Un om a murit. La datorie. Că a fost vina lui, că a fost vina celor care au semnalizat zona… chiar nu mai contează.
Dar la noi fiecare face ce are chef. Pentru că poate și pentru că oamenii au ajuns să fie scârbiți total de ceea ce se întâmplă cu politicul de la noi.
Nu știu, dar chiar nu-l ajută fața pe omul ăsta. Cred că doar în mintea celor de la antena3 poate fi sus în sondaje.
Pe digi24 am prins câteva momente în care se difuzau păreri ale oamenilor din poliție care se plângeau că domnul avea „intervenții de interes național” aproape zilnic.
Problema este că vorbim și aici de sistem. Nenea Oprea e șef, băieții din sindicate îl vor apăra, anchetele vor dura mult timp, iar vinovat va fi tot omul care a murit. Ca și faza cu avionul din Apuseni, probabil ca și cel de la mare și așa mai departe.
Era un nene din sindicat care se plângea că „nu era obligatoriu ca acel polițist să fie în coloană.” Trebuia să se plângă înainte… probabil. Dar eu amintesc doar atât: polițistul de la Cluj care s-a luptat ani întregi cu sistemul ca, într-un final, să-și dea demisia și să renunțe la poliție din cauza presiunilor.
Și, pentru că tot am discutat mult de presă zilele acestea, structurile își fac treaba și în cazul TVR-ului.
Aveți declarațiile martorilor aici.
ice4you a zis
Ma daca abuzurile astora s’ar reduce la atat ar fi o treaba … problema este ca este doar varful iceberg’ului. Pacat ca s’a pierdut o viata inutil … din nefericire nimeni nu va raspunde, mai ales cand l’am auzit pe jegosul ala de „lider de sindicat” cum il pupa in cur pe vesnic incruntatul Oprea.
Costin a zis
Dacă eram într-o țară normală n-am mai fi romani :(.
Ciprian Lospa a zis
„Emoţionant! Gabriel Oprea a cerut capul motociclistului, să şi-l pună pe perete la minister”
Cătălin Corozanu a zis
Văzusem ceva pe net că nu știu ce ministru din Anglia, a fost găsit cu o amendă contravențională, și-a dat demisia instant. Ai noștri, au dosare de corupție, și multe alte șmenuri ilegale, și tot nu-și mai dau demisia. 🙂
Stefan a zis
Cum, nu trăim într-o țară normală?! La câte gropi sunt prin București, e normal să mai moară câte-un om. Acum s-a întâmplat să fie angajat MAI, mâine s-ar putea să fie gunoier, ce mai contează… asta e ”normalitatea” românească.
Și mai vrem să fim considerați ”europeni” cu drepturi depline…