gen la modelele mai ușoare.
Cu cât este mai performant un laptop, cu atât va avea nevoie de un încărcător mai mare. Așa cum este acesta pe care l-am testat aici, acum ceva timp. Sunt chiar situații în care ai nevoie și de 2 încărcătoare. Asta pentru a susține 500W-600W pentru cele mai noi plăci video de pe laptopuri.
Dimensiunile laptopului
Greu de dat cu părerea, fiecare alege ceea ce dorește, ceea ce crede ca are nevoie. Lucrurile au evoluat și pe partea de design, eu aș insista pe durabilitate, însă. Să ducă ceva ani de zile. Am un laptop de 15.6′ si este exact ce îmi trebuie. Design-ul este unul comun plăcut la atingere. Îmi place calea pe care au mers cei de la Lenovo cu cele mai noi laptopuri ale lor. Au design ok, au performanță. Au tot ce le trebuie. Mai mult, chiar și cele de 14′ sunt destul de OK pentru că s-au subțiat marginile tot mai mult.
În poza de mai jos aveți modele ceva mai groase, de gaming, atât de 17.3′, cât și de 15.6′.
Display
Trebuie să aveți grija și la ce tip de display alegeți, spre ce tehnologie vă orientați. Evoluția este și în domeniul ăsta, iar acum avem tehnologii exact ca la telefoane și televizoare. Sigur, nu punem egal între calitatea unui ecran de laptop versus a unui televizor pentru că vorbim principial de același lucru, dar există și diferențe.
Ideea este că cu cât panelul este mai bun, cu atât tu vei avea mult mai multe unghiuri de vizibilitate și nu vei avea probleme în caz ca îl vei tine la lumină puternică(soare, neon, etc). Este important să aveți un ecran luminos, care să consume cât mai puțin și să „se vadă” cât mai bine.
Avem 2 tehnologii mari:
- laptopuri cu ecran OLED
- laptopuri cu ecran LCD – de aici a deviat spre laptopuri cu ecran miniLED
Pentru că discuția despre display-uri s-a extins am adus completări ceva mai tehnice în articolul acesta.
Conectivitate
Aspectul acesta este ignorat de mulți. Sper să ne mișcăm cât mai mult în direcția în care nu vom avea nevoie decât de USB Type C, iar toate lucrurile să le facem de pe un singur port. Sau mai multe porturi de același fel.
Momentan, se vând laptopuri cu:
- laptop cu port HDMI
- laptop cu port USB
- laptop cu port Thunderbolt – Apple – chiar și ei au trecut la Type C
Pe lângă asta ar trebui să avem:
- Ieșire HDMI;
- Ieșire Mini DisplayPort;
- Intrare Audio
- Ieșire Audio;
- Intrare RJ-45 (mufa cablu LAN / Internet – minim gigabit);
- Cititor de carduri;
- Wireless – 10/100/1000 – minim standard WiFI
Standardele pentru WiFi sunt și ele importante, deși nu foarte multă lume pune prețul pe acestea. Fiind un conector destul de ieftin și tehnologia nu avansează atât de ușor mulți aleg să pună cea mai nouă versiune.
Dacă vreți să scăpați cât mai mult de cabluri e bine, totuși, să vă orientați spre un laptop compatibile cu noul standard.
La fel și pentru Bluetooth. Am ajuns la 5.0, dar aici sunt multe laptopuri care nu oferă așa ceva. Trebuie să aveți în vedere și acest aspect, dacă aveți nevoie de opțiune.
Marele avantaj, dacă pot spune așa, că se schimbă foarte ușor plăcuța de WiFi. Să zicem că aveți un model prost de la Intel, o plăcuță WiFi se poate achiziționa separat și înlocui în câteva minute.
În ultima vreme am testat modele cu:
- Realtek
- Killer
- Intel
Modul 5G
Încep să fie din ce în ce mai populare. Deocamdată, nu am testat așa ceva, dar cred că vom depinde și de operatori și de acoperire.
