Am o problemă pe care n-am vrut să o abordez pe blog din moment ce nu am un copil și nu pot să mă pun în pielea unui părinte.
Se poartă, mai nou, sintagmenele acestea: „sunt tată de fată”, „am întrebat-o pe maică-mea” și tot felul de astfel de lucruri care ar trebui să strârnească emoție.
La Atitudine, pe la începutul lui noiembrie, băieții au făcut pamflet de un text care abia acum a fost preluat de presa națională.
Cel cu penis, cu toate cuvintele care au stârnit revoltă. Așa o fi…
Dar eu am o problemă mare cu cei care își lasă pe Facebook copiii. Chiar și bebelușii au cont de Facebook, dar și cei de 7, 8 ani. Cei care încep să conștientizeze.
Așadar suntem pudici pentru că este un manual, dar îi lăsăm pe Facebook cu toate pițipoancele, cu toate înjurăturile și cu „libertatea oamenilor”?!
Se vorbea acum ceva timp de educație sexuală în școli. Gata? Ne-a ajuns?!
Copile de 12 ani se îmbată în cârciumă și la 13 ani nici nu mai știu numărul celor cu care au fost. Adică vorbim de clasele a 6 a sau a 7 a.
Nu ar fi bună niște prevenție?!
Toate astea fac parte din aspectul general al educaţiei, mai exact din lipsa acesteia în ţara noastră. La noi se face educaţie pentru utilizarea Feisbukului, educaţie pentru folosirea telefoanelor mobile, educaţie pentru comportament mârlănesc pe stradă, se face educaţie pentru tot ce vreai şi ce nu vreai, dar nu se face educaţia care ar trebui. La şcoală se învaţă tot felul de prostii, 90% din ce se predă fiind inutil în viaţă, doar că să aibe şi profesorii cu ce să-şi umple orele de program că să-şi poată lua bănuţii. Că prea puţini sînt cei interesaţi de viitorul odraslelor din bănci, asta e cu totul altceva. Începînd de la educatoare, învăţătoare, profesori şi pînă sus la cel mai înalt nivel, interesu pentru educaţie este doar vorbarie cît mai convingătoare. Practica este însă cea din ziua de azi, cu toate aspectele care apar în presă, la tembelizor, în bloguri. Şi tot noi ne mirăm „oare cum se poate aşa ceva ?!”. Păi se poate. În momentul în care neglijezi educaţia, se poate orice. Şi în loc să evoluăm, de fapt involuăm spre sălbăticie. Mass-media face eforturi desperate să prezinte cît mai multe astfel de „evenimente” de parcă ar face reclamă la aşa ceva şi le-ar încuraja să fie cît mai multe, ca la o competiţie de genul „cele mai…”. Ce ar fi de făcut ? Păi de continuat vorbăria ca şi pînă acum, de lăsat educaţia deoparte pentru că nu aduce profit(!) şi atunci ajungem nişte sălbatici.
E complicat acest aspect, dar mai ales metoda de abordare care trebuie sa fie una naturala, asta depinde si de relatia parintelui cu copilul. Daca este una „scortoasa” adio, copilul tau o sa afle despre sex pe strada sau pe FB, va fi un fel de fruct interzis, va deveni o tinta pentru el, va cadea in plasa unor mituri despre sex pe care le stie orice copil sau adolescent, unii vor avea noroc altii nu si educatia lor sexuala va fi deficitara. Ideea e simpla dupa mina, asa cum am spus si la inceput, o relatie corecta, deschisa fata de copilul tau, trebuie sa-ti aduci aminte ca si tu te-ai confruntat la un moment dat cu aceste probleme si sa incerci sa faci lucrurile asa cum ti-ai dorit, poate la acel moment.
Faptul ca in manuale se discuta despre asa ceva este normal, problema e ca cei care ar trebui sa predea din acel manual evita sa faca asta si chiar sar acele, pasaje, lectii pentru ca nici ei nu au pregatirea necesara pentru abordarea metodica a lectiei respective.
Apoi cunosc un caz haios cand copilu’ a venit acasa la parinti si le-a spus ca a invatat despre penis, iar acestia au facut plangere la inspectorat contra respectivului cadru didactic, a fost o intreaga parodie, asa ca nimic nu ma mira.
In concluzie e mai usor sa lasi copilul de la 3 ani pe PC sa vada anime manga, unele foarte explicite decat sa inveti la scoala despre penis!
În școală, cred că eram în clasa a 7 a. Parcă atunci se făcea anatomie, profesoara ne-a spus că ea nu predă capitolul cu organele genitale pentru că s-ar face mult mișto.
Au trecut vreo 15 ani de atunci. Eu sper că s-a mai schimbat mentalitatea.
Pe lângă asta, eu zic că trebuie instruiți și cei care predau așa ceva. Să poată să pună problema într-un mod în care copilul să înțeleagă exact ce trebuie din lecție.
Eram în parc cu piticul (5+ ani) și la un moment dat se oprește din joacă ca să asculte ce discutau 3 puștani de vreo 12 – 13 ani. Eu m-am oprit și eu în zonă, discret, și despre ce crezi că discutau puștanii?
Despre SEX… și nu despre chestii din acestea generale care mi s-ar fi părut absolut normale, ci cu cine și-au pus-o, cine se f***, pe cine mai au în vizor…
Culmea e că nu păreau să provină din familii care dorm cu toții în aceeași cameră (același pat) în timp ce mami și tati și-o trag.
Așadar, revin la întrebarea din titlu: de ce suntem pudici când nu e cazul?!
Pentru ca … ipocriti !
Adevarul este ca lucrurile serioase nu s-au discutat niciodata la modul serios.Totul este o bașcălie, un pamflet, o distracție! Educația este o chestiune extrem de serioasă și trebuie începută cu noi înșine.Cînd vom avea o conduită adecvată și un discurs acoperit in fapte și copiii noștri vor fi asemeni nouă.Dacă noi îi „abandonăm”pe facebook și alte ,așa zise rețele sociale, să nu ne mire comportamentul lor de mai târziu. Subiectul. cum spuneam anterior este vast, dar începe cu noi și modul nostru de a ne educa urmașii.Aruncând pe umerii învățământului toate erorile și neputințele noastre, căutăm doar niște țapi ispășitori și nu o rezolvare a situației create.
Doamne fereste, cata incompetenta, cum sa puna mai fratilor asa ceva in carti! Copii trebuie sa stie despre astfel de lucruri abia dupa varsta de 12 ani.