Cum alegi cel mai bun laptop, asta e întrebarea clasică. De când mi-am luat laptopul acesta am avut posibilitatea să testez foarte multe variante. De atunci, mai merg pe la câte o lansare, vă mai povestesc noutăți despre tehnologie pe blog și pe Youtube, încerc să fiu la curent cu tot ceea ce se poate.
Probabil că mâine dacă as avea buget pentru un laptop, sigur as alege mult, mult mai bine. Mai informat!
Când zic „bine” este destul de subiectiv pentru că fiecare, înainte de a cumpăra un laptop, trebuie să știe ce are de făcut cu acesta și cât de mult îl pune să muncească.
Sunt persoane care lucrează cu modelare 3D, sunt persoane care fac grafică pe calculator, dar și persoane care aleg un laptop de gaming. Cea din urmă nu o recomand, laptopurile de gaming adevărate ajung la un cost foarte, foarte mare. Nu știu dacă merita investiția și dacă veți simți ca va jucați cu adevărat.
În momentul de față, ca în alte domenii, componentele s-au nișat, așa ca, dacă vreți sa va alegeți un laptop, trebuie sa treceți prin câteva filtre destul de importante.
Trebuie sa aveți mare atenție la configurația aleasa pentru că se pot modifica foarte, foarte puține lucruri la un laptop și acelea, de cele mai multe ori nesemnificative. Mai bine analizam puțin și investim cu cap, în loc să ne grăbim și să luam o porcărie pe care o vom regreta în perioada următoare.
Ceea ce mi se pare foarte important, față de momentele în care am scris acest ghid, este faptul că acum avem acces la mai toate brandurile de pe piață. În plus, sunt aproape 2000 de modele disponibile la vânzare. Nici nu visam acum câțiva ani, practic piața s-a maturizat, concurență există din plin.
Cum ziceam, am reușit să fac un canal de Youtube în care să vorbesc despre tehnologie. Deocamdată, mai puțin despre laptopuri, dar vreau să intru și pe nișa asta. M-ar ajuta enorm o abonare aici pentru a crește canalul și a putea primi cât mai multe produse la testare.
Există, în 2024 un context destul de ciudat referitor la inteligența artificială. Este integrată pe televizoare, este integrată pe telefoane, acum avem integrări și pentru laptopuri. Înțeleg că tehnologia trebuie să fie tot mai ușoară pentru utilizatorul de rând, însă pe partea de laptopuri încă avem libertate pentru a face lucrurile așa cum dorim. M-aș orienta un pic spre hardware performant, nu pe tehnici de marketing.
Stabilirea bugetului. Cum știm că alegem cel mai bun laptop?
Înainte de a începe orice fel de configurare, trebuie sa știm exact ce buget avem și dacă mai putem mari Putin bugetul dacă este strict necesar. Pățesc mereu lucrul acesta, îmi stabilesc un buget de 3000 de lei, de exemplu, apoi, la achiziție, observ ca am cheltuit chiar și dublu sumei. Ce-i drept, am avut niște vremuri tulburi, cu inflație, cu instabilitate, prețurile sunt un pic razna.
- Citește și: Am testat noul Asus Zenbook 14 cu ecran OLED: UX3405MA
- Citește și: Asus Vivobook S 15, primul laptop testat cu Snapdragon
Totuși, eu recomand să mergeți pe o premisă: calitate, nu cantitate. Mai ales, când vorbim despre un gadget scump, de care mă voi folosi câțiva ani de zile. Adică un telefon îl schimbi la 2 ani, laptopul când l-ai schimbat ultima dată? Mai plecați cu o premisă și anume că laptopul nu este PC și cu greu faci ceva modificări la acesta.
Pentru ce utilizezi laptopul mai mult?
Fiecare dintre noi are preferințe, unii ne jucam mai mult, alții se uita la filme sau poate îl folosesc pentru programe care nu necesită o putere mare de calcul, așa că lucrurile diferă, iar bugetul trebuie optimizat în funcție de fiecare persoană.
Cel mai bine ar fi sa va gândiți la aplicațiile care credeți ca va consuma foarte multe resurse și să faceți o estimare.
Dacă îl luați pentru jocuri, încercați o variantă dedicată. Chiar dacă unui calculator de tip desktop îi va trebui mai mult spațiu, mai multe cabluri în jurul biroului, întotdeauna voi recomanda sa va jucați pe calculator și nu pe laptop. Performanțele unui calculator nu se compară cu cele ale unui laptop, cu toate că acum avem răcire pe lichid și pe laptopuri, avem tot felul de briz briz-uri. Performanța brută nu este aceeași. Punct. Discuția este asemănătoare și dacă alegeți editarea video sau chiar modelarea 3D.
Editez video și foto destul de mult, iar diferențele sunt foarte mari intre un laptop și un calculatorul desktop. Plus avantajele unor monitoare mari, o răcire suplimentară. Avantaje, avantaje!
Brand
E greu să împaci pe toată lumea, probabil ca fiecare deja are preferințe. Unii poate au avut un laptop și au fost mulțumiți, așa ca mai mult ca sigur vor încerca același brand, alții poate au fost nemulțumiți și nu poți să ajungi la un numitor comun.
Avem pe piață foarte multe branduri ok:
- Acer
- Asus
- HP
- Lenovo
- Dell
- Toshiba
Pe acestea le-aș numi low end pentru că au modele destul de multe ieftine. Accesibile, dacă vreți. În categoria premium aș merge cu:
- Clevo
- MSI
- Dell Alienware
- Gigabyte
- Razer
cumva pe acestea de mai sus le-aș încadra în categoria de laptopuri nișate direct spre gaming.
Între timp, au intrat pe piață și chinezii cu modelele lor. La o primă căutare găsim:
- Huawei
- Xiaomi – nu mai văd prin magazine pe la noi, au doar tablete
În principiu, pentru utilizare și raport calitate preț, cred că nu sunt deloc rele cele propuse și de piața asiatică. Dar sunt pentru utilizare, pe anumite segmente, nu acoperă game întregi precum Lenovo sau Asus. De aceea atât Asus și Lenovo își împart podiumul la noi în piața locală.
Sigur, nu intram în discuții cu cei care preferă Apple și laptopurile lor. Acolo e un marketing imens pentru o configurație pe care o găsești la cel puțin jumătate de preț. Dar da, trebuie să recunoaștem că diferă calitatea materialelor, diferă sistemul de operare sau chiar optimizarea pentru sistemul de operare. Tocmai de aceea o comparație directă nu își are locul. Dar și așa variante precum Microsoft Surface, Asus Zenbook, Lenovo Yoga sau chiar LG Gram sunt variante de luat în considerare pe Windows.
Configurația hardware a laptopului
De aici începe bătaia de cap, dacă intre branduri discuția nu este atât de complicată, marketing-ul funcționează extraordinar de bine.
Mă refer la faptul ca foarte mulți rebranduiesc și, eventual pun 8 GB de RAM și schimba o cifra, apoi pun la vânzare componente ca fiind de noua generație. Înainte, știam o treabă: aveam 1-2 generații de procesoare la raft, acum avem și cu 5 generații în urmă. Faceți ochii mari!