Touchscreen. Da sau nu?
Greu de decis. Nu cred că productivitatea începe aici. Da, cel mai bun laptop e cel în care ești productiv, nu contează unde și forma. Cred, însă, că cu greu vom găsi modele cu display mat și de calitate, dacă este cu suport tactil.
Sunt interesante pentru cei mici. Să fim serioși, ei stau cu touchscreen-ul în mână, nu mai stau cu tastatura.
Camera Web?
Am avut o pandemie și știm ce înseamnă să ai o cameră web bună pentru serviciu. Cumva, producătorii s-au îndreptat și în direcția asta, dar nu pot concura cu producătorii de telefoane mobile. Nu știu de ce ar investi atât de mult într-o cameră web. Aștept să îmi ziceți voi ce modele găsiți cu cameră web OK.
Sunet
Nu știu cât de important este pentru unii, dar există foarte multe persoane care au nevoie de un sunet bun, un sunet cât mai spațial pentru laptopul lor.
În general, modelele ieftine au lipsuri destul de multe la acest capitol. Este destul de greu să ai performanță din toate punctele de vedere.
Din ce am testat până acum cel mai echilibrat sunet l-am găsit pe seriile Asus ROG.
E drept că puteți să înlocuiți toată bătaia de cap cu o boxă wireless.
Geantă pentru laptop?
Sunt destul de multe oferte de laptopuri ce au lângă ele și o geantă dedicată. Totuși, avem și o gamă foarte largă de laptopuri ce nu au o geantă inclusă sau un rucsac. Dacă ar fi după mine aș alege ca ultima variantă geanta și m-aș axa întâi pe un hardware mai performant.
Un laptop îl poți achiziționa azi, dar mâine mai greu faci un update la procesor sau placa video.
Încărcător pentru laptop
Prea puțin contează pentru unii, dar am zis că e ok să discutăm și despre asta, mai ales dacă te deplasezi mult. În general, când bateria este mai mică avem un încărcător mai mic, mai mic decât o palmă.
Dacă avem un laptop mai nou, dar mai puternic, de cele mai multe ori acesta este mare, ajunge chiar și la 1.2 kg. Altfel, cele de călătorii pot ajunge să încapă într-o palmă. Sau să fie suplinite de încărcătorul cu mufă Type C.
Configurația software a laptopului
Avem situații în care un anumit software este optimizat pentru anumit hardware.
Sistemul de operare
Vorbim despre Windows 11. Atât.
Marea problemă este în momentul în care veți avea nevoie să rulați programe dependente de un anumit sistem de operare. Sigur, chiar și pentru acelea, eu aș zice ca sunt utile și mașinile virtuale. Aveți atâtea articole pe blog referitoare la asta.
Drivere
De când cu Windows 10 și Windows 11 nu mai sunt atât de multe probleme. Poate pentru unii care folosesc Linux, dar în general, driverele ce sunt transmise prin Windows Update n-ar trebui să facă probleme. Sunt mai vechi, dar bune.
Evident, nimeni nu te mai obligă să bagi Windows pentru jocuri, ai și opțiuni pe Linux, dar cine stă să învețe un sistem de operare nou?
Calibrarea display-ului de laptop
Am insistat pe display, pe rezoluția laptopului, dar nu am vorbit deloc despre calibrare. Lucrul ăsta este necesar atunci când lucrezi într-un domeniu mai tehnic sau chiar când ai probleme cu ochii.
Dacă stai mult la calculator vei observa că lumina albastră provocată de display este obositoare. Poți să îți iei ochelari de protecție, dar este bine să și calibrezi ceea ce îți afișează display-ul.
În Windows 11 avem o aplicație build in ce ar trebui să ne ajute un pic pentru contracararea luminii albastre. Sigur că nu se poate pune problema ca această opțiune să dea rezultate extraordinare, dar este un pas ce va fi disponibil la câteva click-uri distanță.
