Acum 5 ani am scris un articol la nervi, despre parcările cu handicap și despre oamenii care generalizează, inclusiv din priviri referitor la cei care parchează pe locurile acelea.
Legislația, să zicem că e oarecum permisivă, și se dă chiar și pentru gradul 2 de handicap, dacă țin bine minte. La 3 nu am certitudinea că se dă, cert este că pot fi destul de mulți oameni care își pot elibera temporar un astfel de certificat. Cele mai multe se dau temporar, între 1 și 3 ani de zile și, evident, pe baza actelor de la comisie se pot prelungi. Dar toată treaba asta se face doar printr-o comisie, nu vine cineva să ți-l pună în brațe.
Pe lângă facilitățile cu parcarea, cel puțin în Ploiești, ai dreptul și la un loc de parcare temporar. Sau aveai până înainte de pandemie. Acum sunt blocate pentru că s-au eliberat destul de multe.
Ca să poți parca pe locul de handicap, din câte știu, ai nevoie inclusiv de această legitimație(e valabilă inclusiv în UE, în toate parcările publice) prin care justifici că ai dreptul de a parca acolo.
La mall, în parcare la Mega Image sau pe la Lidl de la noi rar am văzut mașini cu ecusonul la vedere. N-aș vrea să interpretez că oamenii ăia nu aveau drept de a parca acolo. Repet ce am zis la început, este tic la noi de a scoate legitimația pentru că atrage imediat atenția un Santa Fe și n-ai chef să îți strici ziua cu idioți. Sau de glume de la bombardieri.
Eh, în Constanța s-a întâmplat o nefăcută. La modul că n-am văzut, în afară de paznici, ca cineva să întrebe: bă, oare se parchează cum trebuie pe locurile cu handicap?!
Un polițist local a amendat și li s-au ridicat mașina unor oameni cu deficiențe locomotorii, în scaun cu rotile.
Din ce înțeleg din știrea de aici oamenii aveau doar un semn de handicap în geam, nu ecuson la vedere. În Ploiești, cu legitimația emisă de SGU poți să te duci să anulezi o eventuală amendă. Acum nu mi-e clar din video dacă au legitimația și pot contesta amenda.
Oricum, cum ziceam, care erau șansele ca un polițist local să încerce să își facă treaba și să nimerească fix un om cu handicap. Pe de altă parte, băi dacă vezi că ai comis-o, dacă era sor mea cu diabet mai înțelegeam că nu are probleme vizibile, dar când îl vezi pe omul ăla fără picioare de ce n-o lași mai moale?! Adică, înainte de toate, poți să fii om.
Daniel Bis a zis
Peste tot, „handicapatii” parcheaza pe locurile destinate persoanelor cu dizabilitati.
Si nimeni nu ii ia la intrebari sau sa le blocheze rotile.
„Paznicii” dau din umeri, iar daca chemi politia e posibil sa iti iei chiar tu amenda.
Intr-o seara m-am pomenit cu o masina de „Ploiesti” pe locul meu de parcare.
Am parcat langa si m-am dat jos sa il sun, dar nu avea numar si geamul de la sofer era un pic coborat suficient cat sa bagi mana (probabil ca sa racoreasca masina).
Imi venea sa bag mana, sa trag frana de mana si sa o imping la „vale” :)))
Am asteptat vreo 5 minute sperand ca o sa vina repede, dar degeaba.
Am sunat la Sectia de Politie de care apartin, dar mi-au spus ca nu tine de ei si sa sun la Politia Locala.
Am sunat la Politia Locala si dupa 2 redirectionari si dupa ce am recitat litania de fiecare data, o tanti mi-a spus parca in scarba ca o sa trimita o echipa.
Am mai asteptat vreo 10 minute, dar nu venea nimeni, tocmai ma pregatisem sa urc sus cand am auzit sunetul de dezactivare alarma si am vazut un cuplu pe la vreo 50 de ani venind agale spre masina.