Mare, mare grija pe produsele „de noua generație”. Învățați să comparați foarte bine specificațiile produselor ca altfel veți plăti mult pentru nimic.
Procesorul
Laptopurile pot avea 3 branduri de procesoare:
- AMD
- Intel
- seria M, bazată pe ARM, de la Apple și… Windows
Intel au fost lideri incontestabili până la apariția AMD Ryzen. Acum lucrurile s-au mai apropiat. Nu înseamnă că AMD e mai bun, ci că lupta există în momentul de față.
Suntem într-o perioadă de tranziție cu tot AI-ul despre care vă vorbeam la început, dar și prin faptul că TSMC a reușit să facă lucruri faine cu Apple, iar tehnologia ajunge ușor, ușor și pe Windows.
Mai mult, se întâmplă să lucreze la TDP diferit procesoarele și e din ce în ce mai complicată alegerea.
Ca idee:
Procesoare Intel
- Intel Celeron, Pentium – destinat calculatoarelor cu buget mic, nu veți reuși decât sa faceți strictul necesar, browser, filme, muzica, office)
- Intel I3 – clasa entry level a procesoarelor, fostele core2quad modificate puțin. Procesorul I3 este o soluție bună pentru cei care nu fac foarte multe lucruri pe un laptop.
- Intel I5/I7 – am ales sa le pun în aceeași categorie pentru ca diferențele de performanță dintre acestea sunt mici, de 10-15%. I7 pentru calculatoare sunt recomandate celor care vor sa facă overclock sau pentru cei care doresc sa facă editare video, însă dacă ne gândim la raportul calitate/pret pentru un laptop s-ar putea să nu merite investiția.
- Intel I9 – da, sunt o certitudine. Ele sunt rezultatul faptului că cei de la AMD au reînviat și oferă alternativă.
De la generația Haswell Refresh cei de la Intel au început să amestece procesoarele pentru laptop. Cred că ăsta este cel mai bun cuvânt. Inițial, neavând competiție foarte mare din partea celor de la AMD și-au permis să lanseze procesoarele ULV și procesoarele M. Le deosebim prin cifra de la denumirea procesorului.
Nu intru foarte mult în detalii tehnice, însă dacă sunteți curioși puteți arunca un ochi pe topul acesta.
Procesoare AMD
Încearcă să se alinieze cu tot ceea ce face Intel. Să concureze! Suntem la generația a 8 a.
Au 2 serii de procesoare: U și H. Modelele cu U sunt cele ULV și sunt 5 la număr. Au TDP de 15W. 8 nuclee și 16 fire de execuție. 🙂
Modelele cu H sunt 3 la număr. Acestea au TDP de 45W. Vor mai exista și modele cu terminația HS dacă producătorul va respecta anumite cerințe de răcire.
Lângă seriile de la AMD și Intel nu avem cum să nu amintim și de tot ceea ce face Apple. Este adevărat că prețul nu este mic și cumva este în contradicție cu ceea ce încercăm să obținem din articolul acesta. Pentru ei nu există raport calitate preț, însă trebuie să nu aducem în discuție și opțiunea de la Apple: procesoarele M3 bazate pe tehnologia ARM. Așadar, dacă sunteți dispuși să intrați în horă, cu siguranță veți obține performanțe foarte bune de la MacBook Pro.
Procesoare Snapdragon
Tot despre procesoare bazate pe ARM ne referim și aici. Ei bine, iată că avem Snapdragon de ceva timp și lucrează pentru noi. Lucrează la autonomie și performanțe destul de bune. Dacă vreți, un procesor Snapdragon ar trebui să fie luat în momentul în care vreți o autonomie foarte bună. Ori, e un pic mai complicat să discutăm despre compatibilitate 100%. Da, pașii sunt imenși în a rezolva mai toate problemele, însă cei mai puțini tehnici se vor lovi de ceva ziduri. E clar că direcția este bună, dar mai trebuie un pic de răbdare.
Deocamdată, am zis aici că n-aș recomanda un laptop bazat pe ARM unui om ce nu este tehnic. Să mai lăsăm un pic dezvoltatorii să pună la punct software-ul!
Placa video
Pentru aceasta componenta este o întreagă discuție, depinde foarte mult de ceea ce vrem sa facem cu dispozitivul, dacă avem nevoie de o placă video dedicată sau una integrată.
Un articol detaliat aveți aici.
Dacă aveți de gând sa folosiți pentru utilizare simplă, pentru ascultat muzică chiar nu aveți nevoie de o placa video dedicată, în schimb dacă vă gândiți să vă jucați și să folosiți programe cu cerințe mari, trebuie sa vă gândiți la ceva dedicat.
Ideea pe care vreau să o subliniez este să aveți grijă la răcire. Chiar dacă luați o placă video foarte bună, dacă aceasta, implicit laptopul, nu are o răcire ok poate scădea performanța cu 20-30%. Mai ales, dacă vorbim de alimentarea pe baterie.
La NVIDIA avem seria 4000 ce este deja pe laptopurile de top. M-am jucat cu multe modele din primele serii. Aveți aici un tag în care puteți vedea mai multe.
Interesant este că această serie se bazează pe Ray Tracing. Oarecum se schimbă perspectiva în jocuri.
Probabil că în viitorul apropiat vom avea un standard plăcile video de laptop pe 128 de biți cu 8 GB VRAM. Nu este rău deloc, le recomand pentru ca rezoluția ultraHD are nevoie de mult mai multa memorie pentru a manageria cantitatea de memorie primită.
NVIDIA Mobile | Memorie VRAM | Maq-Q TGP | Standard TGP |
---|---|---|---|
RTX 4090 | 8GB GDDR6 | 80W | 150W+ |
RTX 4080 | 8GB GDDR6 | 80W | 115W |
RTX 4070 | 8GB GDDR6 | 80W | 115W |
RTX 4060 | 6GB GDDR6 | 35W | 50W |
RTX 4050 | 4GB GDDR6 | 35W | 50W |
Ca modele entry level avem:
- MX450 – 16 nm, 64biți, 640 CUDA, 1354 MHz base clock cu boost la 1468 MHz, TDP 25W
- MX430 – 16 nm, 64biți, 384 CUDA, 1531 MHz base clock cu boost la 1594 MHz TDP 25W
Prețurile pentru aceste laptopuri sunt destul de mari. În general, sunt folosite acolo unde sunt laptopuri performante.
Memorie RAM
Prețul pentru o memorie RAM pentru laptop de 8 GB a scăzut foarte mult, așa ca nu avem de ce sa nu punem minim 16 GB unei configurații noi de laptop. Mi-am achiziționat, de curând, pentru laptopul meu memorie la preț foarte bun, am scris articol aici despre probleme ce pot apărea.
