Nu știu dacă poți să faci o analiză general valabilă despre ceea ce se întâmplă acum prin lume. Pe de-o parte, citești știri despre cum legile de faliment vor fi modificate, în ideea în care guvernele vor tăia curând din ajutorul dat pe seama pandemiei. Pe de altă parte, apar statistici care spun că România o duce bine.
Trecem un pic mai departe și ne uităm în gura FMI-ului. O altă statistică ar fi și asta. Nu-i știm ca cei mai buni statisticieni, dar cred că oricum știu mai multe decât noi.
Așa cum zice și articolul acela, susținere este dată și de Eurostat.
Îmi amintesc că și ice a scris, la un moment dat, un articol despre schimbările din zona săracă a Europei și, poate schimbul de influență care s-a făcut în ultima vreme. Americanii și-au pus ouăle în zonă, am devenit graniță, au dat cu șutul investițiilor chinezești, eu mă gândesc că era să ne-o luăm și noi fix cum și-au luat-o cei din Muntenegru sau chiar o bună parte din Asia.
Și pe partea de tehnologie cred că suntem bine și sunt semnale pentru ceea ce urmează. Huawei a zis pa-pa României. Am ajuns în Reuters cu articol, evident, scris de un român, dar apoi s-a dus și pe la bulgarii de la GSM Arena. Doar că eu cred că noi nu vedem chiar totul, că sunt multe dedesubturi, ei încearcă să joace cartea media și, de la distanță pare că nu prea au succes.
Toate astea alimentează teorii ale conspirației.
Și ca să ne îndreptăm și mai mult spre zona de tehnologie, au ieșit statisticile pe început de 2021, Huawei deși a vândut neașteptat de mult în 2020, începutul lui 2021 îi scoate din top. Evident, vorbim de 2 topuri diferite, vânzările locale sunt diferite, dar nu poți ignora trendul.
Probabil că 2020 a fost anul de glorie al lor pentru telefoane mobile. Nu au niciun motiv să mai stea pe piața de telefoane mobile, cel puțin în Europa. Dacă erau recunoscuți ca băieți care fac camere mișto, iată că seriile noi ajung să fie peste, iar ei cu cât întârzie să facă tehnologie nouă, cu atât nu mai sunt luați în considerare. Pe partea de IoT am văzut niște chestii foarte tari la ei. Meh, din păcate, se vor pierde pe drum.
Pato Basil a zis
Eu zic că nu e bine, e gri…nu pare sustenabil ce se întâmplă. Eu tot mă învârt în jurul cozii, cu construcția casei…dar preturile cu manopera cu materiale sunt nesimțite…preturile tot cresc. Veniturile nu mi-au crescut în același ritm.
Marius Cucu a zis
Păi pe criză tu vrei să crească veniturile?! 🙂 Vedem dacă se întâmplă de bine cu pandemia, dacă o lasă mai moale.
ice4you a zis
@Pato: e jale, toti prietenii mei au intrerupt ce aveau in lucru, materialele de constructii si bircolaj suferind cresteri intre 30 si 50% fata de anul trecut si vestile nu sunt deloc bune, euro creste fulminant iar pe sectorul asta mare parte sunt importuri. Te’a prins rau de tot treaba asta, eu in situatia asta era sa fiu un 2008, noroc ca mi’a mirosit inca de prin 2007 ca vine furtuna cand altii chefuiau si am tras tare astfel ca 2009 m’a prins cu treaba gata, ca altfel probabil ca mai lucram 10 ani la ea.
Pato Basil a zis
Pai aștept și eu furtuna, dar văd că nu mai apare…tot cresc preturile, până când, până unde?
ice4you a zis
In contextul actual de la granita Ucrainei si pozitia de forta aratata de Erdogan in Marea Neagra, lucrurile tind sa o ia inspre rescrierea granitelor de pe hartile de altadata. Pe la noi va fi complicat, extrem de complicat, fiind parte a granitei aleia strategice ce incepe sa se contureze. Partea proasta este ca Europa a pierdut startul la toate capitolele, atat economic cat si tehnologic, iar noi facem parte si din Europa aia care in loc sa se ocupe de lucuri serioase, isi pierde timpul cu tampeniile agendelor globaliste bezmetice si distopia inspre care se pare ca se indreapta, plus un risc tot mai ridicat de dizolvare a UE asa cum il stim noi astazi, proasta gestionare a pendemiei in ansamblul ei si lipsa de solidaritate fatisa crescand curentul euroscepticismului la un nivel fara precedent.
Ce o fi, om vedea … partea proasta este ca noi, ca de obicei, suntem prinsi cu chilotii parca mai in vine ca niciodata.
Marius Cucu a zis
Păi n-am cumpărat și noi avioane? N-avem 2% pentru apărare? Au mai trimis și americanii pe aici câte ceva.
Eu-s mai pe pozitiv, cred că doar se încordează un pic oamenii în zonă.
ice4you a zis
Ei, hai, acum sa nu ne imaginam ca nu doarme Putin de grija alora 16 cazane vechi cumparate de la americani! :))) La cum se arata treaba, orice e posibil si partea proasta e ca sunt la granita noastra. Daca era doar de incordat de muschi, nu se masau acolo peste 100 de mii de soldati + tehnica militara fara numar, se putea face asta si cu mai putin de atat. Una peste alta, anexarea Ucrainei, sau macar a unei parti din ea ca in cazul Crimeii, cred ca e mai mult o chestiune tehnica, eventual vreun servetel pe care mai au de impartit niste lucruri marile puteri, singura mea teama e ca tot pe servetelul ala sa nu se faca si alte viitoare imparteli pe modelul servetelului de la Ialta unde, teoretic, noi eram la fel de aliati cu americanii si UK ca si acum! 😀
cristiibm a zis
Ma amuz, adica ma “amuz” amar,
cum vorbiti voi despre case construite/cumparate!
Eu n-am reusit, nici nu mai pot sa am vise dastea.
In final tot acolo ajungem fiecare, la timpul lui,
si vom ramane doar statistici!