În mare, mi-am zis oful în articolele precedente. Evident, cele cu Călin Georgescu au rupt. Am scris articolul la aflarea exitpoll-urilor, dar nu știam ce va urma… că el o să câștige primul tur.
Mi se pare incredibil și e inclusiv vina politicului. Atât de multă scârbă și lipsă de opțiuni nu cred că am avut vreodată.
De prostie eram convins, dar chiar așa Orban să ia peste 20 de mii de voturi când el nu mai candida? Sigur, avem orașe în care au fost votați primari din închisoare… să nu uităm asta.
Uitați cine vă decide viața, într-un fel sau altul. Aș fi vrut să văd din graficul ăla că între 25 și 64 să fie majoritate. Să vezi mai mult interes din partea oamenilor care sunt mult mai conectați la tot ceea ce se întâmplă. Nu am o problemă cu cei în vârstă, dar sunt ferm convins că nici eu nu îi voi înțelege pe cei din generațiile următoare.
Călin Georgescu – cred că a fost o joacă a cuiva acest Putin de pe Temu. Sigur, am mai avut noi perioade în care și o maimuță a fost aleasă împotriva PNL/PSD. Sper că mai țineți minte. Doar așa îmi pot explica prostia unora.
Elena Lasconi – mediocră e mult spus. Ajunge să fie răul cel mai mic într-o situație de rahat. N-o văd ca lider, din păcate. Partea bună este că a luat cu mult peste USR, așadar multe voturi au fost pentru ea, nu partidul ăla spart în 15 milioane de partide mai mici. Mulți n-o să o vadă lider, mulți nu vor vota o femeie că sunt proști ca Becali.
Pe de altă parte, dacă cifrele rămân așa scăpăm de covrigar (să vedem dacă își anunță demisia acum sau după parlamentare). Nu uitați, însă, că PSD a organizat alegerile! Să nu fie surprize până la final.
Turul 2 o să fie greu de tot. Vor ieși mulți indeciși la vot, însă foarte multe voturi vor pleca și la Georgescu de la ceilalți candidați. Numai Simion a luat peste 1 milion.
Repet ca o moară stricată: hai să vedem ce se întâmplă la parlamentare că dacă o să fim divizați și partidele vor face aceleași scoruri o să avem guverne picate 4 ani de zile de acum încolo.
PS Nu pot să nu mă gândesc cât suferă Georgică Simion zilele astea, președintele nostru de scară
George a zis
Marius! Să anunțe rezultatele finale.
Alegerile parlamentare – contează!
ice4you a zis
Cucule, ramai la televizoare si telefoane, creste youtubu ala din balcon, lasa analizele politice si politica pentru ca esti complet defazat de realitati., nu e de tine, crede’ma pe cuvant, ca doar te stiu de mic! 😉
Marius Cucu a zis
Știu că-ți place Rusia, știu, dar uiți ceva că nouă nu se împarte nimic că suntem în UE. Poate să avem un ciubuc mic la reconstrucție, nimic mai mult.
ice4you a zis
Nu faci decat sa confirmi Cucule tot ce am scris mai sus. Multam, dar nu era nevoie si reiterez inca odata recomandarea amical exprimata! 🙂
Cosmin a zis
Subscriu la cele spuse mai sus…
ramai la tehnologie, si la tot ce tine de ea,ca te tii bine…si-mi place ceea ce faci,dar….
politica las-o la nivel de parere personala…
Vasi a zis
Au câștigat primari condamnați la închisoare și care o dată eliberați și-au luat repede funcția de primar, ori alții decedați. Nu mă mai miră nimic. Am văzut sute dacă nu mii de comentarii de la limitați mintali care decid în final soarta unei țări cu comentarii de genul „ultima soluție spre mama rusie”.