Recomand să alegeți variante pe DDR5. Atenție, totuși, că laptopurile foarte ieftine au totul integrat pe placa de bază și un singur slot de RAM. De principiu, modelele foarte ușoare au totul lipit pe placa de bază așa că s-ar putea să nu puteți îmbunătăți nimic ulterior.
Verificați să puteți face upgrade, la nevoie.
Stocare
Statistica spune că undeva la 95% dintre laptopuri se vând, în momentul de față cu SSD. HDD-ul, ca unitate de stocare primară a dispărut. Am testat și laptopuri ce aveau SSD-uri în RAID. Senzațional de rapide!
Sigur, SSD-uri găsim în mai multe variante:
- conector SATA
- conector M.2
- conector PCI Express
Cel mai rapid este cel din urmă, în plus tehnologia avansează foarte repede. La acesta chiar putem să punem în discuție și răcirea, dacă este asigurată corespunzător de modelul de laptop ales.
Conectorul SATA și M.2sunt limitate de portul SATA. Ăsta ar fi un sfat pentru cei care vor performanțe maxime pe platforme vechi.
Tastatura
Nu putem avea pretenții de la un laptop de buget ca tastatura să fie wow.
Unele modele de laptopuri sunt ieftine și din cauza faptului că s-a tăiat mult din experiența de utilizare a tastaturii. E drept, prea puțini țin cont de aceasta. De altfel, e greu să alegi din poze dacă nu citești recenzii pertinente.
Până în momentul în care nu am lucrat foarte mult cu o tastatură bună nu mi-am dat seama de cât de importantă este.
Așadar, dacă doriți o tastatură bună eu vă recomand laptopurile care fac tastaturi de gaming, poate cele de la SteelSeries.
Bateria
Dacă tot am adus în discuție bateria laptopului trebuie să știți că, cu greu vom găsi informații despre bateria unui laptop nou.
Magazinele nu ne dau astfel de informații, producătorii nu au niciun interes.
În funcție de performanțele unui laptop, în funcție de cât consumă toate componentele, o baterie poate fi de 2 celule sau chiar de 8 celule. Una de 2 nu este mai bună ca una cu mai multe, dar are șanse să țină mai mult(mă refer la ciclurile de încărcare descărcare).
De preferat ar fi să alegeți modele ce au baterie detașabilă. Sigur, se pot schimba și cele integrate, dar în service. Nu e așa ușor ca laptopurile cu baterie detașabilă.
Cât ține bateria laptopului?
Depinde. Depinde de cum îl folosiți, de activitățile pe care le faceți în acel moment, depinde de luminozitatea ecranului, depinde de componentele pe care le aveți în laptop, dacă sunt ULV, dacă aveți placă video integrată, dacă este folosită în acel moment și așa mai departe.
Toate acestea contează și influențează performanțele bateriei laptopului. Trebuie să precizez următoarele: performanțele unui laptop alimentat la priză este mai bună față de a unuia pe baterie. Fie că este unul de 1000 de lei, fie că este de câteva mii de lei. Pe baterie laptopul conservă energia, pe când pe alimentarea de la priză încearcă să „stoarcă” performanțele laptopului.
O altă precizare pe care doresc să o aduc: bateria este consumabilă. Așteptați-vă să se strice. La un an, la 2, la 5… se poate strica.
Partea bună este că autonomia începe să fie din ce în ce mai mare, asta pentru că se insistă tot mai mult pe dezvoltarea tehnologiei, așa cum se întâmplă și la telefoanele mobile.
Cum încărcăm laptopul?
Nu este chiar nou standardul USB Type C. Este una dintre cele mai bune invenții ce ne va face în câțiva ani să renunțăm la tot mai multe accesorii.
Sper ca în viitorul apropiat să putem discuta despre încărcarea tuturor modelelor cu acest port. Din păcate, nu putem discuta despre modelele performante, ci despre cele care se folosesc de placa video integrată și nu au nevoie de curent foarte mult. Vom găsi alimentare de acest gen la modelele mai ușoare.
Cu cât este mai performant un laptop, cu atât va avea nevoie de un încărcător mai mare. Așa cum este acesta pe care l-am testat aici, acum ceva timp. Sunt chiar situații în care ai nevoie și de 2 încărcătoare. Asta pentru a susține 500W-600W pentru cele mai noi plăci video de pe laptopuri.
Dimensiunile laptopului
Greu de dat cu părerea, fiecare alege ceea ce dorește, ceea ce crede ca are nevoie. Lucrurile au evoluat și pe partea de design, eu aș insista pe durabilitate, însă. Să ducă ceva ani de zile. Am un laptop de 15.6′ si este exact ce îmi trebuie. Design-ul este unul comun plăcut la atingere. Îmi place calea pe care au mers cei de la Lenovo cu cele mai noi laptopuri ale lor. Au design ok, au performanță. Au tot ce le trebuie. Mai mult, chiar și cele de 14′ sunt destul de OK pentru că s-au subțiat marginile tot mai mult.
În poza de mai jos aveți modele ceva mai groase, de gaming, atât de 17.3′, cât și de 15.6′.
Display
Trebuie să aveți grija și la ce tip de display alegeți, spre ce tehnologie vă orientați. Evoluția este și în domeniul ăsta, iar acum avem tehnologii exact ca la telefoane și televizoare. Sigur, nu punem egal între calitatea unui ecran de laptop versus a unui televizor pentru că vorbim principial de același lucru, dar există și diferențe.
Ideea este că cu cât panelul este mai bun, cu atât tu vei avea mult mai multe unghiuri de vizibilitate și nu vei avea probleme în caz ca îl vei tine la lumină puternică(soare, neon, etc). Este important să aveți un ecran luminos, care să consume cât mai puțin și să „se vadă” cât mai bine.
Avem 2 tehnologii mari:
- laptopuri cu ecran OLED
- laptopuri cu ecran LCD – de aici a deviat spre laptopuri cu ecran miniLED
Pentru că discuția despre display-uri s-a extins am adus completări ceva mai tehnice în articolul acesta.
Conectivitate
Aspectul acesta este ignorat de mulți. Sper să ne mișcăm cât mai mult în direcția în care nu vom avea nevoie decât de USB Type C, iar toate lucrurile să le facem de pe un singur port. Sau mai multe porturi de același fel.
Momentan, se vând laptopuri cu:
- laptop cu port HDMI
- laptop cu port USB
- laptop cu port Thunderbolt – Apple – chiar și ei au trecut la Type C
Pe lângă asta ar trebui să avem:
- Ieșire HDMI;
- Ieșire Mini DisplayPort;
- Intrare Audio
- Ieșire Audio;
- Intrare RJ-45 (mufa cablu LAN / Internet – minim gigabit);
- Cititor de carduri;
- Wireless – 10/100/1000 – minim standard WiFI
Standardele pentru WiFi sunt și ele importante, deși nu foarte multă lume pune prețul pe acestea. Fiind un conector destul de ieftin și tehnologia nu avansează atât de ușor mulți aleg să pună cea mai nouă versiune.
Dacă vreți să scăpați cât mai mult de cabluri e bine, totuși, să vă orientați spre un laptop compatibile cu noul standard.
