Cum alegi cel mai bun laptop, asta e întrebarea clasică. De când mi-am luat laptopul acesta am avut posibilitatea să testez foarte multe variante. De atunci, mai merg pe la câte o lansare, vă mai povestesc noutăți despre tehnologie pe blog și pe Youtube, încerc să fiu la curent cu tot ceea ce se poate.
Probabil că mâine dacă as avea buget pentru un laptop, sigur as alege mult, mult mai bine. Mai informat!
Când zic „bine” este destul de subiectiv pentru că fiecare, înainte de a cumpăra un laptop, trebuie să știe ce are de făcut cu acesta și cât de mult îl pune să muncească.
Sunt persoane care lucrează cu modelare 3D, sunt persoane care fac grafică pe calculator, dar și persoane care aleg un laptop de gaming. Cea din urmă nu o recomand, laptopurile de gaming adevărate ajung la un cost foarte, foarte mare. Nu știu dacă merita investiția și dacă veți simți ca va jucați cu adevărat.
În momentul de față, ca în alte domenii, componentele s-au nișat, așa ca, dacă vreți sa va alegeți un laptop, trebuie sa treceți prin câteva filtre destul de importante.
Trebuie sa aveți mare atenție la configurația aleasa pentru că se pot modifica foarte, foarte puține lucruri la un laptop și acelea, de cele mai multe ori nesemnificative. Mai bine analizam puțin și investim cu cap, în loc să ne grăbim și să luam o porcărie pe care o vom regreta în perioada următoare.
Ceea ce mi se pare foarte important, față de momentele în care am scris acest ghid, este faptul că acum avem acces la mai toate brandurile de pe piață. În plus, sunt aproape 2000 de modele disponibile la vânzare. Nici nu visam acum câțiva ani, practic piața s-a maturizat, concurență există din plin.
Cum ziceam, am reușit să fac un canal de Youtube în care să vorbesc despre tehnologie. Deocamdată, mai puțin despre laptopuri, dar vreau să intru și pe nișa asta. M-ar ajuta enorm o abonare aici pentru a crește canalul și a putea primi cât mai multe produse la testare.
Există, în 2024 un context destul de ciudat referitor la inteligența artificială. Este integrată pe televizoare, este integrată pe telefoane, acum avem integrări și pentru laptopuri. Înțeleg că tehnologia trebuie să fie tot mai ușoară pentru utilizatorul de rând, însă pe partea de laptopuri încă avem libertate pentru a face lucrurile așa cum dorim. M-aș orienta un pic spre hardware performant, nu pe tehnici de marketing.
Stabilirea bugetului. Cum știm că alegem cel mai bun laptop?
Înainte de a începe orice fel de configurare, trebuie sa știm exact ce buget avem și dacă mai putem mari Putin bugetul dacă este strict necesar. Pățesc mereu lucrul acesta, îmi stabilesc un buget de 3000 de lei, de exemplu, apoi, la achiziție, observ ca am cheltuit chiar și dublu sumei. Ce-i drept, am avut niște vremuri tulburi, cu inflație, cu instabilitate, prețurile sunt un pic razna.
- Citește și: Am testat noul Asus Zenbook 14 cu ecran OLED: UX3405MA
- Citește și: Asus Vivobook S 15, primul laptop testat cu Snapdragon
Totuși, eu recomand să mergeți pe o premisă: calitate, nu cantitate. Mai ales, când vorbim despre un gadget scump, de care mă voi folosi câțiva ani de zile. Adică un telefon îl schimbi la 2 ani, laptopul când l-ai schimbat ultima dată? Mai plecați cu o premisă și anume că laptopul nu este PC și cu greu faci ceva modificări la acesta.
Pentru ce utilizezi laptopul mai mult?
Fiecare dintre noi are preferințe, unii ne jucam mai mult, alții se uita la filme sau poate îl folosesc pentru programe care nu necesită o putere mare de calcul, așa că lucrurile diferă, iar bugetul trebuie optimizat în funcție de fiecare persoană.
Cel mai bine ar fi sa va gândiți la aplicațiile care credeți ca va consuma foarte multe resurse și să faceți o estimare.
Dacă îl luați pentru jocuri, încercați o variantă dedicată. Chiar dacă unui calculator de tip desktop îi va trebui mai mult spațiu, mai multe cabluri în jurul biroului, întotdeauna voi recomanda sa va jucați pe calculator și nu pe laptop. Performanțele unui calculator nu se compară cu cele ale unui laptop, cu toate că acum avem răcire pe lichid și pe laptopuri, avem tot felul de briz briz-uri. Performanța brută nu este aceeași. Punct. Discuția este asemănătoare și dacă alegeți editarea video sau chiar modelarea 3D.
Editez video și foto destul de mult, iar diferențele sunt foarte mari intre un laptop și un calculatorul desktop. Plus avantajele unor monitoare mari, o răcire suplimentară. Avantaje, avantaje!
Brand
E greu să împaci pe toată lumea, probabil ca fiecare deja are preferințe. Unii poate au avut un laptop și au fost mulțumiți, așa ca mai mult ca sigur vor încerca același brand, alții poate au fost nemulțumiți și nu poți să ajungi la un numitor comun.
Avem pe piață foarte multe branduri ok:
- Acer
- Asus
- HP
- Lenovo
- Dell
- Toshiba
Pe acestea le-aș numi low end pentru că au modele destul de multe ieftine. Accesibile, dacă vreți. În categoria premium aș merge cu:
- Clevo
- MSI
- Dell Alienware
- Gigabyte
- Razer
cumva pe acestea de mai sus le-aș încadra în categoria de laptopuri nișate direct spre gaming.
Între timp, au intrat pe piață și chinezii cu modelele lor. La o primă căutare găsim:
- Huawei
- Xiaomi – nu mai văd prin magazine pe la noi, au doar tablete
În principiu, pentru utilizare și raport calitate preț, cred că nu sunt deloc rele cele propuse și de piața asiatică. Dar sunt pentru utilizare, pe anumite segmente, nu acoperă game întregi precum Lenovo sau Asus. De aceea atât Asus și Lenovo își împart podiumul la noi în piața locală.
