Primele impresii despre Sony Bravia 8 II și Philips OLED 820

După experiența miniLED-urilor a venit și experiența OLED-urilor de anul ăsta. Sigur că da, n-au venit toate la teste, așa cum era de așteptat, iar un test la brand acasă, în showroom, nici nu se pune problema. Nota 2 pentru sud coreeni.

Măcar am reușit să fac rost de modele din fiecare gamă ca să pot să îmi dau seama care cum își merită locul. Iar am avut diagonale mici, iar comparate cu cele de 65′ cam iau bătaie. De aceea pun asterix și de data asta. Diagonala primează.

Unboxing-ul și prima instalare au fost făcute într-o vreme foarte însorită ce mi-a dat foarte mult de gândit dacă chiar trebuie recomandat OLED de fiecare dată. Da, îmi place să cred că OLED-ul are cea mai bună imagine, dar dacă o să fie pornit în zilele cu mult soare, nici mama panoului QD-OLED nu îl salvează. Mi-au lăsat miniLED-urile o impresie destul de bună și… mai accesibilă. Vă dați seama că diferă și acolo treburile.

Anul ăsta am văzut așa:

• Philips 910
• Panasonic Z95B
• Sony Bravia 8 II
• am luat contact cu Samsung S95F, dar pentru câteva zeci de minute. Am garanția că e foarte rece, în rest, e exact ce-am zis mai sus

Practic, m-am îmbogățit peste noapte. Puneam de un avans de casă dacă le scoteam pe toate la vânzare.

Față de miniLED-uri am preferat să le țin sub „observație” acasă pentru că vreau să testez mult mai multe lucruri la televizoare. Să pot urmări mai multe filme, plus că sunt modele de 55′, mi-e mai ușor.

Ei bine, lucrurile sunt neașteptat de apropiate, dacă n-ai conținut nou. Am încercat să simulez ceea ce face un om normal, să pornească un Youtube, să urmărească pe cât posibil conținut ușor accesibil.

De data asta Sony excelează, însă are și situații în care alege să facă diferit lucrurile. Pentru că mai toate materialele de pe internet sunt despre cei 4 magnifici: Sony, Samsung, Panasonic și LG am zis să pun și Philips lângă.

Am clasicul panoul mediu la teste și asta în ideea în care o să îmi fac ghidul ăla multi anual ca să-l atașez în articol.

Am observat niște lucruri interesante la felul în care se procesează imaginea. Japonezii de la Sony aleg să redea imaginea un pic diferit. Să o proceseze diferit.

Ca de exemplu, în zonele întunecate, Philips procesează un pic mai agresiv imaginea, în timp ce Sony, mai degrabă alege să pună un pic de granulații.

Culoarea, în schimb, e mai pronunțată la Sony, chiar mai corectă, dacă îmi permiteți exprimarea, asta pentru că vorbim de un QD-OLED mai capabil. Mult mai capabil față de panoul EVO de la LG Display. Își permit să „tragă” de culori.

Pe de altă parte, Philips se duce un pic în comercial. Verdele nu mai e atât de saturat, are un pic de luminanță și îți dă senzația că e aproape la fel de luminos. E imposibil tehnic.

Totuși, comparând QD-OLED cu un alt Philips de anul trecut, lucrurile sunt aproximativ la fel. Adică, efectiv, discuția e nuanțată. E o diferență de 300 de niți și doar în peak, iar pentru că acolo am o diagonală un pic mai mare, de 65′, lucrurile sunt sensibil asemănătoare.

Sigur că diferă procesarea de mai sus, agresivitatea fiecărui brand în parte și nu numai, însă atât LG Display, cât și Samsung Display fac lucruri interesante. Aproape la fel.

Am văzut la conferința de presă din ianuarie a celor de la Philips o chestie foarte tare făcută cu AI, dar din păcate, nu este disponibilă pe modelul primit la teste, ci probabil o să fie disponibilă doar pe modelul superior care… nu sunt convins că o să fie vreun sample în România.

Efectiv, imaginea ia un pop up atât de natural fără a afecta aproape deloc tint-ul de pe skintone.

Astea-s primele impresii, mă mai joc, revin și cu idei noi.

PS Google TV de pe Philips și Sony încă nu mă mulțumește. Lucruri faine, anul ăsta, am văzut doar la TCL pe un procesor mai slab. Tare, tare ciudat! O singură explicație am, TV-urile astea OLED sunt lansate mai târziu, încă mai vin actualizări.