Tot weekendul am stat și am scanat printre recenzii, printre lucruri. Ați zice că sunt idiot că am făcut asta după ce am cumpărat procesorul (bine, mai am o singură zi până la retur și chiar mă bate gândul să fac schimbul cu 14700K). Placa de bază nu mai pot să o returnez, în schimb la procesor m-aș putea juca.
Deocamdată, l-am stabilizat. Asta în ideea în care e desfăcut și nu mai miroase a încins în cameră. Mi se pare ciudat și… neașteptat.
Toate erorile primite, de fapt, pare că erau de la când de mult era solicitat PC-ul. Și da, unii ați zis în comentarii că inclusiv placa de bază poartă un soi de vină. Cumva, este o bălărie făcută între Intel și producătorii de plăci de bază pentru toată nebuneala asta, iar asta pleacă de la cât te lasă să te joci cu overclock-ul.
Ori, mi se pare ciudat că te obligă cumva din start să faci o intervenție pentru stabilizarea procesorului. Reddit e plin de treaba asta, pe alte forumuri la fel, pe Youtube la fel, unde am fost eu să citesc astea înainte!?
În fine, nu îmi pare rău, într-un fel sau altul avem nevoie de 3 PC-uri pe aici (cu tot cu cel vechi) și încă un rig pentru că vreau să testez mai des și zona asta, însă s-ar putea să ajung să cumpăr și generația următoare ce pare a fi în colaborare cu TSMC.
Cel mai mult mă deranjează faptul că am un cooler foarte zgomotos. Mult mai zgomotos decât ceea ce aveam eu și clar e o problemă acolo.
Acum, obligat forțat trebuie să trec pe AIO. N-aș fi vrut și poate că n-aș fi făcut-o dacă 9900K n-ar fi trebuit răcit și el. Băi și acolo e atât de silențios încât nu știi dacă pornește sau nu. Acum e activ non stop, pe 14900K.
Așadar, concluzionați voi în comentarii. Ce răcire pe lichid aveți? Deja nu mai contează bugetul, ci să scap de zgomot.
Pheno a zis
Niciodata racirea pe lichid nu va fi peste racirea pe aer, decat la pret, design si luminite. Daca vorbim de sistem de racire pe agent de racire (freon), deja e alta poveste si pret.
Marius Cucu a zis
Da, dar eu răcesc acum cu un cooler pe aer. Cât de când e… un pic stabil. Cald, dar stabil. Dar ideea este că vreau să scap de zgomot. O soluție ar fi aici, dus la 125W.
ice4you a zis
Nici cu racire aia lichida nu scapi de zgomot, pentru ca lichidul ala e racit tot de un ventilator. Eu o singura data am avut asa ceva si dincolo de marketing nu am inteles nimic. Exista suficiente coolere clasice pe piata cat sa gasesti unul ok, Noctua de obicei oferind variante suficient de silentioase si eficiente mai mereu. Ar mai fi Zalman de luat in considerare. Pentru Noctua si compatibilitati, da o geana aici: https://ncc.noctua.at/cpus/model/Core-i7-14700K-1760
Marius Cucu a zis
Nu e problemă de zgomot în load, ci de zgomot în idle… Acum e haosul de pe lume. Mă gândeam la ceva de genul ăsta, dar sunt și eu pe același principiu ca tine. Dacă Noctua e ~500 de lei, mă gândesc că cei 500 de lei pe o răcire pe apă să nu însemne 1 la 1 putere.
Din ce am citit, chiar Noctua ar lansa model nou actualizat pentru LGA 1700 așa că… e cam greu pentru că ceva va trebui pus și pe vechiul sistem ca să pot să-l dau omului.
ice4you a zis
De idle vorbeam si eu, ca in load nu avem despre ce vorbi! 😀
In rest, cand tu vezi un pret la un sistem cu lichid, aproape similar cu pretul unui cooler standard, nu iti da nimic cu virgula?! 😀
Marius Cucu a zis
Fix asta am zis mai sus și eu.
ice4you a zis
Baga mana in jeb, mergi pe Noctua + Arctic Silver 5 si o sa fie ok! 🙂
Marius Cucu a zis
Nu mi se pare un upgrade neapărat, pe modul mă agăț de orice scuză să trec pe lichid.
Marius Cucu a zis
M-am gândit să returnez I9-ul, dar uitându-mă pe statistica asta… parcă prefer să mă chinuiesc un pic.
Aparent, ca să răcești bine un Intel de generație nouă ai nevoie și de un… Contact Frame.
De asta chiar nu știam că există.
ice4you a zis
Exista, dar pentru mine unul nu a prea dat rezultate care sa faca diferenta.
Pheno a zis
Din tot articolul, asta m-a distrat/mirat cel mai mult:
PSU: Super Flower LEADEX Platinum 1600W… De ce nu 2000W, sau 5000W? Ce mai conteaza? Cred ca o sursa de peste 800-1000W este doar o gluma proasta, chiar daca vorbim de 14900K. Cam ce fel de sursa ar fi necesara pentru Gen.20?
Atat testele cat si cele doua sisteme de racire (care nu sunt dintre cele mai competente), nu sunt relevante. Pot sa le compar cu testele psihologice pe care le poate trece oricine. Lucrul efectiv nu e un test, iar performantele CPU si GPU nu vor fi la maxim decat in rare cazuri si pe durate scurte de timp.
