Nu cred ca spaniolii au descoperit apa calda. Nici italienii, dar cumva oamenii aia sunt mult mai organizați ca noi din toate punctele de vedere. Încă sunt ani in fata in care ar trebui sa învățăm lucruri de la ei. Sa preluam ce este bun si sa adaptam local. Nu trebuie sa reinventam roata.
2 lucruri mi-au atras atenția la ei
Pe lângă curățenia lună(în special, în zonele turistice), pe lângă respectul local cred ca ar trebui sa învățăm si noi sa cerem lucruri. Nu agresiv, ci sa repetam si sa repetam pana se fac lucrurile bine.
Sport de orice fel
Ca de exemplu, sportul. Da, se face si la noi si se face din ce in ce mai mult. Nu trebuie doar in sala, ci se si aleargă. E drept ca la noi clima nu ne ajuta, mai ales iarna. Ai nevoie de voință. Dar si ei au nevoie de voință vara, când le foarte cald.
Dar erau fel de fel de activități, în aer liber, la tot pasul. Ok, ne-a dat înapoi o pandemie cu interacțiunea, dar pas cu pas trece lumea peste. Mai ales că, așa cum am zis și aici, raportat la ce restricții au fost în vest, câți s-au întors de acolo doar pentru că erau tot felul de reguli imposibile…
Oamenii din poză dansau salsa, kizomba. Noi nu facem asta în parcuri, nouă ne trebuie sală de forță, nu trebuie să te oxigenezi.
Respectul pentru oamenii cu handicap
Da, am o problema cu asta. La noi rar vezi oameni cu handicap pe strazi. Efectiv, nu exista conditii de niciun fel. Am fost intr-un parc in Sevilla. Un oras nu tocmai mare, dar relativ turistic. Parcul era neasfaltat, sa ne intelegem, un parc cu nisip rosu ce se ia foarte usor pe picioare. Au ales sa nu realizeze nici carari de asfalt, ci direct nisip. Probabil ca la ploi la ei se usuca repede si nu sunt probleme pe acolo. Nu stiu, nu am prins decat caldura si cativa stropi de ploaie inexistenti a 2 zi. Bai, dar in toata zona aia a parcului erau portiuni in care oamenii au pus treceri pentru persoane cu handicap locomotoriu. Efectiv, inclusiv cei cu handicap puteau merge in parcul ala „de nisip”. Mai are rost sa zic ca toate autobuzele, toate locurile au zone in care cei cu handicap pot merge linistiti?!
Ah, inca o chestie, am vazut persoane cu handicap singure pe stradă. Efectiv, astepta singur autobuzul. Mi s-a parut noaptea mintii. Din punctul asta de vedere, suntem in evul mediu.
Noi ca natie nu ii respectam pe nefericitii care au un handicap, iar acestora parca le este jena sa iasa din casa.
De bine , de rau, autoritatile au mai facut cate ceva ( rampe de acces in sedii, borduri joase la trecerile de pietoni, autobuze, troleibuzecare permit accesul celor in carucioare), bine, toate astea ca exista legislatie europeana in acest sens.
Dar, sa nu uitam modul in care se parcheaza pe locurile speciale!
Meh, au avut și oamenii ăștia probleme. Omul de care zic eu că era singur pe stradă, era în stație, nu le-a funcționat rampa autobuzului, se închidea, se deschidea, iar oamenii au sărit imediat în ajutor.
Cam pe peste tot oamenii sunt mai organizați decât în România.
La noi e pe principiul…lasă că merge și așa.
E adevărat că România sta foarte prost când vine vorba de asigurarea condițiilor persoanelor cu dizabilități.
Nimic nu se face cu bani puțini, pentru că avem nevoie de oameni capabili care să pună osul la treabă – iar ăștia nu sunt ieftini.
Problema nu e organizarea, ci stilul rigid pe care-l avem noi. În administrația publică e multă incompetență și lipsește dorința de a face ceva cu adevărat, nu de a respecta reguli care uneori nu se pot aplica. Trebuie să fie un simț practic, trebuie oameni care pot discerne ce se poate face practic și ce nu. Ca un exemplu, un acces pentru persoane cu dizabilități trebuie gândit practic, nu în hârtii. Administrația locală ar trebui să te lase să folosești 1 sau 2 m din spațiul public pentru a facilita așa ceva, dar asta nu se întâmplă în realitate. Nu se poate, că aia e legea și asta e. Sau poate nu e aia legea, dar funcționarul o aplică cum consideră el și nimeni nu-și recunoaște greșelile – singura variantă e judecata, care durează ani.
Sunt multe cazuri în care oamenii și-au reparat trotuarele din fața caselor, ca mai apoi să fie amendați și puși să strice ce au făcut. Asta te învață să nu faci prea multe în viață, că poate ajungi țap ispășitor.
Da, ar fi bine să facem mai mult sport. De ce avem nevoie? păi de niște manuale, că nu putem învăța altfel să batem mingea. Apoi ar fi infrastructura, trebuie să ai unde să faci sport, iar asta costă. Prima dată plătești niște urbaniști (care sunt scumpi) și apoi construiești. Spania are parcuri și bazine, noi nu mai avem – nu-i problemă, se fac, dar trebuie să punem umărul.
Atitudinea se schimbă în timp, dar mai durează.
De când cu problemele cu apa în Ploiești am urmărit conferințele online. Doamne ce dezbateri, doamne câte discuții până să se ajungă la o soluție.
Am o cunoștință în Parlament, pe la camere p-acolo. Efectiv, tot soiul de probleme mai mult sau mai puțin utile se dezbat pe ordinea de zi. Ideea e că am început să înțeleg birocrația asta și blocajele, mai ales când e vorba de bani și nu există coordonare la nivel politic, juridic și toate rahaturile de avize pentru orice frunză care ar putea cădea cumva, cândva.
Cred că ține și de educație. La noi poți să cazi pe stradă și nu se uită nimeni la tine. Puțini înțeleg că trăim într-o simbioză. Eu le spun copiilor mei, de când erau mici, că toți oamenii trebuie respectați pentru că fiecare își are rostul lui în societate. Femeia de serviciu, face o muncă pe care tu nu o faci și o face pentru tine, deci respect-o și respectă și munca depusă de ea. Handicapații sunt oameni care au fost mai puțin norocoși, dar ei sunt îngrijiți de alți oameni care trăiesc și muncesc pentru ei, studiază, cercetează pentru ca pe viitor, poate să nu mai existe alți năpăstuiți de soartă. Handicapatul trebuie respectat în primul rând pentru puterea lui de a trece peste problemele create de dizabilitățile pe care le are. Și uite așa, sunt multe alte argumente….
Cred că depinde și ce alege presa să ne zică. Ieri am văzut cum un motociclist a căzut și pur și simplu au sărit 5-6 să-l ajute. Logic că nefiind o știre, nu e nimic senzațional, nu s-a făcut o știre din asta. Nu atrage trafic.
Recunosc că eu, efectiv am repulsie față de bețivi. Dacă îl observ beat rupt și pică în fața mea efectiv trec pe lângă. Într-un fel sau altul e alegerea lui pentru că a ajuns în felul ăla. Altfel, cred că și la noi lumea sare în ajutor chiar dacă o bună perioadă de timp noi n-am fost educați să acordăm un prim ajutor.
Sistemul pentru oamenii cu handicap de la noi e departe de cel din vest. Acolo există integrare, nu izolare. Doar că sper că ușor, ușor, cu multă comunicare se merge în direcția cea bună.