Cum alegi cel mai bun laptop, asta e întrebarea clasică. De când mi-am luat laptopul acesta am avut posibilitatea să testez foarte multe variante. De atunci, mai merg pe la câte o lansare, vă mai povestesc noutăți despre tehnologie pe blog și pe Youtube, încerc să fiu la curent cu tot ceea ce se poate.
Probabil că mâine dacă as avea buget pentru un laptop, sigur as alege mult, mult mai bine. Mai informat!
Când zic „bine” este destul de subiectiv pentru că fiecare, înainte de a cumpăra un laptop, trebuie să știe ce are de făcut cu acesta și cât de mult îl pune să muncească.
Sunt persoane care lucrează cu modelare 3D, sunt persoane care fac grafică pe calculator, dar și persoane care aleg un laptop de gaming. Cea din urmă nu o recomand, laptopurile de gaming adevărate ajung la un cost foarte, foarte mare. Nu știu dacă merita investiția și dacă veți simți ca va jucați cu adevărat.
În momentul de față, ca în alte domenii, componentele s-au nișat, așa ca, dacă vreți sa va alegeți un laptop, trebuie sa treceți prin câteva filtre destul de importante.
Trebuie sa aveți mare atenție la configurația aleasa pentru că se pot modifica foarte, foarte puține lucruri la un laptop și acelea, de cele mai multe ori nesemnificative. Mai bine analizam puțin și investim cu cap, în loc să ne grăbim și să luam o porcărie pe care o vom regreta în perioada următoare.
Ceea ce mi se pare foarte important, față de momentele în care am scris acest ghid, este faptul că acum avem acces la mai toate brandurile de pe piață. În plus, sunt aproape 2000 de modele disponibile la vânzare. Nici nu visam acum câțiva ani, practic piața s-a maturizat, concurență există din plin.
Cum ziceam, am reușit să fac un canal de Youtube în care să vorbesc despre tehnologie. Deocamdată, mai puțin despre laptopuri, dar vreau să intru și pe nișa asta. M-ar ajuta enorm o abonare aici pentru a crește canalul și a putea primi cât mai multe produse la testare.
Există, în 2024 un context destul de ciudat referitor la inteligența artificială. Este integrată pe televizoare, este integrată pe telefoane, acum avem integrări și pentru laptopuri. Înțeleg că tehnologia trebuie să fie tot mai ușoară pentru utilizatorul de rând, însă pe partea de laptopuri încă avem libertate pentru a face lucrurile așa cum dorim. M-aș orienta un pic spre hardware performant, nu pe tehnici de marketing.
Stabilirea bugetului. Cum știm că alegem cel mai bun laptop?
Înainte de a începe orice fel de configurare, trebuie sa știm exact ce buget avem și dacă mai putem mari Putin bugetul dacă este strict necesar. Pățesc mereu lucrul acesta, îmi stabilesc un buget de 3000 de lei, de exemplu, apoi, la achiziție, observ ca am cheltuit chiar și dublu sumei. Ce-i drept, am avut niște vremuri tulburi, cu inflație, cu instabilitate, prețurile sunt un pic razna.
- Citește și: Am testat noul Asus Zenbook 14 cu ecran OLED: UX3405MA
- Citește și: Asus Vivobook S 15, primul laptop testat cu Snapdragon
Totuși, eu recomand să mergeți pe o premisă: calitate, nu cantitate. Mai ales, când vorbim despre un gadget scump, de care mă voi folosi câțiva ani de zile. Adică un telefon îl schimbi la 2 ani, laptopul când l-ai schimbat ultima dată? Mai plecați cu o premisă și anume că laptopul nu este PC și cu greu faci ceva modificări la acesta.
Pentru ce utilizezi laptopul mai mult?
Fiecare dintre noi are preferințe, unii ne jucam mai mult, alții se uita la filme sau poate îl folosesc pentru programe care nu necesită o putere mare de calcul, așa că lucrurile diferă, iar bugetul trebuie optimizat în funcție de fiecare persoană.
Cel mai bine ar fi sa va gândiți la aplicațiile care credeți ca va consuma foarte multe resurse și să faceți o estimare.
Dacă îl luați pentru jocuri, încercați o variantă dedicată. Chiar dacă unui calculator de tip desktop îi va trebui mai mult spațiu, mai multe cabluri în jurul biroului, întotdeauna voi recomanda sa va jucați pe calculator și nu pe laptop. Performanțele unui calculator nu se compară cu cele ale unui laptop, cu toate că acum avem răcire pe lichid și pe laptopuri, avem tot felul de briz briz-uri. Performanța brută nu este aceeași. Punct. Discuția este asemănătoare și dacă alegeți editarea video sau chiar modelarea 3D.
Editez video și foto destul de mult, iar diferențele sunt foarte mari intre un laptop și un calculatorul desktop. Plus avantajele unor monitoare mari, o răcire suplimentară. Avantaje, avantaje!
Brand
E greu să împaci pe toată lumea, probabil ca fiecare deja are preferințe. Unii poate au avut un laptop și au fost mulțumiți, așa ca mai mult ca sigur vor încerca același brand, alții poate au fost nemulțumiți și nu poți să ajungi la un numitor comun.
Avem pe piață foarte multe branduri ok:
- Acer
- Asus
- HP
- Lenovo
- Dell
- Toshiba
Pe acestea le-aș numi low end pentru că au modele destul de multe ieftine. Accesibile, dacă vreți. În categoria premium aș merge cu:
- Clevo
- MSI
- Dell Alienware
- Gigabyte
- Razer
cumva pe acestea de mai sus le-aș încadra în categoria de laptopuri nișate direct spre gaming.
Între timp, au intrat pe piață și chinezii cu modelele lor. La o primă căutare găsim:
- Huawei
- Xiaomi – nu mai văd prin magazine pe la noi, au doar tablete
În principiu, pentru utilizare și raport calitate preț, cred că nu sunt deloc rele cele propuse și de piața asiatică. Dar sunt pentru utilizare, pe anumite segmente, nu acoperă game întregi precum Lenovo sau Asus. De aceea atât Asus și Lenovo își împart podiumul la noi în piața locală.
Sigur, nu intram în discuții cu cei care preferă Apple și laptopurile lor. Acolo e un marketing imens pentru o configurație pe care o găsești la cel puțin jumătate de preț. Dar da, trebuie să recunoaștem că diferă calitatea materialelor, diferă sistemul de operare sau chiar optimizarea pentru sistemul de operare. Tocmai de aceea o comparație directă nu își are locul. Dar și așa variante precum Microsoft Surface, Asus Zenbook, Lenovo Yoga sau chiar LG Gram sunt variante de luat în considerare pe Windows.