Sigur, nu intram în discuții cu cei care preferă Apple și laptopurile lor. Acolo e un marketing imens pentru o configurație pe care o găsești la cel puțin jumătate de preț. Dar da, trebuie să recunoaștem că diferă calitatea materialelor, diferă sistemul de operare sau chiar optimizarea pentru sistemul de operare. Tocmai de aceea o comparație directă nu își are locul. Dar și așa variante precum Microsoft Surface, Asus Zenbook, Lenovo Yoga sau chiar LG Gram sunt variante de luat în considerare pe Windows.
Configurația hardware a laptopului
De aici începe bătaia de cap, dacă intre branduri discuția nu este atât de complicată, marketing-ul funcționează extraordinar de bine.
Mă refer la faptul ca foarte mulți rebranduiesc și, eventual pun 8 GB de RAM și schimba o cifra, apoi pun la vânzare componente ca fiind de noua generație. Înainte, știam o treabă: aveam 1-2 generații de procesoare la raft, acum avem și cu 5 generații în urmă. Faceți ochii mari!
Mare, mare grija pe produsele „de noua generație”. Învățați să comparați foarte bine specificațiile produselor ca altfel veți plăti mult pentru nimic.
Procesorul
Laptopurile pot avea 3 branduri de procesoare:
- AMD
- Intel
- seria M, bazată pe ARM, de la Apple și… Windows
Intel au fost lideri incontestabili până la apariția AMD Ryzen. Acum lucrurile s-au mai apropiat. Nu înseamnă că AMD e mai bun, ci că lupta există în momentul de față.
Suntem într-o perioadă de tranziție cu tot AI-ul despre care vă vorbeam la început, dar și prin faptul că TSMC a reușit să facă lucruri faine cu Apple, iar tehnologia ajunge ușor, ușor și pe Windows.
Mai mult, se întâmplă să lucreze la TDP diferit procesoarele și e din ce în ce mai complicată alegerea.
Ca idee:
Procesoare Intel
- Intel Celeron, Pentium – destinat calculatoarelor cu buget mic, nu veți reuși decât sa faceți strictul necesar, browser, filme, muzica, office)
- Intel I3 – clasa entry level a procesoarelor, fostele core2quad modificate puțin. Procesorul I3 este o soluție bună pentru cei care nu fac foarte multe lucruri pe un laptop.
- Intel I5/I7 – am ales sa le pun în aceeași categorie pentru ca diferențele de performanță dintre acestea sunt mici, de 10-15%. I7 pentru calculatoare sunt recomandate celor care vor sa facă overclock sau pentru cei care doresc sa facă editare video, însă dacă ne gândim la raportul calitate/pret pentru un laptop s-ar putea să nu merite investiția.
- Intel I9 – da, sunt o certitudine. Ele sunt rezultatul faptului că cei de la AMD au reînviat și oferă alternativă.
De la generația Haswell Refresh cei de la Intel au început să amestece procesoarele pentru laptop. Cred că ăsta este cel mai bun cuvânt. Inițial, neavând competiție foarte mare din partea celor de la AMD și-au permis să lanseze procesoarele ULV și procesoarele M. Le deosebim prin cifra de la denumirea procesorului.
Nu intru foarte mult în detalii tehnice, însă dacă sunteți curioși puteți arunca un ochi pe topul acesta.
Procesoare AMD
Încearcă să se alinieze cu tot ceea ce face Intel. Să concureze! Suntem la generația a 8 a.
Au 2 serii de procesoare: U și H. Modelele cu U sunt cele ULV și sunt 5 la număr. Au TDP de 15W. 8 nuclee și 16 fire de execuție. 🙂
Modelele cu H sunt 3 la număr. Acestea au TDP de 45W. Vor mai exista și modele cu terminația HS dacă producătorul va respecta anumite cerințe de răcire.
Lângă seriile de la AMD și Intel nu avem cum să nu amintim și de tot ceea ce face Apple. Este adevărat că prețul nu este mic și cumva este în contradicție cu ceea ce încercăm să obținem din articolul acesta. Pentru ei nu există raport calitate preț, însă trebuie să nu aducem în discuție și opțiunea de la Apple: procesoarele M3 bazate pe tehnologia ARM. Așadar, dacă sunteți dispuși să intrați în horă, cu siguranță veți obține performanțe foarte bune de la MacBook Pro.
Procesoare Snapdragon
Tot despre procesoare bazate pe ARM ne referim și aici. Ei bine, iată că avem Snapdragon de ceva timp și lucrează pentru noi. Lucrează la autonomie și performanțe destul de bune. Dacă vreți, un procesor Snapdragon ar trebui să fie luat în momentul în care vreți o autonomie foarte bună. Ori, e un pic mai complicat să discutăm despre compatibilitate 100%. Da, pașii sunt imenși în a rezolva mai toate problemele, însă cei mai puțini tehnici se vor lovi de ceva ziduri. E clar că direcția este bună, dar mai trebuie un pic de răbdare.
Deocamdată, am zis aici că n-aș recomanda un laptop bazat pe ARM unui om ce nu este tehnic. Să mai lăsăm un pic dezvoltatorii să pună la punct software-ul!
Placa video
Pentru aceasta componenta este o întreagă discuție, depinde foarte mult de ceea ce vrem sa facem cu dispozitivul, dacă avem nevoie de o placă video dedicată sau una integrată.
Un articol detaliat aveți aici.
Dacă aveți de gând sa folosiți pentru utilizare simplă, pentru ascultat muzică chiar nu aveți nevoie de o placa video dedicată, în schimb dacă vă gândiți să vă jucați și să folosiți programe cu cerințe mari, trebuie sa vă gândiți la ceva dedicat.
Ideea pe care vreau să o subliniez este să aveți grijă la răcire. Chiar dacă luați o placă video foarte bună, dacă aceasta, implicit laptopul, nu are o răcire ok poate scădea performanța cu 20-30%. Mai ales, dacă vorbim de alimentarea pe baterie.
La NVIDIA avem seria 4000 ce este deja pe laptopurile de top. M-am jucat cu multe modele din primele serii. Aveți aici un tag în care puteți vedea mai multe.
Interesant este că această serie se bazează pe Ray Tracing. Oarecum se schimbă perspectiva în jocuri.
