Testez foarte multe telefoane anual, iar plăcerea mea de bază este să testez telefoane cu cameră bună, despre care cred că am ce vorbi.
Dar de data asta o să facem ceva diferit. Telefonul ăsta a umblat pe partea cealaltă a lumii, undeva unde nu știu dacă voi ajunge eu vreodată. Oricât de călător sunt, odată cu bătrânețea mi s-au format niște limite. Las pe cei mai tineri.
Așadar, experiența asta este un mixt de experiență povestită de altcineva, dar împachetată de mine. Pe scurt, acum o lună cineva mi-a povestit că vrea să plece în Nepal și tocmai în perioada aceea îmi ajungea mie la teste Xiaomi 15 Ultra. Anul trecut l-am folosit pentru aproape 3 luni de zile și mi-a plăcut foarte mult. Nu era telefonul perfect, dar… era în direcția cea bună. Asta pentru că erau câteva briz-briz-uri care mă deranjau.
Anul ăsta pare că au corectat foarte multe lucruri din ceea ce nu îmi plăcea anul trecut. Evoluția, însă, este extraordinară.
Display
Construcția telefonului este cu totul îmbunătățită față de anul trecut. Pe laterale avem aluminiu și este un pic mai firav față de ce am testat de la alte branduri. Husa și filtrul de pe spate nu stăteau atât de fixe, la modelul anterior chiar era să pierd accesoriile prin Italia.
Ca protecție are Xiaomi Shield Glass 2.0. Aș putea să dau din casă și să vă zic că e impecabil după ce a picat de pe scara avionului și… o dată printre pietre, pe munți. În plus, are protecție IP68. Ce test mai bun să faci la așa ceva pentru asta din moment ce a rezistat la -15 grade în Himalaya?!
Apropo de accesorii am primit și un modul cu care poți să îl transformi în cameră foto compactă. Îmbunătățiri sunt și aici față de versiunea precedentă, zoomul acum este precis din buton, rotițele sunt sensibil mai OK și nu mai pornești din greșeală camera așa cum o făceam la modelul anterior. Puteți să îi adăugați filtre de 67mm dacă aveți nevoie.
Ca specificații pentru display are rezoluție WQHD+ (3200 x 1440 pixeli) și suportă Dolby Vision, HDR10+, HDR Vivid. Vă zic doar atât: pozele se văd incredibil pe display.
Cameră foto
Pentru prima dată comentez pozele pe care… nu le fac eu. E ciudat să zic asta, dar cum atât mai mult mi se pare wow ceea ce a ieșit. Au fost 18 zile de Nepal și peste 4000 de poze realizate cu telefonul ăsta. Nu s-a gândit la perspective, la cum cade lumina, dacă plouă, dacă ninge, ci a făcut poze. Ce-i drept, sunt multe poze făcute pe vertical, iar filmări n-am deloc pe orizontal, însă poți să tragi câteva concluzii foarte bune.
Ca specificații tehnice avem:
- 50MP principală (Sony LYT-900, 1-inch tip, f/1.63, OIS)
- 50MP ultra-wide (f/2.2, 14mm)
- 50MP telefoto (f/1.8, 70mm, OIS)
- 200MP periscope telefoto (f/2.6, 100mm, OIS
Acum, privind un pic din spate îmi dau seama că Xiaomi ar putea vinde mult mai bine telefonul ăsta dacă ar avea parteneriate mai bune cu Instagram, cu Facebook. De multe ori, ceea ce vedeam pe rețelele de socializare era total diferit de ceea ce văd acum pe calculator. Pozele arată mult mai bine pe calculator față de ceea ce vedeam în story-uri.
Procesarea începe să fie din ce în ce mai naturală, chiar dacă este AI în foarte multe situații, dar ajunge să fie unul aproape de ceea ce ai vrea să ai de la un gadget atât de mobil. Da, pe alocuri tinde să deschidă un pic imaginea, iar cu anumite poze nu poți minți că nu le-ai făcut cu telefonul.
Însă, tot ceea ce ține de portrete, de telephoto pur și simplu e din altă poveste. OK, nu întotdeauna decupează perfect, sunt și câteva nuanțe software care nu sunt wow, adică dacă vei da zoom pe imagine vei vedea și că software-ul nu este chiar wow. De la distanță, ca poză normală făcută de un om nu foarte inițiat… o să fie cum trebuie.
În mare parte, din ceea ce văd, pozele au fost făcute pe profilul vibrant. Pe display se vede impecabil. Sunt 2 profilul disponibile, unul autentic și unul vibrant. Pentru viitor, ar fi fain ca Xiaomi să facă un mixt între cele două și asta pentru că atunci când e foarte multă lumină în poză este bine ca pozele să aibă un pic de pop up, în timp ce în alte situații procesarea este un pic cam saturată și scapi detalii.
Ar mai fi o soluție să faceți pozele pe profilul autentic și să folosiți funcția de înfrumusețare automată. O să ridice saturația foarte mult, iar pozele vor fi foarte vibrante. Poate prea vibrante. Pe ecranul telefonului, fiind destul de luminos, arată bine. Odată deschise pe calculator sunt prea saturate. Partea bună este că se poate face asta cu un singur click. Recomandarea mea ar fi, însă, să editați pe culori.





