Configurația hardware a laptopului
De aici începe bătaia de cap, dacă intre branduri discuția nu este atât de complicată, marketing-ul funcționează extraordinar de bine.
Mă refer la faptul ca foarte mulți rebranduiesc și, eventual pun 8 GB de RAM și schimba o cifra, apoi pun la vânzare componente ca fiind de noua generație. Înainte, știam o treabă: aveam 1-2 generații de procesoare la raft, acum avem și cu 5 generații în urmă. Faceți ochii mari!
Mare, mare grija pe produsele „de noua generație”. Învățați să comparați foarte bine specificațiile produselor ca altfel veți plăti mult pentru nimic.
Procesorul
Laptopurile pot avea 3 branduri de procesoare:
- AMD
- Intel
- seria M, bazată pe ARM, de la Apple și… Windows
Intel au fost lideri incontestabili până la apariția AMD Ryzen. Acum lucrurile s-au mai apropiat. Nu înseamnă că AMD e mai bun, ci că lupta există în momentul de față.
Suntem într-o perioadă de tranziție cu tot AI-ul despre care vă vorbeam la început, dar și prin faptul că TSMC a reușit să facă lucruri faine cu Apple, iar tehnologia ajunge ușor, ușor și pe Windows.
Mai mult, se întâmplă să lucreze la TDP diferit procesoarele și e din ce în ce mai complicată alegerea.
Ca idee:
Procesoare Intel
- Intel Celeron, Pentium – destinat calculatoarelor cu buget mic, nu veți reuși decât sa faceți strictul necesar, browser, filme, muzica, office)
- Intel I3 – clasa entry level a procesoarelor, fostele core2quad modificate puțin. Procesorul I3 este o soluție bună pentru cei care nu fac foarte multe lucruri pe un laptop.
- Intel I5/I7 – am ales sa le pun în aceeași categorie pentru ca diferențele de performanță dintre acestea sunt mici, de 10-15%. I7 pentru calculatoare sunt recomandate celor care vor sa facă overclock sau pentru cei care doresc sa facă editare video, însă dacă ne gândim la raportul calitate/pret pentru un laptop s-ar putea să nu merite investiția.
- Intel I9 – da, sunt o certitudine. Ele sunt rezultatul faptului că cei de la AMD au reînviat și oferă alternativă.
De la generația Haswell Refresh cei de la Intel au început să amestece procesoarele pentru laptop. Cred că ăsta este cel mai bun cuvânt. Inițial, neavând competiție foarte mare din partea celor de la AMD și-au permis să lanseze procesoarele ULV și procesoarele M. Le deosebim prin cifra de la denumirea procesorului.
Nu intru foarte mult în detalii tehnice, însă dacă sunteți curioși puteți arunca un ochi pe topul acesta.
Procesoare AMD
Încearcă să se alinieze cu tot ceea ce face Intel. Să concureze! Suntem la generația a 8 a.
Au 2 serii de procesoare: U și H. Modelele cu U sunt cele ULV și sunt 5 la număr. Au TDP de 15W. 8 nuclee și 16 fire de execuție. 🙂
Modelele cu H sunt 3 la număr. Acestea au TDP de 45W. Vor mai exista și modele cu terminația HS dacă producătorul va respecta anumite cerințe de răcire.
Lângă seriile de la AMD și Intel nu avem cum să nu amintim și de tot ceea ce face Apple. Este adevărat că prețul nu este mic și cumva este în contradicție cu ceea ce încercăm să obținem din articolul acesta. Pentru ei nu există raport calitate preț, însă trebuie să nu aducem în discuție și opțiunea de la Apple: procesoarele M3 bazate pe tehnologia ARM. Așadar, dacă sunteți dispuși să intrați în horă, cu siguranță veți obține performanțe foarte bune de la MacBook Pro.
Procesoare Snapdragon
Tot despre procesoare bazate pe ARM ne referim și aici. Ei bine, iată că avem Snapdragon de ceva timp și lucrează pentru noi. Lucrează la autonomie și performanțe destul de bune. Dacă vreți, un procesor Snapdragon ar trebui să fie luat în momentul în care vreți o autonomie foarte bună. Ori, e un pic mai complicat să discutăm despre compatibilitate 100%. Da, pașii sunt imenși în a rezolva mai toate problemele, însă cei mai puțini tehnici se vor lovi de ceva ziduri. E clar că direcția este bună, dar mai trebuie un pic de răbdare.
Deocamdată, am zis aici că n-aș recomanda un laptop bazat pe ARM unui om ce nu este tehnic. Să mai lăsăm un pic dezvoltatorii să pună la punct software-ul!
Placa video
Pentru aceasta componenta este o întreagă discuție, depinde foarte mult de ceea ce vrem sa facem cu dispozitivul, dacă avem nevoie de o placă video dedicată sau una integrată.
Un articol detaliat aveți aici.
Dacă aveți de gând sa folosiți pentru utilizare simplă, pentru ascultat muzică chiar nu aveți nevoie de o placa video dedicată, în schimb dacă vă gândiți să vă jucați și să folosiți programe cu cerințe mari, trebuie sa vă gândiți la ceva dedicat.
Ideea pe care vreau să o subliniez este să aveți grijă la răcire. Chiar dacă luați o placă video foarte bună, dacă aceasta, implicit laptopul, nu are o răcire ok poate scădea performanța cu 20-30%. Mai ales, dacă vorbim de alimentarea pe baterie.
La NVIDIA avem seria 4000 ce este deja pe laptopurile de top. M-am jucat cu multe modele din primele serii. Aveți aici un tag în care puteți vedea mai multe.
Interesant este că această serie se bazează pe Ray Tracing. Oarecum se schimbă perspectiva în jocuri.
Probabil că în viitorul apropiat vom avea un standard plăcile video de laptop pe 128 de biți cu 8 GB VRAM. Nu este rău deloc, le recomand pentru ca rezoluția ultraHD are nevoie de mult mai multa memorie pentru a manageria cantitatea de memorie primită.
NVIDIA Mobile | Memorie VRAM | Maq-Q TGP | Standard TGP |
---|---|---|---|
RTX 4090 | 8GB GDDR6 | 80W | 150W+ |
RTX 4080 | 8GB GDDR6 | 80W | 115W |
RTX 4070 | 8GB GDDR6 | 80W | 115W |
RTX 4060 | 6GB GDDR6 | 35W | 50W |
RTX 4050 | 4GB GDDR6 | 35W | 50W |
Ca modele entry level avem:
- MX450 – 16 nm, 64biți, 640 CUDA, 1354 MHz base clock cu boost la 1468 MHz, TDP 25W
- MX430 – 16 nm, 64biți, 384 CUDA, 1531 MHz base clock cu boost la 1594 MHz TDP 25W
Prețurile pentru aceste laptopuri sunt destul de mari. În general, sunt folosite acolo unde sunt laptopuri performante.
