Am ajuns să am nevoie de PDF-uri mai mult ca niciodată. Nu știu de ce ANAF-ul nostru nu reușește să facă diferența, poate din 2026 lucruri vor fi mai diferite. Tot sper treaba asta pentru că efectiv e o loterie să te lași la mâna Adobe-ului și a semnăturii digitale de la Transsped. Să vă mai povestesc și despre cât de inapți sunt când vine vorba de suport tehnic?
În fine, am vrut să scap de Adobe și asta după ce am renunțat la aproape tot ceea ce înseamnă editare. Țineți minte că eram cu Premiere Pro, cu Adobe Effects, acum am sărit în barca celor de la Davinci Resolve și sper să reușesc să fac asta și cu Photoshop sau chiar cu Acrobat Reader. Băi, chiar o fi atât de greu să pui un link OK de descărcare pentru versiunea DC?
După experiența recentă am încercat să văd și alte alternative de editoare de PDF. Suntem în era productivității și este normal să căutăm editoare ce au funcții cât se poate de automatizate, dacă vreți. Adică știți părerea mea despre inteligență artificială. Trebuie folosită cu cap, iar noi să învățăm să o folosim pe cât posibil, nu să o blamăm.
Cu cât mai multe editoare de genul, cu atât mai bine. De data asta m-am oprit la un editor ce mi se pare foarte interesant și anume UPDF.
În rândurile următoare vreau să vă prezint pe cât se poate de bine noul editor al celor de la UPDF. Să vedem funcțiile cu care se laudă acest editor și cât de bine funcționează.
Cel mai mult mi-a plăcut faptul că este compatibil cu toate dispozitivele, iar licența funcționează pe fiecare dispozitiv în parte. Că vorbim despre Windows, Mac, iPad, iPhone sau Android avem o singură licență disponibilă.
De fapt și de drept, sunt 2 variante disponibile, una gratuită și una plătită. Cea gratuită are ceva limitări, în schimb cea plătită e mult mai versatilă.
Pentru a beneficia de toate opțiunile ai nevoie de o licență. E foarte intuitiv sistemul. Cumperi licența de pe site, ca mai apoi să te loghezi cu mail-ul. Eu m-am logat cu contul de Google și apoi a fost suficient să bag mail-ul, iar mai apoi să primesc un cod de autentificare pe mail. Fără parolă, fără nimic.
Fain.
Licența se poate cumpăra de aici: UPDF.
Odată ce ești logat ai și opțiuni pentru cloud. Ca de exemplu, să zicem că pe PC ai salvat un PDF foarte important, iar în 5 zile vrei să modifici ceva la el și tu ești plecat din țară. Ei bine, e suficient să descarci aplicația, iar mai apoi vei putea să modifici ce dorești tu direct de pe telefonul mobil, fie că e Apple, fie că este android.
Care sunt principalele funcții ale programului?
Pentru contracte mi se pare foarte util că poți să convertești PDF-uri în orice format dorești. Sunt 14 la număr, așadar poți să îl pui ca:
- docx
- să fie PPT
- să fie XLS pentru Excel
- să îl transformi în poză: PNG sau chiar JPEG
- să transformi în HTML
Dacă ai nevoie de câteva prompt-uri și nu vrei să instalezi programul poți să te duci la adresa asta și să dai promptul online, fără a mai instala vreo aplicație.
Funcții de inteligență artificială
Vă povesteam că sunt și câteva funcții de AI. E exact ce vă spuneam când am testat primul telefon cu funcțiile de inteligență artificială. Toate programele vor avea opțiuni pentru așa ceva și ne vor face viața mai ușoară.
Este cazul și aici, la UPDF.
Sumar pentru PDF-uri
Puteți să faceți sumar, aveți un buton pe lateral pentru asta, puteți uni PDF-uri, puteți face split, efectiv tot ce aveți nevoie.
Funcția se bazează pe un soi de AI. Interesant este că a detectat că nu am engleza ca limbă nativă și mi-a trecut pe română. Mă așteptam să știe doar engleză.
Chat pe bază de AI
Iată că ajungem să avem și integrare cu AI. Totul este să vă obișnuiți să dați prompt-urile care vă interesează pe voi. Este și ăsta un exercițiu.
Partea faină este că n-aveți limită de prompt-uri. Puteți da oricât de multe comenzi doriți lunar.
Interfața este simplistă, deși site-ul e un pic aglomerat. Dar după ce treceți de asta veți observa că interfața programului arată foarte OK. Curată, rapidă și cu câteva efecte.
Am lăsat la final treaba cu prețurile. Pe site-ul lor aveți un comparativ cu celelalte editoare de PDF de pe piață.
Costurile pentru varianta Pro mi se par foarte bune raportat la Adobe sau chiar PDF Export.
Mie mi se pare o alternativă foarte interesantă pentru programele actuale și poate să fie o soluție de încercat.
Apropo, aveți și o promoție de reduceri cu 50%.
Adaugă un comentariu