Probabil că în viitorul apropiat vom avea un standard plăcile video de laptop pe 128 de biți cu 8 GB VRAM. Nu este rău deloc, le recomand pentru ca rezoluția ultraHD are nevoie de mult mai multa memorie pentru a manageria cantitatea de memorie primită.
NVIDIA Mobile | Memorie VRAM | Maq-Q TGP | Standard TGP |
---|---|---|---|
RTX 4090 | 8GB GDDR6 | 80W | 150W+ |
RTX 4080 | 8GB GDDR6 | 80W | 115W |
RTX 4070 | 8GB GDDR6 | 80W | 115W |
RTX 4060 | 6GB GDDR6 | 35W | 50W |
RTX 4050 | 4GB GDDR6 | 35W | 50W |
Ca modele entry level avem:
- MX450 – 16 nm, 64biți, 640 CUDA, 1354 MHz base clock cu boost la 1468 MHz, TDP 25W
- MX430 – 16 nm, 64biți, 384 CUDA, 1531 MHz base clock cu boost la 1594 MHz TDP 25W
Prețurile pentru aceste laptopuri sunt destul de mari. În general, sunt folosite acolo unde sunt laptopuri performante.
Memorie RAM
Prețul pentru o memorie RAM pentru laptop de 8 GB a scăzut foarte mult, așa ca nu avem de ce sa nu punem minim 16 GB unei configurații noi de laptop. Mi-am achiziționat, de curând, pentru laptopul meu memorie la preț foarte bun, am scris articol aici despre probleme ce pot apărea.
Recomand să alegeți variante pe DDR5. Atenție, totuși, că laptopurile foarte ieftine au totul integrat pe placa de bază și un singur slot de RAM. De principiu, modelele foarte ușoare au totul lipit pe placa de bază așa că s-ar putea să nu puteți îmbunătăți nimic ulterior.
Verificați să puteți face upgrade, la nevoie.
Stocare
Statistica spune că undeva la 95% dintre laptopuri se vând, în momentul de față cu SSD. HDD-ul, ca unitate de stocare primară a dispărut. Am testat și laptopuri ce aveau SSD-uri în RAID. Senzațional de rapide!
Sigur, SSD-uri găsim în mai multe variante:
- conector SATA
- conector M.2
- conector PCI Express
Cel mai rapid este cel din urmă, în plus tehnologia avansează foarte repede. La acesta chiar putem să punem în discuție și răcirea, dacă este asigurată corespunzător de modelul de laptop ales.
Conectorul SATA și M.2sunt limitate de portul SATA. Ăsta ar fi un sfat pentru cei care vor performanțe maxime pe platforme vechi.
Tastatura
Nu putem avea pretenții de la un laptop de buget ca tastatura să fie wow.
Unele modele de laptopuri sunt ieftine și din cauza faptului că s-a tăiat mult din experiența de utilizare a tastaturii. E drept, prea puțini țin cont de aceasta. De altfel, e greu să alegi din poze dacă nu citești recenzii pertinente.
Până în momentul în care nu am lucrat foarte mult cu o tastatură bună nu mi-am dat seama de cât de importantă este.
Așadar, dacă doriți o tastatură bună eu vă recomand laptopurile care fac tastaturi de gaming, poate cele de la SteelSeries.
Bateria
Dacă tot am adus în discuție bateria laptopului trebuie să știți că, cu greu vom găsi informații despre bateria unui laptop nou.
Magazinele nu ne dau astfel de informații, producătorii nu au niciun interes.
În funcție de performanțele unui laptop, în funcție de cât consumă toate componentele, o baterie poate fi de 2 celule sau chiar de 8 celule. Una de 2 nu este mai bună ca una cu mai multe, dar are șanse să țină mai mult(mă refer la ciclurile de încărcare descărcare).
De preferat ar fi să alegeți modele ce au baterie detașabilă. Sigur, se pot schimba și cele integrate, dar în service. Nu e așa ușor ca laptopurile cu baterie detașabilă.
Cât ține bateria laptopului?
Depinde. Depinde de cum îl folosiți, de activitățile pe care le faceți în acel moment, depinde de luminozitatea ecranului, depinde de componentele pe care le aveți în laptop, dacă sunt ULV, dacă aveți placă video integrată, dacă este folosită în acel moment și așa mai departe.
Toate acestea contează și influențează performanțele bateriei laptopului. Trebuie să precizez următoarele: performanțele unui laptop alimentat la priză este mai bună față de a unuia pe baterie. Fie că este unul de 1000 de lei, fie că este de câteva mii de lei. Pe baterie laptopul conservă energia, pe când pe alimentarea de la priză încearcă să „stoarcă” performanțele laptopului.
O altă precizare pe care doresc să o aduc: bateria este consumabilă. Așteptați-vă să se strice. La un an, la 2, la 5… se poate strica.
Partea bună este că autonomia începe să fie din ce în ce mai mare, asta pentru că se insistă tot mai mult pe dezvoltarea tehnologiei, așa cum se întâmplă și la telefoanele mobile.
Cum încărcăm laptopul?
Nu este chiar nou standardul USB Type C. Este una dintre cele mai bune invenții ce ne va face în câțiva ani să renunțăm la tot mai multe accesorii.
Sper ca în viitorul apropiat să putem discuta despre încărcarea tuturor modelelor cu acest port. Din păcate, nu putem discuta despre modelele performante, ci despre cele care se folosesc de placa video integrată și nu au nevoie de curent foarte mult. Vom găsi alimentare de acest gen la modelele mai ușoare.
Cu cât este mai performant un laptop, cu atât va avea nevoie de un încărcător mai mare. Așa cum este acesta pe care l-am testat aici, acum ceva timp. Sunt chiar situații în care ai nevoie și de 2 încărcătoare. Asta pentru a susține 500W-600W pentru cele mai noi plăci video de pe laptopuri.
Dimensiunile laptopului
Greu de dat cu părerea, fiecare alege ceea ce dorește, ceea ce crede ca are nevoie. Lucrurile au evoluat și pe partea de design, eu aș insista pe durabilitate, însă. Să ducă ceva ani de zile. Am un laptop de 15.6′ si este exact ce îmi trebuie. Design-ul este unul comun plăcut la atingere. Îmi place calea pe care au mers cei de la Lenovo cu cele mai noi laptopuri ale lor. Au design ok, au performanță. Au tot ce le trebuie. Mai mult, chiar și cele de 14′ sunt destul de OK pentru că s-au subțiat marginile tot mai mult.
