6800 de lei brut.
S-a publicat un anunț de angajare pe un grup local. Este vorba de un post de vânzător sau cum îi zice îi anunț: lucrător comercial.
Măcelăria e fix lângă mine, de foarte multe ori am luat produse de la ei și efectiv stă lumea la coadă, exact ca pe vremea lui Ceaușescu. Serios, de multe ori, luăm pe sub mână, prin „spate” ca să scăpăm de coadă, mai ales dacă e și o sărbătoare mare în zonă: Paște, Crăciun.
Prin detaliile acestea vreau să vă fac să înțelegeți că nu prea stau femeile acelea. Chiar sunt titirez toată ziua.
Cei care au dat anunțul au fost inteligenți și au zis salariul brut. Am mers pe un calculator de salarii și în mână ajungi la aproape 4000 de lei. E un calcul aproximativ, mai sunt câteva procente ce se plătesc de către angajator.
Pentru Ploiești, un oraș care întotdeauna a fost în spatele Brașovului, în spatele Bucureștiului, mi se pare un salariu mare.
Până la urmă este un serviciu de om necalificat. Am ajuns să avem salarii de ~1400 de euro în România? Fie el și brut?
Este inflația de vină sau ne apropiem și noi de țările de la care luăm lumină?!
Daniel Bis a zis
Deci ca sa angajezi un salariat trebuie sa mai platesti aproape un „salariu” la stat, practic platesti un contopist care sta in spatele unui birou si nu face nimic … bun, dimpotriva, iti mai baga niste bete in roate.
Si daca mai pui si impozitul pe venit/profit si alte taxe … practic statul e „partener” 50-50 cu detinatorul firmei … doar la castig, insa la pierdere … 100% ii revine detinatorului firmei, in schimb statul tot mai incaseaza niste „maruntisuri”
Marius Cucu a zis
Nu e chiar așa. Impozitul curat e ăla de 10%, dar și pe ăla poți să îl mai direcționezi. Restul taxelor sunt protecție socială: pensia omului, sănătatea, protecția muncii și toată birocrația conexă.
Daniel M a zis
… sa aibă ce fura cei din parlament, cum crezi că se întrețin și pensiile speciale ? și multe alte posturi/funcții din sistem plătite cu mii de euro.
Marius Cucu a zis
Eu știu cum întrețin apa caldă. La ibric. Iar n-am decât apă rece. 😀
Perfu a zis
Nu e specificat programul , asa daca tu zici ca e salariul mare si iti baga un program zi de zi de dimineata pana la inchidere mai e salariu mare ?
Marius Cucu a zis
Cred că sunt 8 ore, dar după alea 8 ore probabil nu mai ești bun de nimic.
Perfu a zis
Iarna ingheti de frig , vara la fel ingheti de frig , cunosc o macelarie din asta in care angajatii se schimba foarte des pentru ca e greu sa stai in frig atatea ore
Marius Cucu a zis
Nu cunosc detaliile astea. Adică nu știu ce e în spate, ce se vede în față… e OK. Decent. În spate, unde se tranșează ar avea logică să fie frig.
Perfu a zis
Si in spate la transare si in fata la vanzare e cam la fel vremea , de aia angajatii stau si vara imbracati ca de iarna la vanzare
Stefan a zis
Depinde de compania care angajează…in general in comerț sunt salarii mediocre.
Pheno a zis
Daca tot e magazinul aproape, puneti cateva intrebari:
1. Cate ore/zi? Cate ore reprezinta o zi de activitate?
2. Cate ture/24h? 1, 2, 3? Non-stop?
3. Se dau separat bonuri de masa? Daca da, ce valoare/bon?
4. Cate zile libere/luna?
5. Se lucreaza program normal/intreg sau scurt in weekend?
6. Se dau recuperari sau sunt platite orele suplimentare?
7. Cate zile de concediu platit/an?
8. Exista clinica medicala arondata?
Dupa ce aflati raspunsurile, vedeti daca vi se mai pare un salariu mare.
ionică a zis
Nu e un salariu mare pentru munca depusă. Stat în picioare, umblat de colo-colo, lucru cu oamenii, etc. E doar mare pentru Cucu.
Daniel Bis a zis
Nu fiti rai, doar a informat.
E o chestiune de optica … poate fi mic daca munca e multa si grea sau poate fi mare daca nu faci aproape nimic.
Depinde si de specializare, zona geografica, experienta, program, etc
Pana la urma fiecare isi face un calcul si aplica sau nu pentru jobul respectiv.
Marius Cucu a zis
Nu mă simt atacat, stai liniștit. Eu făceam câteva observații pe care, prin 2010-2011 nu prea puteai să le faci.
Probabil că toți cei care suntem pe aici la comentat avem total alt nivel de cunoștințe față de un lucrător comercial. Ăia probabil se filmează și se pun pe TikTok.
Pheno a zis
Da, este aproape adevarat. Probabil ca doar unii care comentam pe aici, ajungem cu greu la nivelul de cunostinte ale unui lucrator comercial. Poti deveni lucrator comercial cam dupa varsta de 40-45 de ani, chiar daca esti I.T.-ist, filozof, artist, profesor, etc., din cauza unui patron prea idiot, care si-a manangeriat atat de „bine” compania/firma, incat a dat faliment, sau dupa un audit i s-a desfiintat sandramaua si a intrat in puscarie pentru evaziune si abuz in serviciu. Daca gresesc va rog sa ma corectati.
Daniel Bis a zis
De aia e bine sa lucrezi pe cont propriu: freelancer, PFA, firma proprie etc
Nu mai ai astfel de probleme si castigi pe masura priceperii