Suparat i-am interpelat si i-am intrebat de ce au parcat pe locul meu si nu au lasat numar.
Au bâiguit niste scuze ca au venit in vizita la niste prieteni si nu au avut pix pe ce sa scrie numarul.
Le-am spus ca nu stiu cum e la Ploiesti, dar aici in Bucuresti toata lumea civilizata are placuta cu numar de telefon in cotiera … cred … sper :))
Le-am spus sa se astepte la o amenda ca Politia e pe drum, dar au „fugit” de la locul incidentului fara nici un stres.
Am parcat apoi pe locul meu si am urcat sus.
Nici nu am intrat bine in casa ca m-a sunat Politia Locala ca sunt jos.
Le-am spus ca intre timp a venit „infractorul” si a eliberat locul.
Tantica (probabil aceeasi tantica scarbita) m-a apostrofat ca nu am sunat inapoi sa le spun ca s-a rezolvat.
I-am zis ca abia am urcat sus … dar deja imi inchisese telefonul in nas.
Mai am o intamplare cu un „handicapat” la LIDL, dar asta data viitoare.
Asa ca aviz amatorilor … nu va legati la cap daca nu va doare.
Marius Cucu a zis
Păi da, aici nu sunt decât în centru probleme cu parcările. În rest, nu e bătaie atât de mare pe locul de parcare decât dacă vrei să parchezi fix în același loc.
Daniel Bis a zis
Nu e cazul, in Bucuresti unde 99% din locuri sunt alocate.
Si nu poti sa parchezi pe alt loc ca te pomenesti in aceeasi situatie.
Singura solutie este sa parchezi pe „locuri nemarcate”, dar risti sa iti ridice masina pentru ca incurci circulatia.
Oricum, obligatia este sa nu stationezi mai mult de 15 minute pe un loc marcat in timpul zilei de Luni pana Vineri si sa eliberezi locul in maxim 15 minute de la apelare.
Mai nou au alocat locuri nenominale unde poti parca pe principiul „primul venit, primul servit”, dar cu conditia sa depui o cerere pentru un loc nominal si sa primesti o autorizatie. Nu gasesc nicaieri daca se plateste ceva si cat pentru asta. Pentru cel nominal eu platesc 400 lei/an in zona C.
„De luni pana vineri, de la ora 8,00 până la ora 22,00, pe un loc de parcare va putea parca orice persoana care tranzitează zona, in cazul în care locul de parcare este liber, cu conditia afisarii la loc vizibil a unui numar de telefon si a eliberării locului respectiv in maxim 15 minute de la momentul contactarii. Nerespectarea se sanctionează cu ridicarea autovehiculului, in urma constatarii organelor competente.
De luni pana vineri, de la ora 22,00 până la ora 8,00, precum şi sambata si duminica si in timpul sarbatorilor legale locul de parcare apartine exclusiv celui care detine autorizatia de parcare.”
George.s a zis
Dar oare parcările, fie ele și marcate ca fiind rezervate persoanelor cu dizabilități, aflate pe terenul deținut de supermarketuri, fac obiectul constatării contravențiilor și ridicărilor? Poliția locală nu se limitează în această materie doar la domeniul public?
Marius Cucu a zis
Anul asta știu că le-au dat mai multe drepturi. Nu știu dacă și treaba asta e valabilă. Era o discuție odată că nu au voie, dar nu m-am interesat dacă e pe bune sau nu.
Daniel Bis a zis
Eu cred ca da.
Pentru ca construirea parcarii si a drumurilor de acces se face printr-o autorizatie si acele zone devin drumuri publice rutiere.
Cel putin asa cred.
Costin a zis
In contextul asta, ce-i cu ‘Santa Fe’ ?!?
George.s a zis
Cred că e vorba de Hyundai Santa Fe. O aluzie…
Perfu a zis
Sunt atatea magazine mari care au parcari speciale pentru oamenii cu probleme si din pacate aceaste locuri de parcare sunt ocupate de persoanele care nu au probleme de handicap