În poza de mai jos aveți modele ceva mai groase, de gaming, atât de 17.3′, cât și de 15.6′.
Display
Trebuie să aveți grija și la ce tip de display alegeți, spre ce tehnologie vă orientați. Evoluția este și în domeniul ăsta, iar acum avem tehnologii exact ca la telefoane și televizoare. Sigur, nu punem egal între calitatea unui ecran de laptop versus a unui televizor pentru că vorbim principial de același lucru, dar există și diferențe.
Ideea este că cu cât panelul este mai bun, cu atât tu vei avea mult mai multe unghiuri de vizibilitate și nu vei avea probleme în caz ca îl vei tine la lumină puternică(soare, neon, etc). Este important să aveți un ecran luminos, care să consume cât mai puțin și să „se vadă” cât mai bine.
Avem 2 tehnologii mari:
- laptopuri cu ecran OLED
- laptopuri cu ecran LCD – de aici a deviat spre laptopuri cu ecran miniLED
Pentru că discuția despre display-uri s-a extins am adus completări ceva mai tehnice în articolul acesta.
Conectivitate
Aspectul acesta este ignorat de mulți. Sper să ne mișcăm cât mai mult în direcția în care nu vom avea nevoie decât de USB Type C, iar toate lucrurile să le facem de pe un singur port. Sau mai multe porturi de același fel.
Momentan, se vând laptopuri cu:
- laptop cu port HDMI
- laptop cu port USB
- laptop cu port Thunderbolt – Apple – chiar și ei au trecut la Type C
Pe lângă asta ar trebui să avem:
- Ieșire HDMI;
- Ieșire Mini DisplayPort;
- Intrare Audio
- Ieșire Audio;
- Intrare RJ-45 (mufa cablu LAN / Internet – minim gigabit);
- Cititor de carduri;
- Wireless – 10/100/1000 – minim standard WiFI
Standardele pentru WiFi sunt și ele importante, deși nu foarte multă lume pune prețul pe acestea. Fiind un conector destul de ieftin și tehnologia nu avansează atât de ușor mulți aleg să pună cea mai nouă versiune.
Dacă vreți să scăpați cât mai mult de cabluri e bine, totuși, să vă orientați spre un laptop compatibile cu noul standard.
La fel și pentru Bluetooth. Am ajuns la 5.0, dar aici sunt multe laptopuri care nu oferă așa ceva. Trebuie să aveți în vedere și acest aspect, dacă aveți nevoie de opțiune.
Marele avantaj, dacă pot spune așa, că se schimbă foarte ușor plăcuța de WiFi. Să zicem că aveți un model prost de la Intel, o plăcuță WiFi se poate achiziționa separat și înlocui în câteva minute.
În ultima vreme am testat modele cu:
- Realtek
- Killer
- Intel
Modul 5G
Încep să fie din ce în ce mai populare. Deocamdată, nu am testat așa ceva, dar cred că vom depinde și de operatori și de acoperire.
Touchscreen. Da sau nu?
Greu de decis. Nu cred că productivitatea începe aici. Da, cel mai bun laptop e cel în care ești productiv, nu contează unde și forma. Cred, însă, că cu greu vom găsi modele cu display mat și de calitate, dacă este cu suport tactil.
Sunt interesante pentru cei mici. Să fim serioși, ei stau cu touchscreen-ul în mână, nu mai stau cu tastatura.
Camera Web?
Am avut o pandemie și știm ce înseamnă să ai o cameră web bună pentru serviciu. Cumva, producătorii s-au îndreptat și în direcția asta, dar nu pot concura cu producătorii de telefoane mobile. Nu știu de ce ar investi atât de mult într-o cameră web. Aștept să îmi ziceți voi ce modele găsiți cu cameră web OK.
Sunet
Nu știu cât de important este pentru unii, dar există foarte multe persoane care au nevoie de un sunet bun, un sunet cât mai spațial pentru laptopul lor.
În general, modelele ieftine au lipsuri destul de multe la acest capitol. Este destul de greu să ai performanță din toate punctele de vedere.
Din ce am testat până acum cel mai echilibrat sunet l-am găsit pe seriile Asus ROG.
E drept că puteți să înlocuiți toată bătaia de cap cu o boxă wireless.
Geantă pentru laptop?
Sunt destul de multe oferte de laptopuri ce au lângă ele și o geantă dedicată. Totuși, avem și o gamă foarte largă de laptopuri ce nu au o geantă inclusă sau un rucsac. Dacă ar fi după mine aș alege ca ultima variantă geanta și m-aș axa întâi pe un hardware mai performant.
Un laptop îl poți achiziționa azi, dar mâine mai greu faci un update la procesor sau placa video.
Încărcător pentru laptop
Prea puțin contează pentru unii, dar am zis că e ok să discutăm și despre asta, mai ales dacă te deplasezi mult. În general, când bateria este mai mică avem un încărcător mai mic, mai mic decât o palmă.
Dacă avem un laptop mai nou, dar mai puternic, de cele mai multe ori acesta este mare, ajunge chiar și la 1.2 kg. Altfel, cele de călătorii pot ajunge să încapă într-o palmă. Sau să fie suplinite de încărcătorul cu mufă Type C.
Configurația software a laptopului
Avem situații în care un anumit software este optimizat pentru anumit hardware.
Sistemul de operare
Vorbim despre Windows 11. Atât.
Marea problemă este în momentul în care veți avea nevoie să rulați programe dependente de un anumit sistem de operare. Sigur, chiar și pentru acelea, eu aș zice ca sunt utile și mașinile virtuale. Aveți atâtea articole pe blog referitoare la asta.
Drivere
De când cu Windows 10 și Windows 11 nu mai sunt atât de multe probleme. Poate pentru unii care folosesc Linux, dar în general, driverele ce sunt transmise prin Windows Update n-ar trebui să facă probleme. Sunt mai vechi, dar bune.
Evident, nimeni nu te mai obligă să bagi Windows pentru jocuri, ai și opțiuni pe Linux, dar cine stă să învețe un sistem de operare nou?
