Inițial, articolul acesta a fost scris pentru a-mi achiziționa un iPhone. Acestea erau la modă, nu exista altceva în afară de Apple. Între timp, articolul a devenit un ghid de sine stătător despre alegerea unui telefon. Cel mai bun telefon, vorba aia! Un ghid extins care chiar s-a format și într-o direcție spre filmulețe și recenzii pe Youtube. Cine și-ar fi imaginat?! Anual, încerc să acopăr undeva la 20 de recenzii de telefoane mobile și să ajung mai la toate conferințele brandurilor de la noi. Ca să mă pot mișca mai repede cu recenziile m-ar ajuta și o abonare aici. Nu sunt mulți abonați, nu primesc printre primii la test, e simplu!

Ce telefon să îmi cumpăr în 2025?
Exact așa aveam în minte: Ce smartphone să îmi achiziționez? Care este cel mai bun telefon care mi se potrivește?
Întrebările acestea au fost în zadar, nu am reușit sa îmi achiziționez niciun smartphone în momentul acela. Pândeam oferte, comparam, analizam. Mereu stau si ma gândesc… „oare chiar am nevoie de acel lucru?”
Ani de zile au trecut de atunci, perioada in care m-am umplut de gadgeturi, laptop, aparate foto profesionale, fel de fel de accesorii care mă ajută sa produc bani. În plus, articolul a avut succes și am început să primesc modele să testez, de la diferiți producători.
Am o mare problemă cu încărcatul bateriei. Mă gândesc ca daca este telefon mobil, mobilitatea este pe primul loc. Telefonul începe sa nu mai fie chiar atât de mic, iar bateria tine invers proporțional cu display-ul acestuia.
Lucruri care chiar mă pun pe gânduri.
Ce facem în cazul acesta? Plec din oraș, dar trebuie sa am grijă să am și o sursă de curent pentru telefon pentru că el ține în cel mai bun caz 2 zile?
Care ar fi criteriile după care mi-aș cumpăra un telefon?
Haideți să stabilim câteva criterii după care să alegem telefonul dorit.
- Citește și: Un pic de atenție la telefoanele de anul ăsta
Bateria
Cred ca am punctat si mai sus ca bateria este, după părerea mea, lucrul care contează cel mai mult la un telefon. Degeaba ai fel de aplicații, recunoaștere facială, senzori de amprentă daca nu ai baterie să folosești aplicațiile.
E greu să facem un comparativ exact pentru baterie pentru că diferă foarte mult mediul de folosire. În plus, există tehnologii și tehnologii pentru display. Dacă un telefon are un display de calitate automat trebuie să aibă și o baterie mai bună. Să luăm exemplul practic, Samsung are cele mai luminoase dispozitive, putem să comparăm cu un Oneplus care are luminozitatea display-ului cu 25% mai mică? De altfel, testele sintetice se fac cu luminozitatea pe automat, în funcție de perioada zilei, nu în medii controlate.
Mă bucur că încep să fie modele cu baterie tot mai mare. Din ce în ce mai multe modele cu baterie de 4000-5000 de mAh sau chiar 8000 mAh. Partea și mai bună este legată de silicon carbon, în traducere liberă vom avea baterii mai subțiri și de capacitate mai mare.
