Mi-am dorit foarte mult să ajung la Hunedoara, la Castelul Corvinilor. A fost prima oprire de după Deva. Ani de zile am trecut prin zonă, niciodată nu am fost acolo.
[Citeşte mai departe…]Unde ne petrecem timpul în vacanță?
Sau mai bine zis, cum ne petrecem timpul?!
Sunt pasionat de călătorii ca mulți alții dintre noi. Categoria asta vreau să fie cu și despre amintirile mele. Am mai zis-o pe blog, vreau că aici să fie "magnețelul din vacanță", să îmi amintesc cu plăcere despre ce am vizitat, la un moment dat, în viață.
Am peste 20 de țări vizitate în tot acest timp și acumulez pe cât se poate de mult.
Perioadele ca pandemia mi-au tras frâna de mână și nu am mai putut să vizitez prea multe. Așadar, am zis că este ok să fac o categorie cu tot ceea ce am vizitat și să povestesc câte ceva.
În general, sper să adunăm lucruri utile, deși este greu să te obișnuiești pe stilul de călătorit al fiecăruia. Vorba aceea: am fost acolo, am publicat aici! Sper să fie cât mai informativ și pentru voi, iar în comentarii să ne auzim pentru impresii viitoare.
Deva
În drum spre Timișoara am făcut un popas spre Deva. La Deva am fost la Cetatea Devei, am făcut traseul de vreo 30 de minute spre aceasta. Am fi avut și varianta telecabinei, dar ploua destul de tare și nu prea funcționa, deși erau oameni de-ai „casei” pe acolo ce ne-au indicat pe unde ar trebui să mergem ca să urcăm pe jos.
[Citeşte mai departe…]Timișoara
Am dat o tură prin țară zilele astea, un fel de roadtrip de 4 zile prin Ardeal și Banat. Am pus degetul pe hartă și-am ajuns pe la Timișoara. Cu ceva opriri în Deva sau Transalpina. Felul în care sunt oamenii acolo, în Banat, este total diferit față de ce este în Muntenia.
[Citeşte mai departe…]Cum ajungi la Scropoasa
În weekend am vrut să facem o ieșire rapidă la munte. Pentru noi e simplu să pleci pe Valea Prahovei, e mai greu să te întorci. Mai ales dacă e vorba de weekend. Eu nu am răbdare să stau în mașină, în trafic, așa că prefer să evit. Bine, mai furăm startul sâmbătă dimineață, până vezi bucureștenii că vin și te blochează la Nistorești. Hint: dacă ajungeți până în ora 8:00 la Nistorești n-o să aveți coadă până în Brașov. De data asta ne-am dus duminică dimineață și ne-am întors pe seară. Neașteptat de liber la întoarcere, până la un accident aproape de Ploiești. Un nene s-a gândit că e ok să se lege de un stâlp de electricitate.
[Citeşte mai departe…]De ce este Mamaia mai scumpă?
Anul trecut am fost ultima dată la Mamaia. S-a nimerit la Nord pentru că acolo erau oamenii cu care trebuia să mă întâlnesc. Cazarea a fost ieftină, nu stăteam multe zile, era în timpul săptămânii. Cred că undeva sub 50 de euro pe noapte. Împărțit la 2 a fost chiar ok pentru ce am primit.
[Citeşte mai departe…]Unde mănânci bine în Cracovia?
Cred că Cracovia este locul cu cele mai multe locuri cu mâncare Michelin. Pur și simplu, am văzut foarte multe restaurante cu stele Michelin, dar și locuri de luat mic dejun. Mi s-a părut interesant. Culmea, erau și cu prețuri relativ accesibile. Adică mi se pare că mâncarea pretențioasă trebuie să scuture un pic buzunarul, în schimb la ei prețurile erau relativ decente.
[Citeşte mai departe…]Cum mai călătorim cu avionul?
Am zburat suficient de mult în anii precedenți încât să mă satur de idee. Anul trecut chiar eram la refuz, anul ăsta noroc că am bifat 2 ieșiri. Probabil că una dintre puținele din perioada următoare.
Mi se pare cel mai mișto mijloc de transport, dat fiind faptul că în câteva ore poți să fii în cealaltă parte de Europa. Cu pașaport d-ăla să faci repede check in-ul, să nu stai la cozi.
[Citeşte mai departe…]Cum zbori ieftin în Thailanda?
Zborurile din Europa spre Thailanda au crescut in popularitate in ultimii ani datorita numarului crescand de turisti care doresc sa exploreze frumusetile exotice ale acestui taram. Thailanda este cunoscuta pentru plajele sale uimitoare, templii istorice, cultura sa incantatoare si mancarea delicioasa.
[Citeşte mai departe…]Unde se mănâncă bine și ieftin în Florența?
Am fost și în Florența și mi s-a părut senzațional. Este clar orașul în care o să mă reîntorc. Nu sunt un gurmand, așa că s-ar putea să greșesc un pic referitor la mâncare, dar cred că putem să strângem niște comentarii mult mai utile referitoare la mâncarea din Italia, respectiv cea din Florența.
[Citeşte mai departe…]Cum recuperezi banii de cazare, de la Booking
Când povesteam de treaba cu Blue Air am zis că aș mai fi avut și ceva cazări pe la sfârșit de mai și iunie. Și cum sunt ferm convins că treaba cu virusul o să ne mai țină ceva timp.
[Citeşte mai departe…]