Calibrarea display-ului de laptop
Am insistat pe display, pe rezoluția laptopului, dar nu am vorbit deloc despre calibrare. Lucrul ăsta este necesar atunci când lucrezi într-un domeniu mai tehnic sau chiar când ai probleme cu ochii.
Dacă stai mult la calculator vei observa că lumina albastră provocată de display este obositoare. Poți să îți iei ochelari de protecție, dar este bine să și calibrezi ceea ce îți afișează display-ul.
În Windows 11 avem o aplicație build in ce ar trebui să ne ajute un pic pentru contracararea luminii albastre. Sigur că nu se poate pune problema ca această opțiune să dea rezultate extraordinare, dar este un pas ce va fi disponibil la câteva click-uri distanță.
Pentru că lucrez și cu foto video, am ales să lucrez cu un calibrator semi profesional, încât culorile s-au îmbunătățit vizibil. Nu este tocmai ieftin, dar dacă există cunoștințe ce au asemenea gadget-uri de calibrat imaginea ar fi un lucru recomandat de mine. Diferențele sunt vizibile cu ochiul liber.
Sugestii de laptopuri bune
O să încerc să aleg câteva modele în funcție de buget. Vă dați seama că mi-e foarte greu să acopăr toate variantele de pe piață, așadar vă invit să discutam în comentarii cu subiect și predicat. Pe scurt, ar fi ok să precizați din start modelele la care vă gândiți și la ce-l veți utiliza în principiu(eventual programele obișnuite) pentru a reuși să dăm un răspuns cât mai la obiect.
Sunt peste 3000 de comentarii la articol ce vă pot răspunde la multe neclarități. Puteți începe să lecturați chiar de aici.
Cele mai bune laptopuri în jur de 3000 de lei
Asus VivoBook X1704VA
- Full HD
- Intel Core i5-1335U
- 16GB DDR4
- 1TB SSD
- Intel Iris Xe
- No OS
- Quiet Blue
Acer Aspire 5 A515-58M
- Intel® Core™ i7-1355U pana la 5.0 GHz
- 15.6″
- Full HD
- IPS
- 16GB DDR5
- 512GB SSD
- Intel® UHD Graphics
- No OS
- Iron
HP 250 G10
- FHD
- Procesor Intel® Core™ i5-1335U
- 16GB DDR4
- 512GB SSD
- Intel Iris Xe
- Free DOS
- Turbo Silver
Cele mai bune laptopuri în jur de 4000 de lei
Lenovo ThinkBook 15 G2 ITL
- Intel Core i7-1165G7
- Full HD
- 16GB
- 512GB SSD
- Intel Iris Xe Graphics
- Free DOS
- Mineral Grey
ACER Nitro 5 AN515-45-R3HB
- AMD Ryzen 5 5600H
- 15.6″ Full HD
- 8GB
- SSD 256GB
- GeForce RTX 3060 6GB
- Free DOS
- Negru
MSI Katana 15 B13VEK
- procesor Intel® Core™ i7-13620H pana la 4.9 GHz
- Full HD
- IPS
- 144Hz
- 16GB
- 1TB SSD
- NVIDIA® GeForce RTX™ 4050 6GB GDDR6
- Free DOS
- Black
M-am gândit să pun și câteva întrebări frecvente pe care le-am găsit în secțiunea de comentarii care să vă ajute să trageți o concluzie.
Din punctul meu de vedere, nu. Abia la 3000 de lei putem să discutăm de light gaming, la 2000 de lei nu vom lua decât pentru utilizare.
SSD-ul face diferența din toate punctele de vedere. Așadar, eu aș zice că ar trebui să ne orientăm spre SSD, dacă nu să găsim un model căruia îi putem atașa unul în viitorul apropiat. Partea bună este că tot mai multe modele sunt cu SSD, partea proastă este că sunt anumite modele cu SSD-uri foarte ieftine și slabe.
Da, cred că este o idee bună să luați garanție extinsă, mai ales dacă alegeți produse de la Apple. Oricum, tot ceea ce faceți acolo este obligatoriu să fie într-un service autorizat Apple. Așadar, garanția e chiar recomandată, cumva este mai ieftin pe termen lung.
Sunt un om căruia îi place să testeze. Vedeți și pe blog asta că am primit foarte multe lucruri în teste, de-a lungul timpului. La fel s-a întâmplat și cu câteva modele de laptopuri 2 în 1. Mi-au trecut câteva modele în mână, dar eu unul nu le consider competitive. Cel puțin, modelele foarte ieftine.
E drept, cele premium au touchscreen-ul interesant, au display foarte bun, dar configurația nu este un atu. Este posibil ca, în 2,3 ani să aveți nevoie de mai multă putere de calcul. Le recomand doar în ideea că știți exact ceea ce faceți cu acestea.
Practic, sunt o nișă la fel ca laptopul 2 în 1. Le apreciez mult mai mult pentru că se îndreaptă tot mai mult spre zona business. Și au tot mai mare autonomia. Sunt modele ce ajung și până aproape la 20 de ore de autonomie.
Da, modele de dimensiuni mici, dar… când ai nevoie de portabilitate nu te mai gândești că ești la fel de productiv ca pe un PC.
Nu vă așteptați de la aceste modele să fie extrem de performante și extrem de calde. Unde să înghesuie răcirea?
Depinde foarte mult de ce face laptopul acela, dar în principiu, poate să consume până la 300W. Cei mai mari consumatori sunt placa video și display-ul.
Cel mai bun Laptop
branduri Premium
- MSI
- Alienware
- Clevo
- Apple
branduri Low Cost
- Dell
- Asus
- Lenovo
- Acer
Pentru unii, cele de mai sus, sunt lucruri generale, însă foarte multi dintre noi nu știu cum sa își aleagă un laptop atât pentru jocuri, cât și pentru alte activități. Dacă aveți sugestii, dacă aveți nelămuriri sau poate chiar dacă vreți sa criticați un model sau altul, va invit sa participați la discuția de mai jos.
Ala a zis
buna ziua! vreau sa va intreb ce parere aveti despre HP CHROMEBOOK ?
