Ori de câte ori postez ceva despre trenuri vine cineva să îmi combată treburile cu… argumentele fiecăruia. Cu percepția fiecăruia.
În toată Europa, atât cât am reușit eu să vizitez, în principiu, am făcut-o cu transportul în comun. Și am văzut că funcționează treaba destul de bine.
Să fac un pic de context. Am condus mașina încă din copilărie, tractor pe câmp încă de când am ajuns la pedale, iar la 19 ani am luat permisul. Pe acolo. Având acces la mașină de mic… nu am mai fost disperat să obțin permisul fix la 18 ani.
La 19 ani am avut job care a însemnat să fac câte 200 de km pe zi prin Prahova. Se fac 15 ani de când am permis și… stau cu mașina la scară pentru că nu e neapărat utilă pentru ceea ce fac eu. De aceea, în ultimii ani, are undeva la maxim 10 000 de kilometri asta pentru că a mai fost și dată doar ca să facă kilometri. Să nu fiu nevoit să o bag în service pentru că stă.
Comand online
În principiu, mai tot ceea ce înseamnă cărat o face curierul. Îi știu pe cei de la Fan, pe bătrânelul de la Sameday. Toată lumea cară la nevoie, în principiu, neperisabil. Unde e nevoie de ceva mai rapid, iau ghiozdanul în spate și dau o tură la Lidl. 10 minute de mers pe jos dus, 10 întors, mă mișc un pic, mai pierd o oră în Lidl sau Kaufland(efectiv, sunt în același loc) și mă întorc.
Ați zice OK, dar dacă ai nevoie să cari ceva?!
Sigur, am cărat înainte de revelion 3 camere. Aproape 100 de metri de dulapuri, accesorii, tâmpenii. Nu vreți să știți câte pot fi într-un studio foto. Ce să vezi, am mers 10-15 ture dintr-o parte în alta. Cu dubă, cu mașina mică n-aș fi reușit niciodată, probabil acum încă făceam ture.
Tren versus mașină
Cineva, cel de la începutul articolului, mi-a spus că este scump să mergi cu trenul.
Să presupunem că nu aș avea mașina. Sigur, putem spune că este un fier mai ieftin decât… telefonul pe care îl am în buzunar. Cât un sfert de aparat foto. Așa că am făcut niște calcule în mare, dacă chiar este mai scump un drum spre București cu trenul.
Cât costă un bilet spre București?
Din Ploiești costă între 9 lei și 25 de lei, în funcție de confort și durată. Cel mai rapid un tren ajunge în 37 de minute. Oficial, neoficial, face 47 de minute. Cel puțin, asta mi-e experiența. Vedem ce va fi la sfârșitul anului când vor veni trenuri noi.
Dus întors avem un maxim de 50 de lei. Mai pun de la mine încă 15 lei pentru transport în comun, deși eu în oraș merg pe jos. Fac mișcare, am maxim 20 de minute până la gară… pe jos. De la Gara de Nord mai bagi un metrou sau transport în comun dacă e nevoie.
Mulți fac calcule ca un cal la căruță. Nu se uită în stânga, în dreapta. O mașină are costuri directe și indirecte.
Costurile directe sunt:
- 20 de lei pe electric, 80 de lei pe combustie. Mai punem și un 10 lei pentru parcare. Asta dacă mergem total la consum.
Costuri de amortizat:
- consumabile: cauciucuri, revizii, rovignetă, inspecții, asigurări(poate chiar CASCO), inclusiv costurile mașinii cu achiziția, mai nou și parcarea în fața blocului
Mai are rost să facem calcule exacte? Mie mi se pare că, dacă sunt 2 persoane în mașină tot nu este avantajos să mergi cu mașina. Când sunt 3-4 persoane… lucrurile sunt discutabile. Dar și așa, câte mașini cu 4 persoane ați văzut în ultima vreme pe stradă?
Să mai pun și riscuri? Nervi? Oboseală? Ia mergeți de minim 2 ori pe săptămână câte 3 ore pe zi în trafic, mai aveți chef de ceva a doua zi?! (am prieteni navetiști cu mașina – după serviciu și trafic nu mai sunt buni de nimic) De giboni în trafic? Și da, am destul de multă experiență și sunt calm la volan, anticipez ce face și al 2 lea din față și știu că dacă mergi legal șansele să pățești ceva sunt mici. Dar riscurile mai mari sunt să ardă un tren decât să pățești ceva la un accident de… tren.