Memorie RAM
Prețul pentru o memorie RAM pentru laptop de 8 GB a scăzut foarte mult, așa ca nu avem de ce sa nu punem minim 16 GB unei configurații noi de laptop. Mi-am achiziționat, de curând, pentru laptopul meu memorie la preț foarte bun, am scris articol aici despre probleme ce pot apărea.
Recomand să alegeți variante pe DDR5. Atenție, totuși, că laptopurile foarte ieftine au totul integrat pe placa de bază și un singur slot de RAM. De principiu, modelele foarte ușoare au totul lipit pe placa de bază așa că s-ar putea să nu puteți îmbunătăți nimic ulterior.
Verificați să puteți face upgrade, la nevoie.
Stocare
Statistica spune că undeva la 95% dintre laptopuri se vând, în momentul de față cu SSD. HDD-ul, ca unitate de stocare primară a dispărut. Am testat și laptopuri ce aveau SSD-uri în RAID. Senzațional de rapide!
Sigur, SSD-uri găsim în mai multe variante:
- conector SATA
- conector M.2
- conector PCI Express
Cel mai rapid este cel din urmă, în plus tehnologia avansează foarte repede. La acesta chiar putem să punem în discuție și răcirea, dacă este asigurată corespunzător de modelul de laptop ales.
Conectorul SATA și M.2sunt limitate de portul SATA. Ăsta ar fi un sfat pentru cei care vor performanțe maxime pe platforme vechi.
Tastatura
Nu putem avea pretenții de la un laptop de buget ca tastatura să fie wow.
Unele modele de laptopuri sunt ieftine și din cauza faptului că s-a tăiat mult din experiența de utilizare a tastaturii. E drept, prea puțini țin cont de aceasta. De altfel, e greu să alegi din poze dacă nu citești recenzii pertinente.
Până în momentul în care nu am lucrat foarte mult cu o tastatură bună nu mi-am dat seama de cât de importantă este.
Așadar, dacă doriți o tastatură bună eu vă recomand laptopurile care fac tastaturi de gaming, poate cele de la SteelSeries.
Bateria
Dacă tot am adus în discuție bateria laptopului trebuie să știți că, cu greu vom găsi informații despre bateria unui laptop nou.
Magazinele nu ne dau astfel de informații, producătorii nu au niciun interes.
În funcție de performanțele unui laptop, în funcție de cât consumă toate componentele, o baterie poate fi de 2 celule sau chiar de 8 celule. Una de 2 nu este mai bună ca una cu mai multe, dar are șanse să țină mai mult(mă refer la ciclurile de încărcare descărcare).
De preferat ar fi să alegeți modele ce au baterie detașabilă. Sigur, se pot schimba și cele integrate, dar în service. Nu e așa ușor ca laptopurile cu baterie detașabilă.
Cât ține bateria laptopului?
Depinde. Depinde de cum îl folosiți, de activitățile pe care le faceți în acel moment, depinde de luminozitatea ecranului, depinde de componentele pe care le aveți în laptop, dacă sunt ULV, dacă aveți placă video integrată, dacă este folosită în acel moment și așa mai departe.
Toate acestea contează și influențează performanțele bateriei laptopului. Trebuie să precizez următoarele: performanțele unui laptop alimentat la priză este mai bună față de a unuia pe baterie. Fie că este unul de 1000 de lei, fie că este de câteva mii de lei. Pe baterie laptopul conservă energia, pe când pe alimentarea de la priză încearcă să „stoarcă” performanțele laptopului.
O altă precizare pe care doresc să o aduc: bateria este consumabilă. Așteptați-vă să se strice. La un an, la 2, la 5… se poate strica.
Partea bună este că autonomia începe să fie din ce în ce mai mare, asta pentru că se insistă tot mai mult pe dezvoltarea tehnologiei, așa cum se întâmplă și la telefoanele mobile.
Cum încărcăm laptopul?
Nu este chiar nou standardul USB Type C. Este una dintre cele mai bune invenții ce ne va face în câțiva ani să renunțăm la tot mai multe accesorii.
Sper ca în viitorul apropiat să putem discuta despre încărcarea tuturor modelelor cu acest port. Din păcate, nu putem discuta despre modelele performante, ci despre cele care se folosesc de placa video integrată și nu au nevoie de curent foarte mult. Vom găsi alimentare de acest gen la modelele mai ușoare.
Cu cât este mai performant un laptop, cu atât va avea nevoie de un încărcător mai mare. Așa cum este acesta pe care l-am testat aici, acum ceva timp. Sunt chiar situații în care ai nevoie și de 2 încărcătoare. Asta pentru a susține 500W-600W pentru cele mai noi plăci video de pe laptopuri.
Dimensiunile laptopului
Greu de dat cu părerea, fiecare alege ceea ce dorește, ceea ce crede ca are nevoie. Lucrurile au evoluat și pe partea de design, eu aș insista pe durabilitate, însă. Să ducă ceva ani de zile. Am un laptop de 15.6′ si este exact ce îmi trebuie. Design-ul este unul comun plăcut la atingere. Îmi place calea pe care au mers cei de la Lenovo cu cele mai noi laptopuri ale lor. Au design ok, au performanță. Au tot ce le trebuie. Mai mult, chiar și cele de 14′ sunt destul de OK pentru că s-au subțiat marginile tot mai mult.
În poza de mai jos aveți modele ceva mai groase, de gaming, atât de 17.3′, cât și de 15.6′.
Display
Trebuie să aveți grija și la ce tip de display alegeți, spre ce tehnologie vă orientați. Evoluția este și în domeniul ăsta, iar acum avem tehnologii exact ca la telefoane și televizoare. Sigur, nu punem egal între calitatea unui ecran de laptop versus a unui televizor pentru că vorbim principial de același lucru, dar există și diferențe.
Ideea este că cu cât panelul este mai bun, cu atât tu vei avea mult mai multe unghiuri de vizibilitate și nu vei avea probleme în caz ca îl vei tine la lumină puternică(soare, neon, etc). Este important să aveți un ecran luminos, care să consume cât mai puțin și să „se vadă” cât mai bine.
Avem 2 tehnologii mari:
- laptopuri cu ecran OLED
- laptopuri cu ecran LCD – de aici a deviat spre laptopuri cu ecran miniLED
Pentru că discuția despre display-uri s-a extins am adus completări ceva mai tehnice în articolul acesta.
