Cum alegi cel mai bun laptop, asta e întrebarea clasică. De când mi-am luat laptopul acesta am avut posibilitatea să testez foarte multe variante. De atunci, mai merg pe la câte o lansare, vă mai povestesc noutăți despre tehnologie pe blog și pe Youtube, încerc să fiu la curent cu tot ceea ce se poate.
Probabil că mâine dacă as avea buget pentru un laptop, sigur as alege mult, mult mai bine. Mai informat!
Când zic „bine” este destul de subiectiv pentru că fiecare, înainte de a cumpăra un laptop, trebuie să știe ce are de făcut cu acesta și cât de mult îl pune să muncească.
Sunt persoane care lucrează cu modelare 3D, sunt persoane care fac grafică pe calculator, dar și persoane care aleg un laptop de gaming. Cea din urmă nu o recomand, laptopurile de gaming adevărate ajung la un cost foarte, foarte mare. Nu știu dacă merita investiția și dacă veți simți ca va jucați cu adevărat.
În momentul de față, ca în alte domenii, componentele s-au nișat, așa ca, dacă vreți sa va alegeți un laptop, trebuie sa treceți prin câteva filtre destul de importante.
Trebuie sa aveți mare atenție la configurația aleasa pentru că se pot modifica foarte, foarte puține lucruri la un laptop și acelea, de cele mai multe ori nesemnificative. Mai bine analizam puțin și investim cu cap, în loc să ne grăbim și să luam o porcărie pe care o vom regreta în perioada următoare.
Ceea ce mi se pare foarte important, față de momentele în care am scris acest ghid, este faptul că acum avem acces la mai toate brandurile de pe piață. În plus, sunt aproape 2000 de modele disponibile la vânzare. Nici nu visam acum câțiva ani, practic piața s-a maturizat, concurență există din plin.
Cum ziceam, am reușit să fac un canal de Youtube în care să vorbesc despre tehnologie. Deocamdată, mai puțin despre laptopuri, dar vreau să intru și pe nișa asta. M-ar ajuta enorm o abonare aici pentru a crește canalul și a putea primi cât mai multe produse la testare.
Există, în 2024 un context destul de ciudat referitor la inteligența artificială. Este integrată pe televizoare, este integrată pe telefoane, acum avem integrări și pentru laptopuri. Înțeleg că tehnologia trebuie să fie tot mai ușoară pentru utilizatorul de rând, însă pe partea de laptopuri încă avem libertate pentru a face lucrurile așa cum dorim. M-aș orienta un pic spre hardware performant, nu pe tehnici de marketing.
Stabilirea bugetului. Cum știm că alegem cel mai bun laptop?
Înainte de a începe orice fel de configurare, trebuie sa știm exact ce buget avem și dacă mai putem mari Putin bugetul dacă este strict necesar. Pățesc mereu lucrul acesta, îmi stabilesc un buget de 3000 de lei, de exemplu, apoi, la achiziție, observ ca am cheltuit chiar și dublu sumei. Ce-i drept, am avut niște vremuri tulburi, cu inflație, cu instabilitate, prețurile sunt un pic razna.
- Citește și: Am testat noul Asus Zenbook 14 cu ecran OLED: UX3405MA
- Citește și: Asus Vivobook S 15, primul laptop testat cu Snapdragon
Totuși, eu recomand să mergeți pe o premisă: calitate, nu cantitate. Mai ales, când vorbim despre un gadget scump, de care mă voi folosi câțiva ani de zile. Adică un telefon îl schimbi la 2 ani, laptopul când l-ai schimbat ultima dată? Mai plecați cu o premisă și anume că laptopul nu este PC și cu greu faci ceva modificări la acesta.
Pentru ce utilizezi laptopul mai mult?
Fiecare dintre noi are preferințe, unii ne jucam mai mult, alții se uita la filme sau poate îl folosesc pentru programe care nu necesită o putere mare de calcul, așa că lucrurile diferă, iar bugetul trebuie optimizat în funcție de fiecare persoană.
Cel mai bine ar fi sa va gândiți la aplicațiile care credeți ca va consuma foarte multe resurse și să faceți o estimare.
Dacă îl luați pentru jocuri, încercați o variantă dedicată. Chiar dacă unui calculator de tip desktop îi va trebui mai mult spațiu, mai multe cabluri în jurul biroului, întotdeauna voi recomanda sa va jucați pe calculator și nu pe laptop. Performanțele unui calculator nu se compară cu cele ale unui laptop, cu toate că acum avem răcire pe lichid și pe laptopuri, avem tot felul de briz briz-uri. Performanța brută nu este aceeași. Punct. Discuția este asemănătoare și dacă alegeți editarea video sau chiar modelarea 3D.
Editez video și foto destul de mult, iar diferențele sunt foarte mari intre un laptop și un calculatorul desktop. Plus avantajele unor monitoare mari, o răcire suplimentară. Avantaje, avantaje!
Brand
E greu să împaci pe toată lumea, probabil ca fiecare deja are preferințe. Unii poate au avut un laptop și au fost mulțumiți, așa ca mai mult ca sigur vor încerca același brand, alții poate au fost nemulțumiți și nu poți să ajungi la un numitor comun.
Avem pe piață foarte multe branduri ok:
- Acer
- Asus
- HP
- Lenovo
- Dell
- Toshiba
Pe acestea le-aș numi low end pentru că au modele destul de multe ieftine. Accesibile, dacă vreți. În categoria premium aș merge cu:
- Clevo
- MSI
- Dell Alienware
- Gigabyte
- Razer
cumva pe acestea de mai sus le-aș încadra în categoria de laptopuri nișate direct spre gaming.
Între timp, au intrat pe piață și chinezii cu modelele lor. La o primă căutare găsim:
- Huawei
- Xiaomi – nu mai văd prin magazine pe la noi, au doar tablete
În principiu, pentru utilizare și raport calitate preț, cred că nu sunt deloc rele cele propuse și de piața asiatică. Dar sunt pentru utilizare, pe anumite segmente, nu acoperă game întregi precum Lenovo sau Asus. De aceea atât Asus și Lenovo își împart podiumul la noi în piața locală.
