M-am îndreptat foarte mult spre zona de travel, în ultima vreme. Chiar dacă am testat treaba asta și, mai mult de o lună, maxim 2 luni, nu pot sta departe de țară, urmăresc foarte mulți oameni și-mi place să descopăr chestii noi, cât mai naturale.
Asta vezi la începători în ale vlogului, din punctul meu de vedere.
Am descoperit, recent, pe un nene care a început de curând să facă treaba cu vlogul, editarea nu e cea mai prietenoasă, dar n-am avut nicio legătură cu Arabia Saudită până acum. E mult mai ușor să-ți faci o părere despre o țară așa.
Mai ales că omul călătorește pe stilul meu, la pas, aruncând un ochi în stânga și în dreapta, printre localnici.
Bine, în Europa, cu greu găsești treaba de mai jos:
Ignorați lipsa carismei, lipsa unui sunet ok, ba chiar puteți da un 1.5x.
Iulian a zis
Treaba cu vlogurile merge. Video-ul ia din ce în ce mai multă amploare.