Conectivitate
Aspectul acesta este ignorat de mulți. Sper să ne mișcăm cât mai mult în direcția în care nu vom avea nevoie decât de USB Type C, iar toate lucrurile să le facem de pe un singur port. Sau mai multe porturi de același fel.
Momentan, se vând laptopuri cu:
- laptop cu port HDMI
- laptop cu port USB
- laptop cu port Thunderbolt – Apple – chiar și ei au trecut la Type C
Pe lângă asta ar trebui să avem:
- Ieșire HDMI;
- Ieșire Mini DisplayPort;
- Intrare Audio
- Ieșire Audio;
- Intrare RJ-45 (mufa cablu LAN / Internet – minim gigabit);
- Cititor de carduri;
- Wireless – 10/100/1000 – minim standard WiFI
Standardele pentru WiFi sunt și ele importante, deși nu foarte multă lume pune prețul pe acestea. Fiind un conector destul de ieftin și tehnologia nu avansează atât de ușor mulți aleg să pună cea mai nouă versiune.
Dacă vreți să scăpați cât mai mult de cabluri e bine, totuși, să vă orientați spre un laptop compatibile cu noul standard.
La fel și pentru Bluetooth. Am ajuns la 5.0, dar aici sunt multe laptopuri care nu oferă așa ceva. Trebuie să aveți în vedere și acest aspect, dacă aveți nevoie de opțiune.
Marele avantaj, dacă pot spune așa, că se schimbă foarte ușor plăcuța de WiFi. Să zicem că aveți un model prost de la Intel, o plăcuță WiFi se poate achiziționa separat și înlocui în câteva minute.
În ultima vreme am testat modele cu:
- Realtek
- Killer
- Intel
Modul 5G
Încep să fie din ce în ce mai populare. Deocamdată, nu am testat așa ceva, dar cred că vom depinde și de operatori și de acoperire.
Touchscreen. Da sau nu?
Greu de decis. Nu cred că productivitatea începe aici. Da, cel mai bun laptop e cel în care ești productiv, nu contează unde și forma. Cred, însă, că cu greu vom găsi modele cu display mat și de calitate, dacă este cu suport tactil.
Sunt interesante pentru cei mici. Să fim serioși, ei stau cu touchscreen-ul în mână, nu mai stau cu tastatura.
Camera Web?
Am avut o pandemie și știm ce înseamnă să ai o cameră web bună pentru serviciu. Cumva, producătorii s-au îndreptat și în direcția asta, dar nu pot concura cu producătorii de telefoane mobile. Nu știu de ce ar investi atât de mult într-o cameră web. Aștept să îmi ziceți voi ce modele găsiți cu cameră web OK.
Sunet
Nu știu cât de important este pentru unii, dar există foarte multe persoane care au nevoie de un sunet bun, un sunet cât mai spațial pentru laptopul lor.
În general, modelele ieftine au lipsuri destul de multe la acest capitol. Este destul de greu să ai performanță din toate punctele de vedere.
Din ce am testat până acum cel mai echilibrat sunet l-am găsit pe seriile Asus ROG.
E drept că puteți să înlocuiți toată bătaia de cap cu o boxă wireless.
Geantă pentru laptop?
Sunt destul de multe oferte de laptopuri ce au lângă ele și o geantă dedicată. Totuși, avem și o gamă foarte largă de laptopuri ce nu au o geantă inclusă sau un rucsac. Dacă ar fi după mine aș alege ca ultima variantă geanta și m-aș axa întâi pe un hardware mai performant.
Un laptop îl poți achiziționa azi, dar mâine mai greu faci un update la procesor sau placa video.
Încărcător pentru laptop
Prea puțin contează pentru unii, dar am zis că e ok să discutăm și despre asta, mai ales dacă te deplasezi mult. În general, când bateria este mai mică avem un încărcător mai mic, mai mic decât o palmă.
Dacă avem un laptop mai nou, dar mai puternic, de cele mai multe ori acesta este mare, ajunge chiar și la 1.2 kg. Altfel, cele de călătorii pot ajunge să încapă într-o palmă. Sau să fie suplinite de încărcătorul cu mufă Type C.
Configurația software a laptopului
Avem situații în care un anumit software este optimizat pentru anumit hardware.
Sistemul de operare
Vorbim despre Windows 11. Atât.
Marea problemă este în momentul în care veți avea nevoie să rulați programe dependente de un anumit sistem de operare. Sigur, chiar și pentru acelea, eu aș zice ca sunt utile și mașinile virtuale. Aveți atâtea articole pe blog referitoare la asta.
Drivere
De când cu Windows 10 și Windows 11 nu mai sunt atât de multe probleme. Poate pentru unii care folosesc Linux, dar în general, driverele ce sunt transmise prin Windows Update n-ar trebui să facă probleme. Sunt mai vechi, dar bune.
Evident, nimeni nu te mai obligă să bagi Windows pentru jocuri, ai și opțiuni pe Linux, dar cine stă să învețe un sistem de operare nou?
Calibrarea display-ului de laptop
Am insistat pe display, pe rezoluția laptopului, dar nu am vorbit deloc despre calibrare. Lucrul ăsta este necesar atunci când lucrezi într-un domeniu mai tehnic sau chiar când ai probleme cu ochii.
Dacă stai mult la calculator vei observa că lumina albastră provocată de display este obositoare. Poți să îți iei ochelari de protecție, dar este bine să și calibrezi ceea ce îți afișează display-ul.
În Windows 11 avem o aplicație build in ce ar trebui să ne ajute un pic pentru contracararea luminii albastre. Sigur că nu se poate pune problema ca această opțiune să dea rezultate extraordinare, dar este un pas ce va fi disponibil la câteva click-uri distanță.
Pentru că lucrez și cu foto video, am ales să lucrez cu un calibrator semi profesional, încât culorile s-au îmbunătățit vizibil. Nu este tocmai ieftin, dar dacă există cunoștințe ce au asemenea gadget-uri de calibrat imaginea ar fi un lucru recomandat de mine. Diferențele sunt vizibile cu ochiul liber.
Sugestii de laptopuri bune
O să încerc să aleg câteva modele în funcție de buget. Vă dați seama că mi-e foarte greu să acopăr toate variantele de pe piață, așadar vă invit să discutam în comentarii cu subiect și predicat. Pe scurt, ar fi ok să precizați din start modelele la care vă gândiți și la ce-l veți utiliza în principiu(eventual programele obișnuite) pentru a reuși să dăm un răspuns cât mai la obiect.
Sunt peste 3000 de comentarii la articol ce vă pot răspunde la multe neclarități. Puteți începe să lecturați chiar de aici.
