Parcă știam eu de ce îmi cumpăr hub de încărcare. O să bag toate tâmpeniile la încărcat. Zilele trecute am filmat, și ca de fiecare dată după 25-30 de minute de 4K lui Sony A7IV i-a trebuit niște pauză. Nu foarte multă, nici măcar 3 minute, dar tot s-a oprit treaba.
Cum azi mă gândeam la nemurirea sufletului am intrat pe Aliexpress la shopping. Nu știu cum a făcut universul să-mi scoată în cale un banal ventilator.
Dap. Iei aparat foto de 14000 de lei (acum e mai puțin un pic) și trebuie să mai iei și ventilator separat. Tot la Ulanzi l-am găsit. La noi iar îți dă cu virgulă prețul.
Aparent, sunt 2 versiuni disponibile: eu am luat-o pe cea nouă, semn că băieții au regândit sistemul.
N-o fi chiar o șmecherie să atașezi ventilatorul și pare chiar practic. Adică, exact cum ziceam mai sus, nu a fost nevoie de mai mult de câteva minute pentru a se răci complet.
Ar fi tare ca asta să fie rezolvarea că tot vine căldura. E singurul minus pe care îl găseam la aparatul ăsta și da, n-am o problemă dacă e detașabil pentru că nu am nevoie mereu de răcire suplimentară.
Revin cu impresii la cald.
Adaugă un comentariu