Sigur, nu intram în discuții cu cei care preferă Apple și laptopurile lor. Acolo e un marketing imens pentru o configurație pe care o găsești la cel puțin jumătate de preț. Dar da, trebuie să recunoaștem că diferă calitatea materialelor, diferă sistemul de operare sau chiar optimizarea pentru sistemul de operare. Tocmai de aceea o comparație directă nu își are locul. Dar și așa variante precum Microsoft Surface, Asus Zenbook, Lenovo Yoga sau chiar LG Gram sunt variante de luat în considerare pe Windows.
Configurația hardware a laptopului
De aici începe bătaia de cap, dacă intre branduri discuția nu este atât de complicată, marketing-ul funcționează extraordinar de bine.
Mă refer la faptul ca foarte mulți rebranduiesc și, eventual pun 8 GB de RAM și schimba o cifra, apoi pun la vânzare componente ca fiind de noua generație. Înainte, știam o treabă: aveam 1-2 generații de procesoare la raft, acum avem și cu 5 generații în urmă. Faceți ochii mari!
Mare, mare grija pe produsele „de noua generație”. Învățați să comparați foarte bine specificațiile produselor ca altfel veți plăti mult pentru nimic.
Procesorul
Laptopurile pot avea 3 branduri de procesoare:
- AMD
- Intel
- seria M, bazată pe ARM, de la Apple și… Windows
Intel au fost lideri incontestabili până la apariția AMD Ryzen. Acum lucrurile s-au mai apropiat. Nu înseamnă că AMD e mai bun, ci că lupta există în momentul de față.
Suntem într-o perioadă de tranziție cu tot AI-ul despre care vă vorbeam la început, dar și prin faptul că TSMC a reușit să facă lucruri faine cu Apple, iar tehnologia ajunge ușor, ușor și pe Windows.
Mai mult, se întâmplă să lucreze la TDP diferit procesoarele și e din ce în ce mai complicată alegerea.
Ca idee:
Procesoare Intel
- Intel Celeron, Pentium – destinat calculatoarelor cu buget mic, nu veți reuși decât sa faceți strictul necesar, browser, filme, muzica, office)
- Intel I3 – clasa entry level a procesoarelor, fostele core2quad modificate puțin. Procesorul I3 este o soluție bună pentru cei care nu fac foarte multe lucruri pe un laptop.
- Intel I5/I7 – am ales sa le pun în aceeași categorie pentru ca diferențele de performanță dintre acestea sunt mici, de 10-15%. I7 pentru calculatoare sunt recomandate celor care vor sa facă overclock sau pentru cei care doresc sa facă editare video, însă dacă ne gândim la raportul calitate/pret pentru un laptop s-ar putea să nu merite investiția.
- Intel I9 – da, sunt o certitudine. Ele sunt rezultatul faptului că cei de la AMD au reînviat și oferă alternativă.
De la generația Haswell Refresh cei de la Intel au început să amestece procesoarele pentru laptop. Cred că ăsta este cel mai bun cuvânt. Inițial, neavând competiție foarte mare din partea celor de la AMD și-au permis să lanseze procesoarele ULV și procesoarele M. Le deosebim prin cifra de la denumirea procesorului.
Nu intru foarte mult în detalii tehnice, însă dacă sunteți curioși puteți arunca un ochi pe topul acesta.
Procesoare AMD
Încearcă să se alinieze cu tot ceea ce face Intel. Să concureze! Suntem la generația a 8 a.
Au 2 serii de procesoare: U și H. Modelele cu U sunt cele ULV și sunt 5 la număr. Au TDP de 15W. 8 nuclee și 16 fire de execuție. 🙂
Modelele cu H sunt 3 la număr. Acestea au TDP de 45W. Vor mai exista și modele cu terminația HS dacă producătorul va respecta anumite cerințe de răcire.
Lângă seriile de la AMD și Intel nu avem cum să nu amintim și de tot ceea ce face Apple. Este adevărat că prețul nu este mic și cumva este în contradicție cu ceea ce încercăm să obținem din articolul acesta. Pentru ei nu există raport calitate preț, însă trebuie să nu aducem în discuție și opțiunea de la Apple: procesoarele M3 bazate pe tehnologia ARM. Așadar, dacă sunteți dispuși să intrați în horă, cu siguranță veți obține performanțe foarte bune de la MacBook Pro.
Procesoare Snapdragon
Tot despre procesoare bazate pe ARM ne referim și aici. Ei bine, iată că avem Snapdragon de ceva timp și lucrează pentru noi. Lucrează la autonomie și performanțe destul de bune. Dacă vreți, un procesor Snapdragon ar trebui să fie luat în momentul în care vreți o autonomie foarte bună. Ori, e un pic mai complicat să discutăm despre compatibilitate 100%. Da, pașii sunt imenși în a rezolva mai toate problemele, însă cei mai puțini tehnici se vor lovi de ceva ziduri. E clar că direcția este bună, dar mai trebuie un pic de răbdare.
Deocamdată, am zis aici că n-aș recomanda un laptop bazat pe ARM unui om ce nu este tehnic. Să mai lăsăm un pic dezvoltatorii să pună la punct software-ul!
Placa video
Pentru aceasta componenta este o întreagă discuție, depinde foarte mult de ceea ce vrem sa facem cu dispozitivul, dacă avem nevoie de o placă video dedicată sau una integrată.
Un articol detaliat aveți aici.
Dacă aveți de gând sa folosiți pentru utilizare simplă, pentru ascultat muzică chiar nu aveți nevoie de o placa video dedicată, în schimb dacă vă gândiți să vă jucați și să folosiți programe cu cerințe mari, trebuie sa vă gândiți la ceva dedicat.