Marius Cucu a zis
La ce-l veți folosi? Aveti un link cu specificațiile acestuia?
toro tiberiu a zis
Buna Ziua !… doua intrebari a-si avea si anume : Este indicat a scoate acumulatorul din laptop in cazul in care el este doar stationar [folosit doar acasa ]… este bine/rau sa folosesc un monitor suplimentar [detin] AOC U3277PQU/4K UHD de 3840 x 2160 si afisarea doar pe monitor AOC . Laptopul in acest caz este Lenovo ThinkPad E560-Intel Core i5-6200U /8GB.RAM/1TB.HDD cu rezolutie maxima de 4096×2304 ? Multumesc !
Marius Cucu a zis
Buna ziua. Eu unul folosesc acumulatorul non stop. Și acasă, dar și în deplasare. Discuția am avut-o și aici, iar părerile sunt tare împărțite.
Nu pot să zic decât că, după 4 ani de zile, bateria ține cu o oră și ceva mai puțin. Adică în jur de 3 ore.
Având în vedere că ea este garantată 6-12 luni… eu zic că e foarte bine.
Legat de monitor, dacă aveți nevoie de spațiu de lucru… de ce nu?! Atât timp cât memoria VRAM a plăcii video poate „duce” atât de multă informație puteți folosi fără nicio problemă un al 2 lea monitor.
toro tiberiu a zis
Mersi de raspuns ! ..parerile sunt impartite asupra scoateri acu. din laptop atata timp cat el e stationar. Uni zic ca e ok sa nu stea in laptop , altii ba. Totusi eu nu vad rastul de a tine acu. in aparat atata timp cat el nu este folosit decat in casa . In privinta monitorului … Este montat pe perete la nivelul ochilor si sincer m-am obisnuit cu el ,fiind si de o dimensiune[ 32″]mai mare [port ochelarii]. In rest … o duminica placuta !
Lucescu Eduard a zis
Dintre cele 3 laptopuri de buget sub 2000 de ron care este cel mai bun pt gaming?(setari minime)
Marius Cucu a zis
Păi nu e niciunul pentru jocuri. Totuși, dacă ai putea face un efort spre hp 250 g4 ar fi ok, dacă nu încercăm să căutăm ceva mai ieftior și mai slabuț.
Paula Dimofte a zis
Buna ziua, caut si eu un laptop pana in 2000 lei, pentru folosinta copii de 12 ani, noi adultii, filme,jocuri usoare ( cel mai greu -age of empires, minecraft ) browsing cel mai mult, muzica. ce-mi puteti recomanda? ma oprisem la HP Probook 450 G2. E ok, sau puteti recomnada si altceva?
Marius Cucu a zis
Exact cum i-am spus colegului de mai sus, eu aș merge pe seria nouă, chit că este cu 100 de lei mai scump. Modelul ales de dvs este un pic mai vechi. Mergeți pe HP 250 g4.
toro tiberiu a zis
Salut Marius ! Lumineaza-ne te rog cu o problema . Windows [10] preinstalat este diferit de Windows OEM ?. Din cate am auzit pe la colturi, la Windows-ului preinstalat ai dreptul la o singură instalare după care trebuie să-l cumperi. Mi-se pare cam teapa* si daca totusi poti sa faci un backup la hdd inainte de a porni de pe el ? . Care ar fi solutia de rezolvare sa nu fi nevoit a cumpara o noua licenta [destul de scumpa ]dupa o oarecare perioada [1an].
Marius Cucu a zis
Păi, în mod normal, ar trebui să aibă o funcție de recover. Nu știu cum mai e treaba la Windows 10, dar pentru o reinstalare se poate face și din sistemul de operare. E opțiune separată.
Eu țin minte că am făcut o reinstalare, iar în momentul în care am băgat contul de Microsoft a recunoscut hardware-ul.
În mod normal tot o licență OEM este pe cele preinstalate. Bine, e posibil să aibă alt termen, oricum dacă noi le achiziționăm la 4-500 de lei, ei au prețuri mult, mult mai mici, ca firme+volum(mă refer la producătorii de laptopuri)
Eu aș zice că e mai bine fără complicații și lăsat așa cum este acum. Cu cât mai multe intervenții, cu atât mai multe surprize.
Crocar Gabriel a zis
Salut, caut un laptop de gaming pana in 2100. Eu m-am uitat la Lenovo Z51-70, crezi ca am vreo varianta mai buna?
Marius Cucu a zis
Nu. Dar o să fii nevoit să joci pe rezoluție mai mică pentru performanțe cât de cât ok…
Sebastian a zis
Buna ziua,
Doresc sa achizitionez un laptop. Il voi folosi in special pentru a citi CT-uri (radiografii tridimensionale ) am nevoie sa se poate copia rapid de pe dvd-uri si sa le pot analiza si prelucra usor. Bugetul ar fi de maxim 4000 lei. Ma orintasem spre un ASUS F550JX-DM169D sau ASUS ROG GL552VX-CN059D. Sau imi puteti recomanda altceva? Va multumesc
Marius Cucu a zis
Cred că intră un ROG în bugetul acesta.
Dani a zis
Buna Marius. As dori sa achiziționez un laptop si ma gandeam la acest laptop ASUS X540LA-XX002D. Il voi folosi pentru facultate, facebook, filme si muzica. Imi poti spune daca este ok?
Marius Cucu a zis
Este foarte ok, Dani. Scuze că n-am răspuns ieri, dar a fost un weekend extins. Este un model foarte ok pentru muzica.
Andreea a zis
Bună! Ce părere ai de Lenovo IdeaPad G50-80?
Îmi trebuie pentru proiecte la școală, filme,muzica, rețele de socializare, comunicare Web, mici jocuri și chestii de genul.
O părere?
Marius Cucu a zis
Jocurile mici… trebuie să fie browser based ca să meargă ok. Eu unul m-aș orienta spre Lenovo IdeaPad Z51-70.
Alina a zis
Buna Marius,
Te rog sa ma ajuti sa aleg un laptop necesar pentru proiecte in 3DS MAX, photoshop, filme, redactare pps, word, excel. Laptop-ul pe care il am nu face fata programului de proiectare. Bugetul este de 4.000 lei. Ce sistem de operare si ce office recomanzi ?
Iti multumesc anticipat.