Observ trendul cu încărcarea inversă, acel reverse charging. Este foarte util dacă știți că folosiți și un smartwatch. Nu sunt atât de adaptat, iar eu nu încarc ceasul de la telefonul mobil. Dacă vă știți pasionați, însă, ar trebui să fie un criteriu pentru voi.
Sigur, avantajul este că putem pune o baterie externă, la nevoie. Totuși, bateria contează mai puțin, dacă nu avem o optimizare a sistemului de operare și un display care să consume puțin. În plus, trebuie să admitem faptul că telefoanele se încarcă din ce în ce mai repede cu încărcătorul original.
Design
Am o vorbă: gusturile nu se discută. Este bine sa ne achiziționăm ce ne place. Chiar daca, in ultima vreme, toți producătorii fac aproape identice telefoanele, ar trebui sa mergem într-o reprezentanță si sa alegem cel mai ok telefon pentru noi, dar ca durabilitate înainte de toate.
Tot aici cred ca putem sa discutam și despre dimensiunile telefonului. În zilele noastre, tendințele sunt către telefoane mari. Dacă țineți minte, atunci când au apărut telefoanele mobile, erau foarte urâte, apoi a apărut moda telefoanelor foarte mici, ca de jucărie. Acum tendința este iar către un gadget mare.
Display
În momentul de față avem atât telefoane cu display pliabil, cât și telefoane normale. Clasice. În general, telefoanele foarte ieftine au și un display mai puțin calitativ. Pe lângă asta nu au protecții, așa că se zgârie și sparg foarte repede. M-aș uita și la tehnologia display-ului în ideea în care nu aș vrea să mă orientez spre unul care se vede, într-adevăr, foarte bine, dar știu că lucrul ăsta îmi omoară din autonomia bateriei. Mai degrabă un ecran ceva mai slab, dar să treacă ziua de utilizare.
Perioada de actualizări
Am mai discutat despre acestea, sunt cu dus și întors pentru că unele actualizări mai strică lucrurile, mai ales pentru neinițiați. Prefer ca telefonul meu să fie actualizat cât se poate de des, asta și pentru că îmi place să mă joc cu aplicațiile.
Din punctul meu de vedere, cred că este bine să alegeți un brand care aduce actualizări și este prezent în momentul în care vin update-uri de securitate. Deja foarte multe telefoane promit undeva la 4-5 ani de zile de actualizări. Însă majoritatea se bat în zona de 2-3 ani de zile. Ar fi bine să vă informați înainte. Ce nu vă zice nimeni este faptul că, dacă nu vorbim de un telefon de top, actualizările vor fi tot mai lente.
Înainte de a vorbi despre specificații tehnice cred că ar trebui să vorbim despre optimizarea sistemului de operare. Am întâlnit, de multe ori, hardware foarte ok, dar cu interfață foarte slab optimizată. Telefonul se bloca inexplicabil.
Specificații tehnice
Dacă vorbim despre sistemul de operare, cred ca știți foarte bine că avem 2 astfel de sisteme:
- IOS
- Android
Nu știu dacă exista cel mai bun sistem de operare pentru telefon, fiecare îl alege după preferințe, după cum a auzit, după ce a butonat sau gadgeturile pe care le are în casă.