Pentru că lucrez și cu foto video, am ales să lucrez cu un calibrator semi profesional, încât culorile s-au îmbunătățit vizibil. Nu este tocmai ieftin, dar dacă există cunoștințe ce au asemenea gadget-uri de calibrat imaginea ar fi un lucru recomandat de mine. Diferențele sunt vizibile cu ochiul liber.
Sugestii de laptopuri bune
O să încerc să aleg câteva modele în funcție de buget. Vă dați seama că mi-e foarte greu să acopăr toate variantele de pe piață, așadar vă invit să discutam în comentarii cu subiect și predicat. Pe scurt, ar fi ok să precizați din start modelele la care vă gândiți și la ce-l veți utiliza în principiu(eventual programele obișnuite) pentru a reuși să dăm un răspuns cât mai la obiect.
Sunt peste 3000 de comentarii la articol ce vă pot răspunde la multe neclarități. Puteți începe să lecturați chiar de aici.
Cele mai bune laptopuri în jur de 3000 de lei
Asus VivoBook X1704VA
- Full HD
- Intel Core i5-1335U
- 16GB DDR4
- 1TB SSD
- Intel Iris Xe
- No OS
- Quiet Blue
Acer Aspire 5 A515-58M
- Intel® Core™ i7-1355U pana la 5.0 GHz
- 15.6″
- Full HD
- IPS
- 16GB DDR5
- 512GB SSD
- Intel® UHD Graphics
- No OS
- Iron
HP 250 G10
- FHD
- Procesor Intel® Core™ i5-1335U
- 16GB DDR4
- 512GB SSD
- Intel Iris Xe
- Free DOS
- Turbo Silver
Cele mai bune laptopuri în jur de 4000 de lei
Lenovo ThinkBook 15 G2 ITL
- Intel Core i7-1165G7
- Full HD
- 16GB
- 512GB SSD
- Intel Iris Xe Graphics
- Free DOS
- Mineral Grey
ACER Nitro 5 AN515-45-R3HB
- AMD Ryzen 5 5600H
- 15.6″ Full HD
- 8GB
- SSD 256GB
- GeForce RTX 3060 6GB
- Free DOS
- Negru
MSI Katana 15 B13VEK
- procesor Intel® Core™ i7-13620H pana la 4.9 GHz
- Full HD
- IPS
- 144Hz
- 16GB
- 1TB SSD
- NVIDIA® GeForce RTX™ 4050 6GB GDDR6
- Free DOS
- Black
M-am gândit să pun și câteva întrebări frecvente pe care le-am găsit în secțiunea de comentarii care să vă ajute să trageți o concluzie.
Din punctul meu de vedere, nu. Abia la 3000 de lei putem să discutăm de light gaming, la 2000 de lei nu vom lua decât pentru utilizare.
SSD-ul face diferența din toate punctele de vedere. Așadar, eu aș zice că ar trebui să ne orientăm spre SSD, dacă nu să găsim un model căruia îi putem atașa unul în viitorul apropiat. Partea bună este că tot mai multe modele sunt cu SSD, partea proastă este că sunt anumite modele cu SSD-uri foarte ieftine și slabe.
Da, cred că este o idee bună să luați garanție extinsă, mai ales dacă alegeți produse de la Apple. Oricum, tot ceea ce faceți acolo este obligatoriu să fie într-un service autorizat Apple. Așadar, garanția e chiar recomandată, cumva este mai ieftin pe termen lung.
Sunt un om căruia îi place să testeze. Vedeți și pe blog asta că am primit foarte multe lucruri în teste, de-a lungul timpului. La fel s-a întâmplat și cu câteva modele de laptopuri 2 în 1. Mi-au trecut câteva modele în mână, dar eu unul nu le consider competitive. Cel puțin, modelele foarte ieftine.