La fel și pentru Bluetooth. Am ajuns la 5.0, dar aici sunt multe laptopuri care nu oferă așa ceva. Trebuie să aveți în vedere și acest aspect, dacă aveți nevoie de opțiune.
Marele avantaj, dacă pot spune așa, că se schimbă foarte ușor plăcuța de WiFi. Să zicem că aveți un model prost de la Intel, o plăcuță WiFi se poate achiziționa separat și înlocui în câteva minute.
În ultima vreme am testat modele cu:
- Realtek
- Killer
- Intel
Modul 5G
Încep să fie din ce în ce mai populare. Deocamdată, nu am testat așa ceva, dar cred că vom depinde și de operatori și de acoperire.
Touchscreen. Da sau nu?
Greu de decis. Nu cred că productivitatea începe aici. Da, cel mai bun laptop e cel în care ești productiv, nu contează unde și forma. Cred, însă, că cu greu vom găsi modele cu display mat și de calitate, dacă este cu suport tactil.
Sunt interesante pentru cei mici. Să fim serioși, ei stau cu touchscreen-ul în mână, nu mai stau cu tastatura.
Camera Web?
Am avut o pandemie și știm ce înseamnă să ai o cameră web bună pentru serviciu. Cumva, producătorii s-au îndreptat și în direcția asta, dar nu pot concura cu producătorii de telefoane mobile. Nu știu de ce ar investi atât de mult într-o cameră web. Aștept să îmi ziceți voi ce modele găsiți cu cameră web OK.
Sunet
Nu știu cât de important este pentru unii, dar există foarte multe persoane care au nevoie de un sunet bun, un sunet cât mai spațial pentru laptopul lor.
În general, modelele ieftine au lipsuri destul de multe la acest capitol. Este destul de greu să ai performanță din toate punctele de vedere.
Din ce am testat până acum cel mai echilibrat sunet l-am găsit pe seriile Asus ROG.
E drept că puteți să înlocuiți toată bătaia de cap cu o boxă wireless.
Geantă pentru laptop?
Sunt destul de multe oferte de laptopuri ce au lângă ele și o geantă dedicată. Totuși, avem și o gamă foarte largă de laptopuri ce nu au o geantă inclusă sau un rucsac. Dacă ar fi după mine aș alege ca ultima variantă geanta și m-aș axa întâi pe un hardware mai performant.
Un laptop îl poți achiziționa azi, dar mâine mai greu faci un update la procesor sau placa video.
Încărcător pentru laptop
Prea puțin contează pentru unii, dar am zis că e ok să discutăm și despre asta, mai ales dacă te deplasezi mult. În general, când bateria este mai mică avem un încărcător mai mic, mai mic decât o palmă.
Dacă avem un laptop mai nou, dar mai puternic, de cele mai multe ori acesta este mare, ajunge chiar și la 1.2 kg. Altfel, cele de călătorii pot ajunge să încapă într-o palmă. Sau să fie suplinite de încărcătorul cu mufă Type C.
Configurația software a laptopului
Avem situații în care un anumit software este optimizat pentru anumit hardware.
Sistemul de operare
Vorbim despre Windows 11. Atât.
Marea problemă este în momentul în care veți avea nevoie să rulați programe dependente de un anumit sistem de operare. Sigur, chiar și pentru acelea, eu aș zice ca sunt utile și mașinile virtuale. Aveți atâtea articole pe blog referitoare la asta.
Drivere
De când cu Windows 10 și Windows 11 nu mai sunt atât de multe probleme. Poate pentru unii care folosesc Linux, dar în general, driverele ce sunt transmise prin Windows Update n-ar trebui să facă probleme. Sunt mai vechi, dar bune.
Evident, nimeni nu te mai obligă să bagi Windows pentru jocuri, ai și opțiuni pe Linux, dar cine stă să învețe un sistem de operare nou?
Calibrarea display-ului de laptop
Am insistat pe display, pe rezoluția laptopului, dar nu am vorbit deloc despre calibrare. Lucrul ăsta este necesar atunci când lucrezi într-un domeniu mai tehnic sau chiar când ai probleme cu ochii.
Dacă stai mult la calculator vei observa că lumina albastră provocată de display este obositoare. Poți să îți iei ochelari de protecție, dar este bine să și calibrezi ceea ce îți afișează display-ul.
În Windows 11 avem o aplicație build in ce ar trebui să ne ajute un pic pentru contracararea luminii albastre. Sigur că nu se poate pune problema ca această opțiune să dea rezultate extraordinare, dar este un pas ce va fi disponibil la câteva click-uri distanță.
Pentru că lucrez și cu foto video, am ales să lucrez cu un calibrator semi profesional, încât culorile s-au îmbunătățit vizibil. Nu este tocmai ieftin, dar dacă există cunoștințe ce au asemenea gadget-uri de calibrat imaginea ar fi un lucru recomandat de mine. Diferențele sunt vizibile cu ochiul liber.
Sugestii de laptopuri bune
O să încerc să aleg câteva modele în funcție de buget. Vă dați seama că mi-e foarte greu să acopăr toate variantele de pe piață, așadar vă invit să discutam în comentarii cu subiect și predicat. Pe scurt, ar fi ok să precizați din start modelele la care vă gândiți și la ce-l veți utiliza în principiu(eventual programele obișnuite) pentru a reuși să dăm un răspuns cât mai la obiect.
Sunt peste 3000 de comentarii la articol ce vă pot răspunde la multe neclarități. Puteți începe să lecturați chiar de aici.
Cele mai bune laptopuri în jur de 3000 de lei
Asus VivoBook X1704VA
- Full HD
- Intel Core i5-1335U
- 16GB DDR4
- 1TB SSD
- Intel Iris Xe
- No OS
- Quiet Blue
Acer Aspire 5 A515-58M
- Intel® Core™ i7-1355U pana la 5.0 GHz
- 15.6″
- Full HD
- IPS
- 16GB DDR5
- 512GB SSD
- Intel® UHD Graphics
- No OS
- Iron
HP 250 G10
- FHD
- Procesor Intel® Core™ i5-1335U
- 16GB DDR4
- 512GB SSD
- Intel Iris Xe
- Free DOS
- Turbo Silver
Cele mai bune laptopuri în jur de 4000 de lei
Lenovo ThinkBook 15 G2 ITL
- Intel Core i7-1165G7
- Full HD
- 16GB
- 512GB SSD
- Intel Iris Xe Graphics
- Free DOS
- Mineral Grey
ACER Nitro 5 AN515-45-R3HB
- AMD Ryzen 5 5600H
- 15.6″ Full HD
- 8GB
- SSD 256GB
- GeForce RTX 3060 6GB
- Free DOS
- Negru
MSI Katana 15 B13VEK
- procesor Intel® Core™ i7-13620H pana la 4.9 GHz
- Full HD
- IPS
- 144Hz
- 16GB
- 1TB SSD
- NVIDIA® GeForce RTX™ 4050 6GB GDDR6
- Free DOS
- Black
M-am gândit să pun și câteva întrebări frecvente pe care le-am găsit în secțiunea de comentarii care să vă ajute să trageți o concluzie.