Am făcut o comparație între Samsung 24 Ultra și iPhone 15 Pro Max iar diferențele nu sunt notabile. Sigur, perspectiva este diferită de la un brand la altul, dar performanțele sunt foarte bune la ambii producători.


Nu înțeleg, însă, de ce producătorii insistă să adauge procesoare puternice, cu foarte multe nuclee, în schimb nu se lucrează deloc la optimizarea androidului. Sistemul de operare android este open source, dar are destul de multe buguri, nu toate aplicațiile sunt optimizate. Tocmai de aceea un iPhone se descurcă și cu specificații mai slabe. Mult mai slabe!
Rata de refresh
Contează foarte mult dacă telefonul este pe 90Hz sau 120Hz. Chiar face diferența. Cu cât mai mult, cu atât mai bine. Diferențele sunt vizibile cu ochiul liber. Totuși, marea problemă a 165Hz, de exemplu, este autonomia bateriei. Reflectă direct în asta. De aceea, producătorii au dezvoltat acum tehnologii pentru a avea cât mai puțini Hz pe imagini statice. LTPO.
Fotografii și filmări realizate de telefon
Se discută tot mai mult că anul acesta este cel al camerei foto de pe telefon. Deja s-au adus foarte multe îmbunătățiri, deja tehnologia este greu să o mai oprești din parcursul acesteia. Faptul că s-au introdus foarte multe opțiuni privind fotografiile este un lucru bun. În plus, senzorul crește. Cu cât e mai mare, cu atât mai multă lumină, cu atât se pot face lucruri mai bune.
Din punctul meu de vedere, aparatele foto compacte nu prea mai au viață. Vor rămâne cei care vor să avanseze în fotografie și își aleg DSLR, mirrorless. Practic, vor rămâne profesioniștii și entuziaștii.
În general, telefoanele performante au camere din ce în ce mai bune cu inteligență artificială. Așadar, trebuie doar să învățați să faceți ceea ce trebuie. De exemplu, în vacanță filmez, în general cu telefonul.
Încercați să nu cădeți în plasa megapixelilor. Discuția de aici e ok și pentru cei care vor un telefon nou. O altă discuție despre senzorii camerelor de telefoane este aici.
Sunet
Este amuzant cum unii de pe Youtube încearcă să vă prezinte cum se aude un telefon. Oricât de mult ar vrea cineva să vă facă să vedeți părțile bune ale unui telefon, prea puțin pot fi redate printr-o lavalieră sau un microfon. Pur și simplu, nu ai cum să faci asta, pentru că limitările unui microfon sunt diferite față de ale unui telefon, în plus, contează foarte mult camera în care este redat sunetul.
- Citește și: Căști True Wireless. Cele mai bune modele pe diferite bugete
- Citește și: Cele mai bune carduri de memorie pentru stocare pe telefon
Altfel, cu cât urcați în buget, cu atât telefoanele se aud mai bine. Dacă au și Dolby Atmos lucrurile pot să fie mai bune. Mai există și HiRes, dar doar pentru cei care sunt audiofili. Totuși, am întâlnit și telefoane cu Dolby Atmos care nu se aud convingător. Așadar, pur si simplu trebuie să urcați în buget. Un telefon de 1000 de lei va „zgâria” urechea și veți vedea îmbunătățiri în momentul în care ajungeți la flagship. E posibil ca unele modele să aibă sunet mono. Din păcate, foarte multe telefoane au renunțat la jack-ul audio, iar căștile bune încep să treacă pe Bluetooth.
Dacă este flagship killer, cu siguranță sunetul va fi de o calitate mai slabă. În general, producătorii acolo taie din costuri. Au nevoie ca pe hârtie să dea bine în specificații, iar oamenii asta compară pentru prima dată.
Stocare
În momentul de față, cu toate update-urile, un sistem de operare ocupa câțiva GB. 128 GB de memorie pentru unele persoane înseamnă destul de puțin. Știu ca acum dispunem de servicii în cloud, facem poza si apoi o urcam pe rețelele de socializare, dar un telefon cu 256 GB este suficient din punctul meu de vedere.
Totuși, când vorbim de stocare trebuie să ne gândim și la viteza. Cele mai bune telefoane sunt cele cu UFS 4.1. Iată diferențele de viteză aici.
GPS
Am un prieten care face naveta la București. De curând si-a luat un telefon chinezesc, varianta de aici. Nu a rezistat tentației și a folosit telefonul in autocar, ca pasager, doar ca sa vadă cât face pana acasă, care este cea mai buna rută.
Avea aberații foarte multe, rute inexistente. Am pățit și eu asta la telefoanele chinezești. Ca de exemplu, la Huawei, mai ales de când nu au servicii Google și trebuie făcute workaround-uri.
Telefoane sub 500 de lei
Nu trebuie să aveți prea mari pretenții de la ele. Da, unele sunt OK, dar nu sunt perfecte. Nu le comparați cu cele high end pentru că veți fi dezamăgiți. Primiți exact cât plătiți.
Samsung Galaxy A14

