logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
carduri revolut

Ce a mai rămas din birocrație

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 26 iulie 2026 3 comentarii

Azi a fost o zi tare mișto, administrativă. E prima zi de după starea de urgență în care am vrut să ies să termin cu dările. A fost o complicație la început de an și am intrat pe TVA obligat forțat pe firmă. Dar deh, cum cu statul nu te pui, te conformezi și plătești. Și te duci la ANAF prima dată și zici: bună ziua, bună ziua, îmi luați și mie banii ăștia?

Nu, programul nu acceptă cu cardul, doar cash. Doamnă, știți, mi-ar trebui o sacoșă.

Ok, mulțumesc, știam că mă pot baza, abia așteptam să vă dau bani cash.

Încercăm la bancă: BT, coadă, triaj, ca pe epidemie. Ne-am speriat de coadă, ne-am dus să terminăm cu alte birocrații locale. Ne întoarcem după 2 ore, sunteți pe juridic, aveți prioritate. Activat internet banking pe juridic, eliminat cel de pe persoană fizică, luat extrasul de cont fizic și bifat cel pe mail. Aparent, trebuia doar o bifă, a avut dreptate Postolachi Dumitru.

Apropo, am eliminat 2 comisioane recurente doar prin simplul fapt că m-am uitat pe extras și-am întrebat. Nu erau mulți, undeva până la 10 lei pe lună, dar dacă-i aduni din 2012 încoace… să tot înjuri BT.

De altfel, rămâne cum am stabilit: unde-s multinaționale, unde sunt proceduri clare, se respectă treaba cu virusul, unde e instituție de stat sau birt de cartier… e posibil să nu dai nici de-un săpun d-ăla, ce să mai vorbești de dezinfectant.

Sper să mai ajung într-un BT abia la toamnă, când expiră cardul și să nu ne mai vedem ani buni de zile.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: ANAF, sucursala banca

Comentarii

  1. Cătălin a zis

    16 iunie 2020 la ora 19:13

    Eu bună parte am fost și eu clientul BT, totuși, nu mai sunt și-mi place extrem de mult la ING. Cât despre dari la stat, poate când ești plătitor de TVA trebuie să dai cash, cand ești PFA/SRL, plătești direct din contul bancar către contul de trezorerie al ANAF-ului de care aparții. Deci, de 2 ani și ceva eu îmi plătesc doar online taxele, atât pe PFA cât și pe SRL, și asta pentru ca mi-am făcut semnătură electronica, văd exact ce și cum pe site-ul ANAF fără ne-am de problemă.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      17 iunie 2020 la ora 07:04

      Se poate plăti TVA din SPV?

      Răspunde
  2. Postolachi Dumitru a zis

    18 iunie 2020 la ora 10:35

    i nu e

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

display telefoane banda

Am testat Samsung Fold 8, zis și pașaportul

Ce am vizitat

Am fost în Nessebar(Bulgaria)

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Un Chromecast fake s-ar vinde la 150 de lei pe eMAG
  • Vasi la Un Chromecast fake s-ar vinde la 150 de lei pe eMAG
  • Marius Cucu la Un Chromecast fake s-ar vinde la 150 de lei pe eMAG
  • Postolachi Dumitru la Un Chromecast fake s-ar vinde la 150 de lei pe eMAG
  • Marius Cucu la Un Chromecast fake s-ar vinde la 150 de lei pe eMAG

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026