Marius, cu care am fost în Grecia acum ceva ani, publică o postare pe Facebook. S-a dus în vacanță, în Elveția cu mașina și poc: amendă.
A depășit viteza în Geneva și a primit amenda acasă. Doar că n-a fost iresponsabil, a depășit viteza cu 1 km peste marja de eroare.
A avut 56 km/h, în loc de 55 km/h cât ar fi fost cu abaterea lor. Sau, mai exact, 50+6 km/h cât ar fi fost la noi.
Amenda, raportată la veniturile lor e chiar modică: 40 de franci. Alți 40 de franci sunt taxele de procesare.

Citiți, totuși, ultimul paragraf din poză. Nu plătești amenda ai toate șansele să ajungi o zi la închisoare.
Pentru 1 km depășit, da?
Băi, cred că amenzile astea progresive ar face minuni. Oricum, au făcut și ai noștri mișcări în direcția asta, dar uite cum au alții: n-ai bani, te cazăm o zi.
Sigur, pe partea cealaltă, e 1 km peste viteza legală. Dar e posibil ca la viteze foarte mari să îți confiște mașina și dacă nu plătești cred că sunt și mai multe zile de „cazare”.
Nici jandarul de-a intocmit procesul verbal nu prea pare helvet get-beget.
Legislația europeană nu permite închisoarea contravențională, de aceea a fost scoasă din legislația noastră. Pe vremuri exista. De aceea se intenționează transformarea în amendă penală dacă nu se plătește! Oricum, sunt curios dacă va trece de controlul de constituționalitate partea cu reținerea permisului în cazul neplății amenzii. E discriminatoriu față de bicicliști, trotinetisti, pietoni, are pot fi amendați pe același cod rutier! În fine, până la urma problema este să existe suficient personal care să aplice legea, pentru ca de bine de rău, legi avem dar nu prea se aplică amenzile care ar trebui pentru cei care le încalcă. Este o întreagă discuție însă clar este un lucru, nu vrei să fi amendat, respecți legea!
Probabil d-asta în anumite țări se imobilizează autovehiculul. Parcă de Italia sau Franța citisem recent.
Vom vedea cum o să arate legislația la noi. Și mie mi se pare că problema e la aplicare, nu neapărat la lege în sine.