Marius Cucu a zis
Legat de office și sistemul de operare cred că cel mai ok sunt cele pe care le folosești tu productiv. 🙂
Tot ceea ce trebuie să menționez legat de calculatoarele noi este faptul că trebuie să instalezi minim 8.1 sau chiar Windows 10 pentru că nu există drivere pentru Windows 7.
Ca laptop eu unul m-aș încadra spre Lenovo IdeaPad Y700-15ISK.
daniel octavian a zis
salut Marius.In primul rand vr.sa te felicit pt.informatiile pe kare ni le dai.AM CITIT toate sugestiile tele si as avea si eu o intrebare.DAKA SE POATE AS VREA SAMI RECCOMANZI SI MIE UN LEPTOP PE KARE SA POT VEDEA FILME FARA PROBLEME,SA NAVIGHEZ PE NET FARA SA SE OPREASCA PE FB.YOUTUBE,MUZICA,SAMD. AM VAZUT NISTE PROMOTII LA ALTEX F INTERESANTE SI NU SUNT SIGUR CE SA IAU. DE PREFERINTA;LENOVO,HP SAU ASSUS. BUGET[800-1200]lei. Mar interesa ceva sa mearga usor. mentionez k nu sunt un as in ale IT-ULUI.VA MULTUMESC
;;[‘
Marius Cucu a zis
Salut Daniel. Dacă bugetul este de 1200 de lei, eu aș merge pe Lenovo IdeaPad 100-15IBY. Are și SSD și nu te mai chinuiești tu să-i adaugi, pe viitor.
daniel octavian a zis
multumesc marius.VAD K ARE DECAT UN DIFUZOR SI NU STIU DAK SE AUDE F BINE. CE PARERE AI?????
Marius Cucu a zis
Foarte tare nu se va auzi. Vorbim de 1.5W. Totuși, în bugetul acesta… nu prea sunt variante mai ok de atât.
Eu mi-am luat o boxă ca asta.
Iulia a zis
Buna Marius!
As vrea sa achizitionez acest model de laptop
Ultrabook ASUS Zenbook UX303UA-C4024T, Intel® Core™ i5-6200U pana la 2.8GHz, 13.3″ Full HD Touch, 8GB, 256GB, Intel® HD Graphics 520, Windows 10 . Intentinez sa-l folosesc si pentru editare foto.
Inteleg ca pe acest model in viitor nu se poate instala Windows 7?
Sincer nu am lucrat pe Windows 10 dar probabil ca e doar o problema de acomodare.
Multumesc!
Marius Cucu a zis
Nu merge decât Windows 10. Dar să știi că n-are display-uri culori wow pentru editare. Nu e cam mic display-ul de 13′?
Gavrila Iuliana a zis
Ai putra sa-mi recomanzi ceva potrivit pentru mine? Multumesc!
Roky a zis
Salut, caut un laptop pentru gaming si programare pana in 2000 de lei, poate 2100 dar mai mult nu. Nu am asteptari mari, dar vreau sa ma descurc cat de cat.
Marius Cucu a zis
Părerea mea ar fi să mergi pe un Elitebook dacă vrei pentru programare.
Stancu Georgiana - Cristina a zis
Buna! Ce parere ai despre ASUS X540SA-XX018D, HP – CQ58-300SQ sau despre ACER ASPIRE ES1-531-P4LL?
Tin sa mentionez faptul ca vreau un laptop doar pt uzul de zi cu zi (Office, Internet, Facultate, pentru birou sau pentru acasa). Ce imi poti recomanda ca fiind cea mai buna alternativa dintre cele enumerate mai sus de mine?
Multumesc frumos!
Marius Cucu a zis
Bună Cristina. Înțeleg că ai un buget de 1100-1200 de lei. Ce părere ai de modelul Lenovo IdeaPad 100-15IBY?
Stancu Georgiana - Cristina a zis
Buna Marius!
Nu-mi prea place designul acestui model de laptop Lenovo.. Sincer, dintre toate, cel mai ok mi se pare modelul ASUS X540SA-XX018D. Ce sfaturi imi poti da? Asa cum am spus si in comentariul precedent, am nevoie de el doar pentru uzul de zi cu zi, la munca, la facultate si acasa.
Sau despre acest model Laptop Toshiba Satellite C55-C-14F , ce parere ai?
Multumesc mult!
Marius Cucu a zis
Are tastele moi și nu e tocmai fiabil.
Eu unul am recomandat acel lenovo pentru faptul că are SSD și ajută foarte mult în orice aplicație.
Dacă nu e ok design-ul cea mai ok variantă e ASUS. 🙂
Stancu Georgiana - Cristina a zis
Am inteles!
Multumesc mult! O zi frumoasa!
Mitza a zis
Buna marius…te rog sa ma ajuti cu o configuratie buna pt filme,muzica si jocuri in special wot… vreau sa il fac pe componente….Multumesc anticipat!
Marius Cucu a zis
Salut. Ce buget ai? Să înțeleg că nu dorești laptop, ci PC, nu?
Mitza a zis
Sincer asi prefera leptop dar sa fie ok pt jocuri (wold of tanks),filme si tv online si sa am pace o perioda cu el.sa aiba si display de 15 cel putin..ms
Marius Cucu a zis
Eu aș alege Lenovo IdeaPad Y700-17.
mitza a zis
multumesc pt ajutor
Andrei a zis
Salut Marius.
Sunt pasionat de programare si vreu sa imi achizitionez un laptop nou.M-ar interesa ceva pana in maxim 3500 lei, si as vrea sa fie HP (am avut doua si sunt foarte multumit de ele).Nu ma ocup de partea grafica si nici nu ma joc ci scriu cod mai mult, dar daca are si ceva placa video dedicata bunicica e ok.Imi poti recomanda ceva?
Multumesc anticipat!
O zi buna!
Marius Cucu a zis
Salut. Eu unul ți-aș recomanda un ASUS, nu HP. Tocmai am văzut că a ieșit modelul ASUS ROG GL752VW-T4015D pe piață.
