logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
apus malta valleta

De ce să riști să te duci să vizitezi Mexic?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 11 ianuarie 2026 16 comentarii

Deși pare că mă complic de fiecare dată, eu plec de la ideea că voi alege cea mai simplă cale pentru mine. Sau mai ieftină. Până la urmă, erau motivaționalele acelea: cel mai simplu drum e ăla pe care îl știi.

Când a fost vorba despre țări noi, non UE, am încercat să mă documentez pe cât se poate de mult, ca să iau cele mai bune decizii. Nu mă interesează neapărat obiectivele turistice, ci acelea sunt mai mult sau mai puțin relevante, în schimb mă uit să am internet OK, să îmi stabilesc cazarea în linii mari și numărul de zile pentru locație. Condițiile de intrare în țară sunt pe primul plan. A fost un pic de haos cât au fost restricții de pandemie, efectiv, nu știai dacă intri sau nu, dar acolo am prins o experiență și pentru a mă documenta de la sursă.

Totuși, nu sunt cot la cot cu cei care fac travel de meserie, nu știu atât de bine cum stă cu vizele, nu m-am lovit de multe ca să pot vorbi.

Din toată mediatizarea, însă, văd că tot mai mulți se lovesc de treaba asta cu Mexicul. Efectiv, e o loterie să intri sau nu în țară, mai ales dacă ești român.

Se pare că ai noștri au făcut nefăcute pe acolo cu drogurile și… băieții de la imigrări, din Mexic, efectiv iau prin sondaj și interoghează românii sau chiar le refuză intrarea în țară.

Când ești de meserie turist, e nasol că te blochează un pic în activitatea ta. Când vrei să ajungi în vacanță și te trezești că îți sejurul în aeroport, cu nervi de la oameni care au chef sau nu să te primească în țara lor.

De ce ai face treaba asta? De ce te-ai chinui să vizitezi o țară în care nu ți se permite?!

Aruncă un ochi și pe canalul meu de Youtube. Link aici.
RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Vacanță Etichete: America, Mexic, obiective turistice

Comentarii

  1. Bucur Ion a zis

    10 ianuarie 2023 la ora 07:57

    Ce rost are o plimbare asa departe, mergem frumos la Bulgari prieteni nostri si am rezolvat problema de vacanta in afara tarii.

    Răspunde
    • Redoo a zis

      10 ianuarie 2023 la ora 08:51

      Da ce, Cucu mai e om de Bulgaria?!

      Răspunde
      • Marius Cucu a zis

        10 ianuarie 2023 la ora 08:53

        Nu merg în Mexic nici plătit.

        Răspunde
  2. Vasi a zis

    10 ianuarie 2023 la ora 09:12

    Dacă e vreo țară ce mi-ar place să o vizitez asta ar fi Japonia sau Australia. Brazilia, Argentina, Mexic nici să mă plătești.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      10 ianuarie 2023 la ora 09:14

      Nu avem suficienți rinichi pentru a vizita Japonia sau Australia. America de Sud e mai accesibilă.

      Răspunde
  3. Costin a zis

    10 ianuarie 2023 la ora 09:44

    In Mexic nu-i vorba doar despre implicarea romanasilor in traficul de droguri. Autoritatile mexicane au fost alertate de baltareti cum ca numarul de romani ajunsi ilegal in State este in continua crestere. Cum nici Canada nu ne primeste fara viza, Mexicul a ramas singurul vecin prin care se poate ajunge acolo.
    Pe de alta parte n-ar fi exclus nici ca mexicanii sa nu prea digere concurenta externa la saritul pirleazului…

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      10 ianuarie 2023 la ora 09:48

      Nu știu, dar efectiv e loterie să intri în Mexic pentru ai noștri. Totuși, discutam cu amicul ăsta pe care l-am întâlnit în Spania, care e din Mexic, efectiv sunt rupți de realitate, de ce se întâmplă în aeroport.

      Se fac glume strict legate de comunism între ce-a fost la noi și ei. Aparent, Ceaușescu încă e p-acolo.

      Răspunde
      • Costin a zis

        10 ianuarie 2023 la ora 10:22

        Macar prin Ceaușescu la gramada cu Nadia si Ilie Nastase, a mai auzit lumea de Romania.
        Hagi -> last entry.

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          10 ianuarie 2023 la ora 10:23

          Halep?

          Răspunde
          • Costin a zis

            10 ianuarie 2023 la ora 11:23

            In lumina ultimelor evenimente… cam negativ.

  4. Grig a zis

    10 ianuarie 2023 la ora 21:51

    Aștept să se dea liber la SUA fără viză, sper să mai trăiesc până atunci …

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      10 ianuarie 2023 la ora 21:53

      Eh, să fim serioși, viza se obține ușor pentru turism.

      Răspunde
      • Grig a zis

        11 ianuarie 2023 la ora 00:11

        Cine a zis că s-ar mai întoarce?

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          11 ianuarie 2023 la ora 10:33

          Du-te și tu în Canada. Acolo te primesc mai repede.

          Răspunde
  5. Iolanda a zis

    11 ianuarie 2023 la ora 00:00

    Eu visez Marocul. Am înțeles că la ei iei viza pe aeroport.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      11 ianuarie 2023 la ora 10:34

      Era pe listă anul ăsta, dar nu, chiar nu. Deși, poate dacă mai vizitez o dată Andaluzia, să trec de Gibraltar și să merg în Maroc. Dar nu e o destinație pe care mi-o doresc.

      Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

satic a33 poze

Am vizitat Lacul Sătic

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Mi se pare că Google se duce pe copcă în ultima vreme
  • Marius Cucu la Mi se pare că Google se duce pe copcă în ultima vreme
  • Postolachi Dumitru la Mi se pare că Google se duce pe copcă în ultima vreme
  • Marius Cucu la Mi se pare că Google se duce pe copcă în ultima vreme
  • Postolachi Dumitru la Mi se pare că Google se duce pe copcă în ultima vreme

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026