Din punctul meu de vedere, nu. Abia la 3000 de lei putem să discutăm de light gaming, la 2000 de lei nu vom lua decât pentru utilizare.
SSD-ul face diferența din toate punctele de vedere. Așadar, eu aș zice că ar trebui să ne orientăm spre SSD, dacă nu să găsim un model căruia îi putem atașa unul în viitorul apropiat. Partea bună este că tot mai multe modele sunt cu SSD, partea proastă este că sunt anumite modele cu SSD-uri foarte ieftine și slabe.
Da, cred că este o idee bună să luați garanție extinsă, mai ales dacă alegeți produse de la Apple. Oricum, tot ceea ce faceți acolo este obligatoriu să fie într-un service autorizat Apple. Așadar, garanția e chiar recomandată, cumva este mai ieftin pe termen lung.
Sunt un om căruia îi place să testeze. Vedeți și pe blog asta că am primit foarte multe lucruri în teste, de-a lungul timpului. La fel s-a întâmplat și cu câteva modele de laptopuri 2 în 1. Mi-au trecut câteva modele în mână, dar eu unul nu le consider competitive. Cel puțin, modelele foarte ieftine.
E drept, cele premium au touchscreen-ul interesant, au display foarte bun, dar configurația nu este un atu. Este posibil ca, în 2,3 ani să aveți nevoie de mai multă putere de calcul. Le recomand doar în ideea că știți exact ceea ce faceți cu acestea.
Practic, sunt o nișă la fel ca laptopul 2 în 1. Le apreciez mult mai mult pentru că se îndreaptă tot mai mult spre zona business. Și au tot mai mare autonomia. Sunt modele ce ajung și până aproape la 20 de ore de autonomie.
Da, modele de dimensiuni mici, dar… când ai nevoie de portabilitate nu te mai gândești că ești la fel de productiv ca pe un PC.
Nu vă așteptați de la aceste modele să fie extrem de performante și extrem de calde. Unde să înghesuie răcirea?
Depinde foarte mult de ce face laptopul acela, dar în principiu, poate să consume până la 300W. Cei mai mari consumatori sunt placa video și display-ul.
Cel mai bun Laptop
branduri Premium
- MSI
- Alienware
- Clevo
- Apple
branduri Low Cost
- Dell
- Asus
- Lenovo
- Acer
Pentru unii, cele de mai sus, sunt lucruri generale, însă foarte multi dintre noi nu știu cum sa își aleagă un laptop atât pentru jocuri, cât și pentru alte activități. Dacă aveți sugestii, dacă aveți nelămuriri sau poate chiar dacă vreți sa criticați un model sau altul, va invit sa participați la discuția de mai jos.
Predoi Marius a zis
Buna ziua.Am cerut sfatul tau putin mai sus si am ramas la varianta asta Dell Inspiron 3558.
Acum vreau sa te intreb daca varianta de mai jos este superioara celei de mai sus Lenovo IdeaPad 100-15IBD ma atrage ca are SSD chiar daca are numai 128 GB. Cum am zis vreau sa folosesc laptopul pentru editare video cu CyberlinK Power Director 14 dar nu stiu daca este o problema ca Lenovo are cipset video Intel iar la recomandarile programului CPD14 scrie ca are nevoie de NVIDIA. Repet nu prea ma pricep. Multumesc.
Marius Cucu a zis
Salut. Eu unul n-aș insista pe modelul cu SSD. Nu este tocmai ok pentru ce ai nevoie tu. Mai repede prima variantă.
Predoi Marius a zis
Multumesc
Iuliana-Galati a zis
Pot sa te rog sa-mi spui ce parere ai de HP ProBook 470 G3?
Imi doresc un laptop bun pentru editare foto, cu ecran mare si display clar, pe care sa pot viziona filme de pe net, plus viteza buna!
Multumesc!
Marius Cucu a zis
Editare foto la ce nivel?
Iuliana-Galati a zis
mediu. De exemplu creare panorame, imbunatatire culori.
Marius Cucu a zis
Am înțeles. Eu unul ți-aș recomanda altceva, modelul ASUS N751JK-T7085P.
Iuliana-Galati a zis
Multumesc pentru raspuns,Inteleg ca nu e necesar un model cu SSD?
Marius Cucu a zis
Sigur că e ok SSD-ul, dar se poate adăuga ulterior. Eu am insistat pe un model bun care să aibă componentele neupgradabile ok. Un SSD, ceva memorie RAM se pot adăuga ulterior.
Dana a zis
Buna! Eu nu ma pricep la configurările unui laptop, dar am nevoie de unul urgent. Îmi trebuie pt internet, filme, joculețe..
Am un buget de aproximativ 2300- 2500 lei. Te rog recomanda mi unul dacă se poate de la eMAG, am văzut ca au reduceri.
Mulțumesc mult!
Marius Cucu a zis
Bună Dana, eu ți-aș recomanda modelul ASUS X556UB-XX030T chiar dacă este un pic mai scump decât bugetul tău.
Predoi Marius a zis
Iar te deranjez cu o intrebare.Pe care dintre cele doua l-ai alege si de ce: Dell Inspiron 3558 sau Lenovo IdeaPad 100-15IBD?
Marius Cucu a zis
Diferențele sunt mici între ele. Ca design personal merg pe Lenovo. Calitatea materialelor mi se pare mai ok.
Predoi Marius a zis
Multumesc inca o data.
Adrian a zis
Buna ziua,
Dintre cele doua modele care ar fi mai fiabil ?
ACER Aspire ES1-571-35NE sau LENOVO B50-80
Multumesc,
Marius Cucu a zis
Nu excelează niciunul. Eu zic să alegeți modelul ASUS X540LA-XX265D chiar dacă se mărește un pic bugetul.
ElenaPi a zis
Buna,
Care din cele 2 ar fi cel mai bun?
HP ProBook 430 G3
HP ProBook 440 G3
Imi place ca sunt portabile, ca au procesoare bune, ca au SSD si M2, deci posibilitate sa mai pun un HDD. Nu imi place ca au ecran TN si IPS si ca unul e FHD si celalalt e HD.
In conditiile astea, pe modelul asta si la un display de 13.3-14 inch, intrebarea mea este: Full HD este mai bun decat HD? Si daca da, de ce? Care sunt cu adevarat diferentele?
Marius Cucu a zis
Contează foarte mult să fie FULL HD. Eu n-aș mai merge pe HD READY, așa ca direcția este clară. Nu văd să aibă niciunul display IPS. E cu dus și intors tehnologia pentru că IPS-ul consumă mai multă energie față de un TN.
ElenaPi a zis
Multumesc pentru raspuns!
Am scris in graba. Fraza era: Nu imi place ca au ecran TN si nu IPS… 🙂 Au amandoua TN, un minus si in review-urile lor online. Claritatea si contrastul este atat de prost la TN comparativ cu IPS, de este atat de blamat?
