Închei seria articolelor de travel pentru următoarele 2 luni cu Viena. Am zis, când am fost în Germania că o să mă întorc în Viena pentru că mi s-a părut genial orașul, chiar dacă era un pic frig, inițial, și nu tocmai ok de plimbat.
Ce este de văzut în Viena?
De data asta am ales ca ultim oraș din lista celor 5 vizitate în vara asta. Practic, am avut de ales între a lua avion cu escală într-un oraș sau de a merge în țară, din Spania. Diferența a fost de 100 de euro de persoană + încă un oraș vizitat. Bine, e cu 2 tăișuri treaba pentru că, fără discuții am cheltuit mult mai mult, dar măcar am văzut un oraș nou.
- Citește și: Cele mai frumoase Piețe de Crăciun din Viena
E ciudat să scriu articolul ăsta din nou pentru că, cu siguranță, l-am mai scris o dată, de acolo, dar pur și simplu nu-l mai găsesc.
Viena e orașul ăla al contrastelor. Dacă la noi ziceam că e opulență, cu siguranță la ei vei găsi și mai multă opulență. Dar da, vorbim de capitală de imperiu, nu de orice capitală europeană.
Din punctul de vedere al arhitecturii orașul este genial, centrul e genial, clădirile sunt wow, austriecii sunt… germani.
Au fost 4 zile în Viena, pline de ploaie aș zice. Da, am mers cu ploaia după noi în tot concediul. 🙂 Totuși, prefer așa față de roadrip-ul de anul trecut, pe canicula din Croația.
Ce poți vizita în Viena?
- Palatul Schonbrunn
- Palatul Hofburg
- Catedrala Stephansdom
- Palatul Belvedere
- Opera de Stat
- Roata din Viena(Parcul Prater)
- Casa Hundertwasser
- Stephansplatz
- Cartierul Muzeelor
- Școala spaniolă de călărie
- Biblioteca Națională a Austriei
- Stadtpark
- Graben
- Donauinsel
- Centrul istoric
Prima zi s-a consumat simplu. Drum până în centru, apoi până la cazare. Am nimerit o cazare foarte mișto, la 30 de minute de mers pe jos de Schönbrunn. Știam, de când am fost data trecută, că sunt toate muzeele în zonă și că dacă Schönbrunn e mișto, cu siguranță și restul obiectivelor vor fi în zonă și vor fi mișto.
Eh, ăia 3 KM erau în partea opusă de Schönbrunn, practic, într-un cartier rezidențial. Cu mijloacele de transport făceam 10 minute până la Schönbrunn, dar 40-50 de minute până în centru, acolo unde se dădea tonul. Cred că în total ar fi fost aproape 10 km de mers pentru că am tremurat un pic într-o seară când am prins ultimul tramvai. Bine, băgam taxi la nevoie.
Cât despre prețurile biletelor noi am luat cartelă pe 3 zile, parcă. Prețurile sunt aici. Am plătit din aplicație și atât. Nu ne-a întrebat nimeni nimic, pe tot parcursul călătoriei.
Cum ajungi în oraș din aeroport?
Sunt așa de triști că au tren fix la ieșirea din aeroport. Aveți mai multe metode, una dintre ele fiind trenul S7. E și cea mai ieftină, aveți opțiune să luați separat bilet, undeva la 4 euro sau să luați în pachetul de mai sus. Undeva la 17 euro. Atenție că Google Maps vă trimite cu trenul rapid. Diferența este de câțiva euro și câteva stații în plus, în care oprește.
Noi am luat, în prima fază, doar biletul de transfer, iar în următoarea zi am trecut pe City Card.
Partea grea, atât în aeroport, cât și în aplicație este lipsa englezei. E tradusă parțial în engleză și dai cu dej’tu la nimereală. Am stat vreo 10 minute să nimerit biletul la tonomat.
Partea mișto este încrederea pe care o au autoritățile în oameni. Poți fără probleme să mergi la metrou fără sa te întrebe nimeni de sănătate. Nu tu turnicheți, nu control la autobuze, nimic. Bine, asta când am vizitat vara, la târgurile de Crăciun au fost oameni ce i-am văzut dați jos și amendați.
Dacă în celelalte orașe a plouat suportabil aici a dat-o bine de tot în ziua 2 și ziua 3. Eram pe ideea: „ieșim la baie sau nu?”
Într-un final, s-a mai oprit ploaia și am mers la Schonbrunn să vizităm. Eram hotărâți să facem ocolul muzeelor, dar pur și simplu am pierdut vremea aproape 2 zile acolo. Am luat un bilet undeva până în 30 de euro, dacă țin bine minte și am putut vizita 2 zile totul. Colegul zice că se numea Classic Pass, iar pentru zoo ne trebuia Plus.
Altfel, interiorul este superb. Nu am avut voie să facem poze, am băgat, pe ascuns câteva poze cu telefonul, dar nu le public pentru că n-avem voie, dar așa opulență, așa lux era în perioada ăia pentru unii de nu îți vine să crezi.
Zoo Schönbrunn
Am revenit, altă dată, și-am văzut si Zoo din Schönbrunn. E de văzut. Costă 20 de euro biletul, dar cred că e mai ieftin dacă îl prindeți în pachetele de mai sus.
Oameni în Viena
Mâncare
De mâncat nu am băgat nimic specific, ci mai degrabă grecesc și turcesc. Am nimerit niște ciorbe monumentale la un grec, ceva micuț, pe o străduță lăturalnică. Ok, era atât de mic încât nici plata cu cardul nu era și pe terasă nu erau mai mult de 3 mese. Dar mâncarea wow!
