A doua zi a fost una de alergare. Bine, teoretic trebuia să alergăm la propriu, dar s-a întâmplat că noaptea a fost mai lungă decât ne-am gândit noi că o să fie.
Așadar, am ajuns în zona veche a orașului, cea a castelului și tot felul de vechi clădiri, catedrale.
Catedralele catolice sunt de vis față de ale noastre. Nu era una extraordinar de spectaculoasă, am mai vizitat și altele, dar era îngrijită, era altceva.
Apoi am vizitat toate obiectivele de prin centrul lor vechi și ne-am tras câteva poze cu priveliștea.
Am mers în labirintul din Budapesta și nu vă recomand să o faceți. Nu mai țin minte cât a fost exact intrarea, undeva la 2500 de forinți, adică 8-9 euro. Experiența n-a fost deloc cea așteptată și a părut pierdere de timp.
După aceea am făcut pauză de cârciumă și mi-am dat seama cât de prost este omul care sfințește locul. Cred că am nimerit cel mai prost ospătar de până acum. Și nu, nu e vorba că eram români și el ungur, chiar am urmărit să văd dacă e prost sau se preface și cu alții. Era doar prost.
N-am fost decât în vreo 3 cârciumi, dar nici acum nu m-am prins bine de paritatea cu banii lor. Totuși, n-a părut scump, deși fiind multe 0-uri îți dă senzația mereu că e preț mare.
Cât timp am luat prânzul – nu înțeleg ce e așa special la goulash, pe mine nu m-a încântat încât să zic wow – ne-am programat să vizităm casa lui Houdini.
Experiența a fost relativ interesantă. Vizitezi câteva cătușe, ai un ghid care îți povestește una și alta. Experiența de grup a fost mai ok, am fost vreo 12 noi și vreo 5-6 finlandezi.
La sfârșitul programului ai parte de un spectacol mic de magie. Pentru cei mici treaba e super ok.
Seara s-a încheiat dezastruos pentru mine pentru că la cârciumă, după ce am luat masa gimbalul a făcut contact cu solul. A primit un cot și s-a decalibrat un pic. Așa că n-am mai pozat nimic, nu mi-a mai trebuit.
ice4you a zis
Esti in unul dintre cele mai spectaculoase orase si te’ai dus total nepregatit sa intelegi mare lucru. Ai trecut ca Voda prin loboda cu turma dupa tine, si ai fost incantat doar de catedralele catolice pe care le avem si noi, unele chiar spectaculoase si apreciate pana si de ei. Ai macat gulyas … probabil ca d’ala la metru pentru turisti tradus printr’un si de tocana de cartofi pe la vreun restaurant mai de soi, dar ai evitat ala traditional pe unde il mananca localnicii si asta trebuia sa urmaresti sau sa gasesti informatii in sensul asta, pe modelul: daca vrei sa gasesti miere, te iei dupa albine.
Sa te duci in Budapesta si astea sa fie impresiile tale … e un soi de epic fail care denota ori ca turismul de genul asta nu e de tine (necesita informare prealabila pentru a stii ce vezi macar), ori ca ti’ai pierdut mai mult vremea cu prostii de genul frecatului la net si asa in fuga si de restul ca sa nu traiesti cu impresia ca te’ai dus de pomana pana acolo. Apropo, cum e Wi-FI’ul, 4G’ul? :))))))
Marius Cucu a zis
Când ești într-un grup nu poți să faci mare lucru. Ori te ții cu ei, ori o iei de nebun. Am vrut să ne separăm un pic, dar gulash-ul mi-a dat daună și-a trebuit să stăm unul după altul. Când ai mai mult de 10 persoane cu vârste și nevoi diferite n-ai multe alternative.
Nu, eu nu mă documentez cu și despre un oraș ca să n-am așteptări. Prima căutare despre Budapesta a fost pe Google Trips, când am ajuns aici.
Vedem, explorăm una alta. Și da, internetul e ok.
ice4you a zis
Chestiile astea se fac ori in cuplu, ori grupuri mici si foarte mici, ca altfel e mai multa oboseala si stres decat bucuria de a vedea ceva. In rest, intr’un oras cu atat de multa istorie si cultura, te documentezi serios inainte, ca altfel nu ai cum sa intelegi ceva, nici macar ce vezi. Aia cu Google Trips e frectie la picor de lemn, iti ofera niste obiective highlited unde merg toate turmele si aia e tot. Bine ar fi sa schimbi optica daca mai ai de gand sa vizitezi lumea asta, ca asa e doar pierdere de timp/nervi/bani aiurea, un soi de “sa bifam in agenda”.
Parerea mea. ?
ice4you a zis
15-16km de mers? Ferita CEL inviat azi, voi v’ati dus la maraton? :)))))
Marius Cucu a zis
Nu ne-am dus la maraton, așa facem prin orice oraș în care mergem. O luăm la picior să vedem una alta.
Marius Cucu a zis
Nu neapărat. În grupuri mari iese distracție mult mai multă, în grupuri de 2-3 e relativ diferit. Nu mă dezic nici de la una, nici de la alta. 😀
Oricum, noi având mai multă experiență ne-am pregătit înainte cu ceva mișcare, dar am avut mulți care au luat daună după 15-16 km de mers.
Costin a zis
Hai ca daca va tin picioarele, puteti da o tura si prin Viena ca oricum nu-i departe 🙂
George Ginghina a zis
Vazand articolele si pozele tale ma gandesc din ce in ce mai serios sa vizitez si eu Budapesta, mai ales ca e si aproape de noi!
Marius Cucu a zis
E o mica parte. Eu zic că abia intr-o săptămână acoperi orașul cat de cat.
ice4you a zis
Inainte fa un plan clar, i’ati cateva zile libere, informeaza’te, nu iti cumpara papuci de maraton si nici echipament de maraton … doar du’te si bucura’te,intr’un grup cat mai restrans! Distractia de grup, merge intr’o tabara, acii ocupa prea mult timp din ala putin. 😀
Pentru alte informatii, suna un prieten … inainte! 😀