Nu editez imagini si video-uri la nivel profesionist, doar ca hobby, ocazional.
Ceva asemanator cu Probook-ul 440, poate mai bun, pana in 3400 de lei, ai putea sa-mi recomanzi?
Multumesc din nou!
Marius Cucu a zis
Nu prea sunt variante de genul pentru că nu prea adoptă lumea diagonale mici. O opțiune ar fi ceva 2 în 1, dar mie personal nu îmi place. Am testat recent Laptop 2 in 1 Lenovo Yoga 510-14ISK și nu e wow din punct de vedere al utilizării. Totuși, ca performanțe și ca ecran nu pot să am decât cuvinte de laudă.
Petrisor a zis
Salut Marius! As vrea sa achizitionez un laptop, o sa il folosesc mai mult pt. gaming si editare si nu imi permit sa imi construiesc un desktop deoarece am nevoie de portabilitate. Ai putea te rog sa imi recmonazi un laptop bun intr-un buget de maxim 5000 de lei?
Marius Cucu a zis
E la preț ok modelul Lenovo IdeaPad 700-15ISK. Vrei să urc mai mult în buget?!
Petrisor a zis
Sincer nu prea imi place placa video, as dori in bugetul asta un 960, deci da, urca putin bugetul, dar sa nu treaca de 5000, multumesc mult!
Victor a zis
Salut Marius . Am nevoie de un laptop pentru prezentari video in PPT la cursuri ,dar sa fie cu diagonala de 12..13.3 ..si sa aiba mufa VGA,pentru ca video proiectorul meu nu are mufa HDMI. Bugetul pina in 2000 de lei . Am gasit asta la Altex, dar nu il mai vad pe situl lor si l-am gasit aici ,imi place estetic,nu etse foarte mare si are mufa VGA. ASUS X302LA-FN169D, ce parere ai ?
Marius Cucu a zis
Nu e rău deloc. Pe viitor un SSD Intel 540s pentru viteză mai mare și e totul ok.
Ionut a zis
Salutare, am comandat ASUS F550VX-DM102D, dar dupa am vazut ca pe site-ul asus nu exista acest model si nu sunt drivere, ar trebuii sa opresc comanda?
Marius Cucu a zis
Cum nu există? Îți spun sigur că există pentru Windows 10. L-am testat chiar și eu aici.
Ionut a zis
Nu este vorba de acelasi model, ala e F550JX ce ai testat tu iar ce am comandat eu este F550VX, cu procesor de 6700HQ, JX are 4720HQ
Marius Cucu a zis
E fix aceeași serie, doar că are hardware modificat. 🙂
Laptopul este foarte ok, doar că mie nu mi-a plăcut display-ul și nu mi-a plăcut combinația de roșu cu negru de pe tastatură.
Ionut a zis
O parere despre laptopul achizitionat de mine?
Marius Cucu a zis
Ți-am răspuns în comentariul de mai sus 🙂
Ionut a zis
Versiunea comandata de mine este mai buna ca ceea ce ai testat tu, corect?
Imi va face probleme cand vreau sa filmez league of legends/ cs:go pe medium/low?
Marius Cucu a zis
Ca hardware este foarte ok. În procente, diferența e mică. Eu zic în jur de 10% diferență între cele 2 modele. Dacă filmezi la detalii mai mici decât poate laptopul, da, e ok. Dar depinde ce program de înregistrare folosești… și cât mănâncă din CPU/ HDD.
De jucat… le joci fără probleme.
Nicolle a zis
Bună seara,
Ma poți ajuta sa aleg un laptop, te rog mult. Ma interesează pentru MS Office, internet, mail, filme, sa fie ușor de purtat. De preferat cu unitate dvd.Dar sa nu fie nevoie sa îl schimb în următorii 2-3 ani.
Buget 2.000 de lei +-200….nou sau sh ?!
Marius Cucu a zis
Eu nu cred că merită să insiști pe un model SH pentru astfel de activități. S-ar putea să nimerești un model ce nu este tocmai ok.
Mergi pe modelul Lenovo IdeaPad 100-15.
daniel octavian a zis
Salut,Marius. Spune si mie,te rog,CE ESTE MAI OK:hdd-1TB sau SSD-128gb???? Multumesc
Marius Cucu a zis
Salut. Pentru viteză iei SSD, pentru spațiu de stocare mare și viteze mai mici alegi HDD. 🙂
daniel octavian a zis
Multumesc
Ionut a zis
O parere despre Asus ROG GL552JX-DM019D? Vreau sa-l folosesc pentru youtube, sa filmez LOL,CS:GO, h1z1. Imi poti recomanda tu un laptop bun sau un sistem intre 3000-3500 RON pentru a face youtube?
Pricopi Catalin a zis
Salut, Marius!
Nu sunt prea familiarizat cu domeniul tehnologiei. Sunt in primul an la facultate si vreau sa achiziționez un laptop, in special pentru proiecte si pentru timp liber( filme, muzica, o FIFA ceva, nu mare lucru). Bugetul ar fi 1500-2000. Ai putea sa îmi recomanzi ceva?
Multumesc!
Marius Cucu a zis
Cam slăbuț bugetul pentru jucat pe el. 🙂
Pricopi Catalin a zis
La ce buget ar trebui sa ma gandesc?
Marius Cucu a zis
Cel puțin 2500 pentru a te juca un pic și 3000 pentru jocuri mai pretențioase.
Pricopi Catalin a zis
Nu vreau cine stie ce jocuri. Te-ai gândit la vreun model?
Marius Cucu a zis
În bugetul pe care mi l-ai spus la început modelul HP 250 G5 este cel mai interesant.
Pricopi Catalin a zis
Si pentru bugetul de 2500-3000?
Marius Cucu a zis
Cea mai ieftină variantă ar fi ASUS X555QG-XX009D. La bază, răcirea acestuia este tot de laptop multimedia.
Irina a zis
Buna Marius, am nevoie de un laptop-ultrabook. pe care il recomanzi, in valoare de 500-600 euro. Merci mult. Lenovo ce parere ai? ce ai recomanda la acest pret? este important sa fie usor si subtire deoerece calatoresc f mult. Merci
Marius Cucu a zis
La ce-l vei folosi în principal? La ce Lenovo te referi?!
Somesan Paul Valentin a zis
Buna Marius,am nevoie sa imi cumpar un laptop pentru informatica si uneori de jocuri,in valoare de 2000-3000,cu inter i5 sau i7 cu memore de 8 gb cu tastatura luminoasa.Daca se merita sa fie de tip stocare sa fie SSD SAU SSHD?Ai putea sa îmi recomanzi ceva?
Marius Cucu a zis
La 3000 de lei nu știu dacă vei găsi ceva ok cu tastatură iluminată.
Somesan Paul Valentin a zis
Atunci fara tastatura iluminata.
Marius Cucu a zis
Ceva de genul Asus X556UQ-DM479D ar fi decent.
Doina a zis
Buna seara,
As dori sa imi achizitionez un laptop pe care il voi folosi mai mult pentru programare.M-am gandit la: ASUS F550VX-DM102D sau ASUS F550VX-DM103D.