E drept, cele premium au touchscreen-ul interesant, au display foarte bun, dar configurația nu este un atu. Este posibil ca, în 2,3 ani să aveți nevoie de mai multă putere de calcul. Le recomand doar în ideea că știți exact ceea ce faceți cu acestea.
Practic, sunt o nișă la fel ca laptopul 2 în 1. Le apreciez mult mai mult pentru că se îndreaptă tot mai mult spre zona business. Și au tot mai mare autonomia. Sunt modele ce ajung și până aproape la 20 de ore de autonomie.
Da, modele de dimensiuni mici, dar… când ai nevoie de portabilitate nu te mai gândești că ești la fel de productiv ca pe un PC.
Nu vă așteptați de la aceste modele să fie extrem de performante și extrem de calde. Unde să înghesuie răcirea?
Depinde foarte mult de ce face laptopul acela, dar în principiu, poate să consume până la 300W. Cei mai mari consumatori sunt placa video și display-ul.
Cel mai bun Laptop
branduri Premium
- MSI
- Alienware
- Clevo
- Apple
branduri Low Cost
- Dell
- Asus
- Lenovo
- Acer
Pentru unii, cele de mai sus, sunt lucruri generale, însă foarte multi dintre noi nu știu cum sa își aleagă un laptop atât pentru jocuri, cât și pentru alte activități. Dacă aveți sugestii, dacă aveți nelămuriri sau poate chiar dacă vreți sa criticați un model sau altul, va invit sa participați la discuția de mai jos.
Apopei Tudor a zis
Salut! Aș dori și eu un laptop bun pentru școală, buget 2000-2500 !
Mulțumesc frumos
Marius Cucu a zis
Pentru tot ceea ce nu înseamnă jocuri, ci doar utilizare normală, acesta e mai mult ca suficient.
Petru a zis
Buna.Imi lipsesc cunostintele tehnice si va rog a alege un laptop necesar unui licean(profil mate-info) cu un buget de 3000ron.Produsul trebuie sa fie robust,rezistent la socuri si transport ,fiabil,displai de 15,6 inch fhd,procesor bun,ssd 512 gb,memorie updatabila,wifi6,daca este posibil placa video dedicata si taste luminate.Intentionam sa cumpar un laptop gaming doar pentru ca este mai robust,are placa video dedicata,procesoar mai performant, dar am citit ca este mai zgomotos cind are o activitate mai intensa(dar nu jocuri).Nu as vrea sa fie deranjant intr-o sala de lectura, biblioteca sau camera.Am vazut citeva oferte//lenovo ideapad3,de gaming,15IHU6/ i5 11320H/placa gtx 1650/8gb ram/ssd 512 gb//asus tuf15/ i5 11400/placa rtx2050/ssd 512gb/ideapad3 15ihu6/i511320H/ placa rtx3050/16gb ram/ssd 512gb// hp pro book 450 g9/i5-1235U/ placa mx570/8gb ram/ssd 512gb//hp pavilion/i5-1235u/16gb ram/ssd 512gb //ideapad3 15IAH7/i5-12456H/8gb ram/ssd 512gb.Dati-mi si alte variante fiabile si robuste care sa fie la un pret corect.Multumesc.Petru
Marius Cucu a zis
Laptopurile funcționează în felul următor: dacă are task-uri foarte solicitante va alege să pornească răcirea, să fie mai zgomotos. Dacă nu, ventilatoarele nu mai pornesc, nici măcar la PC-uri nu se mai întâmplă asta.
Dacă nu este de gaming, ci unul light… toată procesarea aceea se va vedea în… temperaturi. În carcasă, în răcire ce nu poate să fie atât de bine asigurată. Așadar, eu aș merge pe un model de gaming. Robust.
Ioana a zis
Bună.