Al doilea nonsens mi se pare ideea de susbvoltare din placa de baza, a procesorului. Orice procesor „K” trebuie sa lucreze optim cu sau fara overclock, fiindca tocmai pentru asta a fost conceput. Nu este nici de datoria, nici de competenta utilizatorului, sa amelioreze deviatiile constructive ce apartin producatorului (Intel in acest caz). Daca n-as rezolva-o din racire pe aer, cu o carcasa bine ventilata, as da retur procesorul si mi-as achizitiona un procesor serios de data asta, un i5 sau i7 tot K de gen.14. Raman la parerea ca nu tot ce-i scump e si bun.
Marius Cucu a zis
Pheno, va fi PC de editare, minim 1h pe zi va sta procesorul în 100%.
Pheno a zis
The Asus ProArt Z690-Creator WiFi is an ATX motherboard for Intel’s 12th generation Core processors.
Pe placa asta au testat ei 14900K?
N-au gasit una cu Z790?
Tare ciudat articol…
Apropos de editare. Credeti ca nu veti putea edita cu i5 K sau i7 K, gen.14, fiindca va dura mai mult cu cateva secunde/minute?
Marius Cucu a zis
Ba da, sigur merge și un I5 sau un I7 de generație nouă, însă dacă tot l-am prins la preț bun p-ăsta…
Marius Cucu a zis
Am apelat la linia scurtă, băieții cu overclock-ul de pe lab501 și mi-au zis că nu voi răci eficient pe aer procesorul ăsta. Acum trebuie să văd ce model găsesc.
Pheno a zis
Sa inteleg ca indiferent de sfaturile primite de la toata lumea care are alte pareri despre air vs. wather, oricum era hotarata alegerea? La PC-uri/desktop-uri e ca la medic. E bine sa cereti si sa luati in considerare si alte pareri, dar bineinteles, alegerea va apartine, spre deosebire de zona medicala unde trebuie sa urmati intocmai tratamentul prescris si nu e o alegere personala si subiectiva, fiindca e vorba de viata si sanatate. Un desktop daca moare, moare, nu-i o mare paguba (aia materila nu se pune), fiindca se poate asambla altul. Astept vesti de bine.
Marius Cucu a zis
Meh, una e teoria, una e practica. Dar dacă oamenii ăia au testat întreaga serie… clar au mai multă experiență decât mine. Și eu, după ce testez 2-3 produse dintr-un segment pot avea o părere mai OK. Acum să vedem și ce costuri sunt pentru asta. Nu vreau să dau mai mult de 1000 de lei.
În plus, o gândesc și ca material viitor pentru blog. O să pot compara A cu B.
Uite, de exemplu, aici, de la 80 de grade a ajuns la 60 de grade.
Pheno a zis
Pacat ca nu e compatibil cu 1700… In rest, pare ochios, ca nu degeaba e scump, nu?
Pheno a zis
L-am gasit pe asta care e compatibil si cu 1700 si are doar 31dB.
https://emag.ro/cooler-procesor-gigabyte-compatibil-amd-intel-aorus-waterforce-360/pd/DWTVG9MBM/?
Marius Cucu a zis
Aș face PC-ul Gigabyte :)) 99%.
Pheno a zis
Pai da, mai ales ca sunt fan Intel si Gigabyte. Am uitat sa spun ca mi-am instalat si Contact frame (cel mai mic pret fiindca n-are piese in miscare) pentru 14600K si e asta:
https://emag.ro/cadru-de-contact-pentru-intel-lga-1700-jeyi-mov-intel-12th-13th-14th-gen-cpu-cf-lga1700-jeyi-p/pd/DTS4RPYBM/?ref=fav_pd-title
Marius Cucu a zis
Face diferența?
Marius Cucu a zis
Am conversat toată ziua pe tema AIO și procesoare. Absolut toată lumea din domeniu îmi zice că AIO așa că… rămâne AIO. Probabil că rămân în zona asta cu Gigabyte, dacă tot am placă de bază de la ei și placă video de la ei. Problema pe care n-am văzut-o este carcasa. Va trebui să o schimb și pe aceasta pentru că nu cred că suportă AIO Enermax-ul meu. Aia e, pe asta o să o iau pentru Youtube, să dea bine și acolo dacă tot o schimb. N-am vrut asta, daaaaaaaaaaaaaaar aia e.
Pheno a zis
Am gasit asta. Poate se potriveste ceva de aici:
https://emag.ro/search/brand/gigabyte/carcasa+desktop+gigabyte?ref=lst_leftmore_6415_19
Marius Cucu a zis
Am înțeles că ar trebui să o iau în funcție de AIO. Să văd cât de mare îl aleg.
Pheno a zis
Sa nu faceti greseala pe care am facut-o eu. Mi-am instalat Contact Frame si in ciuda reclamelor de peste tot, nu e compatibil cu procesoarele de generatia a 14-a, desi in descrierea de pe eMAG scrie ca e compatibil cu gen.12, gen.13, gen.14 (socket 1700), iar pe el si in prospectul din cutia in care vine, nu sunt specificate decat gen.12 si gen.13 (socket 1700). N-am apucat sa vad daca raceste mai bine sau mai putin bine, fiindca dupa o instalare a Contact Frame-ului, placa video n-a mai functionat, respectiv nu s-a mai alimentat. Nu am mai avut semnal video nici din placa de baza. Procesorul nu mai facea contact corect cu socket-ul 1700, nici cu, nici fara cooler. Dupa ce-am scos Contact Frame-ul, totul a revenit la normal. Nu aveam nevoie de el. L-am luat doar din curiozitate si dupa ce m-am lamurit, il voi returna zilele astea. Daca si-a instalat cineva Contact Frame pentru un procesor gen.14, il rog sa-mi spuna daca desktop-ul functioneaza in parametri optimi. Eu am i5-14600K.
Fărcaș Gelu Dănuț a zis
Eu vara am răcire pe bere. Se pune? 🙂