logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Uite că ne pregătim de 2 zile de autonomie pentru telefoane

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 10 august 2024 13 comentarii

Când zic 2 zile, mă refer la 48 de ore, nu la încărcat dimineața și descărcat a 2 a zi, pe timp de seară. Da, dragi iphoniști, pe midrange, pe android avem deja treaba asta. Singurii pe care nu te poți baza sunt cei de la Motorola. Încă au 4500 mAh pe midrange și e greuț, greuț să ducă mai mult.

Dar încep să apară și procesoare ceva mai economice pe piață ce te duc bine spre a 2 a zi de autonomie. Mai scoți și rețelele de socializare din fundal și te duci la o săptămână de utilizare. Apropo de procesoare, cea mai bună comparație este între Snapdragon 8 Gen 2 și Gen 3. Mi-a venit la teste noul Sony, e net superior la viteze față de cel de anul trecut.

Xiaomi, la anul, vrea să pună 7500 de mAh pe telefoane. Nu îmi dau seama despre ce modele este vorba la ei, dacă sunt flagship-uri, dacă sunt din zona de buget, dar contează că tendința este de mărire.

Anul ăsta a fost unul de creștere, inclusiv pe midrange. Mai toți au trecut de la 5000 mAh la 5500 mAh. Culmea, nu sunt mai groase telefoanele, ci s-a îmbunătățit tehnologia bateriilor.

Vă dați seama că dacă ajungem să avem 7500 mAh trebuie să ajungem și cu încărcarea mai sus. 45W ai lui Samsung sau Sony parcă nu fac cinste. Am ajunge la peste 2 ore să încărcăm o baterie de genul. Se aude că realme ar dezvolta încărcare de 300W. Sigur, nu vă gândiți că vor încărca pe toată perioada cu viteza asta, ci ăsta o să fie peak-ul ca să nu se degradeze foarte mult bateria.

Altfel, e clasica discuție pe care o tot am. Aș vrea de la Xiaomi un management mai bun al resurselor. Nu mă încântă cu nimic dacă mă lupt cu o zi de autonomie.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Tehnologie Etichete: baterie, telefon

Comentarii

  1. Postolachi Dumitru a zis

    10 august 2024 la ora 07:29

    Cu încărcare la 300W parcă se aud în fundal niște… breaking news… telefoane puse la încărcat peste noapte au explodat…

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      10 august 2024 la ora 07:55

      Nu chiar pentru că nu se încarcă mereu la 300W, ci între 20% și 80% și nici atunci la maxim. Plus că, în ultima vreme, telefoanele au 2 baterii. S-ar putea ca marketing-ul să zică 300W și, de fapt, să încarce cu mai puțin ambele baterii.

      Răspunde
  2. Iolanda a zis

    10 august 2024 la ora 19:56

    Eu la Oppo Reno 6 5G am încărcare de noapte. Dacă îl pun la încărcat noaptea, se încarcă lent chiar și cu încărcătorul de 65w.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      11 august 2024 la ora 02:27

      Să nu fie problemă la cablul de încărcare. Oricum, e generație ceva mai veche… discuția e acum despre cele care au siliciu.

      Răspunde
      • Iolanda a zis

        11 august 2024 la ora 10:01

        Nu este la cablu, așa încarcă funcție de oră.

        Răspunde
  3. Andrei a zis

    12 august 2024 la ora 10:25

    Vad ca ai folosit poza Vonino, se pare ca au disparut desi unele au fost bunicele.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      12 august 2024 la ora 10:25

      Era singura poză cu o baterie de telefon pe care o aveam pe blog.

      Răspunde
  4. Perfu a zis

    12 august 2024 la ora 17:54

    Eu am deja telefon cu 2 zile si ceva autonomie iar asta se datoreaza faptului ca nu utilizez anti-sociale si vb non stop la telefon , si nu sunt fan al mesajelor non stop ?

    Răspunde
  5. George a zis

    13 august 2024 la ora 09:03

    > Da, dragi iphoniști, pe midrange, pe android avem deja treaba asta

    Direct la suflet a fost asta. Doamne, abia aștept să scap de iPhone, că m-am săturat să-l încarc de 2-3 ori pe zi.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      13 august 2024 la ora 09:11

      Păi la ce procent e bateria? Că am testat 15 Pro Max și bateria ducea ziua bine. Doar că se încărca lent.

      Răspunde
      • ionică a zis

        13 august 2024 la ora 13:01

        În 30 minute se încarcă cel puțin 50%. De obicei îl duce liniștit la 80% fără mari probleme. Eu am 13PM și dacă îl conectez la priză 20W am 80% și pot pleca oriunde cu el.

        Răspunde
        • George a zis

          13 august 2024 la ora 13:13

          XS Max aici, cu bateria la 85%, dar chiar și așa, când era la 100%, tot nu apucam ziua. Doar dacă țineam modul de economisire

          Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          13 august 2024 la ora 13:23

          Ionică, pe android, în 30 de minute îl ai la 100%. Motorola chiar în 18-19 minute. Nu poți să te duci la budă că deja s-a încărcat telefonul.

          Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

display telefoane banda

Am testat Samsung Fold 8, zis și pașaportul

Ce am vizitat

florenta apus noaptea

Unde se mănâncă bine și ieftin în Florența?

Comentarii recente

  • Ionut Niculita la Știați că există televizoare Dreame?
  • Marius Cucu la Emdash îmi place. Mișto ce-a făcut Cloudflare
  • Vasi la Emdash îmi place. Mișto ce-a făcut Cloudflare
  • Marius Cucu la Emdash îmi place. Mișto ce-a făcut Cloudflare
  • Postolachi Dumitru la Emdash îmi place. Mișto ce-a făcut Cloudflare

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026