Buget 6000 de lei. Pe lângă utilizarea normala de browsing, muzica, editare simpla de poze în canva vreau sa îl pot folosi și pentru programare (android studio). As vrea sa fie cât mai slim si sa tina bateria cât mai mult. Ce recomanzi?
Mersi frumos
Marius Cucu a zis
Bună Ioana, Apple ai folosit? Nu știu cât de adaptată ești la sistemul lor de operare, dar pentru treburi de genul, inclusiv programare… cred că e varianta cea mai OK. Și găsești chiar și M2 la banii ăștia.
Ioana a zis
Mulțumesc pentru răspuns. Sunt familiara cu apple (am folosit la lucru). Sunt mai bune specificațiile la acest mac decât la un Laptop Dell Inspiron Plus 5620 cu procesor Intel® Core™ i7-1255U pana la 4.70 GHz, 16″, Full HD+, 16GB, SSD 1TB SSD? Retinerea mea pt mac-ul sugerat de tine e ecranul mic (13 inch), dar dacă e mult mai bun decât un Dell la aceeași bani poate as mai creste bugetul un pic pt un mac cu ecran mai mare.
Adriana a zis
Buna. Am gasit oferta la E-mag la un laptop Acer Aspire 5 https://emag.ro/laptop-acer-aspire-5-a515-58m-cu-procesor-intelr-coretm-i7-1355u-pana-la-5-0-ghz-15-6-full-hd-ips-16gb-ddr5-512gb-ssd-intelr-uhd-graphics-no-os-iron-nx-khfex-008/pd/D551PGMBM/?ref=fav_pd-title. Merita sau sa ma orientez catre un alt brand?
Marius Cucu a zis
Nu e wow display-ul, dar el e OK ca specificații versus preț.
Marius a zis
Salut. Mă poți ajuta cu o recomandare de laptop pentru utilizare casnica? Office, documente, stocare poze/filmulețe din telefon, conectare la TV pentru filme. Și poate maxim un CS 1.6 de dragul amintirilor :).
Mulțumesc
Marius Cucu a zis
Un buget? CS 1.6 se poate juca pe orice… poate CS2 🙂
Olimpia a zis
Buna! Ma poti ajuta cu o recomandare de laptop pentru facultate? Am nevoie sa aibe memoria mare deoarece sunt in an terminal si majoritatea documentelor necesare pentru licenta sunt in format pdf /word. Pe langa facultate il folosesc pentru vizionarea filmelor si stocarea fotografiilor. Buget 3000-3500 .
Marius Cucu a zis
Lenovo IdeaPad Slim 3 15ABR8 e OK pentru utilizarea clasică.
Alice.na. a zis
Bună. Îmi recomanzi un laptop la un buget de 2000. Sunt profesor, deci o sa îl folosesc pt office cel mai mult.
Marius Cucu a zis
Am exagerat un pic cu bugetul, însă trebuia să pun 16 GB de RAM și display OK. Ăsta ar trebui să fie foarte OK și există și sistem de operare preinstalat.
Gabriel a zis
Salut.As dori si eu un laptop(intre 2000-3000lei).Il folosesc ptr munca dar si ptr jocuri. Vreau sa tina si bateria destul de mult si sa nu am lag in jocuri(sa mearga greu, sacadat)-sa mearga repede.Din cate am auzit parca procesorul nvidia este destul de bun 😀
MULTUMESC FRUMOS!!
Marius Cucu a zis
Nvidia face plăci video, nu procesoare. 🙂 Cel mult, procesoare grafice. Bateria în jocuri n-o să țină niciodată. Cel puțin, nu cu arhitectura actuală. Singurele care au baterie OK sunt cele de la Apple, însă nu în prețul acesta.
