Cea mai bună vopsea antimucegai, unde găsesc eu să fie eficientă?! Asta era întrebarea mea acum câteva zile. Auzisem chiar de ceva glet antimucegai sau o vopsea cu ioni de argint. Zici că am luat-o razna!
Cea mai mare greșeală a mea a fost să mut aragazul pe balcon. Chiar dacă e închis, e greu cu flacăra, e greu cu spațiul și chiar nu-mi convine ce a lăsat în urmă.
Pe lângă faptul că am gresie de exterior ce se spală destul de greu, mi-a mai făcut și mucegai din cauza condensului. Cât e cald nu e problemă, când vine iarna e… nebunie.
Primăvara stai și freci. 🙂
Am fost zilele trecute într-un ocol la magazinele de profil și-am rămas în gând cu reclamele de pe bloguri cu vopseaua care nu mucegăiește. Sau așa ar trebui. Parcă era vorba de Savana și de Oskar.
Într-un final, am dat cu asta și de mai bine 3 ani de zile e totul în regulă. Dar am și mutat un pic caloriferul, e mai centrat, e căldură în toată camera acum.
Asta la ai mei. Pe la geamuri, pe balcon.
Zilele astea mă mut în partea cealaltă. Nu e nici pe departe terminat, dar poate vin ideile diferit, de la fața locului.
Ideea e că acolo casa scării e sub o parte din sufragerie. Bănuiesc că ea e vinovată de mucegai într-un colț de cameră.
Gabriel a zis
Fara aerisire corespunzatoare , nu scapi de mucegai indiferent ce ai folosi ! Unde este aragaz , trebuie auromat si hota.Iar zona din sufragerie aratata , intradevar face mucegai din cauza ca se afla deasupra casei scarii.Acolo trebuie anvelopat cu polistiren de 8 cm pe exterior .Se face condens din cauza diferentei de temperatura ! Nu ar strica sa tragi un calorifer de la centrala in coltul ala , ca sa usuce continuu cand vine anotimpul rece .Spor la treaba ! 🙂
Marius Cucu a zis
Caloriferul merge non stop. E poziționat un pic mai pe centrul camerei…
Claudiu Staicu a zis
Solutia la problema enuntata o reprezinta izolarea interioara cu un material foarte permeabil si anume Placa Silicat De Calciu, produsa de Skamol.
Nu este rclama, produsul este folosit cu succes (garanteaza rezolvarea problemelor cu umiditatea si mucegaiul) in Danemarca, UK, Germania, Franta. Este un produs cu 91% aer, PH 10.3 – nu dezvolta mucegai sau alte ciuperci, rezistenta mare mecanica (nu se sparge).
Materialul izoleaza termic, fonic, absoarbe regleaza umiditatea din incaperi. Produsul este deja prezent pe piata din Romania.
Malin a zis
N-am avut probleme de genul asta pe aici, in Mallorca e mai greu sa faca cladirile mucegai decat doar in cazul in care pluteste rahatul pe langa fundatie, insa cred ca vopseaua asta rezolva problema doar la suprafata in timp ce peretele poate sa fie infestat in continuare.
ionica a zis
Eu am folosit Sano întimucegai, după câteva zile, s-a dus. La tine cred că e nevoie de vreo săptămână 🙂
Întradevăr eu am avut doar cam două palme în colț, dar s-a dus și nu am mai avut probleme.
simplu_cetatean a zis
E posibil sa-ti apara iar mai incolo.
toro a zis
Scapi de mucegai urmând cativa pasi. Cureti mucegaiul pana la beton (caramida ) . Usuci bine locul cu un aer cald (rece ) preferabil aer cad . Cumperi Hipoclorit si cu o pensula dai bine in 2 rânduri peste locul cu pricina. Gasesti in comert glet antimucegai si tragi un glet pana la finisaj . Dupa care cumperi lavabil antimucegai si dai cu trafaletul in 2/3 straturi .Primul si al doilea strat lavabilul dat ne diluat cu apa . Ultimul poate fi un pic mai subtire. Daca ai usa /geam intre camera si balcon si balconul inchis cu geamuri termopan , asta creaza condens si acel mucegai. Aeriseste pe cat posibil tinand usa (geamul )deschi pe timpul zilei /seri .
Marius Cucu a zis
E geam de termopan și pe peretele din stânga a fost ușă spre balcon(închis la rândul lui în termopan). Totuși, exact în colțul ăla și până la jumătatea camerei este casa scării și este neizolat pe exterior.
ice4you a zis
Uita de orice solutii minune! Nu exista asa ceva, dai bani de’an sulea! Singura rezolvare e cam asa:
– gasesti un meserias;
– te duci si cumperi placi de polistiren exudat, 2cm este suficient, plus adeziv pentru baie;
– lipesti placile de polistiren exudat pe toata suprafata, tragi plasa fain frumos peste, mai tragi un glet, lavabila … si aia e.
Placatul sa il incepi de jos, scoti plintele alea.
Succes! 🙂
P.S. Bineinteles ca inainte de asta, cureti tencuiala aia pana la beton. 😀
Marius Cucu a zis
Păi bun, dar nu sunt șanse să recidiveze? Dacă revine mucegaiul?! 🙂
ice4you a zis
La toate solutiile de mai sus garantat va recidiva, la asta sansele sunt minime pentru ca obti o izolare a peretelui. Eu am rezolvat in felul asta pe unde am avut belele de genul. Sa ai grija insa si la un minim de aerisire ulterior.