Am observat ca diferentele sunt mici.Primul are ssd,iar cel de al doilea hdd.Care ar fi alegerea mai buna?Cel cu ssd? Vreo alta propunere(buget:nu mai mult de 4000)?
Multumesc
Marius Cucu a zis
Alegerea este foarte bună. Totuși, vezi că l-am testat și tastatura este cel puțin ciudată. Varianta cu haswell, dar aceeași serie este aici.
Ca performanțe este foarte ok.
Ana a zis
Hei! As vrea sa achizitionez un laptop pe care sa-l folosesc in special pentru office si vizionare de filme.
Optiunile mele ar fi:
Lenovo IdeaPad 100 BD, Procesor Intel Core i5-5200U, 8GB, 1TB
HP 250 G5, Intel Core i5-6200U, RAM 8GB, HDD 1TB, dar eu nu ma pricep si prefer sa cer parerea unei opinii pertinente. Multumesc anticipat!
Marius Cucu a zis
Să înțeleg că bugetul este în jur de 2000 de lei?
Ana a zis
Da.
Alexandra a zis
Buna!
As vrea sa imi cumpar un laptop doar ca nu stiu ce sa aleg, pt ca nu ma pricep deloc :)))
O sa il folosesc doar pt filme, internet, adica in niciun caz jocuri. As vrea sa fie mare, sa aiba ecranul maricel. Precizez ca bugetul este pana in 2000 lei. Ma poti ajuta cu o sugestie te rog?
Marius Cucu a zis
Bună. Scuze că abia am văzut mesajul. Preț bun ai pentru modelul Lenovo IdeaPad 100-15 pentru ce ai tu nevoie.
M-am gândit să aibă SSD ca să nu îți bați capul cu el și licență de Windows 10 pentru a scăpa de activatoare. 🙂
Pavel a zis
Salut Marius . In primul rand felicitari pentru tot ceea ce faci pentru noi , cei mai neispraviti in domeniu IT.
Am o intrebare . Vreau sa-mi iau un laptop pentru gaming. In primul rand m-am orientat spre unul care are GTX 960m. Intrebarea mea este : cat de importanta este diferenta dintre un procesor i5-6300HQ si i7-4720HQ ? am observat diferenta de pret , insa pentru ceea ce doresc eu sa-l folosesc , merita sa dau 500 de lei diferenta ? Multumesc mult si mult succes in continuare 😉
Marius Cucu a zis
Care este mai scump dintre ele? Pentru jocuri contează foarte mult single core. Totuși, pentru laptopuri contează mai mult răcirea decât o configurație… „neprietenoasă”.
Pavel a zis
Cel cu i7 e mai scump . Doar ca cel cu i5 e un Dell 7559 sigilat si l-am gasit la 2.800 lei , cele cu i7 sunt Sh, si vroiam sa merg pe Asus G551J.
Mersi mult.
Marius Cucu a zis
Eu aș merge pe Dell 7559. Nu merită I7 pentru jocuri. Mai ales că vorbești și de un laptop SH pe care nu știi în ce stare îl găsești.
Pavel a zis
Poi de asta am apelat la cunostintele tale . Si pe mine ma incanta ideea de a merge pe Dell , insa stii tu , ma gandeam ca merita 500 ron in plus pentru i7.
Multumesc mult pentru sfat . Iti doresc o zi buna
Marius a zis
Salut, as vrea sa imi achizitionez un leptop iar dupa cateva ore bune de cautare mi-au ramas ochii la acest model
Laptop HP ProBook 440 G3 Intel Core Skylake i5-6200U 128GB 4GB Full HD Fingerprint p5s55ea
ideea este ca l-am gasit la Emag cu pretul de 2.799 Lei, iar la CEL are pretul de 2.199 Lei.
Spune-mi te rog daca se merita sa il cumpar sau crezi ca gasesc altceva mai bun pana in 2200 lei.
Marius Cucu a zis
Salut. La ce îl vei folosi?
Marius a zis
De jucat nu ma joc foarte mult, as vrea ceva care sa se miste foarte bine, mai ales pe web, filme, etc, din cate am vazut are si un Hard SSD iar din ce am citit pana acum acest hard face diferenta in viteza de miscare a unui laptop, acum nu stiu cat de compatibile sunt piesele acestui laptop.
Marius Cucu a zis
Am înțeles. Atunci, dacă nu te joci, pentru că modelul HP ProBook 440 G3 are doar placă video integrată… nu poți să te joci. Dar este un laptop de 14 inchi, drăguț, cu SSD. Merită. E preț foarte ok pentru el.
Marius a zis
Deci cam asta ar fi singurul „defect” al sau.
Ma gandesc la la bani acestia nu prea pot gasi altul asemanator care sa nu aiba placa integrata nu?
DVN a zis
Mi-a luat un prieten acest laptop Asus X550JX-XX130D:
Din pacate, prezinta pentru mine urmatoarele neajunsuri:
1. are mouse-ul extrem de instabil si nediferentiat din taste stanga dreapta pentru comenzi de copy-paste – eu lucrez mult din mouse pentru ca preiau materiale cu copy-paste prin natura profesiei sa le prelucrez si o fac sub presiunea maxima a timpului (e chestiune de secunde intre mine si altii care o fac in acelasi timp si conteaza enorm viteza intre preluarea materialului meu sau al lor, iar eu chiar am viteza de procesare si din taste si din creier prin experienta, pentru ca materialele se imbunatatesc la procesare). Mi-ar fi folosit un mouse bine diferentiat cu tasta stanga si dreapta sa poata fi usor de ”stapanit” si de manevrat pentru a spori viteza la maximum la procesarea informatiei;
2. e foarte greu si il tarasc dupa mine peste tot; imi rupe umărul de greu ce e;
3. se încalzeste de nu se poate, arde pur si simplu in stranga de-mi incinge banca la scoala si genunchii cand scriu noaptea cu el in brate
4. nu are nici macar caps lock luminat sa stiu cand sunt pe majuscule si cum spuneam e importanta viteza, scriu cu majuscule sau invers cand nu trebuie si trebuie sa reiau textul, ceea ce-mi reduce viteza.
Mi-as dori unul mai usor, cu taste luminate, cel putin la semnalarea majusculelor si care sa aiba mouse-ul bine diferentiat sa-l pot manevra usor din comenzi de preluare si paste. Si cu taste mai silentioase, in astea lovesc ca-n ciocane si fac zgomot. Lucrez in conditii improprii cand ii deranjez pe altii.
Nu il folosesc la jocuri, nici la filme, preiau texte si le prelucrez. Iar asta trebuie sa o fac cu viteza maxima, pentru ca sunt in concurenta cu altii si trebuie sa o fac cu viteza maxima. Altfel imi pierd paine pentru niste comenzi a caror viteza nu depinde de mine, pentru ca eu am foarte mare viteza la lucru.
Ce laptop imi propuneti?