Cele mai bune laptopuri în jur de 3000 de lei
Asus VivoBook X1704VA
- Full HD
- Intel Core i5-1335U
- 16GB DDR4
- 1TB SSD
- Intel Iris Xe
- No OS
- Quiet Blue
Acer Aspire 5 A515-58M
- Intel® Core™ i7-1355U pana la 5.0 GHz
- 15.6″
- Full HD
- IPS
- 16GB DDR5
- 512GB SSD
- Intel® UHD Graphics
- No OS
- Iron
HP 250 G10
- FHD
- Procesor Intel® Core™ i5-1335U
- 16GB DDR4
- 512GB SSD
- Intel Iris Xe
- Free DOS
- Turbo Silver
Cele mai bune laptopuri în jur de 4000 de lei
Lenovo ThinkBook 15 G2 ITL
- Intel Core i7-1165G7
- Full HD
- 16GB
- 512GB SSD
- Intel Iris Xe Graphics
- Free DOS
- Mineral Grey
ACER Nitro 5 AN515-45-R3HB
- AMD Ryzen 5 5600H
- 15.6″ Full HD
- 8GB
- SSD 256GB
- GeForce RTX 3060 6GB
- Free DOS
- Negru
MSI Katana 15 B13VEK
- procesor Intel® Core™ i7-13620H pana la 4.9 GHz
- Full HD
- IPS
- 144Hz
- 16GB
- 1TB SSD
- NVIDIA® GeForce RTX™ 4050 6GB GDDR6
- Free DOS
- Black
M-am gândit să pun și câteva întrebări frecvente pe care le-am găsit în secțiunea de comentarii care să vă ajute să trageți o concluzie.
Din punctul meu de vedere, nu. Abia la 3000 de lei putem să discutăm de light gaming, la 2000 de lei nu vom lua decât pentru utilizare.
SSD-ul face diferența din toate punctele de vedere. Așadar, eu aș zice că ar trebui să ne orientăm spre SSD, dacă nu să găsim un model căruia îi putem atașa unul în viitorul apropiat. Partea bună este că tot mai multe modele sunt cu SSD, partea proastă este că sunt anumite modele cu SSD-uri foarte ieftine și slabe.
Da, cred că este o idee bună să luați garanție extinsă, mai ales dacă alegeți produse de la Apple. Oricum, tot ceea ce faceți acolo este obligatoriu să fie într-un service autorizat Apple. Așadar, garanția e chiar recomandată, cumva este mai ieftin pe termen lung.
Sunt un om căruia îi place să testeze. Vedeți și pe blog asta că am primit foarte multe lucruri în teste, de-a lungul timpului. La fel s-a întâmplat și cu câteva modele de laptopuri 2 în 1. Mi-au trecut câteva modele în mână, dar eu unul nu le consider competitive. Cel puțin, modelele foarte ieftine.
E drept, cele premium au touchscreen-ul interesant, au display foarte bun, dar configurația nu este un atu. Este posibil ca, în 2,3 ani să aveți nevoie de mai multă putere de calcul. Le recomand doar în ideea că știți exact ceea ce faceți cu acestea.
Practic, sunt o nișă la fel ca laptopul 2 în 1. Le apreciez mult mai mult pentru că se îndreaptă tot mai mult spre zona business. Și au tot mai mare autonomia. Sunt modele ce ajung și până aproape la 20 de ore de autonomie.
Da, modele de dimensiuni mici, dar… când ai nevoie de portabilitate nu te mai gândești că ești la fel de productiv ca pe un PC.
Nu vă așteptați de la aceste modele să fie extrem de performante și extrem de calde. Unde să înghesuie răcirea?
Depinde foarte mult de ce face laptopul acela, dar în principiu, poate să consume până la 300W. Cei mai mari consumatori sunt placa video și display-ul.
Cel mai bun Laptop
branduri Premium
- MSI
- Alienware
- Clevo
- Apple
branduri Low Cost
- Dell
- Asus
- Lenovo
- Acer
Pentru unii, cele de mai sus, sunt lucruri generale, însă foarte multi dintre noi nu știu cum sa își aleagă un laptop atât pentru jocuri, cât și pentru alte activități. Dacă aveți sugestii, dacă aveți nelămuriri sau poate chiar dacă vreți sa criticați un model sau altul, va invit sa participați la discuția de mai jos.
Grozoiu Gabriela a zis
Buna,as vrea si eu un laptop pentru proiecte,referate dintre Asus,lenavo si hp pe care mi recomandati ,buget 1400
Marius Cucu a zis
Eu aș zice un model cu SSD. În categoria aceasta de preț nu ai foarte multe variante ok.
Stefan a zis
Salut,
Ce imi recomanzi intre aceste 2 laptopuri:
1) Laptop Acer Aspire A515-51-57DS cu procesor Intel® Core™ i5-7200U 2.50 GHz, Kaby Lake, 15.6″, Full HD, 4GB, 1TB, NVIDIA® GeForce® MX150 2GB, Linux, Steel Gray
2) Laptop Lenovo 320-15IKBN cu procesor Intel® Core™ i5-7200U 2.50 GHz, Kaby Lake, 15.6″, 4GB, 1TB, DVD-RW, Intel HD Graphics, Free DOS, Black
Folosesc laptopul pt.lucru acasa,as avea nevoie de o rezolutie foarte buna a imaginilor(sunt radiolog).
Multumesc
Marius Cucu a zis
Din punctul meu de vedere, niciunul dintre acelea nu are un display ok. Sunt modele entry level și s-a „tras” cât mai mult pentru lucrurile care nu contează. Nici măcar FULL HD nu sunt. Eu m-aș orienta măcar spre hp 255 g6. Nu este un model wow ca performanțe, dar are un display mai ok și SSD.
Elena a zis
Buna seara, Marius!
Sunt deja la a 3-a zi de cand caut si niciun rezultat. As dori un laptop din gama(lenovo, hp, dell) ce l-as folosi pentru grafica(corel, cyberlink…) plus editarea de la locul de munca. Partea de hardware ma cam depaseste dar tot cautand inteleg ca am nevoie de(I7, Kaby Lake, full HD, SSD, video dedicata, 4096 mb video, eventual si dvd).
Cand am gasit ceva si am facut comanda am aflat ca nu mai au si nici nu mai aduc ( Laptop Lenovo IdeaPAd 510-15IKB cu procesor Intel® Core™ i7-7500U 2.70 GHz, Kaby Lake™, 15.6″, Full HD, 8GB, 256GB SSD, DVD-RW, nVidia GeForce 940MX 4GB, Free DOS, Gun-Metal ).
