Ieri ne-am dat un pic cu bicicleta pe dealuri, o deconectare de câteva ore. Nu am urcat mult pe pădure, dar suficient de mult după o pauză destul de mare. Am zis să fac și eu ceva poze cu telefonul pe care îl am în teste, LG Velvet, telefon de buget. E încă un model testat prin Orange.
Deja îmi făceam idei că o să postez totul, că e fain, dar rezultatele pe calculator nu sunt cele pe care le așteptam eu.
Telefonul are ceva AI ce îți face un HDR, probabil din mai multe poze, ce ar trebui să te facă un „fotoșopist” veritabil. Pe display totul era bine, ba chiar părea că bate un Note 9. Am zis wow.
Ajung acasă, pun pozele în calculator, încep să dau prin ele, să văd ce face și dezamăgire maximă.
În plus, telefonul salvează în formatul HEIC HDR-urile și nu am scăpat fără conversie.
Altfel, am nimerit o panoramă foarte ok dacă ne raportăm la un telefon.
Pe timp de noapte meh, nu poate nici măcar cu expunere lungă. Ăsta este nivelul unui telefon de 3000 de lei.
Costin a zis
Absolut superba poza canalului de irigatii chiar daca-i putin cam tipatoare.
La ce rezolutie a fost facuta? Eu am salvat-o la 2000×867.
Marius Cucu a zis
El procesează așa. Panorama o face JPEG, pe restul… încă mă uit de un convertor pentru HEIC ca să nu pierd din calitate. Pe MAC ar fi fost mai simplu.
ice4you a zis
Faina panorama, dar raneste crancen ochii prin suprasaturarea culorilor si contrastului, o smecherie tipica folosita inca de la sapuniere, pentru a acoperi alte minusuri.
In rest … camera de telefon. Atat.
Marius Cucu a zis
Meh, sunt și camere de telefon mai bune. Mă gândesc serios la P40 Pro că tot e în același buget, poate un pic mai sus, dar net superior la cameră. Asta dacă mă voi descurca fără servicii Google. Deja am migrat de pe gmail pe outlook ca să fiu cât mai puțin dependent de Google.
Asta e singura poză decentă, practic, panoramă, în teorie cu ceva mai multe poze față de una clasică, restul, deși arătau foarte tare nu se ridică la nivelul pe care îl vreau. Camera telefonului cred că ar putea să ridice fără probleme la nivelul telefoanelor de 2000-2500 de lei. Nu 3000+. Probabil că o să îi scadă prețul asta dacă nu iese LG de pe piață înainte. 😀
ice4you a zis
Magazinul ala de aplicatii al lor devine interesant cica, au migrat foarte multe aplicatii deja si inspre el, treptat va deveni o alternativa tot mai ok. Eu unul nu sunt depedent de absolut nimic …:D
Am vazut si camera de pe P40 PRO si da, cred ca e cea mai buna la ora asta.
Marius Cucu a zis
Da, iar ce-am testat până acum e mai mult ca decent, din punctul de vedere al camerei, cu tot cu artificiile lor. O să văd dacă iau săptămâna viitoare ceva în teste pentru un weekend prelungit și poate o să rămân la el. Vedem. Nu știu dacă-s diferențe atât de mari între simplu și Pro, pe cameră. Zoom-ul oricum nu-l folosesc, sper să dispară de pe telefoane!
ice4you a zis
Eu am un pic de zoom optic la al meu, e chiar ok pentru la nevoie si e ok sa fie acolo … dar atat.