Adriana N a zis
Ai putea sa imi recomanziun laptop care poate inregistra foarte bine vocea? (fără zgomot de fundat, …)
Marius Cucu a zis
Orice laptop cu placă video Nvidia și un microfon atașat la el. 🙂
Vlada a zis
Ai putea sa mi recomanzi un laptop pana la 5000 lei pt facultate,proiecte etc. ca daca tot sunt la reducere de black friday si habar n am ce sa aleg,dar nu gaming
Marius Cucu a zis
Nu am văzut încă ce reduceri sunt de Black Friday, însă ai destul de multe opțiuni în categoria asta de preț. Dacă nu ai proiecte speciale și aplicații ciudate de la facultate poți merge chiar pe Apple. M1 încă e OK pentru utilizarea de zi cu zi. De ăsta zic sau chiar cel cu 16 GB RAM.
Grunia Chitu a zis
Imi puteți sugera un laptop Asus cu I9, 16gb, 1-2Tera cu Windows 11? Il prefer cu carcasa de aluminiu, argintiu.
Mulțumesc
Marius Cucu a zis
Un buget?
Simina a zis
Buna, imi puteti spune parerea dvs. despre laptopul Dell vostro 3525 AMD Ryzen 5 5625U 8GB ram,ssd 512GB. AM nevoie pentru un cadru didactic. Foloseste mult descarcari si video de pe internet. Va multumesc.
Marius Cucu a zis
Da, e foarte OK pentru utilizare. Poate chiar un model asemănător cu 16 GB de RAM. În rest, e ce trebuie.
Simina a zis
Multumesc.
Simina a zis
Am luat un lenovo i5 slim cu 16 ram si ssd, 512GB intel core.generatia 12. Arata foarte bine sper sa si fac treaba buna cu el. Pret 1800 lei, sunt multumita si va multumesc pentru sfat, colegii au zis care se mai pricep ca e f ok.
Ionuț yyx a zis
Vreau să cumpăr Laptop HP Omen 16-wd0000nq, Intel Core i5-13420H pana la 4.6GHz, 16″ FHD, 16GB, SSD 512GB, NVIDIA GeForce RTX 4050 6GB. Ce părere aveți despre modelul acesta? În ce categorie se încadrează? E bun pentru un student la IT pentru programare, etc.? Mulțumesc.
Marius Cucu a zis
Foarte OK, echilibrat. merită.
papu a zis
salut! as dori un laptop , utilizare zilnica, pe mai multe pagini web , in acelasi timp, sa se miste repede si bineinteles , sa fie fiabil, mai ales ca il port zilnic in geanta, acasa-servici, ce mi-ai recomanda? il mai folosesc cateodata, pentru filme;nu tinem cont de buget dar nici n-as dori sa dau multi bani pentru niste capacitati de care nu m-as folosi! adica sa nu iau ceva scump care este f bun pentru gaming, spre ex., deoarece nu mi-ar folosi la nimic! multumesc!
Marius Cucu a zis
Păi orice model se mișcă bine dacă are SSD, iar 99% dintre laptopurile de pe piață au SSD. Eu aș zice și minim 16 GB de RAM pentru Windows. Mă gândesc la un Vivobook de la Asus, poate un Lenovo, sunt variante foarte multe pentru utilizare.
Cosmin a zis
Salut! Poti sa imi spui te rog daca e normal ca un laptop asus fx507vv4 sa se descarca in 2 saptamani de la 100 % la 15 % fara sa il pornesc deloc, de la call center Asus imi zic ca e normal sa se descarce 10 % zilnic cu el oprit.multumesc si scuze daca nu este in subiectul discutiei
Marius Cucu a zis
Era oprit complet sau în hibernare/ standby? Dacă da, e normal. Dacă nu, ceva îi consumă bateria.
corina elena a zis
Buna ce parere ai despre aceste 2 laptopuri tinand cont ca am nevoie de el ca incepator programator in it.