Și dacă mă uit și în curtea proprie: pun mereu niște căști, pun un laptop, niște gadgeturi cu care pot să monitorizez o campanie, să fac un text, să dau un mail.
În loc să promovăm ideea că 1-2 persoane pot alege să meargă cu transportul în comun noi blamăm treaba asta. În loc să gândim că… până și o mașină în minus, cu o persoană în ea înseamnă trafic mai puțin inclusiv pentru… hateri.
Gata, mă apuc de dat mailuri. De mâine iau mașini la teste.
Redoo a zis
Ai încercat cu bicicleta? Am auzit că e mai ieftin decât cu trenu și e și eco.
Marius Cucu a zis
Trotinetă.
Andrei Bucur a zis
Fix asta a fost discutia mea de ieri cu niste colegi. Vorbeam despre faptul ca mai bine ne concentram pe trenuri va autostrazi ca poti merge electric, e mai sigur si ieftin si pentru pasageri.
Nu credeau, le-am zis ca in Italia faci 250 km cu 7-8 euro in maxim 2 ore. Nu m-au crezut pana nu le-am aratat preturile la trenord
Marius Cucu a zis
Italia e un caz fericit, Spania, de exemplu, e mai scumpă cu trenul. Plus că italienii au pornit cu trenurile deeeee ani buni.
Postolachi Dumitru a zis
Cucule nu ai mașina care trebuie și ignori un singur aspect… cu o mașina corespunzătoare, 4 – 5 persoane în mașină e mai ieftin decât cu trenul… doar dacă te plimbi singur ai șanse să ieși mai scump.
Marius Cucu a zis
Hai sa ne uitam pe strada. Câte mașini pline sunt? Eu la semafor vad 1, maxim 2 persoane.
Postolachi Dumitru a zis
Eu mă uit în curtea mea, pardon, în mașina mea și suntem 4 persoane tot timpul + portbagajul plin de cumpărături de 2 ori pe săptămână.
Am și pe aici, în plan local aproximativ aceeași discuție: cu transportul local e mai ieftin, 4 lei/călătoria, valabilitate bilet 60 de minute sau abonament lunar metropolitan 150 lei/lună valabil pe toate liniile din zona metropolitană Brașov.
Boierie ar spune unii, doar că NU… eu personal am costuri mai mici cu mașina, un hybrid care-mi ia doar 3 litri la sută în medie, că la sub 70 km/h intră automat pe electric, iar confortul este incomparabil: în 30 – 40 de minute îmi duc copii și nevasta la grădiniță, școală și servici… cu transportul metropolitan trebuie să ne împărțim pe din două, unul cu un copil, unul cu un copil și pierdem vreo 60 de minute.
Alin Azoitei a zis
Asa si este. Sunt multe tari in Europa unde trenul este mai scump decat cu masina. Simplu: ptr ca poti sa ajungi mai repede si sa aiba un confort bun sau foarte bun.
Cred ca, dintre toate, cel mai importat este: timpul.
Marius Cucu a zis
Nu ne raportăm la cele cu 250 km/h. Astea de oameni săraci unde suntem limitați la 130 km/h.
dant a zis
Un calcul banal, o familie formata din 3 persoane care vor sa mearga la mare din Timisoara pana in Eforie Nord. Conform site de bilete au un cost total de 900 lei doar dus si 20 ore drumul. Adica 1800 lei si 2 zile pierdute din concediul tau.
Daca mergi cu masina faci in 9-10 ore drumul. Deci daca pleci la 5 dimineata, dupa-masa esti pe plaja. Consumi dus-intors aprox 120 l de motorina, adica 900 lei.
Nici in 2 nu iesi mai bine cu trenul.
Dar fiecare cu comoditatea lui. Eu unul nu as rezista 20 ore in tren, in mirosurile acumulate timp de 20 ore, pachetele cu mancare… daca mai esti si fumator …
Andrei Bucur a zis
Depinde de rută și de țară 🙂
De exemplu Iași – Galați face 4 ore, fix cât trenul. Costă 80 lei dus și 80 întors.