Am mai cautat si am dat peste 2 variante:
Laptop Lenovo 15.6” IdeaPad 520 IKB, FHD IPS, Procesor Intel® Core™ i7-7500U (4M Cache, up to 3.50 GHz), 8GB DDR4, 1TB, Geforce 940MX 4GB, FreeDos, Iron Grey, no ODD
sau
Laptop HP 15.6” Pavilion 15-au11nq, FHD, Procesor Intel® Core™ i7-7500U (4M Cache, up to 3.50 GHz), 8GB DDR4, 256GB SSD, GeForce 940MX 2GB, FreeDos, Silver
pretul e sensibil la fel asa ca nu stiu la ce sa renunt ca sa fie in regula ca diferenta in principiu e de unitate optica, RAM, HHD/SSD…) sau in cazul in care poti sa-mi sugerezi altceva cu mare drag as asculta sfatul tau fiindca un alt buget cu siguranta nu voi mai avea prea curand si macar sa fac alegerea potrivita.
Multumesc anticipat!
Cu stima,
Elena
Marius Cucu a zis
Bună Elena. Nu mi-ai spus care ar fi bugetul. Undeva până în 3500 de lei sau cât?
Elena a zis
In jurul sumei de 3500 maxim, maxim 4100 ron.
Lucian Marin a zis
Salut Marius, aș vrea un laptop(deoarece sînt mereu în mișcare) pe care să pot face editare foto/video fără probleme(din cîte am priceput eu pt editare 4K e nevoie de minim 16 giga de RAM), 13-15 inci, cît mai subțire și cu autonomie cît mai mare. Bugetul nu e foarte important, am nevoie de un agregat foarte bun, eventual și cu o sculă/pen/etc pentru grafică. Mulțumesc!
Istrate Marius a zis
Buna. Cat priveste MSI-ul,acum 8 ani am achizitionat unul din Romania,cred ca am dat cam 600 euro…inexplicabil hardul de trei ori sa stricat si a fost schimbat.Cei de la service nu au avut nici un raspuns plauzibil. Imi aparea dintr-odata ecranul albastru si nu mai puteam sa il deschid.Acum sta aruncat prin casa. Destinatia lui a fost pt prelucrare foto si grafica….dar.Sper sa nu fi deranjat cu povestioara mea. Cu respect Marius
ION IONESCU BUCOVU a zis
Am cumpărat un leptop LENOVO și am constatat că nu are locaș pentru CD. Sau nu pot eu să-l desfac. E posibil să nu aibă locaș pentru SD. Eu sunt novice în materie de Leptopuri.
Marius Cucu a zis
Sigur că da. Foarte multe modele nu mai au locaș de CD/ DVD. Unitățile optice sunt destul de încete și au fost lăsate în urmă. Se folosesc unitățile flash pentru așa ceva: stick-uri, hdd externe, etc. 🙂
Lucian a zis
Salut! Dintre acestea 2 care il recomanzi ?
Nr 1: ASUS ROG GL553VE-FY022
Si nr 2 la un pret de 3840lei: https://www.acer.com/ac/en/US/content/predator-model/NH.Q03AA.002
Doresc un laptop pentru gaming.
Marius Cucu a zis
Tehnologii mai noi pe placa video are Asus-ul, dar Acer-ul are placa video mai bună. Aș merge pe Acer cu condiția să am grijă la temperaturi. 970m se încălzește un pic. 🙂
Zamfir Mariana a zis
Buna Marius,
Sunt interesata sa achizitionez un laptop in jur de 3000-3500 lei pentru a-l utiliza la serviciu si acasa (Office, grafica, programe de calcul ingineresc – Mathlab, Mathcad, Maple etc., muzica, filme, internet, NU jocuri).
As opta pentru un 15.6 (Dell, HP, Lenovo), I7 Kaby Lake, memorie DDR4 de 8 Gb, SSD (sau un HDD mai marisor), tastatura internationala si numerica, mim 3 sloturi USB (macar un 3.0 sau 3.1), HDMI, unitate optica, o placa video buna, poate dedicata, care sa NU se incalzeasca extrem de repede si de mult (aici nu ma pricep) si o VENTILATIE foarte buna.
Detin un laptop vechi, din 2010 (Dell Inspiron 1564, I5, memorie DDR3 8 gb) care se incinge cumplit de repede, iar acest lucru mi-a cauzat multe probleme.
Daca poti sa-mi recomanzi ceva, ti-as fi foarte recunoscatoare.
Multumesc foarte mult,
Mariana
Marius Cucu a zis
Bună, bănuiesc că pe video se încinge din ce în ce mai mult. S-au schimbat câteva lucruri privind decodarea de atunci și mai toate laptopurile se încălzesc, mai ales dacă n-au fost curățate prea des. Momentan, nu se va încălzi, în câțiva ani nu știm ce va fi. 🙂
Ca să aibă o răcire foarte, foarte bună ar trebui să fie un pic destinat spre gaming. Totuși, cele ULV sunt destul de ok pe partea de încălzire, nu mai e aceeași tehnologie ca în 2010.
Gigi BT a zis
Salutare,
Ce imi recomanzi pt ai mei parinti. Un laptop pana in 1200-1400. Nu ma intereseaza viteza mare, vreau doar sa fie durabil.
Marius Cucu a zis
Dacă le ajunge spațiul de stocare al unui SSD, hp 250 g6 ar trebui să fie cel mai ok.
Angelo a zis
Crezi ca e o alegere buna pt. Un laptop 2 în 1 HP Envy x360 15-aq103nn?
Marius Cucu a zis
Depinde. Eu zic că nu merită aceste laptopuri 2 în 1. Nu m-am jucat cu HP Envy, dar m-am jucat cu Lenovo. Nu au rămas pentru că nu ne-au plăcut. Performant este, dar nu merită 1100E.
Dumitrascu gheorghita a zis
Salut MARIUS,ajutam cu o decizie. Am studiat îndelung și sfaturile tale și ale altor prieteni. Am băiatul la facultate și laptopul cu siguranță va fi gaming. Buget de max 3750 i5, i7 quad Core mult ram ssd și hdd placa video bunä zic și eu. Concluzia mea este ca la banii astia pot sa iau ceva resigilate mai bun la preț și de diferenta sa fac upgrade. Laptop Gaming Lenovo Legion Y520-15IKBN cu procesor Intel® Core™ i5-7300HQ 2.50 GHz, Kaby Lake, 15.6″, Full HD, IPS, 4GB, 1TB, nVIDIA GeForce GTX 1050 2GB, Free DOS, Black Sau Laptop ASUS A550VX-XX326D cu procesor Intel® Core™ i7-6700HQ pana la 3.50 GHz, Skylake, 15.6″, 4GB, 1TB, DVD-RW, nVIDIA® GeForce® GTX 950M 2GB, Free DOS, Gray
Spune-mi te rog dacă greșesc. Am studiat la cât mă pricep eu și Asus ROG la aceeași concluzie am ajuns. Au nevoie de upgrade cel puțin de ssd. Nu știu dacă ce am propus eu se poate face upgrade de ssd . Mulțumesc anticipat.
