Zilele astea am aranjat lucrurile pentru închirierea unui apartament. Să se mai adune una alta p-acolo, să fie și bursa OK, ca să ne așezăm bine pentru taxarea nouă.
Trecând de permutările noastre am o situație cu mașina de spălat rufe. N-am niciun gând să o schimb, poate doar să o arunc dacă vrea chiriașul. Aș putea să fiu emoționat că a fost prima mașină de rufe pe care am avut-o. De la ea a plecat marketing-ul afiliat, de acolo mi-am dat seama că poți face un ban serios din asta. Ce vremuri.
Revenind la lucrurile serioase. Cred că 4-5 ani n-a fost folosită. Am băgat un program de clătire și-a zguduit din toate cele. Acum la centrifugare face urât tare, iar când stoarce o ia un pic razna.
Încă duce programul la capăt, încă stoarce pe cât știa pe vremea aceea, dar scoate zgomot. Mare.
Pare că e zgomot de curea nefolosită. Dar la fel cred că poate să fie trăsnită la orice oră. Zilele trecute am păzit-o ca nu cumva să bage o nefăcută și să mă trezesc cu Dunărea prin casă.
Din propria experiență este mai probabil să se fi uzat rulmentul sau să fi cedat un telescop.
Cred că rulmenții. O să mai investighez.
Am avut si eu o astfel de problema in urma cu cativa ani! Exact la fel si problema principala era un lagar (rulment) al asezarii cuvei.
Am desfacut capacele, am uns lagarele si zgomotul era mult atenuat dar cauza a ramas. A mers asa aproape un an dar am folosit viteze mici la centrifugare! Meseriasii m-au sfatuit ca este mai convenabil sa cumpar o masina noua fiindca masina in cauza avea aproape 15 ani vechime si ar fi aparut alte probleme care mareau pretul acesteia.
Dacă nu ar fi gândit pentru chirie nu îmi băteam capul și luam altceva. Probabil va veni cândva și treaba aia.