Am mai discutat despre backup-uri de-a lungul timpului. Eu am reușit să trec pe VPS-uri și îmi fac backup-uri o dată pe zi, atât la fișiere, cât și la bazele de date. La baza de date fac de 2 ori pe zi backup, iar la fișiere o singură dată. Apoi se sincronizează pe cloud. Pe lângă cel de la server mai am unul și la Managewp, pe undeva prin USA. Îmi pare tare util ca un al 3 lea backup.
După ce se adună 10 backup-uri se șterg automat cu un cron. Descărcare manuală fac o dată pe săptămână. Nu-mi ia mult timp, dau un drag & drop și sănătate. Când îmi amintesc mai trag și un backup pe laptop, în general când plec mai multe zile de acasă să n-am surprize și să am un backup la îndemână.
Eh, la Wordcamp s-a discutat și despre backup-uri. Despre testarea acestora.
Ceva colegi de discuții pomeneau că hosting-ul le face backup, că plătesc pentru serviciu separat. Dar pe lângă backup-ul acesta oare a fost cineva curios să vadă dacă funcționează backup-ul?!
Prin iarnă am avut ceva bătăi de cap cu o bază de date. Nu îmi importa articolele de pe blog de nicio culoare. S-au corupt niște tabele și dusă a fost.
Baza de date a fost pe o mașină virtuală de la PrahovaTV. O tâmpenie de Centos 6 care mi-a făcut numai probleme. Eh, când am plecat de la ei mi-am luat și site-urile d-acolo. Cu tot cu erori.
Norocul meu a fost că am reușit să fac rost de un backup funcțional dintr-o altă sursă și am recuperat 7-80% din articole. Restul copy paste din Google Cache.
Așadar, un simplu backup nu e chiar suficient. Din când în când ar fi ok să mai faceți un test, să vedeți măcar dacă arhiva aceea se deschide, dacă fișierele SQL se deschid și nu sunt corupte. Cu cât e mai mare baza de date, cu atât sunt șanse mai mari să apară surprize.
Vasile a zis
Bravo, bine ca a fost „…o mașină virtuală de la PrahovaTV. O tâmpenie de Centos 6…”, acum ce tampenie de OS folosesti?! Oricum cred ca e o tampenie sa faci backup de aiurea fara sa-l verifici 😉
Marius Cucu a zis
Era o tâmpenie pentru că nu-mi dădeau acces complet la ea și aveam ceva buguri pe acolo. Eu-s pe debian/ ubuntu. 🙁
Vasile a zis
Aha, tampenia era lipsa accesului complet(root), daca inteleg eu bine si nu Centos 6, am insistat pentru ca Centos mi-a parut mereu o distributie tampit de stabila, iar tampeniile le fac deobicei oamenii 😉
Marius Cucu a zis
Probabil, dar aveam probleme suficient de mari pe acolo, mașina pe care era pus nu era setată cum trebuie pentru că aveam suficient de multe erori. Dar cum n-am avut acces mi-am luat jucăriile și-am plecat.
ice4you a zis
Eu nu imi mai bat capul! Cand e sa se intample, se intampla … amu … ce sa zic … am backup, Doamne ajuta!
Alex Dumitru a zis
Am avut si eu aceleais probleme. Am avut nevoie de backup si nu prea a mers restore-ul. De atunci mai fac teste din cand in cand sa fiu sigur ca nu e problema.
Mario a zis
Stiu ca am patit si eu sa am probleme de genul sa dau restore (povestea pentru care am facut restore e bateria laptopului-3 minute fara incarcator, moare), iar cand sa se termine restore-ul scria “D: drive damaged, some files could not be restored.”. Iar, cand esti elev, ai un proiect de facut si munca ta de 2 saptamani se duce pe apa sambetei, te gandesti oare ce mai urmeaza. :\