Ideea pe care vreau să o subliniez este să aveți grijă la răcire. Chiar dacă luați o placă video foarte bună, dacă aceasta, implicit laptopul, nu are o răcire ok poate scădea performanța cu 20-30%. Mai ales, dacă vorbim de alimentarea pe baterie.
La NVIDIA avem seria 4000 ce este deja pe laptopurile de top. M-am jucat cu multe modele din primele serii. Aveți aici un tag în care puteți vedea mai multe.
Interesant este că această serie se bazează pe Ray Tracing. Oarecum se schimbă perspectiva în jocuri.
Probabil că în viitorul apropiat vom avea un standard plăcile video de laptop pe 128 de biți cu 8 GB VRAM. Nu este rău deloc, le recomand pentru ca rezoluția ultraHD are nevoie de mult mai multa memorie pentru a manageria cantitatea de memorie primită.
NVIDIA Mobile | Memorie VRAM | Maq-Q TGP | Standard TGP |
---|---|---|---|
RTX 4090 | 8GB GDDR6 | 80W | 150W+ |
RTX 4080 | 8GB GDDR6 | 80W | 115W |
RTX 4070 | 8GB GDDR6 | 80W | 115W |
RTX 4060 | 6GB GDDR6 | 35W | 50W |
RTX 4050 | 4GB GDDR6 | 35W | 50W |
Ca modele entry level avem:
- MX450 – 16 nm, 64biți, 640 CUDA, 1354 MHz base clock cu boost la 1468 MHz, TDP 25W
- MX430 – 16 nm, 64biți, 384 CUDA, 1531 MHz base clock cu boost la 1594 MHz TDP 25W
Prețurile pentru aceste laptopuri sunt destul de mari. În general, sunt folosite acolo unde sunt laptopuri performante.
Memorie RAM
Prețul pentru o memorie RAM pentru laptop de 8 GB a scăzut foarte mult, așa ca nu avem de ce sa nu punem minim 16 GB unei configurații noi de laptop. Mi-am achiziționat, de curând, pentru laptopul meu memorie la preț foarte bun, am scris articol aici despre probleme ce pot apărea.
Recomand să alegeți variante pe DDR5. Atenție, totuși, că laptopurile foarte ieftine au totul integrat pe placa de bază și un singur slot de RAM. De principiu, modelele foarte ușoare au totul lipit pe placa de bază așa că s-ar putea să nu puteți îmbunătăți nimic ulterior.
Verificați să puteți face upgrade, la nevoie.
Stocare
Statistica spune că undeva la 95% dintre laptopuri se vând, în momentul de față cu SSD. HDD-ul, ca unitate de stocare primară a dispărut. Am testat și laptopuri ce aveau SSD-uri în RAID. Senzațional de rapide!
Sigur, SSD-uri găsim în mai multe variante:
- conector SATA
- conector M.2
- conector PCI Express
Cel mai rapid este cel din urmă, în plus tehnologia avansează foarte repede. La acesta chiar putem să punem în discuție și răcirea, dacă este asigurată corespunzător de modelul de laptop ales.
Conectorul SATA și M.2sunt limitate de portul SATA. Ăsta ar fi un sfat pentru cei care vor performanțe maxime pe platforme vechi.
Tastatura
Nu putem avea pretenții de la un laptop de buget ca tastatura să fie wow.
Unele modele de laptopuri sunt ieftine și din cauza faptului că s-a tăiat mult din experiența de utilizare a tastaturii. E drept, prea puțini țin cont de aceasta. De altfel, e greu să alegi din poze dacă nu citești recenzii pertinente.
Până în momentul în care nu am lucrat foarte mult cu o tastatură bună nu mi-am dat seama de cât de importantă este.
Așadar, dacă doriți o tastatură bună eu vă recomand laptopurile care fac tastaturi de gaming, poate cele de la SteelSeries.
Bateria
Dacă tot am adus în discuție bateria laptopului trebuie să știți că, cu greu vom găsi informații despre bateria unui laptop nou.
Magazinele nu ne dau astfel de informații, producătorii nu au niciun interes.
În funcție de performanțele unui laptop, în funcție de cât consumă toate componentele, o baterie poate fi de 2 celule sau chiar de 8 celule. Una de 2 nu este mai bună ca una cu mai multe, dar are șanse să țină mai mult(mă refer la ciclurile de încărcare descărcare).
De preferat ar fi să alegeți modele ce au baterie detașabilă. Sigur, se pot schimba și cele integrate, dar în service. Nu e așa ușor ca laptopurile cu baterie detașabilă.
Cât ține bateria laptopului?
Depinde. Depinde de cum îl folosiți, de activitățile pe care le faceți în acel moment, depinde de luminozitatea ecranului, depinde de componentele pe care le aveți în laptop, dacă sunt ULV, dacă aveți placă video integrată, dacă este folosită în acel moment și așa mai departe.
Toate acestea contează și influențează performanțele bateriei laptopului. Trebuie să precizez următoarele: performanțele unui laptop alimentat la priză este mai bună față de a unuia pe baterie. Fie că este unul de 1000 de lei, fie că este de câteva mii de lei. Pe baterie laptopul conservă energia, pe când pe alimentarea de la priză încearcă să „stoarcă” performanțele laptopului.
O altă precizare pe care doresc să o aduc: bateria este consumabilă. Așteptați-vă să se strice. La un an, la 2, la 5… se poate strica.
Partea bună este că autonomia începe să fie din ce în ce mai mare, asta pentru că se insistă tot mai mult pe dezvoltarea tehnologiei, așa cum se întâmplă și la telefoanele mobile.
Cum încărcăm laptopul?
Nu este chiar nou standardul USB Type C. Este una dintre cele mai bune invenții ce ne va face în câțiva ani să renunțăm la tot mai multe accesorii.
