Pe primul Snapdragon 8 Elite l-am testat prin noiembrie. Apoi am mai testat unul prin decembrie. A fost de la același grup și am zis: poate că nu se pricep ăștia să facă telefoane. Ți-ai naibii cu chinezăriile lor.
Glumesc, evident, e deja un echilibru în piață. Nu mai contează țara, ba chiar mi se pare că japonezii trag în jos clasamentul.
Ce te faci însă când vezi și al 3 lea telefon care se încălzește?! Bine, nu l-am testat încă, dar simptomele sunt prezentate la alții. În același fel!
Și da, Snapdragon 8 Elite anul ăsta e performant. E mai mult decât se așteptau oamenii, adică mai țineți minte situațiile în care Intel ne dădea câte 5-6 procente în plus la performanță?!
Ei bine, Snapdragon a zis că se duce spre 25-30%. Se și confirmă pentru anumite modele. E enorm de pe un an pe altul, orice ați spune: să sari de la ~7000 de puncte aproape la 10000 de puncte?
Doar că ori e el mult prea fierbinte, ori producătorii n-au reușit să îl răcească așa cum trebuie.
Din câte am testat până acum problemele apar doar în testele sintetice ori dacă este foarte, dar foarte forjat. Nici măcar anumite jocuri n-au reușit să îl dea peste cap.
Totuși, simți fierbinte la mână în task-uri puternice. Nu acum se va observa asta pentru că orice task normal veți face efectiv nu îl puneți în cap. Dar dacă îl veți ține pentru mai mulți ani…
Mai sunt modele de tip flagship de testat anul ăsta, am cerut și modele de gaming să văd cum reușesc ei să le răcească. Până atunci… poate nu vă aruncați la Snapdragon 8 Elite până nu verificați răcirea.
Între timp, am pus mâna și pe Samsung, iar aici nu sunt probleme deloc. Dar nici Samsung nu mai are boost ca în trecut, înainte dădeau un pic de overclock procesorului, acum îl răcesc bine și… atât.
Am honor magic 7 pro varianta globala din China cu bateria mare, într-o săptămână de utilizare e ok, însă clar nu își merită statutul de flagship pe partea de foto.
Poti detalia, te rog! Cu ce l-ai comparat? Vreau sa-mi schimb batranul meu Huawei P30pro si oscilez intre Honor magic 7pro si Oneplus 13
Vali, încă n-am văzut Honor-ul, dar am văzut Oneplus și acum vine recenzia pentru OPPO. Nu e la fel feeling-ul de pe Huawei pentru poze.
OK, baterie mai bună, dar dacă iei pentru poze… eu zic Honor.
Snapdragon?S-a tot vorbit de Samsung,insa toate telefoanele sunt in cadere libera.Samsung mai nou face niste fotografii dezastru,iar daca ai pui protectie de ecran ,adio touch!De fapt nu cred ca vreun telefon cum bine ai punctat ,chinezarii,cu Snapdragon ar avea ceva performante momentan .In tabara cealalta Motorola,Sony,Htc,etc. chiar au unele modele acceptabile!Despre Honor,sau Huawey ma abtin sa mai vorbesc,ca si aici avem un dezastru.Nu inteleg de ce pui preturile alea cind stii din start ca vinzi rebuturi!Pai i-mi ceri mie pret de laptop pentru ceva de unica folosinta?Ia sa nu mai tot cumparam noi telefoane vreo 5 ani sa vezi ce repede le injumatatesc preturile!Am 3 telefoane :Samsung A15,Motorola G 23,si Blackview a 80 Pro.Cel mai slab din toate punctele de vedere este Samsung.Daca si Blackview,care nu este brandul lor ci Oscal , a ajuns sa aiba performante mai bune,care ca pret este low cost,in locul celor de la Samsung m-as apuca de altceva!Partea proasta este ca la magazinul de retail m-au obligat literalmente sa platesc extra garantie pentru Samsung,parca stiau ce vind!Cum poti tu Samsung sa vii pe piata cu telefoane mai slabe din toate punctele de vedere,ca Blackview din 2019,sau ca Motorola din 2023?O paranteza ,mare grija cu aplicatiile de plata cu cardul pe telefon,ca am defectat 3 telefoane!
Pe flagship și pe midrange nu ar trebui să fie nevoie de folie de protecție.
Asa ar fi corect ,numai ca nu stai toata ziua la birou ,mai este si praf pe unde lucrezi!Am zis sa protejez touchul putin.Dar de unde sa aiba touch bun Samsung,sunt prosti sa-i faca!Faza cea mai tare ,a fost sa-mi cedeze capacitor motherboard si capacitor NFC,anul trecut prin august din cauza aplicatiei RaiPos-plata cu cardul client.Samsung A15 inca este la servisul Altex,au cedat procesoarele de 3 ori!Adica pui procesoare ,de unde le iei din Zimbaboue,ca nu inteleg de ce crapa .Mai patisem in trecut cu alt model!In fine, o perioada o sa spun bye bye Samsung,cel mai tare brand din istorie ,si atit de laudat,de unii,ca momentan nu vreau sa mai aud de ei!
Într-adevăr, înțeleg ce zici, doar că A15 n-aș încadra neapărat la midrange, cel puțin, nu țin minte să fi avut protecții pentru ecran. Cred că de la A55 au pus ceva cât de cât OK anul trecut.
Asa l-am cumparat cu tot cu protectie,era in cutie,trebuia doar sa o lipesc pe ecran,plus husa dar fara incarcator.Toate telefoanele cumparate si mai demult aveau protectie!Din 2024 vad ca nu mai da incarcator ,trebuie sa-l cumperi separat!
O observație foarte importantă, mai ales pentru cei care își aleg telefonul și în funcție de durabilitate pe termen lung. Creșterea de performanță e impresionantă, dar dacă Snapdragon 8 Elite vine și cu probleme de temperatură, utilizatorii ar trebui să fie atenți la implementarea fiecărui producător. Răcirea face diferența! Aștept cu interes testele pe modelele de gaming.
E de mirare ca se incalzesc cu Snapdragon 8 Elite? De aia se omoara toti sa-si cumpere doar i9 14900K? Ca sa fie reci? De aia investesc o caruta de bani in racire cu lichid, in carcase ultra dotate cu ventilatoare? Vreti performante, suportati temperaturile inalte la telefoane. O varianta ieftina sunt manusile de protectie. Oricum, de ceva ani incoace n-avem timp sa clipim daramite sa comparam mintalsau ochiometric viteze de procesare.
A ajuns și Honor Magic 7 Pro, am și Samsung-ul. Noup, nu mi-am schimbat părerea.