Cu mașina probabil aș consuma de vreo 200 lei pentru 500 km dus-întors.
Dar, se adaugă ideea de lejeritate, fără stres în trafic etc
Marius Cucu a zis
Banal, dar nu majoritar.
Postolachi Dumitru a zis
De la Timișoara la Constanța nu faci cu mașina 9 – 10 ore nici în cele mai frumoase vise… dat poți încerca.
dant a zis
Depinde de ziua cand pleci si cand te intorci. PLecat duminica la 5:30, si am ajuns la 14:30 aprox. M-am intors luni cu plecare la 6:00 si am ajuns pe la 15:00.
Google zice am facut 8h 10min, nu stiu daca chiar imi arata corect timpul in timeline, dar eu tin minte ca am facut cam 9 ore.
finch a zis
Cred că discuția merge pe premize incorecte. Comparați costul biletului de tren/autobuz doar cu costul carburantului. Pai și costul mașinii, incluzind întreținerea unde e? Sau aveți mașina făcută cadou? Se vede că nu prea înțelegeți cum funcționează treaba asta cu costul unui serviciu, produs.
Calculați un cost mediu pe suta de km la tren, probabil că e invers proporțional cu distanta parcursă. Apoi calculați costul mediu pe suta de km la o mașină, incluzind prețul mașinii, consumabilele, carburantul, timp de 10 ani sa zicem. Împărțiți la 150-200k km. Cum sta treaba? E mai scump trenul?
20000 euro o mașină, să zicem, in 10 ani ai 2000 euro pe an, faci 20000k? Bun, înseamnă 10 euro la 100km doar costul mașinii. Deci 50 lei la sută e doar mașină. Carburantul e inca 50. Deci deja costa 1leu/km cu o mașină de clasă mică/compactă acum, că la 20k euro nu mai iei ceva compact decit cu greu. Plecați de aici.
Marius Cucu a zis
Ai sintetizat ideea articolului. ?
dam167 a zis
Dacă e transport în comun e normal să fie mai ieftin per km. Dar calculul tău n-are nici o relevanță, pentru că oamenii folosesc zi de zi mașina aia, nu doar pentru drumul pe care l-ar face cu trenul. Dacă zi de zi ai face aceleași drumuri, și alea ar putea fi făcute cu un mijloc de transport în comun, da, merită comparația, dar dacă faci 10k km pe an cu mașina și 2-3k cu trenul ce rost are? În România nu folosește nimeni mașina pentru că e mai ieftin, ci pentru că sunt multe cazuri când e mult mia comod sau nu ai altă variantă.
Apropo, 15-20k cu mașina pe an e mult, doar dacă faci naveta la o distanță considerabilă ajungi la asemenea distanțe. Dar dacă circuli așa mult sigur ai o mașină și da, una pe la minim 20k euro.
McGogoo a zis
In Olanda am mers cu transportul in comun. In belgia si Suedia la fel.
In Uk am facut naveta un an de zile cu tren+autobuz.
Toate garile din UK, indiferent de marimea oraselului au parcari.
Englezul vine cu masina la gara, o lasa in parcare si pleca cu trenul.
Marius Cucu a zis
Și navetiștii romani fac asta, doar ca nu prea sunt parcări. ?
Perfu a zis
Pentru mine este mai rentabil cu trenul , cine zice ca este mai rentabil cu masina nu se gandeste la trafic , la stres , la nervi , sa te cauti mereu sa ai masina in regula , sa verifici actele sa vezi daca e totul ok etc …
Pheno a zis
Au apus vremurile cand transportul cu autoturismul era mai ieftin decat cel cu trenul, vaporul, avionul, etc. Masochismul a luat locul pragmatismului. Este perfect adevarat ce ati scris in articol. Ca un scurt rezumat as spune, Masochism vs. Pragmatism. Cam asta se intampla in zilele noastre.