Sper ca în viitorul apropiat să putem discuta despre încărcarea tuturor modelelor cu acest port. Din păcate, nu putem discuta despre modelele performante, ci despre cele care se folosesc de placa video integrată și nu au nevoie de curent foarte mult. Vom găsi alimentare de acest gen la modelele mai ușoare.
Cu cât este mai performant un laptop, cu atât va avea nevoie de un încărcător mai mare. Așa cum este acesta pe care l-am testat aici, acum ceva timp. Sunt chiar situații în care ai nevoie și de 2 încărcătoare. Asta pentru a susține 500W-600W pentru cele mai noi plăci video de pe laptopuri.
Dimensiunile laptopului
Greu de dat cu părerea, fiecare alege ceea ce dorește, ceea ce crede ca are nevoie. Lucrurile au evoluat și pe partea de design, eu aș insista pe durabilitate, însă. Să ducă ceva ani de zile. Am un laptop de 15.6′ si este exact ce îmi trebuie. Design-ul este unul comun plăcut la atingere. Îmi place calea pe care au mers cei de la Lenovo cu cele mai noi laptopuri ale lor. Au design ok, au performanță. Au tot ce le trebuie. Mai mult, chiar și cele de 14′ sunt destul de OK pentru că s-au subțiat marginile tot mai mult.
În poza de mai jos aveți modele ceva mai groase, de gaming, atât de 17.3′, cât și de 15.6′.
Display
Trebuie să aveți grija și la ce tip de display alegeți, spre ce tehnologie vă orientați. Evoluția este și în domeniul ăsta, iar acum avem tehnologii exact ca la telefoane și televizoare. Sigur, nu punem egal între calitatea unui ecran de laptop versus a unui televizor pentru că vorbim principial de același lucru, dar există și diferențe.
Ideea este că cu cât panelul este mai bun, cu atât tu vei avea mult mai multe unghiuri de vizibilitate și nu vei avea probleme în caz ca îl vei tine la lumină puternică(soare, neon, etc). Este important să aveți un ecran luminos, care să consume cât mai puțin și să „se vadă” cât mai bine.
Avem 2 tehnologii mari:
- laptopuri cu ecran OLED
- laptopuri cu ecran LCD – de aici a deviat spre laptopuri cu ecran miniLED
Pentru că discuția despre display-uri s-a extins am adus completări ceva mai tehnice în articolul acesta.
Conectivitate
Aspectul acesta este ignorat de mulți. Sper să ne mișcăm cât mai mult în direcția în care nu vom avea nevoie decât de USB Type C, iar toate lucrurile să le facem de pe un singur port. Sau mai multe porturi de același fel.
Momentan, se vând laptopuri cu:
- laptop cu port HDMI
- laptop cu port USB
- laptop cu port Thunderbolt – Apple – chiar și ei au trecut la Type C
Pe lângă asta ar trebui să avem:
- Ieșire HDMI;
- Ieșire Mini DisplayPort;
- Intrare Audio
- Ieșire Audio;
- Intrare RJ-45 (mufa cablu LAN / Internet – minim gigabit);
- Cititor de carduri;
- Wireless – 10/100/1000 – minim standard WiFI
Standardele pentru WiFi sunt și ele importante, deși nu foarte multă lume pune prețul pe acestea. Fiind un conector destul de ieftin și tehnologia nu avansează atât de ușor mulți aleg să pună cea mai nouă versiune.
Dacă vreți să scăpați cât mai mult de cabluri e bine, totuși, să vă orientați spre un laptop compatibile cu noul standard.
La fel și pentru Bluetooth. Am ajuns la 5.0, dar aici sunt multe laptopuri care nu oferă așa ceva. Trebuie să aveți în vedere și acest aspect, dacă aveți nevoie de opțiune.
Marele avantaj, dacă pot spune așa, că se schimbă foarte ușor plăcuța de WiFi. Să zicem că aveți un model prost de la Intel, o plăcuță WiFi se poate achiziționa separat și înlocui în câteva minute.
În ultima vreme am testat modele cu:
- Realtek
- Killer
- Intel
Modul 5G
Încep să fie din ce în ce mai populare. Deocamdată, nu am testat așa ceva, dar cred că vom depinde și de operatori și de acoperire.
Touchscreen. Da sau nu?
Greu de decis. Nu cred că productivitatea începe aici. Da, cel mai bun laptop e cel în care ești productiv, nu contează unde și forma. Cred, însă, că cu greu vom găsi modele cu display mat și de calitate, dacă este cu suport tactil.
Sunt interesante pentru cei mici. Să fim serioși, ei stau cu touchscreen-ul în mână, nu mai stau cu tastatura.
Camera Web?
Am avut o pandemie și știm ce înseamnă să ai o cameră web bună pentru serviciu. Cumva, producătorii s-au îndreptat și în direcția asta, dar nu pot concura cu producătorii de telefoane mobile. Nu știu de ce ar investi atât de mult într-o cameră web. Aștept să îmi ziceți voi ce modele găsiți cu cameră web OK.
Sunet
Nu știu cât de important este pentru unii, dar există foarte multe persoane care au nevoie de un sunet bun, un sunet cât mai spațial pentru laptopul lor.
În general, modelele ieftine au lipsuri destul de multe la acest capitol. Este destul de greu să ai performanță din toate punctele de vedere.
Din ce am testat până acum cel mai echilibrat sunet l-am găsit pe seriile Asus ROG.
E drept că puteți să înlocuiți toată bătaia de cap cu o boxă wireless.
Geantă pentru laptop?
Sunt destul de multe oferte de laptopuri ce au lângă ele și o geantă dedicată. Totuși, avem și o gamă foarte largă de laptopuri ce nu au o geantă inclusă sau un rucsac. Dacă ar fi după mine aș alege ca ultima variantă geanta și m-aș axa întâi pe un hardware mai performant.
Un laptop îl poți achiziționa azi, dar mâine mai greu faci un update la procesor sau placa video.