Laptop Dell Vostro 3520, 15.6″, Full HD, Intel Core I5-1135G7, 8GB, 512GB SSD, Intel UHD Graphics, Ubuntu, Negru
si acesta
Laptop Dell Vostro 3535, 15.6″, Full HD, IPS, AMD Ryzen 5 7530U, 8GB RAM, 512GB SSD, AMD Radeon Graphics, Ubuntu, Carbon Black
multumesc
Marius Cucu a zis
Aș prefera varianta cu Intel, dar cu 16 GB de RAM.
Corina Elena a zis
Multumesc, acest sistem de operare Ubuntu este atat de greu? Ca din ce mam documentat nu imi recomanda nimeni. Se poate instala windows peste acest Ubuntu? Se poate asa ceva?ms
Marius Cucu a zis
Se scoate Linux și se bagă Windows foarte ușor. E și un tutorial pe blog.
Necula denisa a zis
Bună. Un laptop pentru proiectare solidworks, căția, ce recomandari ai? Buget 9000
Marius Cucu a zis
Bună Denisa, depinde la ce nivel te joci cu ele. Din câte țin minte Solidworks nu era chiar solicitant. Dacă vrei, însă, ceva să nu ai bătaie de cap cu hardware-ul eu aș face efort spre ăsta. Ai cel mai bun procesor de pe piață și placă video aproape OK. Eu am testat modelul cu RTX 4090 care e ceva mai scump și efectiv n-aveam niciun stres.
Vali a zis
Laptop DELL Inspiron 15 3520, Intel Core i5-1235U pana la 4.4GHz, 15.6″ Full HD, 16GB, SSD 1TB ar fi bun pt filme, ceva office și navigare?
Marius Cucu a zis
Da, e OK, atât timp cât nu te joci pe el deloc. Pentru utilizare n-ai treabă.
Vali a zis
Ms. Pt mine jocurile nu există ?
Marius Cucu a zis
Eu trag semnal de alarmă pentru că, după vin oamenii și zic că nu le funcționează X sau Y.
Vali a zis
Oki
Tina a zis
Buna seara! Aveti o recomandare pentru un laptop cu touch. pe ecranul caruia sa se poata scrie/desena cu pen-ul ( folosesc Microsoft Whiteboard si partajez ecranul, astfel incat elevii mei sa poata vedea ce am scris), va rog?
Nu voi folosi laptop-ul pentru jocuri. As prefera sa se auda si sa fiu auzita bine. Descarc si video-uri de pe internet pe care le prezint copiilor.
Va multumesc!
Marius Cucu a zis
Nu îmi vine nimic în minte relativ OK că preț. Dar o tableta nu vă ajută? Cu pen sunt destule…
AlexC a zis
Laptop de editare video 4k 60fps? Diverse softuri de editare. Buget 2500 euro.
Multumesc mult!
Marius Cucu a zis
Ce codecuri folosești? HVEC? Ce programe?! 🙂
Alex a zis
Deocamdată Shotcut, da știu… dar pe viitor m-as băga la un Adobe
Alex a zis
l-am luat. Mulțumesc!
MIHAELA DINCA a zis
Vreau un laptop pentru facultate .Laptop ASUS VivoBook 17 X1704VA cu procesor Intel® Core™ i5-1335U pana la 4.6 GHz, 17.3″, Full HD, IPS, 16GB, 1TB SSD, Intel Iris Xᵉ Graphics, No OS. Acesta mi-ar fi bun? 3300 lei
Marius Cucu a zis
La ce îl vei folosi? Ce programe?
Silvia a zis
Bună ziua ! Ce laptop ar fi indicat pentru business, creare cărți canva, publicare carti on line ? Mulțumesc?
Marius Cucu a zis
Un buget anume?
Adrian a zis
Bună,am nevoie de un sfat,care produs sa-l aleg.