Ospătarul de seară foarte mișto, a știut să facă atmosferă. Ne-a gâdilat cu un Hagi, cu chestii de fotbal, cel de dimineață mai grețos, dar mâncarea la fel de mișto.
Am nimerit și într-o cârciumă cu specific turcesc. Din păcate, nu știu ce-am mâncat, știu doar că am ales din poze că limba nu prezenta informații clare. La fel și ospătarul, dăduse skip la engleză. 🙂 Prețuri decente și acolo, pe Revolut zice că am cheltuit 23 de euro.
Au mai fost și ceva cârciumi cu și despre bere, undeva mai centrale care nu merită atenție. Mai scumpe, fără menționare. Poate doar că acolo a fost prima dată când am văzut că se poate plăti tips cu cardul. Doar că au fost așa de sictiriți că n-au meritat niciun cent.
Mi se pare că e atât de simplu de ajuns în Viena că, cu siguranță mă voi întoarce acolo. Vedem dacă pentru treburile de Crăciun sau după. Trebuie prins și un concert d-ăla.
Nu îmi amintesc să fi avut nevoie vreodată de cash. Până și bacșișul la restaurant l-am plătit direct de pe card. La obiectivele turistice mereu am folosit cardul, nu ar trebui să fie vreo problemă.
Costin a zis
Da-l in ma-sa de concert, il poti vedea si la TVR1, in Viena haleste din specialitatile culinare locale, Wiener Schnitzel si Wiener Apfelstrudel. 🙂
Marius Cucu a zis
Meh, una e la TV, una e acolo. O dată în viață e de bifat. Și, oricum, pe lângă asta, luminițele de Crăciun… 🙂
Vom vedea, e ceva idee pentru sfârșit de noiembrie, eu am în cap să bifez și Bratislava. Să vedem!
Iulian a zis
Tare! Și arhitectură e mișto!
Marius Cucu a zis
Yup, am fost uimit prima dată și-am zis că o să revizitez. Aș vrea să dau check in și din Bratislava. Vedem.
vasile a zis
Capitala de imperiu… 🙁
Marius Cucu a zis
Wikipedia
Costel a zis
Ca tot vine vorba de mancat bine in Viena m-am gandit sa va spun si experienta mea recenta. Am stat aproape o luna cu serviciul acolo. Sigur ca trebuie sa luati in calcul ca unele preturi pot fi mai piperate. Poate ca unii vor fi nevoiti sa faca imprumut ca sa mearga acolo.
Centimeter rathaus este un lant de localuri destul de ieftine in Viena, tocmai de aceea e posibil sa il gasiti aglomerat. In general, e o combinatie de bar si restaurant.
Laudat este si Figlmueller de toata lumea… sunt 2 locatii relativ apropiate. Dar sincer nu am fost deloc impresionat.. Noi am mâncat extraordinar de bine și mai ieftin aceleași șnițele imense la alte restaurante. In plus, te complici cu rezervare…
Alte optiuni ar mai fi Schnitzland, WienerWald, Chamaleon, Bier und Bierli, Leopoldauer Al, Ribs of Viena. Astea-s mai comerciale, pentru turisti. Daca vreti traditional trebuie mers printre localnici pe la Ottakring.
Daniela a zis
Tocmai ne-am intors si noi din Viena si as avea cateva precizari de facut.
Daca sunteti „de cursa lunga”, va recomand Viena Pass cumparat in avans online https://www.viennapass.de/. Noi am luat si Viena city card ptr 3 zile și am avut transport gratuit pe orice mijloc și reduceri la majoritatea muzeelor.
De la aeroport, singura si cea mai rapida si convenabila deplasare in oras(aeroportul e la o distanta considerabila de oras) este cu un tren special, CAT la care calatoria dus-intors costa 21 de euro si daca aveti in grup copii sub 15 ani nu trebuie sa platiti si pentru ei.
Pentru copii, au gratuitate la transport in vacante sau weekend. La CAT nu trebuie sa validati biletul, este o persoana in tren care vine si vi-l valideaza.
In oras, recomand metroul care te duce la aproape toate obiectivele turistice. La metrou poti intra fara sa platesti dar sunt controale si amenda e considerabila si mai ajungi si pe la politia lor.
Dupa ce achizitionati biletul de metrou, trebuie si validat la aparatul de la intrarea in gura de metrou cu exceptia celui care este pentru o perioada determinata(o zi sau mai multe). Daca aveti animal de companie, trebuie si pentru el bilet!
In rest, totul este foarte ordonat si usor de inteles, mai ales la metrou. Este bine sa va faceti un routing in functie de numarul de zile ca sa fie rentabil acel Viena Pass, altfel nu vi-l recomand.
De vizitat sunt multe, depinde cate zile aveti la dispozitie.
De neratat palatul Schonbrun, palatul Hofburg, catedrala si piata Sf Stefan, Prater musai, mai ales daca sunteti cu copii, Mariahilfe Strasse, puteti face si croaziera pe Dunare.
Cazare am avut la Urban Style Studio, cam la 5 km de centru, e potrivita pentru 4 persoane, desi cam micuta dar are tot ce va trebuie.
Era si un Lidl foarte aproape, la blocul vecin. Aveti grija ca in tramvaie de ex daca vreti sa platiti bilet, automatele alea primesc doar monede. Puteti descarca si aplicatia visit a city, va arata acolo diverse locuri de vizitat in functie de nr de zile.