Încărcător pentru laptop
Prea puțin contează pentru unii, dar am zis că e ok să discutăm și despre asta, mai ales dacă te deplasezi mult. În general, când bateria este mai mică avem un încărcător mai mic, mai mic decât o palmă.
Dacă avem un laptop mai nou, dar mai puternic, de cele mai multe ori acesta este mare, ajunge chiar și la 1.2 kg. Altfel, cele de călătorii pot ajunge să încapă într-o palmă. Sau să fie suplinite de încărcătorul cu mufă Type C.
Configurația software a laptopului
Avem situații în care un anumit software este optimizat pentru anumit hardware.
Sistemul de operare
Vorbim despre Windows 11. Atât.
Marea problemă este în momentul în care veți avea nevoie să rulați programe dependente de un anumit sistem de operare. Sigur, chiar și pentru acelea, eu aș zice ca sunt utile și mașinile virtuale. Aveți atâtea articole pe blog referitoare la asta.
Drivere
De când cu Windows 10 și Windows 11 nu mai sunt atât de multe probleme. Poate pentru unii care folosesc Linux, dar în general, driverele ce sunt transmise prin Windows Update n-ar trebui să facă probleme. Sunt mai vechi, dar bune.
Evident, nimeni nu te mai obligă să bagi Windows pentru jocuri, ai și opțiuni pe Linux, dar cine stă să învețe un sistem de operare nou?
Calibrarea display-ului de laptop
Am insistat pe display, pe rezoluția laptopului, dar nu am vorbit deloc despre calibrare. Lucrul ăsta este necesar atunci când lucrezi într-un domeniu mai tehnic sau chiar când ai probleme cu ochii.
Dacă stai mult la calculator vei observa că lumina albastră provocată de display este obositoare. Poți să îți iei ochelari de protecție, dar este bine să și calibrezi ceea ce îți afișează display-ul.
În Windows 11 avem o aplicație build in ce ar trebui să ne ajute un pic pentru contracararea luminii albastre. Sigur că nu se poate pune problema ca această opțiune să dea rezultate extraordinare, dar este un pas ce va fi disponibil la câteva click-uri distanță.
Pentru că lucrez și cu foto video, am ales să lucrez cu un calibrator semi profesional, încât culorile s-au îmbunătățit vizibil. Nu este tocmai ieftin, dar dacă există cunoștințe ce au asemenea gadget-uri de calibrat imaginea ar fi un lucru recomandat de mine. Diferențele sunt vizibile cu ochiul liber.
Sugestii de laptopuri bune
O să încerc să aleg câteva modele în funcție de buget. Vă dați seama că mi-e foarte greu să acopăr toate variantele de pe piață, așadar vă invit să discutam în comentarii cu subiect și predicat. Pe scurt, ar fi ok să precizați din start modelele la care vă gândiți și la ce-l veți utiliza în principiu(eventual programele obișnuite) pentru a reuși să dăm un răspuns cât mai la obiect.
Sunt peste 3000 de comentarii la articol ce vă pot răspunde la multe neclarități. Puteți începe să lecturați chiar de aici.
Cele mai bune laptopuri în jur de 3000 de lei
Asus VivoBook X1704VA
- Full HD
- Intel Core i5-1335U
- 16GB DDR4
- 1TB SSD
- Intel Iris Xe
- No OS
- Quiet Blue
Acer Aspire 5 A515-58M
- Intel® Core™ i7-1355U pana la 5.0 GHz
- 15.6″
- Full HD
- IPS
- 16GB DDR5
- 512GB SSD
- Intel® UHD Graphics
- No OS
- Iron
HP 250 G10
- FHD
- Procesor Intel® Core™ i5-1335U
- 16GB DDR4
- 512GB SSD
- Intel Iris Xe
- Free DOS
- Turbo Silver
Cele mai bune laptopuri în jur de 4000 de lei
Lenovo ThinkBook 15 G2 ITL
- Intel Core i7-1165G7
- Full HD
- 16GB
- 512GB SSD
- Intel Iris Xe Graphics
- Free DOS
- Mineral Grey
ACER Nitro 5 AN515-45-R3HB
- AMD Ryzen 5 5600H
- 15.6″ Full HD
- 8GB
- SSD 256GB
- GeForce RTX 3060 6GB
- Free DOS
- Negru
MSI Katana 15 B13VEK
- procesor Intel® Core™ i7-13620H pana la 4.9 GHz
- Full HD
- IPS
- 144Hz
- 16GB
- 1TB SSD
- NVIDIA® GeForce RTX™ 4050 6GB GDDR6
- Free DOS
- Black
M-am gândit să pun și câteva întrebări frecvente pe care le-am găsit în secțiunea de comentarii care să vă ajute să trageți o concluzie.
Din punctul meu de vedere, nu. Abia la 3000 de lei putem să discutăm de light gaming, la 2000 de lei nu vom lua decât pentru utilizare.
SSD-ul face diferența din toate punctele de vedere. Așadar, eu aș zice că ar trebui să ne orientăm spre SSD, dacă nu să găsim un model căruia îi putem atașa unul în viitorul apropiat. Partea bună este că tot mai multe modele sunt cu SSD, partea proastă este că sunt anumite modele cu SSD-uri foarte ieftine și slabe.
Da, cred că este o idee bună să luați garanție extinsă, mai ales dacă alegeți produse de la Apple. Oricum, tot ceea ce faceți acolo este obligatoriu să fie într-un service autorizat Apple. Așadar, garanția e chiar recomandată, cumva este mai ieftin pe termen lung.
Sunt un om căruia îi place să testeze. Vedeți și pe blog asta că am primit foarte multe lucruri în teste, de-a lungul timpului. La fel s-a întâmplat și cu câteva modele de laptopuri 2 în 1. Mi-au trecut câteva modele în mână, dar eu unul nu le consider competitive. Cel puțin, modelele foarte ieftine.