Pozele pentru detalii sunt impresionante, din orice unghi le-ai privi. Pur și simplu camerele de periscop își fac treaba. Uitați câteva demonstrații.



La pozele de portret v-aș invita să dați un pic de zoom. Sunt situații în care nu decupează atât de bine subiectul, acolo trebuie să mai muncească un pic Xiaomi. Poate un pic și la skintone-ul oamenilor. Însă, e telefon, nu trebuie să ai pretenții foarte multe.
În rest, instantaneele cred că vorbesc de la sine. E extraordinar unde am ajuns cu tehnologia în momentul de față. Cei 200 de megapixeli pur și simplu sunt wow. Da, era fain să aibă un pic mai mult know how la culori, eu tind spre orange & teal, însă cred că imaginile vorbesc de la sine. Telefoanele imită din ce în ce mai bine aparatele foto când vine vorba de portrete.














Baterie
Anul trecut, nu știu cum am fost singurul care a zis că nu trecea ziua de baterie. Așa a și fost. Erau probleme cu bateria. Anul ăsta au făcut pasul spre silicon carbon. În 18 zile, pe coclauri, la -15 grade telefonul se descărca peste noapte 2-3%. Este o realizare raportat la alte branduri. Acum telefonul ține o zi, ba chiar după o zi întreagă de poze ajungeai cu 30% baterie în condiții de 4G ceea ce este mai mult ca suficient. Pentru o baterie de 5400 mAh, fie și Silicon Carbon… e foarte bine!
Ca viteze de încărcare Xiaomi stă foarte OK: 90W pe fir, 80W pe wireless și 10W pe reverse.
Software
Xiaomi învață cu software-ul. Mi-ar plăcea să fie mai puține aplicații preinstalate, dar se rezolvă și alea pe moment ce le personalizezi. Snapdragon 8 Elite face minuni și, culmea, nu este atât de cald pe cât mă așteptam. E greu să zici asta despre Xiaomi. Interfața celor de la Xiaomi se numește HyperOS și este decentă. Va avea 5 ani de actualizări pentru sistemul de operare și 6 ani de actualizări pentru software. Telefonul e rece, chiar dacă face mai puține puncte decât competiția în testele sintetice. Dar nici nu contează, oricum, hardware-ul e suficient de puternic pentru orice. De la editare la jocuri la… orice!
Că are UFS 4.0, că are 16 GB RAM, astea chiar sunt detalii.
Telefonul ăsta e un tanc. Știu, mulți veți zice că e scump, dar sunt puține modele în momentul de față care să facă același lucru. E posibil ca vivo să aibă perspectivă asemănătoare, însă, nu este pe piața românească.
Însă, gândiți telefonul ăsta ca un principal căruia puteți să îi puneți accesorii. Se pot pune filtre ND, se poate filma LOG, se pot adăuga obiective și să devină un soi de cameră. Nu e de mirare că în Germania am văzut pe atâtea mese telefonul ăsta la colegii de presă din afară. Pur și simplu îți faci treaba cu el. Efectiv, mă sperii de ce văd în condiții de iluminare foarte bună.
Un singur dezavantaj găsesc telefonului ăsta și anume că este foarte greu. E printre cele mai grele telefoane de pe piață și o să aveți nevoie de un pic de acomodare. Însă, husa din pachet ori este tanc. Ar mai fi unul și anume: prețul. E destul de scump pentru piața noastră, dar nu pentru ceea ce oferă.
Adaugă un comentariu