Nu exista limita de suma, pentru ca sunt dispusa la eforturi si investitii numai sa indeplineasca cerintele de mai sus: sa fie usor la carat, sa aiba baterie pentru scoala unde nu am mereu priza, sa fie usor de manevrat din mouse – cu ceea ce eu numesc mouse bine ”diferentiat” – sa aiba tastele luminate sa pot lucra si noaptea in pat sau macar tasta pentru majuscule semnalizata, sa fie bun si rezistent la carat si zdruncinaturi pentru ca il port peste tot dupa mine dar si acasa unde lucrez in majoritatea timpului.
Nu intentionez sa-l vand desi e in garantie si as putea scoate pe el un pret bun pentru ca a costat o avere si nu am indraznit sa-i spun bunului prieten ca nu e pe potriva necesitatilor mele, il voi pastra de dragul gestul sau frumos, dar trebuie sa-mi iau unul dupa nevoile mele. Oricat de mare ar fi efortul pentru mine.
Ce-mi recomandati?
Spun ca nu am limita la bani nu pentru ca as sta cu dosul pe bani ci pentru ca sunt dispusa la investitii (in timp) ca sa am ceea ce-mi este de folos conform cu exigentele locurilor din care-mi castig painea.
Va multumesc foarte mult anticipat!
Marius Cucu a zis
Salut DVN. La partea cu mouse-ul nu prea am înțeles-o. Să fie și performant și ușor nu prea se poate. Componentele performante au nevoie de răcire ok. De obicei, pe laptoprui destul de mari.
DVN a zis
Mulțumesc pentru răspuns.
Marius, nu performant. Nici nu cred că am folosit termenul ”performant”. Un laptop bun. Poftim: care să nu fie prost :)) Și rezistent la trambalări. Și care să îndeplinească cerințele de mai sus:
-să nu fie greu,
-să reziste la purtat (nu zilnic) în rucsac
-Să nu se înfierbânte precum cel la care v-am dat link,
-să aibă taste luminate ca să pot lucra pe el și în condiții critice (tren, noaptea, etc) pentru că eu scriu cu metoda oarbă dar trebuie să văd pe ce anume îmi fixez degetele ca să încep să scriu (asta nu are nici măcar caps lock luminat)
-să aibă mouse-ul cu trei taste nu otova cum e ăsta tocmai pentru că lucrez la viteza maximă si scriu cu metoda oarbă iar degetele detectează mai ușor tastele de comandă a mouse-ului stanga dreapta decat o suprafata plana in care comenzile se amesteca la viteza maxima cu care lucrez si fara sa mai uit.
Am spus un laptop bun, bunicel, nu prost la aceste cerinte de mai sus. Nu performant pentru că nu am ce performanțe să vreau să ating cu el decat sa nu ma lase balta in momente de criza cand trebuie sa intru cu viteza maxima si sa-mi fac treaba pe el. Adica sa scriu.
Aurel a zis
Salut! As dori sa iau un laptop,pentru baiatul meu de 17 ani, care va fi folosit pentru office, internet si putin gaming (in special FIFA, sa zicem cca 2/3 ore/zi). Am un buget de cca 2500 lei si oscilez intre modelele de mai jos:
ASUS X550VX-XX015D
ASUS X556UJ-XX007D
ASUS X556UQ-XX016D
ASUS X556UB-XX030D
Din comentariile citite cu privire la aceste modele, am vazut ca ar fi recomandat sa mai iau 4GB de RAM, ca sa se miste mai bine.
Eu nu ma prea pricep asa ca te rog sa/mi dai o sugestie profesionala si sa ma ajuti sa fac alegerea potrivita. Multumesc.
Marius Cucu a zis
ASUS X555QG-XX009D este cel mai ok. Momentan 4 GB sunt ok, pe viitor este ok să mai adăugați încă 4 GB.
ALEXANDRU1769 a zis
Salut .
Vreau să-mi cumpăr unul din aceste 2 scannere :
http://www.canon.ro/scanners/flatbed-scanners/canoscan_lide_220/
http://www.epson.ro/products/scanners/consumer-scanners/perfection-v19
Poți să-mi spui te rog dacă sunt
( amandouă sau doar unul din ele )
compatibile cu Windows 10 Pro ?
Din ce-am văzut eu pe net , informațiile în acest sens sunt contradictorii ; cele 2 companii producătoare spun că da , iar majoritatea distribuitorilor spun că nu .
Mulțumesc .
Gabriel a zis
Salut Marius nu vreau sa te inebunesc cu ale mele ….vreau sa te intreb,ce imi recomanzi dintre Clevo p775dm3-g,MSI GE72VR,Asus Rog Strix GL502VS.In concluzie vreau un laptop calitate constructie,rapid cu o placa de baza mai buna adica care in timp sa o pot inbunatati cu procesor,placa grafica,memorie ram etc…un laptop care sa suporte toate cele.Da-mi o parere!!!. Bugetul 5000-6000.Mersi mult.
Marius Cucu a zis
Când testezi doar o serie dintre modelele de mai sus nu prea ești imparțial. Clevo e foarte ok din punctul meu de vedere, dar și celelalte sunt de top. Aici cred că diferențele sunt de gusturi, nu neapărat de performanțe. Pe Clevo-ul pe care l-am testat de curând n-am avut nici cea mai mică problemă și totul se putea upgrada destul de ușor. Review-ul este aici. Și MSI, dar și seria ROG este ok. Ca design, mie îmi place MSI.
Gabriel a zis
OK.dar poti sa imi dai un model de la MSI care placa de baza sa fie destul de performanta ca in viitor asta peste 5-6ani sa pot sa il inbunatatesc cu procesor ,placa grafica si restul sa nu investesc totul acum in toate componentele…inca ceva mai vroiam sa stiu daca MSI-ul este atat durabil,rezistent ca constructie in comparatie cu Clevo…mersi foarte mult pentru ajutor cat si pentru timpul acordat…
Nicu a zis
Salut, as dori sa cumpar un laptop pt. fiica mea in varsta de 11 ani. Il va folosi la proiecte pt scoala (Word, excel, PowerPoint)) net, mail, youtube, filme, muzica, Skype, etc. Nu editare video, nu autocad, corel draw sau mai stiu eu ce din astea ‘grele”. Ma intereseaza in primul rand sa fie usor, sub 2 kg. Si diagonala mai mica, pe la 13-14 inch, ca sa incapa bine in ghiozdan. Buget undeva pana spre 2500-2600 lei, pt. ca parca nu as vrea ca la anu’ sa fie deja „rasnita”. Am gasit Lenovo E31-80. Poti sa-mi confirmi ca e ok, sau sa-mi recomanzi altceva mai performant la banii astia? Multumesc pt. ajutor!
Marius Cucu a zis
Doriți neapărat de 13.3′?
Nicu a zis
Nu voiam neaparat de 13,3 ar fi ok pana in 15,6 inch diagonala, insa e foarte importanta greutatea, sa fie cat mai usor, sub 2 kg…. Daca poti sa-mi dai un sfat….Multumesc.