Se fac ceva ani de când mi-am luat Sony A7IV. În tot timpul ăsta am zis: bă, ce îmi trebuie mai mult, e camera perfectă pentru mine.
Încă sunt de acord cu treaba asta, dar factorul de noutate la Sony nu mai este cel așteptat. Au avut primii pași cu autofocusul, lumea a migrat în masă, iar apoi ceilalți au venit din urmă. Impresia mea este că, în ultimii ani, chiar i-a depășit.
Cele mai recente lansări ale Sony pe partea de camere au fost, de fapt, rescrieri. Același senzor pus în mai multe carcase. Ce e de apreciat e faptul că au rezolvat cu software-ul. Cu firmware-urile. Noile aplicații sunt OK, sunt rescrise, meniurile în aparatele noi arată decent, dar repet, ceilalți sunt tot acolo.
De aceea și vânzările nu mai sunt aceleași. Că prețurile mari rămân, iar competiția… o joacă. Din punctul meu de vedere, Sony trebuie să vină cu ceva nou că vânzările încep să fie în spatele Canon.
Statistica de mai jos este strict pentru unități vândute ca mirrorless. Adică piața pe care Sony o domina la un moment dat.
Interesant este că Nikon urcă și are rezultate tot mai bune, asta și pentru că seria Z a fost foarte, foarte bine primită.

Oricum, mi se pare că ajungem pe un platou. Toate sunt din ce în ce mai bune, în mai toate condițiile.
Buna ziua Domnul Marius – Televizor TCL QLED 55P8K, 139 cm, Smart Google TV, 4K Ultra HD, 100Hz- se merita cumparat ? vreau sa merg pe 13 Sep 2025 sa cupar si eu acest televizor – Multumesc.