E drept, cele premium au touchscreen-ul interesant, au display foarte bun, dar configurația nu este un atu. Este posibil ca, în 2,3 ani să aveți nevoie de mai multă putere de calcul. Le recomand doar în ideea că știți exact ceea ce faceți cu acestea.
Practic, sunt o nișă la fel ca laptopul 2 în 1. Le apreciez mult mai mult pentru că se îndreaptă tot mai mult spre zona business. Și au tot mai mare autonomia. Sunt modele ce ajung și până aproape la 20 de ore de autonomie.
Da, modele de dimensiuni mici, dar… când ai nevoie de portabilitate nu te mai gândești că ești la fel de productiv ca pe un PC.
Nu vă așteptați de la aceste modele să fie extrem de performante și extrem de calde. Unde să înghesuie răcirea?
Depinde foarte mult de ce face laptopul acela, dar în principiu, poate să consume până la 300W. Cei mai mari consumatori sunt placa video și display-ul.
Cel mai bun Laptop
branduri Premium
- MSI
- Alienware
- Clevo
- Apple
branduri Low Cost
- Dell
- Asus
- Lenovo
- Acer
Pentru unii, cele de mai sus, sunt lucruri generale, însă foarte multi dintre noi nu știu cum sa își aleagă un laptop atât pentru jocuri, cât și pentru alte activități. Dacă aveți sugestii, dacă aveți nelămuriri sau poate chiar dacă vreți sa criticați un model sau altul, va invit sa participați la discuția de mai jos.
Delia a zis
Buna!
As dori sa cumpar in urmatoarea perioada un laptop pt ofice/facultate/filme/ascultat muzica. Ma gandeam la un Vivobook, dar am inteles ca displayul e naspa. Am avut si un Dell de prin 2015 si mi s-a crapat plasticul de langa butonul de start dupa cateva saptamani de la achizitie.
Ce ai recomanda pana in 3500-4000 de lei, dar sa aiba peste 15`? As vrea sa-l pot folosi in urmatorii 3-4 ani.
Mersi mult!
Marius Cucu a zis
Peste 15.6′? Adică de 17.3′? Că mai mari nu prea se mai fabrică.
Delia a zis
Buna! A.. e prea mare de 17. Ai dreptate. Sa fie de 15.6 atunci. Ar fi o idee ok sa astept blackfriday? Oare gasesc mai multe optiuni atunci?
Mersi!
Avram a zis
Bună ziua aș dori un laptop pentru scoala ,filme,editare poze, Appel, ce îmi recomandați??
Marius Cucu a zis
Ce buget aveți disponibil? E un pic cam lipsă de stocuri în perioada asta…
Avram a zis
5.000-6.000 LEI ?
Maria a zis
Bună, aș dori și eu o recomandare, vreau sa achiziționez un laptop pentru facultate si pentru programe precum: corel draw, rhinoceros, Photoshop, Blender ,Ilustrator, 3dmax, Procreate.. etc si nu stiu ce sa aleg, un MacBook pro ar fi ok?
Nu am un buget stabilit, as vrea sa stiu cele mai bune optiuni. Si sa il pot folosi in următorii 3-4 ani.Mulțumesc.
Andra-Silvia Găinar a zis
Buna seara! Încep facultatea.. am nevoie de un laptop doar pentru cursuri, poate niște filme, muzica. Aș aprecia o idee de laptop pana la 3000 lei. Mulțumesc!
Daniel a zis
Buna ziua, Ce parere aveti de acest laptop Acer Aspire 3 A315-56 pentru scoala. Multumesc
Ionut a zis
Buna ziua, un feedback asupra acestui Laptop Gaming Lenovo IdeaPad 3 15IMH05 cu procesor Intel® Core™ i7-10750H, 15.6″ Full HD, IPS, 16GB, 512GB SSD, NVIDIA® GeForce® GTX 1650 Ti 4GB, FreeDOS, Chameleon Blue?
AS vrea sa il achizitionez pentru lucru de zi cu zi, l-am ales de gaming pentru a avea specificatii mai bune si sa nu am surprize in a se bloca.
Multumesc anticipat
Marius Cucu a zis
Pentru gaming light și mediu este foarte ok. 1650 GTX este ok pe jocuri.
Ana a zis
Buna, as vrea sa imi cumpar un laptop cat de cat usor si subtire, pentru facultate si task uri zilnice, foarte rar mai joc ceva sau mai vad din cand in cand seriale.
Ma intereseaza sa nu ma lase usor bateria si sa mearga decent in urmatorii cel putin 3 ani.
Bugetul meu ar fi maxim 4000 lei
Ai putea sa imi dai cateva recomandari?
Marius Cucu a zis
Bateria să nu te lase în general sau acum? Zic asta pentru că bateria este consumabilă. Te poate lăsa și în 6 luni de zile. Atât are garanție una.
Ana a zis
Ma refer la faptul ca nu vreau sa stau 2 ore pe el si dupa sa necesite incarcare, cel putin in primul an sa nu depind de incarcator non-stop
Aurel a zis
Buna ziua, am nevoie de un laptop pentru fata mea, eleva in primul an de liceu, folosit mai mult pentru scoala, vizionare filme. Buget +/- 3000 lei, eventual placa video dedicata, procesor intel, SSD, 8GB RAM.
Va rog sa-mi dati o sugestie de alegere din cele 4 modele gasite, sau sa-mi sugerati altceva.
La o prima vedere modelul acer ar fi alegerea mai inspirata, dar din comentarii am vazut ca ar fi unele probleme cu instalarea sistemului de operare.