Marius Cucu a zis
Ok, să recidiveze, dar să se întâmple în câțiva ani, nu să curăț anual mucegaiul. 🙂
ice4you a zis
Cum ziceam, aceiasi belea am avut’o la camera lu’fica’mea. De 7 ani am facut treaba asta si de atunci nu am mai avut nici un fel de probleme. Am vazuta rezolvata treaba in felul asta si in cazuri mult mai grave. Cum ziceam, obti o izolare a peretelui, la tine treaba aia se intampla de la condens. Daca treaba e bine facuta, garantat ca ai scapat.
toro a zis
Solutia lui @ice4you este buna dar ce faci cu mucegaiul .El va ramane si se va extinde in alte directi . Hipocloritul omoara bacteria ! restul cum am zis .
ice4you a zis
Odata peretele „captusit” complet cu adeziv de baie pe baza de … hipoclorit (de aia am zis „adeziv de baie” … unde zici tu ca se duce?! La vecini?! E treba lor de aici, pe Marius il interesa …. la el! 😀
Cum am zis ceva mai jos … multi stiu, putini cunosc. Soarta.
Gabriel a zis
Placarea se face pe exteriorul ap. nu pe intrior.Altfel va aparea mucegai intre pilistiren si zid .Asa am patit eu …:(
Marius Cucu a zis
Păi cred că o să fac în primăvară și pe exterior. Interiorul sper să îl rezolv acum, până vine zăpada.
ice4you a zis
Cum ziceam, daca treaba aia e facuta dupa ureche nu ai facut nimic. Peretele ala se curata, se usuca iar pentru lipire se foloseste un adeziv special rezistent la apa. Polistirenul nu se foloseste din cel expandat pentru exterior ci polistiren extrudat care e alta marie cu alta palarie special utilizat pentru medii umede. Multi stiu, putin cunosc din pacate … mai ales daca asculti de „meseriasi” care nu stiu sa faca diferenta nici macar intre materiale.
Miha a zis
Cum se numeste acel adeziv?
Bănică George a zis
E casa ridicată din vară și la colțurile de exterior mi sau umezi și am dat și cu lavabil . Ce se poate întâmpla.
Marius Cucu a zis
Să se extindă mucegaiul. Nu sunt wow pe domeniu, dar eu am încălzit zona cu probleme, practic am mărit și mutat caloriferul un pic mai spre centru și au dispărut problemele. Cel puțin, e a 2 a iarnă și n-au apărut probleme. Mă gândesc că pereții nu sunt încălziți uniform.
Peter a zis
Stau la parter, bloc exclusiv din beton(comunist),subsol neincalzit, exterior izolat cu polistiren dar casa scarii fara incalzire,vecin fara incalzire. Desi am incazire normala si aerises regulat, toate incaperile au treimea de jos cu condens si aproape toate colturile(ici colo si peretii) cu mucegai. Am incercat solutii diverse, fenomenul nu dispare. Astept sugestii.
Andrei a zis
La mine a dat rezultate bune Aeria Superweiss Anti-Mucegai, am folosit in incaperi la tara cu umiditate mare. Am spalat foarte bine peretii inainte de aplicare si am lasat sa se usuce, am facut treaba asta vara ca sa se poata ventila si usca corespunzator incaperile
Marius Cucu a zis
Super tare. În ce magazine este disponibil, ai idee?
Andrei a zis
In Dedeman este sigur!
Cami a zis
Întrebare. Casă la șes. Pe unii pereți, cam 30 cm
în sus, neuniform, se cojeste inclusiv gletul și cade până la tencuială. Dacă i-aș placa cu excludat, după o curățire până la beton, ar putea fi o soluție? Mulțumesc
adi a zis
Foarte bune informatiile publicate.
Bianca a zis
Sal. Poate cineva mă ajută cu niste sfaturi din experiențe.. Problema este la casa cu un perete demisol, până în vara aceasta am avut var peste tot ,pereți uscați., renovând am tras lavabila și acum ,după cca 4 luni , avem mucegai pe mobilier și perete umed . Camera este aerisita zilnic și incalzita , as vrea sa dau jos lavabila , să dau din nou cu var , mă gândesc că nu respira pereții din cauza lavabilei?!
Marius Cucu a zis
Pe exterior s-au făcut ceva modificări care să atragă mucegai, umezeală?!
Claudiu a zis
Buna, va recomand un sistem Activ de izolare interioară, o placa cu permeabilitate foarte mare și care elimina complet riscul de mucegai. Este folosit in țările nordice inde exista multă umiditate.
Marius Cucu a zis
Puteți lăsa un link cu materialul din Mathaus?
Claudiu Staicu a zis
Desigur:
https://mathaus.ro/p/placa-de-silicat-de-calciu-skamowall-basic-grosime-25-mm-610-x-1000-mm/000000000010607138
sau
https://www.pefoc.ro/produs/placi-antimucegai-skamowall_20002
Alexandru a zis
Cu ce ar trebui gletuita placa de silicat recomandata ?
Claudiu Staicu a zis
este nevoie de un glet permeabil, avem in gama, il gasiti in Mathaus :https://mathaus.ro/p/glet-de-finisaj-pentru-placi-skamowall-15-kg/000000000010607150