Ori îmbătrânesc, ori ceva se întâmplă cu mine. De curând, un amic m-a rugat să îi înregistrez câteva momente vechi, de pe film. Bandă d-aia de pe vremuri proiectată pe un perete alb și cu emoții din comunism. Amintiri!
Știind tot contextul cu oamenii care nu mai sunt din filmare pur și simplu ți se face pielea de găină.
Încercam să merg mai departe și să mă gândesc cât de importante sunt pozele și cât de puțin preț pun oamenii pe ele. Sau filmările, evident. Acestea erau un soi de filmări. Vă dați seama de calitate, de ce era acolo, dar e prea puțin important când ai o fracțiune de secundă cu X-ulescu care nu mai e.
În contextul în care social media este omniprezentă și s-a democratizat atât de mult realizarea de imortalizări lucrurile astea cumva s-au pierdut. De fapt, cred că ne-am obișnuit cu ele. Se fac atât de multe poze și filmări încât ne facem realități separate.
Mi se pare incredibil impactul pe care îl au amintirile. Nu zic decât atât: faceți poze cu cei care sunt în viață. Nu știi când le faci pe ultimele 🙂
Altfel, fără nicio legătură cu ce am scris mai sus, am dat de niște informații din 2016, de când încercam să asimilez lucruri de la calibratori. Doh, cât de multe informații am acumulat între timp și cât eram pe dinafară.
Unele momente ne rămân în memorie mai bine dacă nu le surprindem cu camera…
Sau există și varianta în care, făcând o poză, îți aduci aminte de un moment pe care l-ai trăit alături de o persoană care nu mai e printre noi, dar dacă n-ai fi văzut acea poză, nu ți-ai fi adus aminte de acel moment.
Multe generații de copii au crezut cu dispozitive, inclusiv eu 🙂
Acum nici în muzeu nu le mai găsești. și probabil pentru copiii zilelor noastre nu ar reprezenta ceva decât „praf”