Pentru că nu putem să discutăm despre cel mai bun browser, ci, cel mult despre cel mai rapid, am zis că trebuie să completez articolul precedent cu noi informații.
Pentru că graficul celor de la Microsoft nu era tocmai actualizat am zis să fac eu ceva teste cu Octane 2.0, tool-ul pe care ni-l oferă cei de la Google pentru a testa browserele. Se testează multe lucruri precum cele amintite pe site-ul acestora.
Sigur că în 2024 discutăm despre viteză mai puțin, ci despre compatibilitatea cu aplicațiile pe care le folosim, de sincronizarea cu dispozitivele pe care le mai avem în casă.
De asta zic că este ușor să folosești Chrome pentru că mai ai un televizor, mai ai un telefon sau o tabletă cu android. Poate că nu este compatibilitatea maximă, dar se dezvoltă. Lucrul ăsta îl aștept și de la Edge. Au toate șansele și tehnologiile noi de partea lor: Voice Search-ul este din ce în ce mai folosit.
Trebuie să facă treabă, mai mult ca sigur vor avea procente noi, chiar dacă statisticile din articolul precedent îi cam fac de rușine.
Pentru că am vorbit de Edge mi-am permis să fac testele un pic mai entuziaste. Cu alte cuvinte, am testat versiunile în dezvoltare, de la fiecare browser în parte.
- Chrome Dev
- Opera Dev
- Vivaldi
- Firefox
- Microsoft Edge
- Opera Neon
Pe toate le-am testat pe Windows 10, versiunea de Insider 15002.
Browser | Octane | Versiune |
---|---|---|
Opera Developer | 27998 | 44.0.2475.0 |
Chrome Canary | 27105 | 57.0.2986.0 |
Opera Neon | 24838 | 1.0.2459.0 |
Vivaldi | 24756 | 1.7.715.3 |
Microsoft Edge | 24297 | 39.15014.1000.0 |
Firefox Nightly | 22597 | 53.0a1 |
Tu ce browser folosești?
Malin a zis
Internet Explorer e cel mai rapid. Mereu a fost, dar daca nu l-ai utilizat nu prea ai de unde sa stii lucrul asta.
Marius Cucu a zis
Exact. Nu suportă noile tehnologii.
ionică a zis
Și Safari boss? ?
Marius Cucu a zis
Știam că nu mai e pe Windows. Se pare că au rezolvat problemele. 🙂
PS Ce de bootloadere, ce de bălării până să instalezi Safari…
ionică a zis
O să încerc să fac pe macOS niște teste ?
Marius Cucu a zis
Păi ar trebui să faci pentru fiecare în parte. Așadar, nu vei putea face la Edge. 🙂 Oricum, din ce am testat, ajunge pe la 3000 de puncte. Clar nu este actualizat browser-ul.
Viorel a zis
Am folosit de când mă știu Firefox și am rămas fidel acestui browser,deși am încercat și Chrome,au fost câteva opțiuni cu care nu m-am adaptat !
Marius Cucu a zis
Și eu am utilizat, la un moment dat Firefox. Dar ușor, ușor… Chrome a integrat cam orice doream.
Viorel a zis
Cine știe poate voi încerca din nou Chrome pe viitorul laptop,deocamdată mă împac foarte bine cu Firefox și DuckDuckGo în loc de spionii de la google !
Marius a zis
Salut, am testat de curiozitate si eu browser-ele folosite de mine.
Edge: 33000
Chrome: 31000
IE 11: 17000
Marius Cucu a zis
Înseamnă că ai hardware mai puternic. 🙂
Sorin a zis
Chrome 20.424
Firefox 18.276
Opera 19.313
IE 10.999
HandaSei a zis
Deși sunt utilizator Opera de mulți ani și mi-aș fi dorit ca acesta să câștige, nu sa întâmplat asta din păcate… :/
Deci cam așa arată duelul Opera vs Chrome la mine:
Dar surpriză! Nu acesta este câștigătorul… =))
Edge e de departe cel mai rapid browser al momentului!
Aaa da, am pus acolo și amărâtul ăla de explorer, că tot îl laudă toți „MARII EXPERȚI”… =))
Cât despre Firefox, sa descurcat și el binișor!
Oricum ar fi, eu unul rămân în continuare utilizator fidel Opera! ^.^
Testul l-am făcut pe un laptop cu procesor i7 4720HQ și 8GB Ram DDR3.
Marius Cucu a zis
Configurația este asemănătoare cu a mea. Scorul este măricel la tine, cred că și Insider-ul mă trage în jos. 🙂
Ai folosit versiunile stabile?
HandaSei a zis
Yep, versiunile stabile.
Probabil mai ajută cât de cât pe acolo și hardu de 7200RP cu buffer de 128, e destul de rar pe la laptop-uri și a meu aparent se crede SSD, copiază cu undeva la peste 95-100mb/s constant… =)) / Deși nu prea știu sincer cât de mult ar putea influența asta rezultatul…
Dar am și instalat Advanced SystemCare Pro. Ți-l recomand cu încredere, e un program chiar foarte bun de întreținere a pc-ului și a Windows-ului în formă, deși probabil îl știi deja… ^.^
Marius Cucu a zis
Cred că i-aș da daună pe insider. Are el autoclean up și chestii de întreținere suficiente. Am SSD de 250 de GB pe laptop nu cred că ar fi asta problema.
Vasile a zis
Azi am zis sa fiu si eu de bonton, asa ca am facu testul, Edge a ajuns aproape de 40 de mii pe cand restul nu au sarit de 30, nu mai inteleg nimic?!
Marius Cucu a zis
Șoroș dom’ne. Ce, nu știai că binomul e de vină?
Vasile a zis
Multumesc, trebuie sa umblu la firewall, sa filtrez intrarile si iesirile la maxim, inca odata multumesc!