Am obosit, am obosit să citesc articolele acestea cu văicăreli.
Mi se pare, efectiv, un românism și cred că face parte din educația noastră.
Nu aveam de gând să vă scriu despre înghețată astăzi, dar citind articolul acela și reacțiile m-am cam luat cu mâinile de chelie. Zău!
Prima țeapă turistică mi-am luat-o în 2017-2018, atunci când am fost în Dubrovnik. Adică, eram o plantă care ieșise de 2 ori din țară, iar turismul îl făcea înainte doar la bulgari. N-am nicio treabă cu bulgarii și all inclusive, însă habar n-aveam de mine, de ce țepe sunt în Horeca.
Dar n-am făcut un caz din asta. Mi-am asumat pierderea și am plecat mai departe. M-am „lăudat” că o cupă de înghețată a fost vreo 10 euro (la vremea aia aveau kuna băieții) și-am tăcut în prostia mea. Chiar și anul ăsta, după 20+ țări vizitate, din oboseală n-am verificat în Malaga cât costă un pahar de Sangria și am dat 10 euro pe el. O mizerie a fost la gust. Puteam să iau bere, puteam?!
România se dezvoltă, oricât ne place nouă să ne văităm. Avem inflație, avem salarii, dar și serviciile din Horeca, per ansamblu, au crescut. Normal că sunt și întâmplări nefericite, dar de multe ori adevărul e la mijloc.
Ideea este că ușor-ușor ajungem la nivel de Europa. Îi prindem din urmă. Așadar, din moment ce salariile cresc, din moment ce avem taxare pe zahăr, e normal să ai și produse din ce în ce mai scumpe. Șoc, groază, dar dacă ne crește taxarea implicit va crește și costul produselor și serviciilor.
40 de lei înseamnă 8 euro după ultimele calcule. Păi să mă scuze doamna, dar o înghețată în Italia este între 6 și 8 euro. Vă pot vinde eu un pont în Bologna cu înghețată la 2-3 euro. Dar da, nu e la fel de bună.
Eu aș putea lua o masă de înghețată. În Andaluzia, când am fost prima dată, țin minte că am luat o înghețată imensă. Tot pe acolo am dat, în jur de 7-8 euro că deh, era zonă centrală, am fost comod.
Și în Italia, acum, am prins o înghețată foarte faină, la un nene prin Padova. M-a luat cu binișorul, mi-a povestit că vând înghețată în locul ăla de 3-4 generații, dar culmea, deși ai zice că în Italia sau Spania ar trebui să fie cea mai bună „gelato”, iată că în Belgia am dat fix 8 euro pe o înghețată la cornet.
Îmi pare rău că n-am pozat interiorul, dar efectiv era construit ca la un McDonald’s. A fost prima dată când am comandat înghețată de la un automat și pentru prima dată când am găsit fistic în înghețată. Întreg. A fost senzațională la gust, iar straciatella era și ea wow.
Ideea e că, dacă nu îți permiți un lucru, fă ceva să reușești să ți-l permiți. Dacă chiar îți place și nu îți permiți, du-te în Lidl și ia înghețata lor sau bucură-te de o Aloma din Kaufland. Zău că bate multe, nu trebuie să iei fix din zona centrală. Nu de alta, dar chiar avem opțiuni. Gândiți-vă că poate în alte țări nu ai supermarket deschis după ora 18:00 și poate ți se face instant poftă, iar acolo ești obligat să iei „la suprapreț”.
George a zis
Marius, problema nu era numai prețul ci și modul de anunțare și servire: preț la kg! Ca la piață. Te pierzi in calcule! Cât face o cupă?!
Iar, legat de conținut și gust, ce zici de faptul că firma care vinde înghețată , are și fabrica de E-uri?
Marius Cucu a zis
Îți poți lua glorie oriunde. Uite, cea din Dubrovnik a fost o mizerie. De la prezentare în sine, la gust, la orice. Dar mi-am asumat țeapa, am tăcut și m-am învățat să nu îmi iau țeapă și data viitoare. Sau măcar să încerc.
Dacă e informare în prealabil, nu văd o problemă că e vândut la kilogram.
Cât despre E-uri, nu cred că găsești în comerț lucruri OK.
Daniel a zis
Problema e de la felul in care anunți modul de vanzare si cat de clara este informația.
Marius Cucu a zis
Asta da.
Eugen a zis
Problema e ca inghetata costa ca la Portofino sau alte locuri asemanatoare in Italia iar calitatea in general e inferioara
Oricat de mandri am fi nu poti compara Sibiul cu locuri de top din Italia Franta..etc
Ca iti plac sau nu locuri de genul e alta poveste..
Marius Cucu a zis
Nici berea nu e aceeași, dacă o luăm așa. Dar eu-s pe principiul că, dacă nu ai bani, ești cu ochii cât cepele pe portofel și te duci și iei de unde e mai ieftin, nu te plângi pe internet.
Am mâncat și eu ani buni covrigi cu Sana, știu ce înseamnă să n-ai, dar nu mă plângeam pentru mofturi. Sunt de acord să te plângi pentru alimentele de bază, nu pentru pofte de centru.
Sau uite, cum zice George de E-uri. Le elimini și ți-o faci acasă, natural.
Teodorescu Gabriel a zis
Am mâncat mai multe inghetate la cornet Ben&Jerry in Amsterdam și pe primul loc înghețată artizanală cu bucăți de capsuni de la un turc cred cu o tarabă pe roți în Koln.
Marius Cucu a zis
Aparent, da, nu mă așteptam ca zona aia să fie foarte bună pentru înghețată. Bine, zona din Belgia la care mă refer e la o aruncătură de băț. Și dacă țin bine minte, vânzătoarea părea din zonă. Acum meh, nu știu dacă era „taraba ei”.
Costin a zis
Incearca si Haagen Dazs. Nu cunosc pe nimeni care sa fi ramas dezamagit.
Marius Cucu a zis
Hai că-i pe Freshful, o să fiu atent data viitoare.
Fărcaș Gelu Dănuț a zis
Nevestei mele nu-i place deloc, preferă Snickers care are doar bucățele de ciocolată, nu cea învelită în ciocolată și înghețata de lămâie și mentă. Copilul preferă Ben &Jerry (sau cum o cheamă), iar eu nu sunt pretențios, dar prefer ceva de caramel.
Iolanda a zis
Cea mai bună înghețată am mâncato la Napoli, pe via Toledo la Gelateria della schimia.
https://www.gelateriadellascimmia.it/
alin a zis
Roma – pe straduta din dreapta fantanii di trevi, la vreo 10-20m distanta.
Brasov – o gelaterie de familie, pe o straduta cu case.
Marius Cucu a zis
Ia sa vin și eu în Brașov sa testez. Sa lași adresa 😁
alin a zis
Gelato Berry