Laptop Lenovo ThinkBook 15-IIL cu procesor Intel Core i3-1005G1 pana la 3.40 GHz, 15.6”, Full HD, 8GB, 256GB SSD, Intel UHD Graphics, Free DOS, Mineral Grey
Laptop Dell Vostro 3590 cu procesor Intel® Core™ i3-10110U pana la 4.10 GHz Comet Lake, 15.6″, Full HD, 8GB, 256GB SSD, Intel UHD Graphics, Linux, Black
Laptop Dell Inspiron 15 3593 cu procesor Intel® Core™ i5-1035G1 pana la 3.60 GHz Ice Lake, 15.6″, Full HD, 8GB, 512GB SSD, Intel UHD Graphics, Ubuntu, Black
Laptop Acer Aspire 5 A515-55 cu procesor Intel Core i5-1035G1 pana la 3.60 GHz, 15.6″, Full HD, IPS, 8GB, 512GB SSD, Intel UHD Graphics, No OS, Charcoal Black
Multumesc!
Marius Cucu a zis
E extrem de dificil să recomand azi un laptop, pur și simplu nu ai ce cumpăra ok. Dacă e chiar urgent aș alege DELL. Acer nu are display-uri ok.
Sistemul de operare nu are de ce să fie o problemă, indiferent de model. 🙂
Aurel a zis
Multumesc!
Dănuț Ast a zis
Bună, se poate sa ne zici și noua cu ce probleme se confrunta / au deja fiecare firma în parte?
Marius Cucu a zis
Salut Dănuț, probleme nu sunt la niciun brand, ci mai degrabă la anumite loturi.
corina margarit a zis
Buna ziua,
Am si eu o intrebare poate off topic dar sper sa primesc raspuns:
Avand o problema la un laptop Assus(nu se mai deschidea ,se arsese placa video)pe care il am de vreo 5 ani fara reprosuri la el,am fost la un service al celor de la „Depozitul de calculatoare”si mi au reinstalat windows +ssd+mutat pe hard extern.
Ideea e ca fix inainte bateria tinea 3 ore lejer ,acum daca am noroc 45 minute…
Credeti ca mi au schimbat bateria(si cum as putea verifica?)sau ca se poate intampla oricand(cum mi au explicat ei).
Multumesc anticipat
Marius Cucu a zis
Păi nu știu, poate că depinde și ce setări sunt făcute, dacă luminozitatea era aceeași, dacă setările de performanță sunt aceleași. Ca test de baterie poți să îl faci pe acesta.
corina margarit a zis
Multumesc frumos pentru raspuns!
Acum ceva timp(cam doua luni)am cumparat un laptop nou(acesta:Laptop ultraportabil HP 14s-dq1013nq cu proesor Intel® Core™ i5-1035G1 pana la 3.60 GHz, 14″, Full HD, 8GB, 512GB SSD, Intel® UHD Graphics, Windows10) pentru sotul meu ,pe care l am returnat fix in maximum 3 saptamani,a murit singur la datorie,hardul a cazut fix cand nu trebuia}
Ideea e ca de atunci tot va citesc blogul sa vad ce recomandati.
Sotul meu antrenor are nevoie aproximativ pentru :vizionare partide fotbal,filme,ceva aplicatii fotbal gen editare,stocare tot felul de fisiere,nu foarte complicat,plus cele uzuale.
Dupa ce am urcat suma de achizitie mi a facut cu mana: Dell Inspiron 5501 cu procesor Intel Core i7-1065G7 pana la 3.90 GHz, 15.6″, Full HD, 8GB, 512GB SSD, NVIDIA GeForce MX330 2GB, Windows 10 Home, Platinum Silver
Ce credeti??
Multumesc
Marius Cucu a zis
E mai mult decât decent Dell-ul.
Legat de HDD, da se poate întâmpla în primele săptămâni să crape. E o bubă veche a HDD-urilor, dar ăsta este un motiv pentru a avea SSD-uri.
Mariana a zis
Buna seara
Va rog sa-mi dati o sugestie in privinta achizitiei unui laptop care va fi folosit de un copil de 13 ani pentru scoala si bineinteles pentru gaming.Buget alocat ~3700 lei.
Multumesc!
Marius Cucu a zis
Fiind și pentru gaming, faceți efort spre Lenovo IdeaPad 3 15IMH05 cu procesor Intel® Core™ i5-10300H, 15.6″ Full HD, IPS, 8GB, 512GB SSD, NVIDIA® GeForce® GTX 1650 Ti 4GB, FreeDOS, Chameleon Blue. Are placă video mai ok față de cam toate din zona aceasta de preț.
Salvan Maria Laura a zis
Buna ziua, v-as ruga frumos sa ma ajutati si pe mine sa aleg un laptop pentru fiul meu. Este in clasa a doua, are nevoie pentru ore online dar am dori sa ne tina cativa ani si sa il poata folosi si la ceva jocuri.
Ce ne recomandati? Multumim frumos!
Marius Cucu a zis
Spre ce buget v-ați orientat?!
Salvan Maria a zis
Bună, mulțumesc pentru raspuns, undeva până în 3000 de lei? Cu ușoară urcare, daca e necesar.
Silviu a zis
Bună ziua,
Ar trebui să iau un laptop unui student și nu știu care dintre variantele de mai jos ar fi mai ok
Laptop ultraportabil Lenovo ThinkPad E14 cu procesor Intel Core i5-10210U pana la 4.20 GHz. 14″, Full HD, 8GB, 256GB SSD, Intel UHD Graphics 620, Windows 10 Pro, Black
Laptop Lenovo ThinkPad E15 with processor Intel Core i5-10210U up to 4.20 GHz, 15.6″, Full HD, IPS, 8GB, 512GB SSD, Intel UHD Graphics, Windows 10 Pro, Black
Laptop Dell Inspiron 5501 cu procesor Intel Core i5-1035G1 pana la 3.60 GHz, 15.6″, Full HD, 8GB, 512GB SSD, NVIDIA GeForce MX330 2GB, Windows 10 Home, Platinum Silver
Mulțumesc mult. Îmi puteți recomanda și altceva. Mă gândesc și la fiabilitate.
Marius Cucu a zis
Aș zice ultima variantă.