1.Laptop, Desktop, IT, Birotica/Laptopuri/Home/
Cod produs: LAPTP3604VAMY094X
Laptop 2 in 1 ASUS Vivobook S 16 Flip OLED TP3604VA-MY094X, Intel Core i5-13500H pana la 4.7GHz, 16″ 3.2K Touch, 8GB, SSD 512GB, Intel Iris Xe Graphics, Windows 11 Pro, Midnight Black.Pret 5400 online ,Altex sau
2.Laptop ASUS Vivobook S 16 Flip OLED TP3604VA cu procesor Intel® Core™ i5-13500H pana la 4.70 GHz, 16”, 3.2K, OLED, Touch, 8GB, 512GB SSD, Intel® HD Graphics, Windows 11 Pro, Cool Silver.Pret 6000,Emag
Marius Cucu a zis
La ce îl vei folosi?
Adrian a zis
Bună,nu pentru jocuri.Utilizare domestică și pentru job(fără necesități de editare video frecvente).Vreau un laptop rapid care să facă față câțiva ani fără să “gâfâie”.
Marius Cucu a zis
Păi… cam toate sunt OLED. Eu unul nu sunt susținător al tehnologiei pe laptopuri. Am testat câteva, am zis și părerea pe blog, chiar dacă se vede foarte fain, protecțiile de burn in te vor enerva, pur și simplu se deschide, se închide luminozitatea pe ecran.
Alina a zis
Buna. Vreau sa achiziționez un laptop pt fiica mea pentru a-l folosi in grafica, web design si programare. Menționez ca, in momentul de fata face niște cursuri si lucrează pe I MAC. Eu nu ma pricep deloc la calculatoare. Bugetul ar fi pana in 9000ron. Cum e mai ok: laptop sau calculator fix? Mulțumesc.
Marius Cucu a zis
Păi dacă este pe iMAC bănuiesc că vrea să rămână în barca Apple. Un laptop cu M2 de la ei ar trebui să fie decent pentru ceea ce are ea nevoie. Cred că trebuie discutat și cu ea dacă chiar astea sunt nevoile.
Stefan a zis
Laptop Lenovo V15 G2 cu procesor Intel Celeron N4500, 15.6″ Full HD, 16GB RAM, 256GB SSD + 512GB HDD, Intel UHD Graphics, Windows 11, Iron Grey
Nou, desigilat pentru verificare. Garanție oferita de producător pana la data de 19 APR. 2025
PERFORMANCE
• Processor – Intel Celeron N4500 (2 Cores / 2 Threads, up to 2.8GHz, 4MB Cache)
• Graphics – Integrated Intel UHD Graphics
• Chipset – Intel SoC Platform
• Memory – 16GB RAM DDR4
• Storage – 256GB SSD M.2 + 512GB SATA HDD
• Storage Support – Up to two drives, 1x 2.5″ HDD + 1x M.2 SSD
• Speakers – Stereo speakers, Dolby Audio
• Camera – HD with Privacy Shutter
• Microphone – Built-in 2 array microphone
• Battery – Integrated 38Wh
• Power Adapter – 45W Round Tip
DESIGN
• Display – 15.6″ FHD (1920×1080) Anti-glare
• Keyboard – 6-row, spill-resistant, multimedia Fn keys, SMB Service Hot key, numeric keypad, Italian layout
• Case Color – Iron Grey
• Dimensions (WxDxH) – 359.2 x 235.8 x 19.9 mm
• Weight – 1.7 kg
SOFTWARE
• Operating System – Windows 11 Home 64
CONNECTIVITY
• WLAN + Bluetooth – 802.11ac 2×2 Wi-Fi + Bluetooth 5.1, M.2 card, Gigabit Ethernet, 1x RJ-45
• Standard Ports – 1x Ethernet (RJ-45), 1x HDMI 1.4b, 1x Headphone / microphone combo jack (3.5mm), 1x Power connector, 1x USB 2.0, 1x USB 3.2 Gen 1, 1x USB-C® 3.2 Gen 1 (support data transfer only)
te rog o parere despre acest laptop? merita 1800 de lei?
Marius Cucu a zis
Pentru utilizare normala, un film, un browser, da.