E un pic dificil să faci schimbarea de la flagship la telefon de buget. Când ai în paralel atât un telefon de buget, cât și unul de top vei observa diferențe. Încerc mereu să las așteptările mai jos, la fel cum sper să îmi iasă din minte să mai compar flagship-urile cu aparatele foto. Să fim mai pozitivi, zic.
Folosesc de jumătate de an vivo X80 Pro și cred că e alternativa perfectă la brandurile cele mai vândute de la noi. Astăzi am zis că trebuie să testez și varianta Lite a telefonului, un model ce se încadrează destul de mult în categoria telefoanelor de buget, cu un pic de pretenții pentru cameră. În trecut, cei de la vivo au încercat să se poziționeze diferit și să scoată telefoane cu cameră de selfie bună, în timp ce cele de pe spate erau lăsate pe planul 2. Mă bucur că le-a trecut și că de data asta s-au focusat mai mult pe camerele de pe spate pentru că nu toată lumea face selfie-uri și atât.
Ca specificații avem:
- android 13
- procesor MediaTek Dimensity 900
- 8GB RAM + 8 GB disponibil pentru RAM cache
- interfață FuntouchOS
- baterie 4500 mAh
Din punctul de vedere al aspectului, vivo au făcut mai mereu telefoane OK. Poate prima serie nu a fost chiar pe placul meu, însă an de an au îmbunătățit lucrurile. Modelul de față arată foarte bine și mi-ar plăcea chiar și la flagship să meargă pe margini drepte. Eu unul nu mă pot obișnui cu telefoanele curbate. Vivo x80 Lite chiar arată bine și se simte premium în mână. Spatele este din plastic, dar nimic deranjant, nu lasă amprente, e ceea ce trebuie. Țin minte că au avut perioade în care au testat ceva materiale lucioase, cu amprente și nuanțe nu tocmai reușite. S-au dat pe „brazdă”.
Eu l-am folosit fără husă în perioada asta și mi s-a părut fain.
Ce nu mi se pare chiar wow este faptul că este un „bumber” pentru camera de selfie destul de mare, iar lateralele sunt destul de late. Dar niciun brand nu oferă mai mult în categoria asta de preț.
Cameră
- cea principală e wide de 64 MP cu f/1.8 PDAF și stabilizare optică (OIS);
- camera ultrawide (16mm, unghi de 120 grade) de 8 MP cu f/2.2;
- camera macro de 2 MP cu f/2.4.
Cum știți, prefer să vorbesc mai mult despre camera telefonului. Cred că în categoria aceasta de preț se descurcă foarte bine. Evident, nu am pretenții extraordinare de la ei: să ai o cameră de ultrawide identică cu cea standard, să ai o cameră de zoom care să rupă gura târgului. Le avem acolo, dar e de la sine înțeles că este un telefon de buget.
Mi s-a părut ciudat că distanța focală de la care poți face poze e destul de mare. Eram obișnuit să mă pot apropia mult mai mult de subiect. Partea tare este că decupează foarte bine pentru un telefon din categoria asta de preț, inclusiv la selfie-uri. Mă așteptam să îmi facă aberații la păr, dar nu, e totul în regulă. Sunt lucruri făcute software, dar e totul așa cum trebuie.
Altfel, pe timp de noapte își arată limitele. E drept, nici eu nu l-am pus la treabă în condiții ușoare. Eu zic că vă puteți baza pe camera standard când vine vorba de poze de noapte.
Per ansamblu, în condiții de lumină bună telefonul face treabă foarte OK pe cameră. Ar fi fost de testat și cum se comportă pe lumină puternică, cum știe să facă HDR-ul, însă pe timp de iarnă abia am prins câteva ore cu un pic de soare.
Pe video recunosc că m-am obișnuit cu tot ceea ce înseamnă flagship. Imaginea este OK, însă stabilizarea este bună doar dacă stai pe loc și încerci să o controlezi.
Software
Aș include aici faptul că telefonul nu este chiar nou pe piață, iar acesta a venit inițial cu android 12. Eu l-am testat cu android 13 și nu am avut probleme de niciun fel cu el. Ce nu îmi place este faptul că vine cu destul de multe aplicații preinstalate: Facebook, Tiktok, Linkedin, una dedicată producătorului. Partea bună este că poți să le dezinstalezi instant.
Cât despre senzorul de amprentă, ei au făcut o chestie foarte tare la varianta Pro. Când m-am întors pe un senzor afișat pe ecran, mic, parcă m-am întors în timp. Nu am avut probleme de deblocare, chiar e foarte rapid, dar e ciudat să te întorci la ceva mai slab.
Sunetul cred că poate fi îmbunătățit. Da, este OK pentru nivelul lui de preț, dar ar fi fain ca vivo să aibă un pic mai multă atenție de sunet.
Baterie
Bateria telefonului este de 4500 mAh. Cum ziceam și în articolele precedente, încă de anul trecut telefoanele non flagship au o autonomie foarte bună. Treci ziua fără probleme cu ele.
În principiu, telefonul ar trebui să se încarce la 100% într-o oră.
Am testat vivo X80 Lite
Păreri Pro
- camera standard e interesantă, iar cea de portret e chiar foarte OK
- destul de rapid
Păreri Contra
- sunetul este mono
- bootloadere
Am auzit un cuvânt nou: telefon cinstit. Cam așa l-aș numi, efectiv îți faci treaba cu el fără probleme.
Alexje a zis
Imi place cum arata, iar daca ii mai puneau o camera arata ca un iPhone 14 pro max. Pretul e foarte foarte bun, dar acum nu-mi pot da seama cum se misca in comparatie cu A52 meu. Nici la poze nu-mi pot da seama de aici de pe blog daca e peste. Probabil tu poti sa iti dai seama de diferente mult mai bine. Iar judecand dupa anul lansarii, are aproape tehnologie cu 2 ani mai noua banuiesc.
Marius Cucu a zis
Da, ei și OPPO sunt OK pe design. Nu am testat decât A53. Samsung procesează ceva mai comercial, iar stabilizarea pe video e ceva mai OK.
Acum nu știu ce să zic: Exynos versus MediaTek… E mult de discutat.
Perfu a zis
Are niste specificatii foarte ok , face poze foarte ok si ca pret este un best buy
Marius Cucu a zis
E și lansat de ceva timp. A plecat cu peste 2000 de lei, acum e la prețul corect.