- Dual SIM
- 4GB RAM
- 128GB
- 4G
- Nacho Blue
Realme C25Y

- 4GB RAM
- 64GB
- 6.5”
- 5000mAh
- Metal Gray
Xiaomi Redmi Note 11

- Dual SIM
- 64GB
- 4GB RAM
- 4G
- Peacock Green
Puteți avea hardware bun, dar sunet prost și calitate a materialelor slabă. Sigur, depinde foarte mult de pretențiile pe care le aveți de la gadgetul vostru.
Telefoane sub 1000 de lei
Alegerea unui telefon in bugetul acesta înseamnă că ne îndreptăm spre piața medie. Găsim câteva modele interesante la prețuri foarte bune. Multe sunt mai performante decât media, dar poate că nu fac pozele atât de bune. E evident că nu fac poze ca un high end. Nimeni nu pune sticlă Leica pe telefoanele ieftine.
Eu nu aș zice mereu că trebuie să luați brand, pentru că aveți șansa să obțineți mai multe lucruri de la branduri mai puțin cunoscute. Setați-vă, însă, așteptările.
Samsung Galaxy A34

- Dual SIM
- 6GB RAM
- 128GB
- 5G
- Light Green
Realme 12

- Dual SIM
- 128GB
- 8GB RAM
- 4G
- Crush Blue
Xiaomi Redmi Note 12 Pro

- 128GB
- 6GB RAM
- Dual SIM Blue
Telefoane sub 2000 de lei
Încerc să vă propun cât mai multe variante video, așadar iată mai jos câteva materiale.
De altfel, ajungem în zona cu mult marketing. Aici putem găsi modele bune, dar și modele mai puțin ok. Oricum, calitatea materialelor începe să fie mult mai bună, sunetul clar și totul funcționează ok.
OnePlus 12R

- 5G
- 256GB
- 16GB
iPhone 16

- Dual SIM
- 6GB 128GB
- 5G
Xiaomi 15

- 256GB
- 8GB RAM
- Dual SIM
- Black
Alegerea este grea din punctul meu de vedere. Puteți merge pe un model premium de generație veche sau puteți lua unul nou, cu garanție.
Telefoane premium
Discuția este oarecum irelevantă în cazul ăsta. Spun asta pentru că sunt din ce în ce mai multe produse premium. Sau care tind spre premium. De altfel, încep să se scumpească destul cele premium, probabil pentru a face volum pentru cele medii.
Poate că discuția ar fi mai interesantă pentru telefoanele chinezești ce vin din spate. De exemplu, dacă stăm bine și ne gândim că Xiaomi scoate produse din ce în ce mai bune cred că ne putem orienta și spre aceștia. Dar nu întotdeauna au modele premium în listă. Bune, dar nu perfecte.
Ce telefoane am testat în ultima perioadă?
Am reușit să testez câteva modele destul de interesante, aș zice, suficient ca să îmi fac o părere despre acestea.
Nu am făcut un clasament de telefoane, ci am încercat să realizez o listă cât se poate de pertinentă cu cele testate recent.
Cum testez telefoanele?
Așa cum se poate observa și în recenziile de mai sus eu încerc să mă axez foarte mult pe performanțele video și foto ale telefoanelor. Aș prefera să fac mai mult, dar prefer să mă axez pe ceea ce știu și apoi să mergem în direcția lucrurilor mai subiective.
Gândiți-vă că dacă vorbim de branduri de telefoane vorbim de o sumedenie de interfețe, chiar dacă la final vorbim tot despre un telefon cu android. Fiecare brand și-a făcut un stil și o integrare, la fel și utilizatorii. Nu totul poate să fie perfect.
Cât despre testele sintetice ne raportăm la următoarele:
- Aida64
- GFXBench
- AnTuTu
Cum aleg cel mai bun telefon
branduri cunoscute
- Samsung
- Apple
- Xiaomi
- OPPO
branduri mai puțin cunoscute
- Realme
- Poco
- Honor