Avem așa:
tastatură iluminată
generația Skylake
aluminiu
Bogdan a zis
Salut Marius,apreciez ft mult comentariile tale profesioniste si bine documentate,eu sunt un novice in ce priveste domeniul IT.Te aș ruga din suflet sa mi recomanzi si mie un laptop,nu m ar deranja chiar 2-3 variante ca sa am de unde alege,cu specificatia ca l voi folosi strict pt net,filme,creare cd-uri(dvd-uri),f.b.,iar bugetul ar fi undeva între 1500-2000 lei.Cu mulțumiri anticipate,aștept cu nerabdare răspunsul tău!Seară frumoasă!
Marius Cucu a zis
Salut. Nu sunt un profesionist. Când acumulezi suficiente informații despre un domeniu îți dai seama ca nu știi prea multe. Întotdeauna este câte ceva de învățat.
Eu sper ca în timp să renunți la ideea CD/ DVD. Avem de ceva timp stick-uri, internet de mare viteză și sunt foarte utile 🙂
Un model echilibrat ar fi Lenovo IdeaPad 300-15.
bogdan a zis
Ms mult Marius,ce parere ai despre ăsta,raportat la nevoile mele? Laptop ASUS P2520LA-XO0762D cu procesor Intel® Core™ i3-4005U 1.70GHz, Haswell™, 15.6″, 4GB, 500GB, DVD-RW, Intel® HD Graphics, Free DOS, Black
Marius Cucu a zis
Eu aș zice să rămâi la varianta propusă de mine. 🙂
bogdan a zis
multumesc,asa am facut…toate cele bune!!!
Sandu a zis
Salut Marius,
Te rog sa ma ajuti sa gasesc varianta optima pentru un laptop ce va fi folosit pentru editare video, programare c++, cu OS W10 instalat, cu Office 2013, la un buget intre 3000-4000 lei. Preferabil Assus. Multumesc.
Marius Cucu a zis
Eu aș merge pe ăsta.
toro a zis
Iata o oferta de nerefuzat aici. . Marius !… parerile tale !
Marius Cucu a zis
E foarte ok la banii ăștia, mai ales că are și SSD. Bine, e de generație veche, e destul de cald, dar în banii ăștia+ SSD e… pomană.
daniel octavian a zis
salut,marius.IN PRIMUL RAND VR.SATI MULTUMESC PT INFORMATIILE DATE SI AS VREA SA TE ROG SAMI RECOMANZI SI MIE UN LAPTOP BUN,PT UZ-ul de zi cu zi:filme, net,FB.muzica,SA. AS VREA SA SE MISTE BINE SI SA POT VEDEA UN FILM K LUMEA.MAR INTERESA:lenovo,HP si assus.BUGET:800-1500.TIN SA T ANUNT K SUNT UN NOVICE IN ALE IT-ului si dak se poate sami recomanzi din toate cate unul.MULTUMESC
Marius Cucu a zis
Mergi pe Lenovo IdeaPad 100-15IBD.
Marian a zis
Salut ..as vrea sa achizitione un laptop..il folosesc si pentru jocuri…am de ales intre urmaroarele.modele:
1-lenovo ideea pad 700 procesor i7 6700HQ 4Gb ddr,hard 1tb,nvidia gtx950m 4gb
2-asus x550jx-xx130d procesor i7 4720HQ
3-asus x550vx-xx015d procesor i5 6300HQ
Ultimele 2 au cam aceleasi configuratii..doar ca placa video la ultimul eate DDr5
Marius Cucu a zis
Nu am găsit modelul de Lenovo despre care spui tu. Este vorba despre Lenovo IdeaPad 700-15ISK?
Marian a zis
Despre acesta este vorba Lenovo IdeaPad 700-15ISK cu procesor Intel® Core™ i7-6700HQ 2.80GHz, Skylake™, 15.6″ Full HD, 4GB, 1TB, nVIDIA® GeForce® GTX 950M 4GB, Free DOS, White
Marius Cucu a zis
Mergi pe asta atunci. Eu văzusem doar varianta cu i5.
Marian a zis
Calitatea materialelor pare mai superioara fata de cele de la Asus…tu ce spui merita diferenta de 400 de lei fata de Asus??
Marius Cucu a zis
Merită. E de luat.
Ionut a zis
O recomandare te rog 🙂
ASUS F550JX-DM247D sau ASUS X550VX-XX015D
dacă mai sunt si alte opțiuni mai bune pana în 3000
Marius Cucu a zis
Lenovo IdeaPad 700-15ISK e cel mai ok in 3000 de lei.
diana a zis
Buna Marius,
am si eu un laptop Toshiba L70-B-14Q si intrebarea era daca pot sa-i pun suplimentar un SSD Toshiba Q300 120GB SATA 3 2.5 inch retail si daca da, crezi ca merita?
multumesc ,
Diana
Marius Cucu a zis
Vei putea inlocui doar HDD-ul cu SSD si trecut HDD-ul in locul DVD RW. Un SSD intotdeauna merita. 🙂
Daniela a zis
Buna seara , va rog sa-mi spuneti daca urmatorul produs merita achizitionat,nu-l prea vad in magazinele noastre.
Daniela a zis
M-i se pare ceva in neregula , as vrea sa am confirmarea dvs inainte de a lua o decizie.
PS . Win 8.1 mai poate face upgrade la win 10 ?
Marius Cucu a zis
Nu, nu se mai face upgrade gratuit. Doar cu plată.
Daniela a zis
Doamne ce cascata sunt.
Marius Cucu a zis
Nu arată rău modelul.
Daniela a zis
Multumesc mult Marius , dragut ca-ntodeauna , doua aspecte vreau sa mai lamuresc , daca pretul e unul atat de bun cum se lauda vanzatorul ? , si avand in vedere ca are wind 8.1 vor fi probleme la update pe viitor ? Este o achizitie ptr fiica mea dtudenta la litere si vreau s-o tina cel putin 5 ani :)))
Multumesc inca odata !
Marius Cucu a zis
Eu zic că ar fi bine să rămână cu OS-ul default.
Ca hardware este ok, display-ul este destul de ok pentru 2000 de lei. Nu veți găsi touchscreen la banii ăștia.
Cât despre dispozitivul în sine, ca tehnologie, eu unul nu mă omor. M-am jucat cu câteva astfel de laptopuri convertibile și nu m-au dat pe spate. Cel mai recent a fost ăsta.