Am ignorat total treaba asta cu căștile. Ani de zile am fost contra lor, ca mai apoi să văd în stânga și în dreapta tot mai multe modele. Cumva, dacă te urci în avion vezi puterea căștilor. Serios, efectiv n-am putut ține niciodată pasul cu ceea ce găsești în avion, cu ce branduri sunt disponibile.
De la modele pentru pretențioși până la modele cu fir, de 20 de lei.
Eu folosesc niște căști de la LG pentru a sta în urechi, cu noise canceling. Sunt foarte ieftine, undeva la maxim 300 de lei și bateria ține suficient de bine. Mai mișto au fost cele de la Oneplus, dar le-am dat cadou surorii și… parcă mi-a părut rău de ele. Erau niște modele faine de tot, stăteau bine în ureche.
Cu LG-urile după mai multe ore încep problemele, te dor un pic urechile.
Ei bine, acasă nu mă ating de ele. Sunt de decor.
Sunt situații în care plec pentru puțin timp în afară și folosesc niște căști de la Sony. Over ear, foarte, foarte tari. Dar nu mereu încap în bagaj, iar dacă plec și hai hui, prin locuri mai dubioase, atrag atenția. Prefer să nu le țin.
Ca nivel de zgomot pur și simplu sunt wow. Noise canceling ca la Sony eu nu am mai văzut. Efectiv, te izolezi de orice copil, de orice zgomot ar putea apărea. Și nici nu trebuie să le dai la maxim. Bine, am mai testat un Sonos, am mai testat Panasonic. Sunt soluții și mai interesante decât cele de la Sony, dar și mai scumpe.
Adaugă un comentariu