Să fim serioși. Telefoanele au devenit bune. Sunt din ce în ce mai bune și cele foarte ieftine, de până în 500 de lei. Sigur, nu le recomand pentru jocuri, dar vă puteți folosi o zi de ele fără prea mari probleme. Cele premium încep să aibă opțiuni de care nu avem întotdeauna nevoie. Cine bagă 1 oră telefonul în apă? În rest, pe partea de cameră apreciez foarte mult evoluția modelelor de top.
Bună dimineața. V as ruga câteva recomandări pentru un telefon 5g, camera și baterie bune, la un buget până în 1500 lei. Iau în calcul și varianta desigilat. Nu l folosesc deloc pentru jocuri, m ar ajuta ceva interactiv, am 60 ani și nu stăpânesc grozav noile tehnologii. Că și femeie, pun accent și pe design.
Mulțumesc
Testez acum Poco X7 Pro. Eu zic că e decent pentru nivelul lui. Nu are o construcție wow, dar ca buget e acolo și se mișcă decent pentru categoria asta de preț. La Flanco văd că este modelul ăsta de anul trecut. E interesant și ăsta, are construcție mai bună.
Mulțumesc,dar este peste bugetul meu. Iar pe camera nu sunt review uri grozave. Se mai poate va rog încă o recomandare? Ce părere aveți de Xiaomi Redmi 13 sau 14?
Nu prea ține bateria la Xiaomi.
As dori si eu o recomandare de telefon la pret maxim 2000 lei care sa aiba camere bune si sa functioneze bine,fara blocaje. multumesc.
Samsung A56?
Buna. Am intrat în al doilea an cu Xiaomi 13T Pro și sunt mulțumit de el.
Bateria Tine toată ziua și are și încărcare super rapida … In circa 30 min este full. Recomand.
Salutare!
Honor Magic 7 Lite, noul 400 Lite sau Samsung A56, care ar fi mai ok?!?
Aș vrea și o părere despre noul Poco F7…știu că este din altă „ligă” (oarecum similar cu OnePlus 13R și Oppo Reno 13, să zic așa).
Mulțumesc!
Nu știu de ce ți-am ratat comentariul ăsta. Aș zice A56 pentru stabilitate și construcție. Poco F7 e foarte OK pe specificații, dar procesorul lui cam vrea răcire bună. Nu cred că are. Depinde de cât te întinzi cu banii, într-adevăr… sunt telefoane din altă ligă.
Bună ziua
Va rog mult ce telefon imi recomandați dintre Honor 7 lite si un motorola razy 50 ultra?? Mulțumesc mult aștept un răspuns daca se poate
Razy? Aveți un link cu acesta?
Bună ziua! Între Honor 7 Lite și Samsung Galaxy A56 care ar fi mai bun? Ma interesează sa aibă și o camera foto performanta. Mulțumesc.
A56.
Mulțumesc. Strict in privința camerei, nu e mai slaba la A56? Știam ca Samsung nu prea sta bine pana la seria S.
Raportat la Magic 7 Lite, nu. E peste.
Buna dimineața.
Va rog o recomandare dintre modelele de mai jos. Unele sunt de pe flip și sunt aproximativ în aceeași plaja de preț. Nu mă interesează jocuri, doar poze, baterie, aspect.
Poco X7 pro
Xiaomi 13T 5G
Samsung Galaxy S21/22
Samsung Galaxy A54
Sau poate chiar o alta sugestie in maxim 1500 lei.
Mulțumesc
Xiaomi 13T face cele mai OK poze dintre toate cele. X7 Pro, așa cum se vede în recenzia mea, e rapid, dar slab la poze. Alternativa ar fi încercarea spre un Samsung S23, dacă tot ați găsi un S22 acolo, iar S21 deja e foarte vechi.
Salutare
O parere despre Xiaomi 14T?
Multumesc
Foarte OK. E de luat.