Gilda Zvinca a zis
Buna ziua,as dori sa achiziționez un laptop pt fetița mea,îl va utiliza pt școala online iar ca jocuri folosește sims6,House Flipper, ROBLOX.Imi puteți recomandă ceva? Multumesc frumos
Marius Cucu a zis
Un buget?
Toni a zis
Salutare.
Ce părere ai despre acest laptip pentru gaming și școală?
Laptop Gaming ASUS TUF FX505GT cu procesor Intel® Core™ i7-9750H pana a 4.50 GHz, 15.6″, Full HD, 144Hz, 8GB, 512GB SSD, NVIDIA® GeForce® GTX 1650 4GB, Free DOS, Future Tank
Am un buget de max. 4000 de lei, dami niste idei te rog.
Marius Cucu a zis
Cu un mic de efort aș merge pe Lenovo Legion 5 15ARH05.
Spatarelu Nicoleta a zis
Bună ziua, Am o fetita clasa a IX a și are nevoie de un laptop pt orele online Are și probleme de vedere, poarta ochelari, tot timpul sta la laptop nu pe jocuri ci are de făcut teme f f f multe. Bugetul 3000-4000.Ne am gândit la Asus cu o diagonala de 17 inch. Bateria sa tina mult, sa ai e spațiu de stocare. Aștept recomandări, mulțumesc!
Marius Cucu a zis
Asus Vivobook au modele ok de 17′, dacă nu dorește jocuri.
Anca Popescu a zis
Buna ziua !
Un sfat pentru achiziționarea unui laptop: îl utilizez la faculalte, folosesc matlab octave matcad AutoCAD, plus Excel și așa mai departe. Bugetul ar fi in jurul a 4000 de lei.
Eu ma gândisem la ASUS ZenBook 14 UM431DA cu procesor AMD Ryzen 5 3500U pana la 3.70 GHz, 14″, Full HD, 8GB, 512GB SSD, AMD Radeon™ Vega 8 Graphics, Endless OS, Utopia Blue Metal.
Părere ?
Mulțumesc
Marius Cucu a zis
Da, e decent.
Eduard a zis
Buna ziua,va rog puteti sa-mi spuneti daca Laptop 2 in1 Lenovo IdeaPad Flex 5 14IIL05 cu procesor Intel® Core™ i7-1065G7, 14″ Full HD, Touchscreen, 8GB, 512GB SSD, Intel® Iris® Plus Graphics, Windows 10 Home, Graphite Grey la un pret de 4800lei se merita.Mentionez ca vreau sa-l fac cadou fetei mele la aniversarea de 18 ani (ea isi doreste un laptop 2in 1) sau poate imi recomandati dvs ceva in jurul acestui pret
Marius Cucu a zis
Merită.
Alexandra a zis
Buna , am nevoie de un laptop pentru editare video in sony vegas si in premiere pro! buget 3000-4000 ron.
Marius Cucu a zis
Cu un mic de efort ai putea să te îndrepți spre Clevo Dream Machines G1650 i5 15.6”/GTX1650/500 GB M.2 SSD/8 GB.
Pirjol Ana Maria a zis
Ce parere aveti despre acest laptop pentru scoala, fara jocuri Asus E210MA-GJ001TS, Intel® Celeron® N4020, 4GB DDR4, eMMC 64GB, Intel® UHD Graphics, Windows 10 Home S, Blue
.
Marius Cucu a zis
E ok doar să fie aprins, în rest nu merită nici 2 bani. 🙂
Ioana a zis
Buna seara! As dori sa achizitionez un laptop pentru facultate. Il voi folosi pentru vizionat filme, pentru a lucra in Microsoft Office si cam atat. Mentionez ca bugetul este de aproximativ 2500 lei. Va multumesc anticipat!
Marius Cucu a zis
Momentan, e nebunie cu prețurile. Nu găsim nimic ok la 2500 de lei…
Loredana Ionita a zis
Buna ziua! As vrea sa ii cumpar baiatului un laptop gaming mai bun , sa il foloseasca cat si pt scoala, robotica, programare , cat si pt jocuri! Dar nu ma pricep deloc, iar in magazin fiecare recomanda ce il avantajeaza sa vanda! Am un buget de 6000-7000! Ce recomandatj?! Multumesc anticipat!
Marius Cucu a zis
E la preț bun MSI GL65 Leopard 10SFR-278XRO. Cred că mai mult de atât nu prea ai ce să ceri de la un laptop. 🙂
cristina a zis
Buna ziua, as dori sa-mi iau un laptop pentru programare, putin editare in Adobe,Photoshop si pentru facultate (MATLAB, programe de proiectare gen Tia Portal).
Laptop Lenovo Yoga Slim 7 15IIL05 cu procesor Intel® Core™ i7-1065G7, 15.6″ Full HD, 16GB, 512GB SSD, NVIDIA® GeForce® MX350 2GB, Windows 10 Home, Slate Grey mi se pare o optiune buna, dar am mai citit unele comentarii despre zgomotul ventilatoarelor cica este destul de mare. Mi-ar placea sa stiu care este parerea dumneavoastra si daca puteti sa nu sa confirmati problema cu sunetul ventilatoarelor.
Marius Cucu a zis
Nu are un display wow pentru editare video. E normal ca ventilatoarele să se audă. În fapt, cred că are un singur ventilator.
cristina a zis
Avand in vedere ca o sa-l folosesc cate 5-6 ore in continuu nu as vrea sa se supraincalzeasca si ma ingrijoreaza putin acest aspect.
Alex Roman a zis
Ce parere aveti despre laptopul cu aceasta configuratie: Laptop Apple MacBook Pro (Procesor Apple M1 (12M Cache, up to 3.20 GHz), 13.3inch, Retina, 16GB, 512GB SSD, Integrated M1 Graphics, Mac OS Big Sur, Layout INT)
Marius Cucu a zis
Foarte ok noile procesoare ARM de la Apple. Deschid posibilități noi. 🙂