Marius Cucu a zis
Dacă găsiți un resigilat de la ROG la preț ok e foarte bine. ASUS A550VX-XX326D e performant, dar nu e de gaming, nu are răcire suficient de ok.
Prețul e ok pentru Legion, dar nici ăsta nu are un al 2 lea slot pentru SSD. Dacă vreți puteți să încuiți hard disk-ul. 🙂
Dumitrascu gheorghita a zis
Mulțumesc frumos. Concluzia este ca pt gaming nu foarte înrăit dar gaming trebuie ceva gaming cu răcire adecvată bineînțeles și configurație.
De exemplu HP Pavilion Gaming 15-bc201nq.
Marius Cucu a zis
Într-adevăr. E un model ok cel de la HP. Echilibrat din toate punctele de vedere.
Alex Ionescu a zis
Salut marius , am nevoie de un laptop pentru programare si grafica .. programare in matlab ,c++ si java , iar grafica in autocad … sunt student la inginerie electrica si calculatoare ….
Am 2 optiuni ale mele , daca vrei sa ma sfatuiesti intre ele sau daca stii tu ceva mai bun in pretul asta … Bugetul e maxim 3000 de lei ….
1. Laptop Dell Inspiron 5567 Intel Core Kaby Lake i7-7500U 256GB 8GB AMD Radeon R7 M445 4GB FHD DI5567I78256UBU
sau
2. Laptop Lenovo IdeaPad 320-15IKBN cu procesor Intel® Core™ i7-7500U 2.70GHz, Kaby Lake, 15.6″, Full HD, 8GB, 1TB, DVD-RW, nVIDIA GeForce 940MX 4GB, Free DOS, Black
Am auzit pareri si pareri , ca dell-urile sunt bune , ba ca nu sunt bune , ca degeaba e placa video de 4 gb daca e amd , ca ssd-ul ajuta mult stiu , de asta nu sunt foarte hotarat la acel lenovo …
Astept un raspuns … Multumesc
si inca ceva , ce e mai recomandat un ssd portabil la un laptop cu hdd sau un hdd portabil la un laptop cu ssd ?
Marius Cucu a zis
Dell-ul l-am testat și nu mi s-a părut wow. Are un ventilator, nu e tocmai perfect. Nici Lenovo nu justifică prețul. Nu știu cât de mult te va ajuta placa video de 4GB în ceea ce faci tu.
Altfel, mie îmi place și modelul ASUS S510UQ-BQ252. Ar fi ok cu un SSD.
Totuși, eu le-aș vedea pe la 2600-2700 de lei pe acestea, nu la 3000 de lei. Vine perioada aia din an, Black Friday, în care se ridică prețurile 🙂
Cât despre SSD: unul intern pe portul cel mai rapid al laptopului.
Buligai Stefani a zis
Buna ziua! Vreau sa va cer un sfat. Ce laptop mi ati recomanda pentru programele 3d de proiectare/arhitectura avand in vedere ca vreau sa urmez acest domeniu si vreau sa descopar tainele programelor de proiectare. Bugetul deste de 4000 de lei. Astept un raspuns. Multumesc anticipat
Marius Cucu a zis
Păi modele sunt destule în bugetul ăsta. Cam cu ce programe lucrezi?
Mihai Ramniceanu a zis
Bună dimineața a treia oară de cînd postez ca să cer un sfat.
Vreau să cumpăr un laptop cu care să pot face și editare foto, și editare de film. Îl vreau portabil și cît mai subțire. ce variante vezi, fie de la Apple fie din celelalte? Ai putea să-mi dai un top al primelor 3 în fiecare caz? Mulțumesc!
Nu am încă ceva clar în privința programelor, dar voi avea de lucrat cu poze(RAW) și voi începe și cu fișiere film 4k.
Marius Cucu a zis
Ți-am mai răspuns și în celelalte articole, dar probabil n-ai mai urmărit. 🙂
Ideea e că pentru 4k îți va trebui ceva performanță. Dacă faci la nivel avansat eu ți-as recomanda un PC. Dacă ai nevoie neapărat de un laptop ai nevoie de un procesor cât mai bun și răcire foarte, foarte ok pentru randarea 4k. Oricum, va sta multttt la render.
Alexandru a zis
Buna ziua,
Am nevoie de sfatul dv. Vreau sa achizitionez un laptop pe care sa il pot folosi in diverse programme de modelare 3D (AutoCAD, Catia, Inventor etc). Vreau sa poata suporta si cateva jocuri (FIFA si alte jocuri mai mici ).Buget 3000-4000 RON.
Multumesc pentru sfat.
Marius Cucu a zis
Păi ar trebui să te orientezi spre un model care e destinat gaming-ului. De 15.6′?
Adina a zis
Buna ziua,Va rog sa imi recomandati un laptop ptr. fetita mea de 14 ani.Doreste sa vizioneze filme, muzica, jocuri usurele.Bugetul este pana in 2000 lei.Multumesc,
Marius Cucu a zis
Raport calitate preț cel mai ok este Asus x541ua dm1223. Totuși, un laptop de 2000 de lei, nu va fi foarte ok pentru jocuri.
Oana a zis
Bună ziua
Imi trebuie si mie un laptop, de zi cu zi Folosit pt Office, mail,youtoube, navigare pe internet,
Din ce am gasit pe piata si ceva sfaturi de pe pagina ta, ma uitasem la asta
Laptop LENOVO 100-15IBD, Intel® Core™ i5-4288U pana la 3.1GHz, 15.6″, 4GB, 1TB, Intel® Iris™ Graphics 5100, Free Dos
Laptop Lenovo IdeaPad 320-15IKB, Intel® Core™ i5-7200U pana la 3.1Ghz, 15.6″ Full HD, 4GB, 1TB, Intel® HD Graphics 620, Windows 10 Home
sau Laptop LENOVO 100-15IBD, Intel® Core™ i5-4288U pana la 3.1GHz, 15.6″, 4GB, 1TB, Intel® Iris™ Graphics 5100, Free Dos buget ;~ 2000 Mulțumesc!
Marius Cucu a zis
Sunt extrem de vechi ca tehnologie. Nu merită. Mai repede, dacă nu te joci deloc, aș merge pe Asus x541ua dm1223.
Vasile Ursache a zis
Buna, as dori sa achiziționez de Black Friday un laptop.
