Prin 2008 am avut un job d-ăla cool. Cred că erau printre primele proiecte europene, atunci când se anunța criza, iar băieții dădeau bani pentru a informatiza școlile. Pur și simplu, aduceam calculatoarele, învățam 2-3 chestii profesorii, își luau punctajul și toată lumea era fericită.
La oraș treaba mergea șnur, lucrurile erau cool. La sat am avut situații în care duceam 5 calculatoare, dar instalația electrică a școlii nu ținea mai mult de 2 calculatoare.
Și n-aș zice că erau zone greu accesibile, ci eram aproape de Arthur de la Ceptura. Am și acum în imagine cum oamenii aveau grijă de vaci în curtea școlii, iar în pauza de masă mai făceau o oră cu copiii.
Nivelul a mai crescut de atunci, zic eu. Sper!! Cert e că duceam sisteme de 1 miliard, din care 70-80% era prețul pentru licențele folosite. Acum nu mai pare o sumă mare, dar în 2008 mi se părea foarte mult.
Nu am idee cât i-a ajutat pe oamenii ăia informatizarea, dar știu că unele calculatoare s-au împărțit și pe la primării, la un moment dat.
Acum unii doresc să introducă WiFi în școli. Tare curios sunt cum va fi implementată treaba asta în zonele greu accesibile. Bine, pe hârtie, totul va fi bine ca de obicei, în mod real… cam dificil.
Mai sunt și limitările de rețea pentru școlile mari. Dacă ai câteva mii de elevi… cam greu să se poată conecta simultan, nu?!
Asta în condițiile în care avem abonamente cu date mobile de la 2 euro. Numai mie mi se pare că unii băieți trebuie să facă niște bani?! Să nu mai amintim că în 2-3 ani de zile vom avea 5G și se va schimba perspectiva…
Daniel H. a zis
Oare va prinde elevul wifi și când a fi pe buda din curtea școlii?
Mălin a zis
Mno’ eu la sat când am făcut o treabă m-am ocupat și de instalația electrică, nu m-am dus numai să pun calculatoare pe mese și să-mi iau banii. De fapt n-am luat niciun ban personal pentru că munca a fost voluntară de cele mai multe ori.
Cât despre WiFi, în școală e o discuție mai amplă pe subiect. Deja sunt școli cu WiFi, iar campusurile universitare au toate WiFi de vreo 10 ani. Nu asta e problema. E o chestie necesară, dar nu prioritară. E realizabilă și nici nu presupune prea multă investiție în infrastructură.
Numai că e foarte important și ce acces se acordă ulterior elevilor. Dacă e WiFi la liber atunci în loc să stea atenți la profesor se vor uita la vreun bivol numit Ilie pe Youtube…
Marius Cucu a zis
Jobul meu era sa fac hartagaroaia și sa le dau examenul profilor. Am zis impropriu „dus”. In fiecare zi mergeam într-un sat din Prahova. Altfel, nu faci o instalație într-o :). Pe vremea aia nu știam nici care e nulul.
Costin a zis
La francezi taman ce s-a interzis folosirea tel. mobile in scoli…
Aia unde au ajuns, in evul mediu timpuriu?
Sau poate chiar pun pret pe ceea ce se cheama scoala.
ice4you a zis
Aoleu, s’a stricat tefelistul din tine? :))))))
In alta ordine de idei, am lucrat mult cu scolile intr’o vreme. Amuzant e ca toata lumea o da tare doar cu buda din fundul curtii … pe cand aia e totusi cea mai mica problema, multe din scoli functionand la limita de avarie, faza cu instalatia electrica ce tinea doar doua calculatoare e una valabila in mare parte si nu vorbim aici de scoli din cine stie ce fund de sat.
Wi-FI moka le trebuia? Asta era acum stringent? Nu era rau daca s’ar apuca sa ii alfabetizeze in primul rand … dar deh … vesnica tichie de margaritar.
Costin a zis
Ce antagonism vezi intre tefelism si invatatura?
Ba din contra, merg mina-n mina. N-ai sa vezi tefelist analfabet, garantat. 😉
Marius Cucu a zis
Meh, Costin, dacă vorbim de #rezist, am văzut și oameni care nu-s în stare să se informeze și ei… teoretic… ar fi oameni ce predau în școli. 🙂
ice4you a zis
Serios?????? =))))) Costine, tu clar ai o bula a ta! :))) Dar na, ai si tu dreptatea ta, nu e clasicul analfabet, e ala de rit nou: analfabetul functional! :))) Si btw … cand se discuta asa ceva si pe la noi (faza cu NU telefoane in scoli) tefelistii au luat foc vere! Ca limitarea drepturilor, ca discriminare, ca ilegalitate, ca sechestrare de bunuri … pffff …
Marius Cucu a zis
Păi dacă tu stai pe grupuri d-alea de oameni care citesc doar titlul… propagandistic 😀 Deh…
vasile a zis
Ba aveti un fix, daca ai buda in curte nu-ti mai trebe nimic in viata pana nu rezolvi asta prioritar, apoi treci mai departe, da’ nimeni nu zice cum bagi buda inauntru, ca-ti trebuie fosa, apa curgatoare, ca primaru psd-ist nu da bani la scoala ca directorul e de la usr sau pnl si buda implica multe, mai multe ca wifi-u care oricum s-a realizat demult cu fonduri UE, „Internet in scoala ta”, „Clasa digitala”…bine mai greu cu profesori 😉
Marius Cucu a zis
Păi cine a modificat legea asta ca banii să fie alocați de la primărie?! 🙂
Costin a zis
ICE, cu totii avem bule. Cu deosebire dupa o iahnie de fasole…