Primul job serios a fost nașpa din punctul de vedere al activității. Eram fie în mașină, fie prin școli, niciodată nu era rutină și sub nicio formă nu puteai să faci și altceva. Eram doar focusați să terminăm treburile și să ajungem cât mai rapid acasă. Era echipă de 2 și… chiar terminam destul de repede lucrurile. Nu se fuma, nu se pierdea timpul, doar… muncă și acasă.
Când am trecut la presă lucram 14 cu 14 zile. Sau 7 cu 7, după caz. Asta la început. Din alea 7 zile, în weekend, se trăgea chiulul serios. Întâi prin somn, filme, apoi… abia dacă se făcea prezența. Serviciul perfect. Bine, asta când erai plătit… Dar deh, nu mă interesa atât de mult pentru că eram pe acumulare, eu învățam acolo pe banii altora.
Mai apoi am schimbat lucrurile și-am trecut la cârmă, ca să zic așa. Serviciul ăla a însemnat lucrat în paralel cu ce se întâmpla pe bloguri. Aveam un laptop pe mixer și din când în când mai coordonam și alți 7 inși. Dar dimineața, de acasă, lucram pentru bloguri, iar seara, până aproape de 12 noaptea eram la normă.
Așadar, 3-4 ore bune erau pentru site-uri, iar apoi o pauză de 15-20 de minute sau chiar o oră și după o rupeam spre serviciu. Din cele 8 ore, efectiv aveai 5 ore de muncă. Sigur, erau și perioade de intermediere sau zile pline, dar de principiu, butonam maxim 4-5 ore pe zi. Dar am și optimizat procese, la început mutam un platou în 15 minute, iar în ultima perioadă în nici 6-7 minute reușea un singur om să rezolve lucrurile pentru următoarea emisiune. Când am călcat prima dată acolo stăteam 4 oameni în 15 minute.
Trecând de partea cu năpădit amintirile, dacă nu aveam somnul de zi, de la 13:00, cu siguranță aveam somnul de seară de 15 minute sau mai mult.
Pur și simplu funcționa ca o resetare. Și da, partea asta de creație, cel puțin la mine funcționează ciudat: stres cât se poate de puțin, odihnă pe cât se poate de mult.
Acum am și programatori prin zonă. Nu d-ăștia închipuiți ca mine, ci oameni care din asta trăiesc. Aud tot mai des de power nap. Acele 15 minute de resetare de pe timpul zilei.
Eu încă le practic și mă oftic că în perioadele în care am foarte mult de muncă nu reușesc să le pun în practică. Adică nu cred că e placebo, dar creierul se relaxează tot mai mult. Bine, programatorii de care vorbesc eu sunt pe modul work from home.
Acum că mă gândesc bine, cred că treaba asta m-a ajutat destul de mult și în plecări. E un antrenament și ăsta pentru a putea dormi în tren, în avion pentru a te „reseta”.
Aparent, au început să fie și studii făcute. Uitați aici niște menționări de la NASA, germani sau chiar Harvard. Pe aici citesc că unii aleg să doarmă inclusiv în mașină. Sper că sunt doar cei cu TIR-uri, altfel să dormi în mașină… mi se pare complicat.
Nu am găsit studii, dar parcă spaniolii își fac siesta prin somn. Acolo parcă totul e dus la extrem, dar mă gândesc că din mai până în august acolo nu prea ai ce căuta pe timpul zilei afară, pur și simplu vine natural siesta.
Spaniolii, italienii și greci au siesta. La ei se închid cam toate între 13 și 16. Mie mi se pare un program sănătos. Eu am lucrat și la stat și la privat și înainte și după 89.
Lucrurile au luat o întorsătură nefastă.
La privat am avut o experiență șocantă. Trebuia să stai la muncă chiar mai mult de 8 ore, chiar dacă nu aveai ce face.
Asa au aparut oamenii noi, adepti ai Whatsapp-ului si workaholici.
Unii se pot regasi in clipul de mai jos:
Sper ca merita efortul (sau nu)
Când mă gândesc că atunci când eram inginer de drumuri și lucram în proiectare au fost sâmbete sau duminici când plecam acasă a doua zi dimineața să mă schimb și să fac un duș… 🙂
De peste 10 ani de când sunt freelancer lucrez de acasă. Primii ani am lucrat mai mult noaptea, dar în ultimul timp nu prea o mai fac aproape deloc. Nu moare nimeni dacă opresc promovarea site-ului clientului până a doua zi.
Mai am mai puțin de 5 ani până la pensie, dar vreau să lucrez și după aceea cât mai pot, nu mă văd stând degeaba, mai ales că băiatul meu va avea nevoie de ajutorul meu (dacă acum are 15 ani, atunci va fi student, sper).