Pe care să-l folosesc la navigare pe internet, Facebook, muzica, proiecte word/PowerPoint,seriale, poate chiar și editat poze.
Buget: maxim 2500 lei-pret Black Friday!
Mulțumesc!
Marius Cucu a zis
Nu am de unde să știu ce prețuri vor fi de Black Friday. Flanco, Altex au deja Black Friday. Ce te face să crezi că nu e acum campania? 🙂 Eu zic că Black Friday nu există. 🙂
Urmărește prețul pentru modelul ASUS S510UQ-BQ252. Dacă ajunge în jur de 2500 de lei e ok.
Calin a zis
Laptop 2in1 Dell Inspiron 7779 Intel Core Kaby Lake i7-7500U 512GB SSD 16GB nVidia GeForce 940MX 2GB Win10Pro FullHD IPS
Buna ziua
Cum pare Configuratia ?
Merita investitia ?
Poti recomanda o varianta Mai ok in aceeasi gama de pret ? Ps neaparat 17 si ssd
Marius Cucu a zis
Ai nevoie de 2 în 1? La ce va fi folosit?
Ivancu Alexandra a zis
Buna , Marius.
Imi place articolul tau, il consider foarte util mai ales ca nu sunt o cunoscatoare in acest domeniu. Scuza-ma ca indraznesc. Imi spui te rog parerea ta despre acest produs? Laptop Lenovo IdeaPad 320-15AST, AMD A6-9220 pana la 2.9GHz, 15.6″, 4GB, 500GB, AMD Radeon R5, Free Dos. Vreau sa il folosesc pt editare documente (MS Office), filme, muzica, internet si proiectie. Nu vreau sa cheltuiesc foarte mult dar nici sa arunc banii degeaba. Din ce am citit in articol are componente bunicele (pentru nevoile mele).
Iti multumesc!
Andrey a zis
Salut marius poti sa imi spui si mie parerea ta despre leptopul asta MSI 17,3″, i7-7700HQ, 16GB RAM, SSD + HDD, GeForce® GTX 1070 »GE73VR 7RF-042DE (0017C1-042)
Marius Cucu a zis
E un model foarte, foarte ok. Performant, răcire ok. E de luat dacă îl găsești la preț ok.
Andrey a zis
MSI 17,3″, i7-7700HQ, 16GB, SSD + HDD, GeForce® GTX 1050 TI »GL72M 7REX-1056DE (001799-1056)« dar asta e diferenta dubla intre ele ce imi recomanzi? Mersi anticipat
Daniel Tudor a zis
Salut Marius, ești amabil sa-mi dai și mie un sfat privind achiziționarea unui laptop care sa nu sara de 6-7.000 RON și pe care sa-l pot folosi și gaming și ca home pc. Nu țin mortiș sa fie variante ieftine, dar aud lucruri bune despre asta: Laptop Gaming Dell Inspiron 7567 cu procesor Intel® Core™ i7-7700HQ 2.80 GHz, Kaby Lake™, 15.6″, UHD, IPS, 16GB, 512GB SSD, nVIDIA GeForce GTX 1050 Ti 4GB, Microsoft Windows 10 Home, Black. In cazul in care îmi poți sugera o varianta mai ieftină, care ar suporta un upgrade la ssd, ram, asi aprecia mult sugestiile. Mulțumiri anticipate.
Andrei a zis
Salut,
As dori sa achiziționez un laptop pentru muzica, filme și ceva light gaming.
Ce îmi recomanzi dintre modelele de mai jos?
Notebook / Laptop Acer 15.6” Aspire A515-41G, FHD, Procesor AMD FX-9800P (2M Cache, up to 3.6 Ghz), 4GB DDR4, 256GB SSD, Radeon RX 540 2GB, Linux, Black
Notebook / Laptop Acer 15.6” Aspire 5 A515-51G, FHD, Procesor Intel® Core™ i5-7200U (3M Cache, up to 3.10 GHz), 4GB DDR4, 1TB, GeForce MX150 2GB, Linux, Steel Gray
Laptop Lenovo V510-15 cu procesor Intel® Core™ i5-7200U 2.50 GHz, Kaby Lake, 15.6″,Full HD, IPS, 4GB, 1TB, DVD-RW, AMD Radeon R5 M430 2GB, Free DOS, Black
Mulțumesc frumos.
Marius Cucu a zis
AMD n-aș lua până n-apar modele ok pe Ryzen, așadar al 2 lea Acer iese din discuție. MX150 este interesantă, dar așteaptă-te la performanțe mici pe jocuri. Display-ul foarte ok îl are Lenovo V510-15 și o placă video decentă în categoria asta de preț.
Marius Cucu a zis
AMD n-aș lua până n-apar modele ok pe Ryzen, așadar al 2 lea Acer iese din discuție. MX150 este interesantă, dar așteaptă-te la performanțe mici pe jocuri. Display-ul foarte ok îl are Lenovo V510-15 și o placă video decentă în categoria asta de preț.
Irinel a zis
Salut Marius. Ajuta-ma si pe mine te rog la alegerea unui laptop. Vreau ceva pe care sa rulez Corel Draw (in principal) si Adobe Illustrator. Ocazional si Photoshop si un pic de Indesign. Ca buget m-am gandit undeva la 2500 lei. Multumesc anticipat.
Marius Cucu a zis
Salut. Ceva echilibrat este ASUS X556UQ-DM941D. E unul dintre puținele ASUS-uri, la banii ăștia, cu ecran full HD și placă video dedicată.
CATA a zis
Salut, Marius! Ce parere ai despre procesorul N3350? Recomanzi un laptop bun pana la 1400 lei?
Marius Cucu a zis
Nu e un procesor extraordinar, dar dacă folosești laptopul cu un SSD Îți poți face treaba decent. 🙂
MARIA a zis
Buna ziua,
doresc sa cumpar fetitei mele un laptop ASUS S510UQ-BQ303 sau ASUS S510UQ-BQ203,ce-mi recomandati?
Marius Cucu a zis
Nu cumva ați pus același laptop în întrebare?
MARIA a zis
Laptop ASUS S510UQ-BQ303 cu procesor Intel® Core™ i5-7200U pana la 3.10 GHz, Kaby Lake, 15.6″, Full HD, 4GB, 1TB, nVIDIA® GeForce® 940MX 2GB, Endless OS, Gold
Laptop ASUS S510UQ-BQ203 cu procesor Intel® Core™ i7-7500U pana la 3.50 GHz, Kaby Lake, 15.6″, Full HD, 8GB, 1TB, nVIDIA® GeForce® 940MX 2GB, Endless OS, Gold Metal