Am avut ceva nebunii cu VPS-urile și am vrut să reinstalez. Mai exact, cu unul de la newhost, pe care am făcut ceva teste. Se pare că treburile s-au modificat pe acolo și lucrurile nu stau tocmai roz.
Da, tehnologia este OpenVZ și mi-am asumat asta știind că pot face overselling. Cred că în zona asta suntem. Până la urmă, am la Chroot fix cu aceleași specificații, iar serverul funcționează fără probleme. Undeva cred că e o „bubă”.
Acum sunt în dubii dacă să îi păstrez, la modul să trec pe varianta Xen, cu aceleași resurse.
Între timp, am mai întrebat în stânga, în dreapta, și am revenit la romarg. Dacă înainte aveam shared, acum am ales un VPS pe la vreo 5 euro, cât să țină ceva site-uri de toamnă. 🙂
Aparent, treburile nu s-au schimbat pe la ei. Doar interfața. La modul că au proceduri și îți răspund la program. La firmele mai mici e cool că se mai trezește cineva să îți răspundă și noaptea, eventual și câteva task-uri rapide, dacă e cazul. E fain așa, îți dă senzația că ești acolo, că ești important.
În rest, am observat că serverele se mișcă foarte bine, iar în perioada următoare o să testez și uptime-ul. Probleme n-am avut pe shared din punctul ăsta de vedere, doar că voiam ceva mai mult, la momentul acela.
Trebuie să reîncep să fac lucrurile pe termen mai lung. Am luat pe 3 ani de zile, vreau să scap de stresul facturilor. Plătim în avans, configurăm și mergem mai departe. 🙂
PS Ca o comparație oarecum inutilă: la newhost am configurat în jumătate de zi, aici nici n-am terminat articolul și toate-s gata.
PS2. Digitalocean, aruba, newhost, chroot, tlh, romarg aici avem. În toamnă voi renunța la unul de la choot și diversificăm. Vedem pe unde.
vasile a zis
Esti diversificat nu gluma! E si bine, e si rau, ai optiuni!
Marius Cucu a zis
Doar că romarg mi-a sugerat că openvz-urile mele erau praf. Așa că voi trece pe mai mult că… pare că se poate mai bine. 🙂
Zboară ce am acum la romarg, bine e și serverul mai gol, dar oricum…
vasile a zis
In ce sens, mai mult ce?
Marius Cucu a zis
Oricât aș optimiza, nu ajung la nivelul serverului pe care l-am luat acum.
Interogările se fac mult mai rapid.
vasile a zis
Depinde ce are in spate serverul fizic, virtualizare, platforma hardware, la noi nu prea gasesti enterprise, doar la nivel declarativ, in rest sh-uri si home, platforme vechi, e posibil sa fi avut noroc 😉
Marius Cucu a zis
Tot ce este posibil. Nu mă interesează extrem de mult ce e în spate, vreau să văd că site-urile se încarcă rapid. Iar de acum o să încerc să las cât se poate de mult OpenVZ în urmă. 🙂
vasile a zis
Nu mi-a placut OpenVZ niciodata, bine pentru inceput merge da mai tarziu cand exista activitate o virtualizare buna e qemu-kvm, da nu prea gasesti la noi sau daca gasesti se apropie de un dedicat… sau poate nu stiu eu 😉
Ce bogomips ai?!
Marius Cucu a zis
Oricum ar fi, mie mi-a fost mai bine decât cu un shared. A fost o evoluție. Pas cu pas, cică. 🙂
Apropo, mi-a zis cineva pe Facebook că nu înțelege nimic din ce vorbim noi aici.
vasile a zis
Pai si de ce nu a intrebat aici daca are nelamuriri, sa citesti aici si sa scrii pe FB, da bine cum ziceam eu sunt din alta epoca… de aur.
Am completat dupa la comentariul anterior, ce bogomips ai la vps?!
Marius Cucu a zis
La care din ele? Ăsta de la romarg?
Am mulți așa cărora le e rușine să scrie pe blog, dar îmi scriu în mesaj privat.
Marius Cucu a zis
4799.99 față de 4266.60 de la chroot. 🙂
vasile a zis
Asta de la romarg, de zici ca merge mai bine.
Fata de shared orice e mai bun in teorie, acum depinde, am vazut site wp pe shared la HostGator cu 250k unici pe luna care mergea uns, cum ziceam, sunt multe chestii care conteaza.
Nu mai scrie nimeni pe blog, asa deci, vor consultatii in particular, adevarul ca esti si fioros aici! :)))))
vasile a zis
Valoare mica, procesoare i3 sau i5, nu mai zic de generatii, acum ce-mi vine in minte un i7 2600 are 6800 daca tin minte bine! Cum ziceam mai e mult pana departe, 5 euro dai, 5 euro face!
Marius Cucu a zis
Ei se laudă cu așa ceva.
Grande Bogdan a zis
Am vazut ca au inceput sa raspunda si la tichete cei de la romarg.
Cam in 1 – 3 ore in cursul saptamanii primesc un raspuns.
Am deschis si duminica la ei un tichet si am primit doar un raspuns, asteptand ziua de luni pentru o rezolvare.
Eu folosesc wordpress si am vazut ca site-ul se incarca mai bine de cat la alte firme de hosting cu care am mai lucrat in trecut.
Mălin a zis
Îți mai dau eu unul la Chroot dacă vrei. Stă idle de la Black Friday-ul de anul trecut ?
Marius Cucu a zis
Am 2 la ei.
Marius Cucu a zis
Experiență proaspătă cu Romarg.
– (pe chat) Bună Seara, nu îmi funcționează X server. Sunt probleme pe rețea? Nu am ping, iată traceroute, iată chestii.
– Salut, nu oferim suport pentru VPS-uri unmanaged. Eu sunt lvl 1, dați ticket la L2, L3.
– Stați un pic, e nefuncțional. E vreo problemă majoră, e punctuală? Nu puteți întreba pe ceilalți colegi să știm și noi? Nu, dați ticket.
Până să caut informațiile despre client ajung pe un status.romarg și întreb pe chat dacă poate fi problema asta. A zis că nu știe, dar că poate.
Dau ticket cu ping-uri, cu tot ce trebuie și nu răspunde nimeni vreo oră. Văd telefon pe site, sun, le dau detaliile și îmi spun că e posibil să migreze serverele. Vineri, pe zi, maxim seara, la 20:00.
– Păi cum e posibil să migrați serverele la ora asta, fără anunț?!
– Păi am anunțat pe status.romarg
– Dar nu era mai bine să faceți migrările noaptea?
– ĂĂĂ, păi ăăă, nu știm.
Aia e, revin, luăm site-urile și le mutăm la Digitalocean. 🙂