DEX:
Masochism – substantiv neutru
1. Perversiune sexuală caracterizată prin apariția plăcerii sexuale numai în urma producerii unei dureri fizice.
2. Atitudine a cuiva care găsește satisfacție în propria-i suferință, decădere sau umilire.
etimologie:
limba franceză masochisme
Pragmatism – substantiv neutru
1. Tradiție filozofică centrată pe problema semnificației adevărului.
1.1. prin generalizare Atitudine a celui care se adaptează la orice situație, care ia în considerație (numai) eficacitatea, utilitatea practică.
etimologie:
limba franceză pragmatisme
Bogdan a zis
Ideea articolului și gândul la noi, muritorii de rând ti-a venit când stăteai cu rucsacul pe picioare la plajă? ?Ca să știu și eu ce nu fac bine. ?
Înainte de pandemie vorbeam cu oameni, familii de 3, cu 5 mașini (muncă și personală). Nu mai zic că de la adp ai dreptul la un loc de parcare per apartament și că nu puteau fi conduse toate în același timp, dar știi cum stă treaba: ca la căști, mai bine să ai una de rezervă în caz că se strică prima.
E vorba de mentalitate. Cunosc oameni care pleacă din același bloc și lucrează în Pipera, dar merg cu mașini diferite.
Marius Cucu a zis
Nici chiar așa, aici lucrez pentru finalul lui octombrie. Articolul a fost scris în septembrie cu gândul ca iti voi comenta azi de pe plajă, cu laptopul lângă. ?
ice4you a zis
Babaiete, nu toti traim singuri pe planeta! Tu mereu calculezi la o singura persoana si raportezi totul mereu in felul asta! Hai sa’ti calculez eu: tren doar dus Bucuresti – Cluj: 120 lei bilet/persoana*3 persoane=360 de lei, aka 620 de lei dus-intors. Masina, Bucuresti-Cluj, trei persoane dus-intors=400 de lei (cu care pot merge chiar 5 persoane). Si in cazul a doua persoane, tot e mai scump, sau pe acolo! Mai pui si costul taxiului de la gara pana acasa, sau crezi ca toti merg cu bicletele si o pereche de chiloti in rucsac? Cum stam in cazul dat? Mai pun si timpul, respectiv 10-12 ore vs 7-8 la modul lejer? As merge maine cu trenul peste tot ca sunt scarbit de condus, dar nu in conditiile astea!
Marius Cucu a zis
Și cine trage lozul câștigător să stea 8 ore în mașină? Să belească ochii la volan?!
ice4you a zis
Discutia era despre altceva, respectiv ce povesteai tu ca e mai ieftin cu trenul! Pai nu e si ti’am demonstrat … iar legat de confortul ala, pe la noi risti sa mai ramai si prim vreun camp pe undeva. Crezi ca e secsi? Mai punem in discutie si pe aia care au puradei si ii cara dupa ei? Ai idee cat de misto e? Si ca vorbim de alea 4 ore castigate din timp, eu am ce face cu ele decat sa stau in tren.
In loc de mail’uri pentru masini, mai bine da la trotinete.
Marius Cucu a zis
Pe aia ii ajuta divinitatea. Doamne ajută. ??
Virgil Grecu a zis
Niciodata nu vei iesi mai ieftin cu masina decat cu trenul. Multi nu pun in calcul amortismentul masinii, cheltuieli cu combustibil mentenanta, oboseala conducerii si al traficului. In masina ai doar libertate de actiune, durata (inca!!) mai scurta parcursa in masina dar fiecare decide cat costa asta:)
Beto a zis
Depinde foarte mult de condițiile oferite. Am mers in Belgia foarte mult cu trenul (iei un bilet de weekend de la punctul A la B și poți merge oricând în weekend). Am mers și în Spania (de la Zaragoza la Barcelona în 2 ore cu 300 km la ora).
Mergeam mult și în Romania cu săgeata albastră.
Confortul oferit de tren este enorm.
In acest moment, pentru România, pentru mine , mașină este mai utila(eu merg 35k de km pe an). Cât timp nu îmi oferă condiții bune, nu merg cu trenul.
Marius Cucu a zis
Condițiile sunt decente și în România, problemele sunt de predictibilitate a trenurilor și nesimțirea omului. Filtrezi cu trenuri mai scumpe, când… Se poate.
Mihai Jeliu a zis
Normal că cel mai ok este să mergi cu trenul, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al confortului. Asta pentru că poți lucra în timp ce călătorești fără să fii atent la drum. Însă, mașina este pentru a te deplasa oriunde și când vrei, fără să mai fii limitat de plecările trenurilor.